A doua mare luptă pentru putere este legată de șefia SRI. Ce va decide axa Putin-Trump?
Postat la: 16.03.2025 |
Zona Balcanilor nu-și dezminte renumele de „butoi cu pulbere". Ieri au avut loc proteste publice serioase în Serbia, Ungaria, România. La Belgrad au fost un milion de oameni în stradă, nemulțumiți de președintele Vucic, atenție, cu marele Novak Djokovic de partea manifestanților. Au fost violențe și răniți. La Budapesta au protestat vreo 100.000 de unguri contra lui Viktor Orban, iar la București între 10 și 15 mii de români au manifestat și ei, se pare, pro-Europa. Deoarece ieri am promis că azi voi analiza marea luptă pentru șefia SRI, o să mă ocup doar mâine, la Gold FM, de aceste proteste; o să fie și mai clar ce s-a petrecut cu adevărat la mitinguri.
Așadar, eu spun că a doua mare luptă de putere, consecutivă celei prezidențiale, este pentru șefia SRI. Nimeni nu se îndoiește de forța maximală a acestui serviciu secret, cu atât mai puțin eu, ce am petrecut peste 10 ani într-o luptă inegală și surdă cu Florian Coldea, reprezentantul militar al sorosismului în regimurile Băsescu și Iohannis. De aproape doi ani, SRI nu mai are conducere civilă, după demisia lui Eduard Hellvig, iar Bolojan ne-a anunțat deunăzi că treburile vor rămâne așa încă o perioadă, pasând miza fierbinte a alegerii noului șef civil către viitorul președinte. Mai cunoașteți că, deseori, am folosit, referindu-mă la SRI, sintagma de „ultim apărător", treabă pe care cercurile de tip infracțional ce colcăie prin politica noastră vă imaginați că o asimilează exact invers, adică se mobilizează intens spre a obține controlul în scopuri de protecție personală și de grup. Adăugați aici interesele de influență asupra SRI ale Factorului Extern, ce-și mobilizează rezidenții de la București tot în această direcție, și o să pricepeți presiunea maximală ce se exercită deja legat de viitorul șef civil.
Jocul subteran de putere derivă din cel electoral referitor la prezidențiale, iar, din analiză și din informațiile pe care le dețin, am distins deja două posibile nume de pretendenți, anume: Hunor Kelemen și Victor Ponta. Nu ridic obiecții conjuncturale legate de capacitatea lor; unul e cel mai cultivat dintre președinții de partide, iar celălalt e cel mai experimentat dintre candidații la prezidențiale, numai că problema nu se judecă doar așa, iar eu o așez pe masa de analiză publică tocmai pentru că este o miză importantisimă. O alegere greșită poate genera României probleme în plus, așa cum puțin vă puteți imagina azi.
În cazul lui Hunor Kelemen, am spus din decembrie 2024 că faptul că nu face parte din echipa guvernamentală este legat de pretenția lui Viktor Orban ca acesta să fie viitorul șef al SRI, iar premierul ungur a emis așa ceva prin prisma sprijinului formal (vezi Schengen) sau informal (vezi legăturile cu Trump) pe care îl acordă. Primele obiecții legate de Hunor Kelemen vor veni referitor la cetățenia Ungariei pe care acesta o deține, iar aceasta e o problemă pe care el n-o poate rezolva după modelul fușerit al amicului său, Victor Ponta, ce a renunțat, ieri, la cetățenia Serbiei (prost moment și-a ales Ponta, deoarece cercul partenerului său, Vucic, poate considera că este o dezertare într-un moment complicat). Am zis de prezidențiale: e limpede că, în cazul în care Crin Antonescu va ajunge președinte, numele lui Hunor Kelemen va fi primul pe care coaliția PSD-PNL-UDMR i-l va propune pentru șefia SRI, nu doar pentru că Viktor Orban și UDMR au asta pe agendă, dar și pentru că Kelemen s-a poziționat într-o postură de mare influență - este liantul relaționării fluide dintre Marcel Ciolacu și Eduard Hellvig, acesta din urmă fiind, azi, cel mai influent jucător de putere din PNL, dar și fost șef al SRI și pricepeți de ce subliniez asta.
Victor Ponta este sprijinit la vedere de către prietenul și partenerul său, Sebastian Ghiță, respectiv de către rețeaua din jurul lui George Maior, nașul său și fost șef al SRI și el. E limpede că interesele apar că vor converge tot către viitoarea șefie a SRI, e „secretul lui Polichinelle" că Sebastian Ghiță este rezident al SRI, dar, având în vedere vechimea sa de peste 25 de ani în această calitate, putem opera cu ideea că patronul RTV e mult mai mult decât atât. Ei bine, după intrarea în cursă a lui George Simion, ce nu va fi invalidat azi de către CCR, Ponta mai are doar mici șanse teoretice de a juca finala prezidențială. El mai apare, din punctul meu de vedere, doar cu un potențial de a influența opțiunile în turul doi pentru unul dintre finaliști, dar doar dacă acesta va fi Nicușor Dan, deoarece Victor Ponta și-a conflictualizat peste limită relațiile cu Crin Antonescu și George Simion, deci, cu această ocazie, și-a incompatibilizat și electoratul cu al celor doi. Șansa lui pentru a da satisfacție legat de șefia SRI celor doi sprijinitori vizibili, Ghiță și Maior, se numește, așadar, Nicușor Dan, din spatele căruia se ițește și freza bogată a lui Florian Coldea. Deviza SRI este „patria a priori", iar contractele de muncă se semnează chiar sub sintagma „Servesc patria!", deci, deși e limpede că Hunor Kelemen și Victor Ponta sunt foarte bine susținuți din cercurile politice și de influență, viitorul președinte va avea o mare problemă în a-l desemna pe unul dintre ei atunci când va fi obligat să și răspundă precis la întrebarea „care anume patrie?". George Simion, al treilea candidat, pe care îl văd cu șanse mari de tur 2, după Crin Antonescu, dar înaintea lui Nicușor Dan, nu poate avea niciuna dintre opțiunile Kelemen sau Ponta la SRI, deci de aici va apărea un al treilea pretendent. Și, ca să finalizez în mod realist, din punct de vedere geopolitic, de data asta e limpede, în 2025, că orice viitor președinte al României nu va putea nominaliza șef al SRI decât după ce acesta va trece prin filtrul „Înaltei Porți", care până în iunie sau în toamnă va fi una dublă, o poartă dublă, semnificată de noua axă de putere din zona noastră, anume Putin-Trump. La acest nivel, deocamdată și Kelemen, și Ponta, apar că stau bine, dar subliniez că doar deocamdată.
Cozmin Gușă
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu