Fost polițist, actual userist cu studii la o universitate fantomă vrea sa fie subprefect!
Postat la: 02.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Propunerea USR PLUS pentru funcția de subprefect al județului Alba, fostul polițist Viorel Rașcovici, și-a trecut în CV că a urmat studii superioare la o universitate aflată la momentul respectiv în centrul unui scandal cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Exact în anii de studenție ai lui Rascovici, universitatea a fost închisă de ANPC.
Potrivit CV-ului, este vorba despre "Universitatea Internațională Deschisă Tecnoeconomie (greșeala este preluată din CV - n.red.) și Cooperare Româno-Americană din București, Facultatea de Drept, Legislație Internațională Comparată, Diplomație și Consultanță Juridico-Economică, domeniul fundamental științe juridice".
Sună pompos, însă în realitate era doar o fabrică de diplome. Politicianul (fost polițist) a scris că a urmat aceste cursuri între 2001 și 2005, doar că, în perioada respectivă, „instituția de învățământ" avea probleme serioase cu legea, fiind chiar închisă. Potrivit unui comunicat al ANPC, universitatea practica o "publicitate înșelătoare" și oferea servicii neautorizate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
În 2003 a fost închisă în urma unui control. Reprezentanții universității au contestat decizia în instanță, iar în 2004 (pe când Rascovici, încă student, se pregătea de licență), au pierdut printr-o decizie a Judecătoriei Sectorului 2 București. Alba24 l-a contactat pe Viorel Rașcovici, dar acesta a avut telefonul închis pentru o perioadă de timp. După apariția articolului, acesta a reacționat.
"Am fost de bună credință mergând la acea facultate. Universitatea nu a fost închisă niciodată, am susținut examenele, existau profesori, nu am avut cunoștință de așa ceva. Funcționează și în prezent" a spus Viorel Rașcovici. Acesta a adăugat că diploma obținută la instituția respectivă de învățământ i-a fost recunoscută de Ministerul Afacerilor Interne și i-a fost acceptată la Universitatea "Babeș Bolyai" din Cluj-Napoca, unde a urmat un curs post-universitar.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Info Sud-Est: Containere ale flotei iraniene, aflată sub sancțiuni UE și SUA, ajung în Portul Constanța, în timp ce Autoritatea Vamală spune că nu știe ce mărfuri intră în țară
Dupa ce flota maritima a Iranului a intrat sub sancțiunile Uniunii Europene pentru ca transporta drone pentru Rusia, con ...
-
RepoterIs - La Facultatea de Mecanică, de la decan în jos toți sunt rude: soți și soții, tați și copii. Tablou de familie cu profesori, noră, nepoată, fiu
Cei mai importanți profesori ai Facultații de Mecanica din cadrul Universitații Tehnice lucreaza alaturi de rudele lor a ...
-
O analiză de excepție: Războaie diabolice declanșate de știri false. Reînarmarea este rodul propagandei pe fondul spălării pe creier a maselor
„Inima" Papei „sangereaza cand se gandește la Ucraina, la situația tragica și inumana din Gaza și la Orientu ...
-
Tucker Carlson dezvăluie complotul lui Rupert Murdoch de a-l înlătura pe Donald Trump
Fostul prezentator al Fox News, Tucker Carlson, a afirmat ca familia Murdoch a incercat sa-l recruteze pentru a candida ...
-
E prăpăd: Armata israeliană ascunde amploarea reală a pierderilor după violentele atacuri cu rachete hipersonice iraniene
Israelul a recunoscut ca a fost lovit de peste 50 de rachete trase de Iran si care au ucis 28 de persoane in cele 12 zil ...
-
Efectul Palantir: Armata SUA recrutează titani din Silicon Valley ca locotenenți-colonei. O nouă eră a fuziunii dintre tehnologie și armată
Într-o mișcare revoluționara care a provocat valuri atat in sectorul tehnologic, cat și in cel al apararii, Armata ...
-
Averile miniștrilor din Guvernul Bolojan. Care sunt cele mai bogate persoane din cabinet
Averile miniștrilor din Guvernul Bolojan variaza destul de mult. Daca unii au mai multe proprietați și conturi in banci, ...
-
Algoritmul Palantir a scos la iveală acuzația nucleară cheie care a declanșat războiul dintre Israel si Iran
Autor: Alastair Crooke Rezoluția Consiliului AIEA din 12 iunie 2025 privind „nerespectarea" obligațiilor Iranului ...
-
Arena haLeilor: Vicepremierul de cartel Dragoș Anastasiu in fruntea bucatelor puse pe masa interlopului Nicu Gheară
Firma vicepremierului Dragoș Anastasiu, cel care vrea sa reformeze statul ca in emisiunea "Arena Leilor" - unde a presta ...
-
Bani de mâncare de la stat și pentru cei cu salarii de peste 12.000 lei. Cine mai primeste indemnizatie de hrana si cât
Mii de bugetari, inclusiv cei cu salarii lunare de peste 10.000 de lei, continua sa incaseze lunar diferite sporuri de l ...
-
Escrocheriile penibile ale viitorului ministru al Economiei: Și-a „vândut"apartamentul din București ca să încaseze bani pentru chirie de la Parlament
Deputatul de Gorj, Radu Miruța, nominalizat de USR ministrul economiei și digitalizarii, are multe afaceri dubioase la a ...
-
SCENARIU PROBABIL POST-APOCALIPTIC: BUCUREȘTI DUPĂ UN ATAC NUCLEAR!
Context de declanșare: Pe fondul unui conflict regional escaladat (de exemplu, intre NATO și o putere eurasiatica), Bucu ...
-
Cum l-a păcălit Netanyahu pe Trump sa atace Iranul. A avut intr-adevar Mossad informatii ca iranienii muta activele nucleare si pun focoase pe rachetele hipersonice?!
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminica dimineața, ca SUA a efectuat un „atac foarte reusit" impotr ...
-
STENOGRAME DNA - Cum se pensionau militarii cu șpagă la șeful secției de Neurochirurgie de la "Carol Davila": "Vrei să intri în comisie?"
Mai mulți militari ar fi dat șpagi șefului secției de Neurochirurgie de la Spitalul "Carol Davila", Marian Mitrica, pent ...
-
Directorul CFR Călători: "Am peste 11.000 de euro pe lună. Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame?!"
Traian Preoteasa, directorul CFR Calatori, a fost intrebat intr-o conferinta de presa despre declaratia sa de avere si c ...
-
Scandal monstru pe Bulgaria: Politico acuză că guvernul de la Sofia a redus artificial inflația pentru a intra în zona euro
Politico publica o ancheta exploziva, acuzand ca Bulgaria, aproape de aderarea la zona euro, ar fi „manipulat" dat ...
-
Rusia și-a orientat strategia pentru a pune mâna pe România: "Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică"
Cercetator al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" al Academiei Romane și specializat in istoria fostei URSS și ...
-
LISTA integrală a celor aproape 100 de măsuri fiscale discutate de către partide pentru reducerea deficitului
Cele patru partide care vor sa formeze coaliția de guvernare au discutat o lista cu aproape 100 de masuri posibile pentr ...
-
Ritualuri satanice în Israel: Un imens scandal izbucneste sub pretextul respectării traditiilor religioase
Un recent raport de investigație realizat de Israel Hayom a dezvaluit un model de abuz sexual ritual și manipulare psiho ...
-
Să fie doar Teoria Conspiratiei?! „Opțiunea Samson" a Israelului include orașe americane si europene pe lista țintelor nucleare
O serie de documente publicate saptamana aceasta, obținute in urma unui atac cibernetic asupra serverelor serviciilor de ...
-
Vehiculele electrice colectează cantități uriașe de date, inclusiv informații psihologice, genetice și medicale
Un recent reportaj de investigație difuzat pe Channel 5 a explorat riscurile legate de securitatea datelor și confidenți ...
-
Prețul incompetenței: Mitul tarifelor mici la Hidroelectrica. Cât plătim de fapt pe energie față de restul tarilor din UE
Hidroelectrica este, potrivit prețurilor anunțate recent pentru contractele pe care le va semna cu consumatorii casnici ...
-
Zeci de parlamentari cu imobile în București și Ilfov primesc bani de chirie. Care sunt cele mai sonore nume
Zeci de parlamentari primesc bani de chirie deși au imobile in București sau Ilfov. Cei mai mulți dintre aceștia sunt de ...
-
Dezvaluiri explozive - Serviciile secrete iraniene despre șeful AIEA Rafael Gross : "Lucrează în cooperare cu Israelul!"
Serviciile de informații iraniene au anunțat ca dețin documente care arata ca șeful Agenției Internaționale pentru Energ ...
-
O ilegalitate imensa la AMEPIP: Cu o depăsire a termenului de doua luni, incompetentul Cătălin Hojda e (re)numit la conducerea interimară in ciuda Comisiei Europene
Premierul interimar al Romaniei, Catalin Predoiu, profita de haosul din tara si de faptul ca atentia opiniei publice e c ...
-
Mafia lui Burduja stie cum sa SAPE statul! O operatiune de 132 de milioane de euro din bani publici
Scenariul de coșmar al corupției sistemice se rescrie in sectorul energetic. Protagoniști: SAPE S.A., doua SRL-uri-fanto ...
-
Rusia a angajat fermieri africani pentru a face șampon, apoi i-a trimis la război in Ucraina
Migranții disperați atrași la Moscova de anunțuri false de angajare sunt folosiți pentru a consolida forțele de invazie ...
-
OZN-urile au fost folosite de Pentagon pentru a masca cele mai obscure programe militare ale SUA
O echipa a Pentagonului, insarcinata de Congres sa investigheze presupuse programe secrete privind tehnologie extrateres ...
-
Paradoxul "Burduja" - bani pentru mafie: România produce din ce în ce mai multă energie solară, dar o oprește voit dintr-un motiv bizar
Parcurile fotovoltaice se inmulțesc rapid in Romania, capacitatea instalata trecand deja de 2.400 MW și noi proiecte fii ...
-
Ce conține dosarul Epstein în care Musk spune ca ar apărea și președintele Trump. Nume grele în jurnalele infractorului sexual
Aproape 200 de nume legate de conspirația Jeffrey Epstein-Ghislaine Maxwell privind traficul sexual ar putea fi publicat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu