• Tweet

Comploturile, conspiraţiile le aparţin mai degrabă celor care le pun în practică decât celor care vorbesc, în general în necunoştinţă de cauză, despre ele. Dar acuzaţi de comploturi, de conspiraţii sunt cei care vorbesc prea mult, nu cei care conspiră şi complotează, uneori cu succes, alteori fără. Iar conspiraţiile şi comploturile există la tot pasul şi de când e lumea. În politică, în servicii secrete, în justiţie, în economie. Se lucrează la fel de mult în umbră, pe ascuns, nu numai la lumina zilei.

Cea mai mare temere care-i cutreieră, care-i bântuie în aceşti ani pe români, pe cei care au rămas pe loc, pe cei care n-au emigrat încă e aceea a spargerii ţării, a ruperii teritoriale, a intrării marilor provincii istorice româneşti în asocieri politice şi economice care să ducă în cele din urmă la dispariţia României de azi. Atât apartenenţa la NATO, cât şi aderarea la UE au fost înţelese de români ca nişte garanţii internaţionale majore pentru păstrarea integrităţii teritoriale a României. De aceea românii au acceptat aproape orice, toate cererile indecente, hrăpăreţe ale occidentalilor cu care ne-am asociat. Am cedat active importante pe nimic, având în minte în primul rând menţinerea unui statu quo teritorial.

Dihonia politică a atins însă în ultimii ani nişte culmi care nu mai au nimic de-a face cu democraţia, cu lupta dintre putere şi opoziţie, cu disputele inerente ale partidelor. Acest război româno-român fără limite, fără raţiuni mărturisite are de ce să ne îngrijoreze. Să luăm numai cel mai vizibil exemplu : lupta politică (mai e doar politică ?) dintre Liviu Dragnea, preşedintele PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor şi adevăratul prim-ministru al României din umbră, şi Klaus Iohannis, preşedintele României din ultimii patru ani.

Klaus Iohannis despre Liviu Dragnea : „Acest infractor, Dragnea, s-a cocoţat în fruntea statului şi progresează semnificativ în domeniul fake news." Liviu Dragnea despre Klaus Iohannis : „Cineva poate să spună că el e infractorul care s-a cocoţat în cea mai înaltă funcţie a statului român." Liviu Dragnea despre Klaus Iohannis : „Plângerea pentru înaltă trădare e aproape gata !" Klaus Iohannis despre Liviu Dragnea : „Cum se trezeşte un politician care mai este şi infractor să se ducă la televizor şi să ameninţe acolo şi magistraţii." Liviu Dragnea : „Este un preşedinte fake, întors cu cheiţa." Liviu Dragnea : „Iohannis a avut nu unul, ci nouă dosare penale." Klaus Iohannis : „Unele partide de la noi - și mă refer la PSD - au îmbrăcat haina falsului patriotism, a naționalismului de fațadă și încearcă să câștige capital inducând teama și lipsa de încredere în valorile UE : e modul pesedist, cinic și iresponsabil, de a face politică." Sunt doar câteva citate din zicerile celor doi politicieni unul despre altul, luate aproape la întâmplare dintre alte zeci care pot fi găsite pe Internetul care nu uită. Poate cineva să creadă că aceşti politicieni reprezintă aceeaşi ţară, România ? Sau e mult mai plauzibil că fiecare reprezintă o putere străină, iar aceste puteri se înfruntă nemilos la vârful statului român ? Pentru populaţia tăcută a României nu e deloc limpede dacă unul are mai multă dreptate decât celălalt.

Insultele şi injuriile lui Victor Ponta la adresa fostului său tovarăş şi adjunct Liviu Dragnea sunt atât de numeroase şi atât de "joase", încât nimeni nu le mai ţine socoteala. Imprecaţiile lui Rareş Bogdan, prospătura liberală, şi ale invitaţilor la emisiuni, asemenea lui, la adresa partidului de guvernământ PSD au fost câtă frunză şi iarbă, iar multe nici nu pot fi citate, "hârtia" nu suportă asemenea mizerii. Violenţele, "pamfletele" care pot fi văzute şi auzite pe prea multele televiziuni de ştiri, site-uri, bloguri, conturi de Facebook nu mai au de mult nimic de-a face cu disputele politice, cu polemica. Aceiaşi indivizi, ca dintr-o unitate militară, antrenaţi, disciplinaţi, atacă, scot foc şi fum pe nări într-o singură direcţie. Ceilalţi sunt întotdeauna vinovaţi sau foarte vinovaţi. Ţintesc lichidarea definitivă, cel puţin morală, a adversarilor.

Vorbeam de comploturi şi conspiraţii. Şi dacă toată viaţa politică românească din ultimii ani, începând cu 2004, poate chiar din 1990, e regizată mai ales de comploturi, conspiraţii, de „lucrături", de intelligence, de interese obscure ? „Lista lui Severin" din timpul mandatului prea soft de preşedinte al lui Emil Constantinescu o are în buzunarul de la piept aproape orice politician, orice ziarist - evident, vorbim de lista adusă la zi. O au şi ofiţerii de informaţii, care par că nu fac sau nu pot face mare lucru. Un ministru din guvernul României ar fi general KGB (KGB-ul nu mai există, dar succesorul său e numit popular la fel). Unii politicieni au o carieră foarte lungă, rezistentă la multiplele „intemperii" din tranziţie, care nu se poate explica doar prin talentul, cultura şi abilităţile lor. Prezenţa unor miniştri nuli, total incompetenţi în diferitele guverne s-ar explica prin conspiraţie, prin complot. Principalii lideri, cei mai cunoscuţi ziarişti şi cei mai importanţi candidaţi la preşedinţie ar reprezenta, de fapt, diverse puteri şi servicii speciale străine, şi nicidecum pe români. Aceste informaţii nu pot fi verificate aproape niciodată, dar comportamentul unor persoane publice dintre cele mai expuse confirmă ceva de speriat ipotezele complotiste. Chiar serviciile secrete româneşti ar fi împărţite în mai multe „bisericuţe", „găşti", facţiuni ale altora, şi nu ale românilor, care totuşi le finanţează pe aceste servicii secrete supranumerice, obeze.

Câteva teme revin obsesiv. Noi, românii, avem într-adevăr reprezentanţi la Bruxelles sau cei mai mulţi, în frunte cu Monica Macovei, dar şi comisarul Corina Creţu ar reprezenta interese străine, cele ale lui George Soros, de exemplu ? Şi, de fapt, pe cine reprezintă George Soros ? De ce se construiesc atâtea drumuri şi şosele în Transilvania şi mai deloc în Moldova, şi de ce se fac investiţii occidentale mult mai mari în aceeaşi Transilvanie decât în Oltenia, în Bucovina sau în Dobrogea ? De ce nimeni nu e capabil sau interesat să oprească măcelărirea pădurilor ? Etc., etc., etc.

Cât adevăr şi câtă fantezie se află în temerile românilor privind o viitoare spargere, chiar dispariţie a ţării lor? Asemenea studii nu se prea fac. Şi nici nu se oferă informaţii indiscutabile. E ca şi cum ai fluiera în biserică, pentru că asemenea studii ar intra direct pe un teren minat, foarte periculos. România nu numai că şi-a pierdut o parte însemnată de populaţie, nu numai că a cedat suveranitate în favoarea NATO şi UE, ci pare să piardă, dacă nu le-a şi pierdut deja, rând pe rând, aproape toate prerogativele unui stat independent. Trebuie să fii naiv şi complet iresponsabil să-ţi închipui că, dacă toate spaimele românilor vor fi confirmate de fapte în viitorul apropiat sau mai îndepărtat, nimeni nu va răspunde de nimic.

Petru Romosan