O decizie a CCR. care sper că va opri practica abuzivă de până acum a instanțelor judecătorești de a schimba încadrarea juridică direct prin sentință sau decizie
Postat la: 19.04.2019 |
La data de 16.04.2019, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere mai multe excepții de neconstituționalitate, printre care se numără și cele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 377 alin. 4, teza întâi și ale art. 386 alin. 1, ambele de Codul de Procedură Penală.
Pentru a înțelege toată lumea, nu doar profesioniștii dreptului, de ce prezintă o relevanță deosebită pentru corecta desfășurare a procesului penal această Decizie a Curții Constituționale, redau textele celor două articole anterior menționate :
- art. 377 alin. 4 C. Proc. Pen. :
„Dacă instanța constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părților că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuție noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă. Dispozițiile art. 386 alin. 2 se aplică în mod corespunzător".
- art. 386 alin. 1 C. proc. Pen. :
„Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea".
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 377 alin. 4, teza întâi și art. 386 alin. 1 din Codul de Procedură Penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei.
Deși personal consider faptul că era mai potrivită formularea simplă și neechivocă de „încheiere", în locul formulării „hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei", sunt convins că nici un judecător/nici un complet de judecată nu va mai dispune după publicarea Deciziei C.C.R. în Monitorul Oficial, Partea I, schimbarea încadrării juridice printr-o sentință sau printr-o decizie, având în vedere dispozițiile art. 370 alin. 1, 2 și 3 din Codul de Procedură Penală.
Orice persoană care citește textul articolelor declarate neconstituționale (377 alin. 4 și 386 alin.1), dar care nu cunoaște practica „împământenită", inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a se dispune schimbarea încadrării juridice direct în cuprinsul sentinței sau deciziei pronunțate, se va mira de faptul că a fost nevoie ca judecătorii Curții Constituționale să se pronunțe asupra unor texte care chiar sunt foarte clare.
Decizia Curții Constituționale prin care se statuează faptul că dispozițiile art. 377 alin. 4, teza întâi și art. 386 alin. 1 din Codul de Procedură Penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei, deci exclusiv prin încheiere, este binevenită având în vedere faptul că instanțele judecătorești de toate nivelele procedau într-o manieră contrară opiniei tuturor autorilor relevanți care au format doctrina juridică pe acest aspect (profesorii Ion Neagu, Nicolae Volonciu, Mihail Udroiu, etc.).
Opinia tuturor autorilor relevanți în materie este la unison în sensul că „părțile trebuie să își exprime pe parcursul judecății opinia față de noua încadrare, mai ales inculpatul, care își formulează astfel apărarea" (Codul de Procedură Penală Comentat, Ediție Aniversară - Nicolae Volonciu 90 de ani, fila 1119).
Această opinie nu este doar legală, ci este și de bun simț având în vedere faptul că este vizibil nelegal și profund imoral ca o instanță de judecată să condamne un inculpat pentru o infracțiune care nu i-a fost adusă la cunoștință și, implicit, nu a fost audiat referitor la săvârșirea acelei infracțiuni și nu a putut propune probe.
Este cel puțin de neînțeles practica abuzivă a instanțelor judecătorești care, până acum, schimbau încadrarea juridică direct prin sentință sau decizie, deși România a fost condamnată de către C.E.D.O. din cauza acesteia :
„ ... Curtea (C.E.D.O.) nu dorește să conteste dreptul Curții Supreme de Justiție de a schimba încadrarea juridică a acuzației cu care a fost sesizată în mod legal. Totuși aceasta observă faptul că acest drept era însoțit de garanții procedurale în favoarea inculpatului. În fapt, conform dreptului intern, instanța care consideră că încadrarea juridică dată faptelor prin actul de trimitere în judecată trebuie modificată trebuie să invite părțile să își prezinte observațiile cu privire la acest subiect și să transmită inculpatului faptul că are dreptul de a solicita examinarea cauzei la sfârșitul ședinței sau amânarea ședinței pentru a-și putea pregăti apărarea. Garanțiile procedurale menționate anterior se aplică oricărei schimbări de încadrare juridică, indiferent de elementul infracțiunii (legal, material sau moral) vizat. În speță, Curtea Supremă de Justiție a schimbat încadrarea juridică a faptelor doar în timpul deliberării, deci după încheierea dezbaterilor. În mod evident, era prea târziu pentru exercitarea dreptului la apărare", a consfințit C.E.D.O. în Hotărârea Adrian Constantin vs. România, din 12.04.2011, parag. 18 - 28. (filele 351 - 352).
Având în vedere faptul că practica „împământenită" a instanțelor judecătorești intra în coliziune, nu doar cu textele legale care erau foarte clare și cu doctrina juridică, dar și cu opinia C.E.D.O., Decizia Curții Constituționale prin care se spune foarte clar că este neconstituțională schimbarea încadrării juridice prin sentință sau prin decizie este mai mult decât binevenită deoarece acordă garanțiile necesare respectării dreptului fiecărui inculpat la apărare și la un proces echitabil.
Constantin Florin Durgheu
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu