• Tweet

Succesorul lui Klaus Iohannis la președinția României s-ar putea să fie altcineva decât Klaus Iohannis. Vehiculez acest scenariu de peste un an de zile, când am semnalat că la sfârștul acestui an expiră cel d-a doilea mandat al lui Donald Tusk la președinția Consiliului Europei. Locul devine vacant și teoretic este accesibil pentru România. Tot de atunci susțin că se vor înfrunta la prezidențiale cu totul alți candidați decât cei aflați anterior pe firmament. Ce s-ar putea întâmpla?

Unul dintre posibilii candidați, nume vehiculat la greu pentru candidatura la prezidențiale a fost însuși președintele PSD, Liviu Dragnea. Eșecul de la referendum suprapus peste eșecul de la europarlamentare și ambele succedate de încătușarea sa i-au pecetluit soarta. Astăzi, PSD nu mai are altceva de făcut decât să numere cele circa un milion și jumătate de voturi furate de instituția militară care măsoară votul suveran al poporului și să regrete că, anesteziat de condamnarea lui Dragnea, a omis să conteste alegerile. Iar în continuare să identifice un candidat. Un întreg spectru politic în acest moment este lipsit de un jucător care să se încălzească pentru alegerile prezidențiale. A căzut cel puțin pentru moment, dar poate chiar definitiv și prezumtiva candidatură a lui Călin Popescu Tăriceanu. Partidul său a fost eliminat din cursa europarlamentară, el însuși a suferit un afront politic iar aliatul său PSD este încă în stare de șoc.

În aceste condiții descrise mai sus, cu mic cu mare ne uităm doar în direcția frontului anti-PSD, unde vedem că se conturează mai mulți prezidențiabili. Asta până când se va trezi cumva și frontul PSD. Afirmam mai sus că există toate șansele ca profeția mea să se împlinească. Un candidat de mână forte a fost măturat de pe scenă, iar un al doilea candidat, Klaus Iohannis s-ar putea să se îndrepte către un loc călduț.

Poziția de președinte al Consiliului European este una călduță. Președintele Consiliului nu face parte din Guvernul Europei. Este mai mult un personaj simbolic. Tocmai din acest motiv, statele din nucleul dur al Uniunii Europene au convenit tacit ca acest rol să-i fie atribuit estului Europei. Astfel încât fostele state comuniste să nu poată ridica pretenții la poziții mai importante din Executivul European. Mandatul este de doi ani jumătate, dar poate fi prelungit încă doi ani și jumătate. La 1 decembrie a acestui an expiră mandatul polonezului Donald Tusk. Al doilea stat ca mărime și ca importanță după Polonia dintre state aflate în trecut sub influența Moscovei este România. Iar Klaus Iohannis, după ce a deținut un mandat de cinci ani de președinte și după ce a executat întocmai și la timp poruncile Germaniei, dar și dispozițiile altor state din nucleul dur, este numai bun pentru a juca acest rol de marionetă trasă de sfori de cine trebuie. În paranteză fie spus, nu a fost îndeplinit nimic din mandatul extern al lui Klaus Iohannis. Niciunul dintre angajamentele sale, luate în fața națiunii române, dar inconfortabile pentru nucleul dur european. Nu a fost ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare. Nu a fost accesat de către România Spațiul Schengen. Dar mai ales nu a fost îndeplinită promisiunea lui Klaus Iohannis cum că se va pune de-a curmezișul unei Europe cu mai multe viteze. De câteva zile, mai marii Europei a decis, fără ca președintele României să sufle o vorbuliță, că Europa va trece la două viteze. Noi, la viteza a doua. Și la nicio viteză atunci când vine vorba de Repulica Moldova. Unde întreaga chirugie politică a fost executată prin ignorarea totală a decidenților de la București.

Prin urmare, Klaus Iohannis este numai bun pentru poziția de președinte al Consiliului European. Doi ani și jumătate și apoi încă doi ani pe atât. Cât un mandat de președinte al României. Dar fără nicio bătaie de cap. Și cu nenumărate voiaje externe. Care vor include firește și weekenduri petrecute a Sibiu. Lângă Prima Doamnă. Pentru că Iohannis își mută capitala la Bruxelles. Pentru el, România va deveni în acest scenariu o îndepărtată și exotică străinătate. Mai este necesară încă o paranteză.

Victor Ponta, devenit extrem de activ în ultima vreme, a făcut o afirmație șocantă. Dar nu lipsită de substanță. El a prognozat că Iohannis va abandona spre sfârșitul acestui an nu numai cursa prezidențială, ci chiar și mandatul său de la Cotroceni. Lăsând postul vacant. Astfel încât vom avea un președinte interimar începând din luna septebrie în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu. Care este al doilea om în stat. Cristian Preda, o zgomotoasă goarnă a statului paralel, a sărit ca ars și numai că nu l-a făcut tâmpit pe Ponta. El a susținut, aparent pe bună dreptate, că numai de la 1 decembrie expiră mandatul lui Donald Tusk. Și în consecință Klaus Iohannis și-ar duce mandatul până la capăt. Întrucât poziția de președinte al Consiliului European nu va rămâne vacantă din septembrie. În realitate lucurile sunt mai complicate și tot ce este prea complicat e greu de înțeles pentru domnul Cristian Preda. Chiar și pentru ocuparea unei poziții simbolice, cum este cea de președinte al Consiliului European, este necesară o pregătire temeinică, aceasta presupunând numeroase contacte și dialogul la vârf cu responsabilii europeni, cunoașterea aprofundată a viitorilor jucători de prim rang de la nivelul Uniunii și, în definitiv, un soi de campanie electorală care presupune o anumită durată de timp. Ceea ce l-ar putea determina pe Klaus Iohannis să se conformeze cutumei europene și să consacre o parte din toamna acestui an pregătirilor pentru preluarea respectivului mandat. Deci este perfect posibil și plauzibil să asistăm la evenimentul anunțat de Victor Ponta.

Dacă se întâmplă astfel, atunci tot nu se rezolvă în mod automat marea problemă și marea dilemă a unui candidat prezidențial din partea frontului PSD. În schimb, se produc mișcări spectaculoase în interiorul frontului anti-PSD. Începând chiar de la renunțarea la un candidat care astăzi pare invincibil. Ieșirea din cursă a lui Klaus Iohannis deschide cutia Pandorei. Și făă asta asistăm la o cursă nebună pentru un contracandidat al său. Cine va fi acesta? Dacian Cioloș sau Dan Barna? Dacian Cioloș miroase din ce în ce mai pregnant a om politic expirat, tăvălit prin servicii, compromis de fel de fel de parteneriate externe dn perioada în care, susținut de Franța, a devenit și a exercitat funcția de comisar european pentru agricultură. Oricând fermierii români, dar și ceilalți cetățeni se pot întreba cum de a fost posibil ca sub mandatul lui Cioloș subvenția pentru țăranul român să fie de câteva ori mai mică decât subvenția pentru țăranul francez. Și mai este tăvălit Cioloș și de fel de fel de parteneriate politice interne, aproape exclusiv cu urmași, cum este și el însuși, ai Securității ceaușiste. În schimb, Dan Barna este un candidat neexpirat, proaspăt intrat în cursă, un politician tânăr și care conduce un partid care a reușit să-și apropie un sfert din electoratul României. Competiția dintre cei doi este cu cuțitele pe masă. Profitând de lipsa de notorietate încă a lui Dan Barna, sistemul, care îl susține pe Dacian Cioloș, a scos repede un sondaj, prin care îl plasează în față pe fostul prim-ministru, deși acesta, în alianța creată, conduce o formațiune politică insignifiantă. Și lipsită de cine știe ce susținere cetățenească. S-ar putea ca Cioloș să aibă o surpriză și să descopere cât de cinic[ este marea politică la nivel european. Parisul s-ar putea să-l lase din brațe și să-l îmbrățișeze pe Dan Barna, care s-a aliniat cu arme și bagaje zilele trecute lângă Emmanuel Macron și noua familie europeană pe care acesta a nășit-o. Iar Germania ar putea să se mulțumească cu poziția de președinte al Consiliului European deținută de Klaus Iohannis, renunțând la pretenția de a-l face pe acesta a doua oară președinte al României.

Numai că în aceste condiții PSD, cel ai important partid al opoziției și primul clasat în România conform unei ierarhii sui generis reieșită din europarlamentare, ar rămâne fără candidat. Și va trebui să găsească degrabă unul. Și dacă privim în tabăra liberală, ne ia de cap. Cine ar putea fi candidatul? Că doar nu Ludovic Orban? Sau Crisian Bușoi? Sau Raluca Turcan? Singurul personaj care ar putea juca acest rol este cel venit din urmă cu mare viteză, cu mult aplomb și care se bucură de susținerea nu numai a unei părți semnificative din activul PNL ci și de o largă susținere externă. Și care a dovedit acest lucru. Este vorba despre Rareș Bogdan.

Până la urmă s-ar putea să vedem în zona frontului anti-PSD o confruntare între doi lupi tineri, Dan Barna și Rareș Bogdan. O confruntare, dar în același timp și un tandem. În care unul se vrea dus la Cotroceni, iar celălalt se vrea dus la Palatul Victoria, dacă nu va fi finalmente la fel de bine plasat.

Și rămâne desigur în discuție inevitabila surpriză pe care ar putea să ne-o aducă bătălia internă din frontul PSD. În definitiv, vorbim despre o jumătate din țară și despre un partid cu un număr dublu de activiști și cu un număr dublu de electori în comparație cu PNL. Este obligatoriu ca PSD să vină cu un candidat. Care în mod inevitabil a fi și el un candidat surpriză.

Sorin Rosca Stanescu