• Tweet

Creste tensiunea captivitatii in case, a lipsei de comunicare. "Grupul de comunicare strategica", pare sa mentina starea aceasta care innebuneste pe toata lumea. R. Imi atrage atentia, la telefon, ca toti cei care apar la tv au figuri buhaite, de alcool si mancare multa; probabil asa si e. Si au adunat cele 30 de carti pe care le au in casa pe un raft, in fata caruia se instaleaza cand intra prin skype, in direct, la televiziuni. In rest, obiectele importante sunt in bucatarie: frigiderul cu mancare si cel cu bautura, de care se ocupa cu precadere...

Ce pretentios suna: "grupul de comunicare strategica... Niste oameni ca oricare, de pe strada, usor infatuati, usor speriati, ies din cand in cand sa "comunice". De ce ne ar interesa pe noi ce spune baby-face acela in uniforma, care apare in dreapta ministrului de interne? M am minunat de atata inadecvare adunata in creierul unui singur om; Despescu -, parca, ne spune intotdeauna cati militieni, cate masini, cati bocanci si cate spray uri lacrimogene se afla pe strazi. Ne ajuta asta cu ceva? Oamenii sunt supusi unei tensiuni inimaginabile. E un fel de arest la domiciliu. Sunt zvonuri ca pentru cei peste 65 de ani vor fi obligati sa ramana in case pana la sfarsitul anului.

Ce ti ramane de facut, in conditiile astea? Mie, personal, mi a placut dintotdeauna sa stau in casa. Am avut astfel ocazia sa reintru in dialog cu biblioteca mea, sa iau si sa simt din nou in mana volume care mi sunt atat de dragi, prietenii vechi si netulburate, de o viata; am avut timp sa na gandesc cum n am facut o de mult, la prieteni, la amici, la oameni cu care am impartit o bucata mai mica sau mai mare din propria mea fiinta. La cateva femei care intr un fel sau in altul au facut parte din trecerea mea pe pamant. Am avut ocazia sa mi reafirm si sa mi verific increderea in tot ce a insemnat si inseamna cela aproape 4000 de carti si cele cateva CD uri care aproape ma sufoca in asa zisa mea sufragerie.

Lectura e un alt fel de conversatie. Si, asa cum spune Alberto Manguel, exista carti pe care te bucuri sa le rasfoiesti, si cum ai dat i pagina, ai si uitat o; altele le citesti plin de reverenta, nu indraznesti nici sa fii de acord, nici sa le contrazici. Unele ofera doar informatii; pe altele le stim aproape pe dinafara, fiindca le iubim mult si de mult timp. Dar cu toate este posibil un dialog. Or, asta s a intamplat acum. Am reluat, cu multe din ele un dialog intrerupt. Cei sase ani de televiziune au fragmentat mult dialogul meu cu cartie, cu muzica, cu randul scris; cand faci televiziune asta iti absoarbe tot, toate dialogurile, chiar si cele interioare inspre viitoarea emisiune, spre urmatoarea miscare politica, chiar daca enisiunea traieste in spatiul cultural de alt tip decat cel al stirilor si a simplei lor analize. "Lectura este o indeletnicire confortabila, solitara, lenta si senzuala - spune Manguel -; scrisul avea si el candva aceste insusiri. Insa de la o vreme, profesia scriitorului a ajuns o combinatie de comis-voiajor si actor de repertoriu."

Creste tensiunea din case, asta este cert. Pe anumite canale ni se spune ca izolarea aceasta nu e decat un (alt) experiment. Vor sa stie cat de mult pot sa intinda coarda in a ne tine in afara drepturilor noastre legitime. Uneori sunt tentat sa cred ca politicienii nu sunt interesati decat de castigarea/ conservarea puterii, iar pentru asta ar calca pe cadavrele poporului fara nici un fel de tresarire... In schimb, cred ca orice astfel de experiment e sortit, pana la urma, esecului. Regele Frederik al doilea a incercat sa descopere care este "limba originara" a hotarat ca mai multi nou nascuti sa fie alaptati fara sa li se vorbeasca. In acest fel, credea el, bebelusii vor pronunta alte cuvinte decat cele invatate, cuvinte "naturale". Bebelusii au murit cu totii, semn ca pentru a trai avem nevoie de vorbire ca si de aer sau mancare. Acum, in timpul "sechestrarii" vorbirea a avut de suferit. Oamenii isi vorbesc prin intermediul unor aparate, ceeace nu poate inlocui niciodata adresarea directa, fata in fata.

Orice arhitectura este simbolica, iar arhitectura acestei arestari la domiciliu este, din pacate, simbolul pierderii programatice a ratiunii, atot ceeace poate fi mai uman, la fiecare dintre noi: apropiere, atingere, vorbire directa. O arhitectura lipsita de umanitate, o radiografie clara a ceea ce va urma. O grotesca prabusire a sufletului.

Ma intreb daca noi, poporul roman n am fost inca de mult captivi in casele noastre, fara sa vrem sa vedem ce se intampla in jur: arestari la 6 dimineata, oameni nevinovati, batrani sau gravide trarati la anchete barbare si filmarea lor in catuse in prag de seara, distrugerea capitalistului roman, pierderea valorilor traditionale... Am stat cu totii in casele noastre, gandindu ne la propriile concedii si vacante, la schimbatul casei cu una mai mare, a masinii cu una mai sofisticata...

E trist ca ni se iau din ce in ce mai multe din cele ce ne trebuiesc ca sa traim, in cel mai atroce fel.Dispar unul cate unul din lucrurile care ne faceau fericiti si ne dadeau siguranta: prietenii tradeaza inainte de a disparea, locurile se transforma barbar, dragostea nu mai arata ca cea de acum 10-20 de ani, nu mai facem dragoste ci sex, la fel cum mestecam guma; devenim inghesuiti in propria viata robotizata si desacralizata pana la refuz. Nu stiu unde am citit ca viata fara puncte fixe de reper, fara dragoste, fara prezenta fizica a celui iubit e doar o "comedie a tiroir", o farsa conventionala. Cam asta traim acum, fara sa ne dam seama.

Am putea scrie la fel cum Ovidius exilat la Tomis de catre Augustus, scrisori catre prieteni si dusmani, mahnit de faptul de a fi captiv intr un peisaj rece si strain. Vom putea scrie, daca nu innebunim, volume intregi asemenea "Tristelor" lui Ovidius din exilul in propriile noastre case, pe care ni l pregatesc cei ce ne conduc, de pretutindeni... Ni se va parea un exil nemilos din care nu ne putem intoarce, iar casele vor fi urate, neprimitoare, reci si ostile. Dar fara talentul lui Naso vom esua in alcool, si mancare in bucatariile standard fie ca acestea se afla in cutiile de chibrituri construite de Ceausescu, fie ca sunt moderne si scumpe, cele din vilele de prost gust din cartierele noilor imbogatiti care au stricat echilibrul naturii in atatea orase ale tarii...

*

Descopar in biblioteca jurnale uitate. Mircea Zaciu, Adrian Marino, Petru Comarnescu, Max Frisch si, asemeni lui Manguel, simt ca as putea face un jurnal din toate jurnalele citite... Uneori, lecturile par asociative, si parca se implinesc una pe alta; la sfarsit ar putea rezulta un personaj compus din zeci de altele, mai mult sau mai putin fascinante, sensibile, frumoase, insa oricum, triste. Jurnalele pastreaza intre frunzele paginilor, intre randuri care ingalbenesc, teama de venirea iernii. A mortii.

*

Oamenii cu care vorbesc sunt nemultumiti. Suntem singura tara care n am luat nici o masura adevarata pentru ajutorarea economiei. Cand ma uit la cei din guvern nici nu inteleg cumcineva ar putea astepta ceva de la ei. Suntem pe cont propriu.

*

O analiza extrem de precisa a lui Cozmin Gusa; desi stiu ca e adevarat si greu de probat, trasneste de adevar. De adevarul pe care nu vrea sa l vada nimeni. Asta inseamna sa nu ai oameni de Stat. Diferenta intre "politician" si "om politic", "om de stat", e similara cu aceea dintre mine, care jucam fotbal in curtea scolii din Talmaciu imbracat cu echipament ca al lui Dinamo incropit acasa, si Cornel Dinu o glorie a lui Dinamo si a sportului romanesc. Caci daca ar fi fost "oameni politici" nu s ar fi livrat "statului paralel", pentru o biata farama de glorie efemera si pentru cuplarea propriei gasti la resurse.

"Pe langa alte detalii pe care le cunosc, mie mi a fost clar ca Orban a batut palma cu statul paralel in momentul in care si a asumat, voluntar, si fara sa consulte PNL in prealabil, sustinerea la primaria Bucuresti a lui Nicusor Dan, nimeni altcineva decat 'emanatul' membrilor de vaza al acestei organizatii oculte, deci Lucovid a ales candidatul paralel desi avea la dispozitie cel putin doua candidaturi de potential succes in fata Gabrielei Firea, respectiv Rares Bogdan.(...)."

Pentru mine nu e nici o noutate: de cand beat-mort la volan dl Orban a accidentat o copila si a fugit de la locul accidentului, pesonal pe acest om l am asezat jos de tot in "clasorul" politicienilor. Au urmat si altele... Faptul ca a trimis fara sa negocieze conditii bune, la ordinul lui Merkel, bieti muncitori romani, la munca, pe post de sclavi, pe mine numa mira ci doar ma ingretoseaza. Probabil ca ar vinde orice, chiar si sufletul si l ar tranzactiona, statului paralel, doar pentru a ramane in functie. Teama lui este de Rares Bogdan, si ma tot intreb cand ii va pregati acestuia o capcana; Rares s a exprimat ferm impotriva "exportului de sclavi" moderni pe tarlalele nemtesti, deci ar trebui sa se astepte la o reactie a lui Orban, sau, mai degraba a statului paralel cu care acesta s a inteles. Asa e pe Lumea asta: fara procentele aduse de politicianul clujean, actualul prim ministru ramanea ce a fost intotdeauna: un "ilustru" liberal fara charisma, fara idei si fara viitor; un om de dreapta, angajat toata viata la Stat. Ce pare sa nu ia in seama nici un politician, insa, e ceva si mai grav. Faptul ca oricare din ei care au batut palma cu statul paralel pentru a ajunge sau a se mentine la putere, au ajuns, inevitabil si fara exceptie, foarte rau...

*

Johannis iese la tv sa dezminta prostiile lansate in media de niste inconstienti, conform carora batranii vor fi, in curand, "extrasi" din casele lor si vor fi internati obligatoriu, la izolare... Ma uit la el si il vad de o vreme tensionat, cu o umbra de regret pe fata. Cei care nu l cunosc si nu i cunosc, in general, pe sasi vad si citesc mai greu pe fata presedintelui; eu mi l amintesc senin, in biroul lui din Primarie, cu ferestrele ce dau in Piata Mare, pietruita, stand de vorba detasat si precis. Dar, mai mult imi face placere sa mi l amintesc cand noi, la Cluj, exasperati ca Funar castiga mandat dupa mandat am hotarat sa l chemam pe Johannis si sa l ducem la televiziuni, sa faca interviuri din redactie in redactie; pe atunci in Cluj nu se putea vorbi ca cineva de alta etnie sa poata castiga primaria. La Sibiu mersese, asa ca m am urcat in masina si m am dus la el sa l rog sa vina in vizita "de lucru" la Cluj. A fost de acord si a fost una din cele mai frumoase amintiri pe care le am cu d sa. Intotdeauna afabil, cu zambetul pe buze, un om cu care iti facea placere sa vorbesti.

Probabil ca ideea a prins la clujeni, ca la alegeri Funar a pierdut, spre usurarea tuturor primaria frumosului oras, care se saturase de simboluri pangarite si de tensiuni inutile. Erau, totusi, vremuri frumoase pe atunci, sa fii ziarist la "Tribuna ardealului", cotidian pe care il scoteam noi, cei de la "NU", in colaborare cu Forumul Democratic Antitotalitar din Romania, Condus de Adrian Marino. In redactia din centru se adunau si scriau aproape zilnic oameni ca Doina Cornea, preotul Boila, Marino, Ion Ratiu, detinuti politici anticomunisti autentici, dar si mai tanarul, pe atunci, Valeriu Stoica, profesorul Radosav, Virgil Lazar... Poposea acolo si Seniorul Corneliu Coposu, un om minunat, pe care n am sa l uit niciodata; n o sa uit nici emotia primelor schimburi de cuvinte si apoi a interviurilor, la vila lui Ion Ratiu si sediul PNT, a palmei ude de transpiratie in timp ce notam raspunsurile lui... Interviurile, pe atunci le faceam fara reportofon, notand cat mai precis raspunsurile intervievatului...

*

Adrian Marino venea de obicei la ora 9.00, cand incepea sedinta de redactie: elegant, inalt, cu parul sur si privirea albastra, se aseza parca timid la masa din mansarda. Vorbea putin, cu fraze alese, cu o voce calda, cu un usor accent moldovenesc, aproape parinteasca... Aveam sa invat multe despre scris de la el, aveam sa mi completez, la sfatul lui multe goluri din lista de lecturi. Ii faceam vizite dese in cartierul Grigorescu, in casa veche si simpla, singur sau insotit de Dan Pavel, care pe atunci preda la Stiintele politice clujene. Beam o tarie, la masa asezata sub geamurile mari care dadeau catre curte, apoi il ascultam povestind amandoi, fara sa vorbim prea mult. Se vorbea politica, literatura, si uneori ne povestea amintiri nepretuite. Cunoscuse, de a lungul carierei lui de carturar si "om singur", de la Calinescu, al carui asistent fusese, pana la floarea intelectualitati Lumii. Fiecare cuvant al lui era un diamant, fiecare feaza, fiecare idee simteai cum te patrunde si cum isi face loc in fiinta ta, umpland intotdeauna ul loc gol pe care il implineste cu valoarea si sensul dat de el culturii, cu care stia el ca se cerea umplut. Intotdeauna ma intreba ce am mai scris, imi cerea manuscrise. Si ma certa cu vocea lui blanda, mangaindu ma cu privirea de un albastru adanc: ce scriitor esti dumneata, daca la ora 8 dimineata nu esti la masina de scris? Intreba. Ca scrii, ca notezi o idee, ca nu scrii nimic, de la 8 la 11 un scriitor trebuie sa stea in fata masinii lui de scris! Spunea si eu ii simteam pe frunte privirea calda, dar n aveam curaj sa l privesc in ochi: fugeam cu privirea in stanga, catre biroul lui, in spatele caruia sute de bibliorafturi cu notele pentru carti, imbracau aproape jumatate din peretele casei...

Imi dau seama ca pentru multi dintre noi atat Johannis cat si Marino, prin felul lor aparte, aparent rece, de a fi persoane publice au nemultumit si nemultumesc multa lume. Nu incerc sa spun mai mult decat atat, - nu judec pe nimeni -, imi amintesc, doar, cu drag de cat de inocenti eram cu totii si cat de fraieri eram sa speram cu totii, ca istoria politicii romanesti se va scrie altfel. Era, insa, o efuziune politico- intelectuala de buna calitate atunci in Romania si in Cluj; politica o gandeau si cativa oameni remarcabili. In fiecare cafenea dadeai de personalitati adunate la o sueta , presa era la un nivel ridicat iar cei care o faceau aveau in spate, de obicei o bogata activitate culturala. In acea efervescenta in care Iliescu si PSD domina, credeam noi -pe nedrept -, politica romaneasca cu totii speram la un viitor fara uneltele lui Ceausescu la conducere. Aveam, pe atunci si o emisiune la CD radio, un radio cu mare succes la publicul clujean, unde invitatii erau mai ales oameni de mare prestigiu precum Dan Pavel, Adrian Marino, Mircea Zaciu, Ion Muresan, Alexandru Vlad, Mircea Mihaes si chiar Vladimir Tismaneanu, in vremea cand prea putina lume aflase de activitatea lui din Statele Unite.

Intr una din acele seri l am intalnit pe Rares Bogdan - un tanar student care isi insotea profesorul, pe Dan Pavel. Dan mi l a prezentat ca unul dintre studentii lui cei mai buni. Din seara aceea tanarul Rares avea sa vina des in redactia noastra, a "Zilei de nord vest", nou inaugurata si instalata pe strada Iuliu Maniu, cu articole, sau pur si simplu la interminabilele discutii politice, care se generau intr o redactie de cotidian populata cu personaje intotdeauna interesante si personalitati ale zilei. La o vizita oficiala a lui "Ilici"- Iliescu la Cluj, spre seara, ne am pomenit cu Rares Bogdan impreuna cu alt student favorit al lui Dan Pavel, Eduard Hellwig, dand buzna in redactie: Rares organizase cu tinerii din P.A.C., al carui sef era, (pentru cine nu stie - Partidul Aliantei Civice), un protest anti P.D.S.R (pe atunci) si fusesera fugariti si batuti de haidamacii lui Iliescu. Liviu Man, un excelent condei al presei clujene era in vremea aceea corespondentul BBC la Cluj si tin minte ca s a facut o relatare ampla a mizeriei cu batausii iliescieni impotriva tinerilor studenti.

*

Trece aproape neobservata "Ziua Amintirii Holocaustului". In schimb, pe "History" un documentar despre ce a insemnat abominabila experienta a hitlerismului: milioane de morti, tragica experienta a Holocaustului, suferinta si moarte... Privesc cu stupoare, de fiecare data imaginile din documentare. Un popor german adulandu l pe Adolf Hitler, aceleasi firme germane de atunci si de azi, Volkswagen, Krupp etc., care foloseau munca fortata a evreilor pana la exterminare, si imi amintesc fara sa vreau de afacerea uriasa de coruptie... securizarea frontierelor Romaniei... stopata in fasa de frau Merkel in Germania, iar in Romania de doamna Kovesi.

Poate ca ar fi bine sa ne amintim si de Joseph Roth, austriacul uitat azi, antifascist cu vocatie, care s a ocupat de problema evreilor. Marturisirea lui, cutremuratoare, descrisa de Manguel inchide un capitol care, cred eu, nu s a judecat pana la capat nici pana acum, in pofida unui Eli Wisel si Simon Wisenthal. Ascultand povesti despre Buchenwald, lui Roth ii apare in minte In locul numit candva Ettersberg, unde se afla stejarul lui Goethe, la umbra caruia Maestrul se intalnea cu iubita lui Frau von Stein si constata ca acelasi stejar arunca aceeasi umbra peste spalatoria si bucataria lagarului nou construit, Buchenwald. Inainte de a muri, Joseph Roth face acest comentariu amar: "in fiecare zi, prizonierii din lagar trec pe langa stejar; adica sunt siliti sa mearga acolo. (...) Pana acum, n au legat nici un prizonier de stejarul sub care stateau Goethe si Frau von Stein, copacul este viu datorita 'Legii pentru Protectia Naturii' (data de cancelaria lui Hitler - n.n). Sigur ca nu. I au legat de alti stejari, de care nu duce lipsa padurea asta".

*

Se împlinesc treizeci de ani de la debutul mitingului din Piaţa Universităţii. Un gând si un gust amar imi zboara spre toti aceia care au luptat pentru democraţie în primăvara anului 1990 si care s-au stransbla "kilometrului 0" al "zonei libere de comunism". Cati romani mai stiu azi de greviştii foamei din corturile din faţa Teatrului Naţional, spre primele posturi de radio independente şi spre ziarele România liberă, Baricada, Zig-Zag, Nu, Atlas Clujul liber, Dreptatea, Viitorul care dimineaţa erau citite pe nerăsuflate şi seara, aprinse, deveneau candele ale speranţei. Noi, cei de la "NU" mergeam cu schimbul acolo. Ne imparteam astfel incat cei ramasi la Cluj sa culeaga, sa tehnoredacteze si si sa scoata ziarul. Cati mai stiu azi despre discursurile din balconul Facultăţii de Geologie, transformat într-o tribună a democratiei si a luptei impotriva fricii care ne stapanea fiintele fragile, lupta pentru idealuri, valori si victoria adevarului? Parea ca suntem multi, acolo, dar se dovedeste azi ca, de fapt, am fost atat de putini...

Am cedat aproape cu totii. Incepand cu "duminica orbului" si pana acum, vedem ca am cazut. La atatia ani dupa Piata Universitatii am ajuns din nou sub spectrul fricii. Odata cu Traian Basescu am ajuns, din punct de vedere moral si etic cel mai jos. Am cazut... Am ajuns sa pretuim, prin politica de Stat pe cei mai infami dintre noi, denuntatorii, am ajuns sa aplaudam in strada "Statul politienesc". Am ajuns sa vedem cum "Societatea Timisoara" - celebra pentru a fi propus programatic prin celebrul "punct 8" al declaratiei, lustratia - sa l premieze, alaturi de Grupul de dialog social" pe procurorul tortionar Augustin Lazar, fapt care in Piata Universitatii, atunci, parea o gluma nereusita. Reinstaurarea fricii, captivitatea politicii romanesti in tenebrele Statului paralel, distrugerea presi romanesti libere, in quasitotalitatea ei...

Pentru mine ramane ca un arc peste timp, pregnanta, prietenia cu Marian Munteanu, figura tragica a acelor evenimente; aveam sa ne vedem totusi rar, dar suficient cat sa fie reafirmate aceleasi crezuri si aceleasi valori ortodoxe care ne au legat peste timp. Imi amintesc o dupamiaza calda de vara cand ne am vazut, toti cei din redactia "Nu" cu Marian Munteanu. Venise la Cluj in incercarea de a pune pe picioare o organizatie puternica, in stare sa lupte cu neocomunistii. Purta parul lung, camasa portului national, alba si serpar lat de piele. Stateam cu totii lungiti pe iarba din fata caminului IV din Hasdeu, - acolo locuiau Liviu Man si Alin Fumurescu -, ziaristi celebri pe atunci in Romania, fondatori ai revistei "NU" si beam bere. Atunci mi s a parut, pentru o secunda ca deasupra chipului de Christ al lui Marian a trecut o umbra pe care eu am citit o ca fiind pasarea infrangerii. Urma sa fim un popor infrant. Si, iata ca suntem.

*

In sfarsit o veste buna: Nicotina ar putea avea un efect protector împotriva noului coronavirus, afirmă cercetători din Franța, unde vor demara teste preventive și terapeutice cu plasturi de nicotină, pentru a verifica ipoteza, scrie AFP. Ipoteza este susținută de numărul redus de fumători în rândul bolnavilor de Covid-19 internați, potrivit mai multor studii (cu rate între 1,4% și 12,5%). Un nou studiu francez pe 350 de bolnavi internați și alți 150 cu simptome ușoare care au fost consultați, toți infectați cu Covid-19 (confirmați cu teste RT-PCR), pare să sprijine sub-reprezentarea fumătorilor în rândul bolnavilor. "Printre acești pacienți, sunt doar 5% fumători", a declarat profesorul de medicină internă Zahir Amoura, autor al acestui studiu, respectiv "80% mai puțini fumători la pacienții Covid decât în populația generală de același sex și aceeași vârstă".

"Ipoteza este că nicotina, fixându-se pe receptorul celular folosit de coronavirus, îl împiedică să se fixeze" și deci să pătrundă în celulă și să se propage, a explicat Pr Jean-Pierre Changeux, de la Institutul Pasteur și Collège de France. Ma simt, alaturi de milioanele de fumatori, intrucatva razbunat pentru umilirea la care am fost supusi in tot acest timp in care unor nenorociti li s a parut firesc sa ne calce drepturile in picioare si sa promoveze o Lege antifumator, (nu impotriva fumatului!), in vigoare si azi. Ascultandu le diatribele de prost gust, si impresia ca te ai intors in evul mediu. Nu mai ai voie sa ti alegi, daca vrei, sa mori mai repede, fumand... Cum azi nu mai ai voie sa alegi sa risti sa te imbolnavesti de Covid, daca asa hotarasti in numele tau. Cu cata usurinta e dispusa o parte dintre noi spre accente totalitare! Nici un fumator n ar fi ales sa intre sa fumeze intr o cafenea sau intr un restaurant pentru nefumatori, daca ar fi existat astfel de spatii si pentru ei. Dar noua, fumatorilor, nu ni se poate da asa ceva, iar o buna parte din acesti "imaculati" moralisti care ne vor binele impotriva vointei noastre, se bucura cand ne vad inghesuiti si umiliti, in frig, afara, in fata restaurantelor, sau in cutiile de plexiglas din aeroporturi...

Scriu aceste randuri fumand cu mare placere un "Camel" fara filtru. Am mai gasit un pachet din rezerva pe care cu efort mi a facut o posibila prietenul meu Calin Scheau din Elvetia. Din aceasta rezerva am putut bucura majoritatea invitatilor emisiunii mele: Bogdan Comaroni, Ovidiu Simonca, Silviu Secrieru - minunatul meu producator, Mihai Belu, Florian Bichir, cu totii fumatori seriosi. In pauze ne delectam cu "bunatatile" trimise de Calin Scheau. Istoria prieteniei noastre e chiar frumusetea legaturii sufletesti, dezinteresate. L am cunoscut pe Calin ca pe unul din urmaritorii "Realitatii romanesti". Am tot vorbit la telefon mai intai, apoi ne am cunoscut personal si m am bucurat sa am un nou prieten, (acum, la varsta in care iti faci prieteni mai greu, sau nu ti mai faci deloc), asa cum el, cu suflet curat si onest. Initial il rugasem sa caute Pall Mall fara filtru, dar tigarile astea minunate, se pare ca nu se mai fac. Am ramas cu prietenia si cu bucuria unui Camel, cu cea a unei saptamani in Cuba in care am putut fuma minunatele Upmann, Popular si Ligeros...

Il iubesc pe Kurt Vonnegut, ii iubesc personajele, mai ales pe Billy Pilgrim si Kilgore Trout, din "Abatorul 5. Il iubesc pentru ca era un dusman fatis a tot ce inseamna "politically corectness", pentru toata emotia si bucuria pe care mi au dat o lectura cartilor lui. Dar si pentru ca niciodata pana la el n am auzit o atat de sincera si minunata declaratie de iubire si atasament cu acest minunat act al fumatului: „Am de gînd să-i dau în judecată pe cei de la Brown & Williamson Tobacco Company, producătorii ţigărilor Pall Mall, şi o să le cer un milion de dolari despăgubire! Începînd de la vîrsta de 12 ani fumez, ţigară de la ţigară, doar Pall Mall fără filtru. Şi, de ani buni, ei îmi promit - încă de pe pachet - că mă vor ucide. Dar am ajuns la vîrsta de 82 de ani. Vă mulţumesc mult, ticăloşi nenorociţi! Sînt dependent de ţigări. Şi continui să sper că ele mă vor omorî. Un foc la un capăt şi un neghiob la celălalt."

Octavian Hoandra