Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Turcia planificase timp de doi ani o operațiune în Siria, dar a avut divergențe cu SUA

Postat la: 26.08.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Turcia planificase o operațiune militară în Siria în urmă cu doi ani, înaintea lansării ofensivei din această săptămână, dar a fost îngreunată de mai mulți factori, în special de divergențele cu Washington-ul, a declarat joi un responsabil turc. Tancuri turcești și sute de combatanți rebeli au intrat miercuri pe teritoriul sirian pentru a prelua controlul în localitatea Jarablus de la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) și pentru a îndepărta milițiile kurde.

Momentul ales pentru această operațiune a ridicat mai multe întrebări, Jarablus fiind sub controlul ISIS de trei ani, fără ca Ankara să reacționeze. Un responsabil turc a declarat joi sub acoperirea anonimatului că guvernul „a lucrat la o incursiune terestră timp de peste doi ani", dar aceasta a fost întârziată de mai mulți factori. În opinia lui, SUA au pus sub semnul întrebării fezabilitatea planurilor Turciei pentru eliberarea orașului Jarablus. „Potrivit argumentului lor de bază, numărul rebelilor moderați nu era suficient pentru a elibera orașul Jarablus și alte zone din nordul Siriei", a declarat sursa.

Responsabilul citat a adăugat că Ankara a furnizat în martie Casei Albe o listă a „combatanților moderați" - în număr de 1.800, cu asigurarea a încă 600 suplimentari - care pot efectua operațiunea. Potrivit sursei citate, membri ai armatei turce care au participat la tentativa de lovitură de stat militară din 15 iulie împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan au blocat, de asemenea, intervenția militară în Siria.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE