Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Senatorul PSD Niculae Bădălău, în centrul unui nou scandal imobiliar în Giurgiu

Postat la: 03.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

ZIUAnews a semnalat in urma cu un an de zile ca mafia retrocedarilor ilegale a acaparat, printr-o multime de ilegalitati, majoritatea terenurilor atractive din localitatea Bucsani din judetul Giurgiu, fapt pentru se prefigura un nou caz Nana.

La Bucșani, unui avocat din Bucuresti, Nicolae Daşoveanu, i s-au retrocedat zeci de hectare de catre primarul localitatii- Radu Pătrăşescu cu sprijinul discret al baronului de Giurgiu- senatorul Niculae Badalau, folosindu-se identitățile unor persoane decedate. Ca urmare a aranjamentelor facute de catre primarul Radu Pătrăşescu (vezi documentele atasate), majoritatea titlurile de proprietate emise pentru retrocedarea terenurilor de la Bucsani nu pot fi puse aplicare deoarece terenurile au fost reparcelate si, astfel, nu mai corespund coordonatele din titlu de proprietate cu cele din teren.

Zece proprietari deposedaţi abuziv cer ajutorul DNA

Intr-un memoriu ajuns recent in posesia ZIUAnews, semnat de zece persoane din Bucsani, se mentioneaza ca acestia nu pot sa-si primeasca terenurile pentru ca acestea au fost vandute de catre primarul Radu Pătrăşescu in cardasie cu Nicolae Daşoveanu si Niculae Badalau. Oamenii sunt disperati ca terenurile mostenite cu acte in regula au fost instrainate prin documente falsificate, in special pe numele unor persoane decedate in urma cu 30-40 de ani.

Mai mult, recent Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu confirma ca cele zece persoane detin terenuri pe raza localitatii Bucsani, dar, cu cativa ani in urma, tot Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu a emis documente prin care terenurile sunt intabulate pe numele lui Nicolae Daşoveanu si a unor intermediari ai acestuia. Potrivit celor zece persoane din Bucsani, terenurile au fost intabulate de catre Nicolae Daşoveanu pe motiv ca acesta le-a cumparat de la unii mostenitori carora le-au fost retrocedate, dar pe numele unor morti de pana in 1989.

DOCUMENT AICI

Cei zece localnici din Bucsani- Valerica Serban, Păun Ancu, Tudor Dumitru, Marian Mînzu, Mihai Florinel, Laurentiu Gheoldea, Viorel Ionel Şerban, Ion Ene, Ion Ilie si Marian Gheoldea sustin ca vor sesiza toate institutiile statului, in special pe sefa DNA, Laura Codruţa Kovesi si pe procororul general Tiberiu Nitu, pentru ca se faca lumina in aceasta afacere si astfel, sa-si poata recupera terenurile instrainate abuziv de primarul Radu Pătrăşescu cu sprijinul lui Nicolae Daşoveanu si Niculae Badalau.

Scânteia scandalului

Scandalul de la Bucsani a pornit de la un dosar penal, provenit dintr-un banal proces de retrocedare a unui teren din localitate, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, județul Giurgiu. Ulterior, prin derularea procesului s-a descoperit o adevarata caracatita imobiliara a carei plasa a fosr tesuta de tripleta Radu Pătrăşescu- Nicolae Daşoveanu-Niculae Badalau si protejata din umbra de catre actualul prefect de Giurgiu- Nina Carmen Crişu. Unul dintre beneficiarii aranjementelor imobiliare de la Bucșani este baronul PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, fapt pentru care performantele sale imobiliare sunt omologate intr-un dosar voluminous instrumentat de DIICOT.

ZIUAnews a semnalat ca localitatea Bucşani, situată la circa 60 km de Bucureşti, poate deveni un nou caz Nana, dar cu implicaţii mult mai mari, întrucât numai într-un singur dosar, 78 ha de teren au fost retrocedate în numele unor morţi,fără ştirea moştenitorilor de drept. Operațiunea a fost realizată în 2010, prin intermediul unui cumpărător de drepturi litigioase care a fost sprijinit în demersurile sale de primarul comunei Bucşani, Radu Pătrăşescu, un apropiat al senatorului PSD de Giurgiu Niculae Bădălău.

Împroprietărire ad-hoc

În urmă cu circa cinci ani, bucureşteanul Valerică Ştefan a constatat că terenul din localitatea Bucşani, judeţul Giurgiu, ce trebuia retrocedat mătuşii sale, Elena Şerban, era deja atribuit unui fals moştenitor. Printr-un titlu de proprietate emis în condiţii neclare, în 1994, de Comisia Judeţeană Giurgiu pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Elena Şerban şi Ion Şerban au fost împroprietăriţi cu 2,72 ha de teren pe raza comunei Bucşani.

DOCUMENT AICI

Dar Elena Şerban habar nu a avut, mult timp, că a fost împroprietărită. Ingineria ar fi trecut neobservată dacă nepotul Elenei Șerban, Valerică Ştefan, nu ar fi descoperit că terenul mătușii sale este deţinut de către un anume Ion Şerban, care locuia tot în Bucşani- Giurgiu. Acesta a intrat în posesia celor 2,72 ha de teren fără să facă dovada că este moştenitorul celui menţionat în titlul de proprietate. Ulterior, nepotul Elenei Şerban a descoperit o adevărată caracatiţă imobiliară, dirijată de primarul Radu Pătrăşescu.

Parcelare cu dedicaţie

Printr-o hotărâre emisă pe 1 martie 2010, Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar, al cărei preşedinte era, şi este şi acum, chiar primarul localităţii - Radu Pătrăşescu, s-a aprobat planul parcelar pentru Tarlaua (solă) nr. 104/5, pe o suprafaţă de 79,18 ha. Ca atare, un număr de 78 de parcele s-au repartizat titularilor dreptului de proprietate conform anexei în care sunt menţionate 78 de persoane. La prima vedere, totul pare în regulă, dar, ulterior, unul dintre moştenitori descoperă că majoritatea celor care urmau să fie puşi în posesie sunt decedaţi în urmă cu 30-40 sau chiar 50 de ani.

Mai mult, se constată că moştenitorii celor decedaţi habar nu aveau că Primăria Bucşani urma să îi pună în posesie, doar pe hârtie, cu suprafeţe care variau, de regulă, între 5.000 şi 20.000 mp. Surpriza urmaşilor celor decedaţi este şi mai mare când constată că terenul este retrocedat unor persoane despre care nimeni nu ştia nimic.

Aşa se face că cele mai multe parcele de teren sunt retrocedate unui anume Nicolae Daşoveanu. Acesta a susţinut la vremea respectivă că este deţinătorul drepturilor litigioase ale majorității celor menţionaţi în Hotărârea din 1 martie 2010 semnată de primarul Pătrăşescu. În plus, unul dintre beneficiarii acestei hotărâri de parcelare este un fost angajat al Primăriei Bucşani - Ion Şerban, care nu a putut face dovada că este moştenitor de drept şi în plus, el nu a putut demonstra cu acte în instanţă că acesta este numele său real.

"Cazul de la Nana este o joacă de copil faţă de ce s-a întâmplat la Bucşani"

"Nicolae Daşoveanu a prezentat un document fals emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu cu numele celor care urmau să fie puşi în posesie pe acea tarla de la Bucşani. Prin acest act el susţinea că este împuternicit să primească terenurile pe amplasamentele menţionate în Hotărârea din 1 martie 2010.

DOCUMENT AICI

Totodată, am constatat că Ion Şerban a fost pus în posesie pe patru amplasamente pe acea tarla din Bucşani, deşi el nu a făcut dovada că este moştenitorul lui Şerban N. Ion, cel care era îndreptăţit să deţină terenul împreună cu mătuşa mea - Elena Şerban. Dacă intră DNA pe fir la Bucşani să verifice cum s-au făcut retrocedările şi la cine au ajuns terenurile, situaţia de la Nana este o joacă de copil faţă de ce s-a întâmplat aici", a precizat pentru ZIUAnews, Valerică Şerban, cel care este împuternicit să reprezinte interesele mătuşei sale, Elena Şerban.

Dublă identitate

Din documentele deţinute de Valerică Şerban rezultă că primarul Radu Pătrăşescu l-a împroprietărit pe Ion Şerban cu peste 8 ha de teren numai pe tarlaua nr. 104/5 din comuna Bucşani, deşi acesta nu a făcut dovada că este urmaşul moştenitorilor de drept. În plus, el este în prezent agent agricol în localitate şi, o perioadă de timp, a fost chiar angajatul primăriei. "Acest Ion Şerban este mână în mână cu primarul Radu Pătrăşescu, însă el se numeşte în realitate Ion Radu, dar şi-a luat acest nume doar ca să pună mâna pe mai multe terenuri din zonă", a precizat pentru ZIUAnews, Valerică Şerban. De fapt, în documentele existente la dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale nu rezultă că Ion Şerban este moştenitorul de drept al terenurilor retrocedate la Bucşani şi nu există nicio dovadă a faptului că numele său actual este cel real.

"Au fost trecuţi în hotărârea de parcelare autorii de roluri, după care s-a retrocedat moştenitorilor acestora, iar eu eu nu am făcut altceva decât să respect legea", a declarat anul trecut pentru ZIUAnews Radu Pătrăşescu, primarul comunei Bucşani din judeţul Giurgiu. "Majoritatea retrocedărilor de terenuri din zona Bucşani s-au făcut prin intermediul lui Nicolae Daşoveanu, dar cu ajutorul primarului Radu Pătrăşescu", a declarat Valerică Şerban, locuitor al comunei Bucşani- Giurgiu

Tranzacţia penală a lui Bădălău

Afacerile imobiliare cu terenurile din zona Bucşani- Giurgiu au intrat de mult timp în vizorul DNA. Cel mai mediatizat caz este tranzacţia cu terenurile din această zonă în care este implicat senatorul PSD Niculae Bădălău. Acesta este cercetat penal pentru prejudicierea statului cu 500.000 de euro, prin neplata TVA la tranzacţionarea unui teren de 130 de hectare din Bucşani-Giurgiu. În acest caz, instrumentat de DIICOT, Bădălău era urmărit penal încă din 2009, pentru spălare de bani, la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Soţia lui Niculae Bădălău, Rodica, a cumpărat, în 20 martie 2006, un teren agricol extravilan de 130 de hectare, în Bucşani contra sumei de 12.000 de euro, de la firma NBG SRL. Firma respectivă fusese deţinută de soţii Bădălău până în 2002, când au cedat acţiunile către Nina Zanfir (fostă Pavel). Totuşi, conform ANI, Niculae Bădălău a devenit acţionar unic şi administratorul firmei în 28 septembrie 2009, ceea ce ar arăta "operaţiunea de cedare de la data de 15.02.2002 ca fiind o simulație". În 7 februarie 2007, terenul respectiv a fost vândut către firma Copper Beech Invest, un offshore cu sediul în Cipru, contra sumei de trei milioane de euro.

Înainte, terenul a fost trecut din extravilan în intravilan, crescându-i-se valoarea. Aceasta a fost unica cerere de acest fel aprobată în perioada respectivă (2006-2007). Atunci Bădălău era deputat în Parlamentul României, după ce anterior fusese prefectul judeţului Giurgiu, iar primar al localităţii Bucşani era Radu Pătrăşescu. Potrivit informaţiilor deţinute de ZIUAnews, Niculae Bădălău a cumpărat cele 130 ha de la Bucşani prin intermediul cumpărătorului de drepturi litigioase Nicolae Daşoveanu, care controlează câteva mii de hectare de teren în judeţul Giurgiu.

Averea de nabab a edilulului din Bucşani

Radu Pătrăşescu este primarul comunei Bucşani din judeţul Giurgiu din anul 1996, fiind mai tot timpul membru PSD, dar a cochetat şi cu liberalii dar şi cu pedeliştii, în funcţie de cum se schimba macazul politic la nivelul judeţului. În toată această perioadă, el s-a făcut remarcat prin tranzacţiile imobiliare controversate. Cea mai răsunătoare afacere girată de primarul Radu Pătrăşescu este cea în care a fost implicat Niculae Bădălău în 2006.

Atunci, printr-o şmecherie a primarului Pătrăşescu, cele 130 ha de teren ale lui Bădălău au fost trecute din extravilanul comunei Bucşani în intravilan, decizie prin care valoarea terenului a crescut de la 12.000 de euro la 3.000.000 de euro. Primarul Radu Pătrăşescu deţine în prezent trei vile în satul giurgiuvean Podişor, două apartamente în Bucureşti şi patru autoturisme. La nivelul Prefecturii Giurgiu se ştie despre tranzacţiile imobiliare de la Bucşani, dar deocamdată mulţi ezită să vorbească atâta timp cât Niculae Bădălău este liderul PSD Giurgiu.

Ion Teleanu

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE