• Tweet

Nu ne mai ajung lunile lungi de tensiuni rasiale din SUA, unde afro-americanii sunt uciși iar un presedinte perdant a distrus visul american prin rasismul nenorocit pe care îl exhibează, că, iată, un român, fără voie sau neralizând ce a spus, dar natural în mintea sa etnic-centristă a creat un șoc european, transformând un incident într-un incendiu care va costa enorm România.

Ca să fim clari și fără patimă, rasismul există peste tot. Nu exista țară, nu există civilizatie europeană sau nord americană care să nu cunoască forme mai mult sau mai puțin severe de rasism. Pentru arbitrul român folosirea cuvântului negru este echivalent de ușor cu folosirea cuvântului țigan. Vine ușor, vine repede, este o insultă atat de des auzită și atat de încărcată de dispreț încăt ea reprezinta adâncimea abisală a superiorității românești. Pâra la șefu, tipic delatorului de cartier din orașele românești care a începuit cu blestemata expresie acel negru vine din jocul de lumi și umbre ale unei civilizații care, pentru secole, a văzut pe cel diferit în termenii culorii pielii sale, religie sale (antisemitismul criminal explodând în România secolului XX) sau misoginisumul violent la adresa femeilor, astăzi mai prezent ca oricând.

Românul care a provocat imensul scandal pe terenul de fotbal din Franța face parte exact din aceasta cultură rasistă. A fi negru, a fi tuciuriu, a fi inchis la culoare, inseamnă, în mentalul colectivist românesc, un inferior. Așa a învățat, așa știe el din străzile copilăriei până în momentele sale de maturitate. De la clasa primară până la botezul copiilor săi, marea lui grijă a fost să nu fie considerat țigan. Rasismul acestei definiții este atat de complex, atat de imens, încăt vor trebuie legi aspre și batalioane de oameni să sancționeze, zilnic, permanent și fără milă, fenomenul acesta.

Acum doar 4 săptămâni, un astfel de incident rasist mi s-a inâmplat mie. În mijlocul Bucureștilor, pe o stradă istorică, într-o casă la care am visat de zeci de ani, în brațe cu un plan de renovare care să respecte total și intr-u tocmai frumusețea neo-românească a arhitecturii cladirii, mă aflam cu muncitorii angajați de către mine pe șantier. Vecinul de la etajul superior, un ofițer SRI, gălăgios, abuziv și extrem de needucat a observat că în echipa care muncea erau și doi romi. Era gălăgie căci se spărgea, se refăcea, se cără molozul. O neplăcere pentru care, eu de la începutul șantierului, cerusem scuze puținilor vecini care puteau fi incomodați. De la înălțimea geamului său, a ieșit blestemând țiganii care se mută în centrul orașului. Nu se mutau de loc romii de la mine din echipă. Ma mutam eu, alb, cu origini iudaice și născut în buricul civilizatiei ardelene, cărând cu mine bibliotecile adunate de 5 generații de intelectuali din familia mea, mulți apărători ai românismului și României, unii creștinați forțat la catolicism dar deveniți aprigi unioniști cu morminte întinse din Europa primului și celui de-al doilea război mondial. Se mai mutau tablouri de maestrii români pentru care strâmoșii mei au făcut pușcărie ordonată de precursorii modernului SRI (nu prea civilizat după rasismul exhibat de ofițerașul agățat de geam).

Prin agresiunea verbală, probabil udată de alcool, ofițerul SRI a demonstrate că nu are nici o urmă de educație civică, sau educație scolară (aceea de clasa a treia), cînd acuza muncitorii mei că sunt țigani, deci și eu prin indirecta legătură. Românul verde care ia poziție de drepti zilnic la raport era disperat că se mută țiganii inferiori în mândrețea lui de centru al capitalei, într-o casă pe care el o considera un fel de teritoriu exclusivist alb imaculat, moștenit direct de la Burebista conform educației sriste incă transmise pe la ce academii de trei lulele și desigur patriotard până la lacrimi. În viziune individului, exhibată fără rușine sau onoare de ofițer (bunicul meu făcut prizonier în războiul anti sovietic l-ar fi degradat imediat) romii nu au ce căuta în centrul capitalei. Mai bine în Ferentari și inchiși dacă se poate cu lanțuri. Un rasism profund, tipic tuturor care în loc de examene, morală și educație, au locuri de muncă în instituții publice, pe bani mulți, doar pentru că au dosar de clasă muncitoare sau sunt daco-romani albi.

Pentru că a fi rasist nu înseamnă a fi patriot. Înseamnă lipsa de educație, de respect, lipsa totală de onoare, de carte citită, de cuvânt ziditor. Încercând să calmez ofițerașul SRI care suținea că stătuse în comă (minciuna duhnea a rachiul care se vedea pe obrajii săi) la nu știu ce spital și vezi doamne, nu putea la amiază să doarmă datorită romilor care cărau deșelați sacii cu pietriș prin curtea imobilului, țipând și amenințând de la geam, bătând cu pumnul în pervaz ca un boier fanariot de ultimă speță, am realizat imensul rezervor de rasism pe care România îl are și care explodează zilnic, în mii de locuri și în mii de mici secvențe. Aceste mii de momente sunt de fapt celebrele micro agresiuni cotidiene, la adresa minorităților vizibile, împotriva celui care este diferit. Dacă nu jură pe Biblie, nu își declamă patriotard iubirea de steag, nu este dac sau cel puțin ofițer care luptă cu dușmanii țării, ascuns pe câmpuri, din fabrici și uzine atunci, în ochii fanariotului de la geam sigur celălalt este țigan, adică dușman. Acest process de gândire rasist și automatizat este identic și la arbitrul care identifica un om prin culoarea pielei sale. Dacă mai are și nițică autoritate investită în el, românul devine instrument perfect al jocului superiorității masculinizate și perfect îndobitocite, albe adica expresia totala a rasismului putrid, mincinos. Iar rasistul este îmblătorul pe drumul infernului.

Incidentul la care eu am fost martor direct, ca și cel care a avut loc la meciul de fotbal, demonstrează o totală neînțelegere a fenomenului rasist care este perfect înrădăcinat în România. Nici o politică, nici o lege, nici o program nu are efect dacă nu reacționăm imediat la micro violențele și micro abuzurile pe care le vedem zilnic. Niciodată România nu va fi o țară civilizată dacă nu înțelege că nu ai voie să identifici un om după culoarea pielii sale, după religia sa sau după orice element diferit de colectivismului patriotard putrid și plin de crime.

Incidentul de pe stadion creat de arbitrul român arată că drumul spre civilizatie al României este mult mai lung decât s-a crezut. Sportul poate devenii simbol al puterii noastre, cum a fost cazul lui Nadia Comăneci, zeița de la Montreal sau marele Patzaichin care ne-a învățat ca se poate fizic merge pe apă. Dar el devine imediat coșmar datorită unui automatism rasist precum este fraza folosită de acest arbitru român. Prin vorbele unui SRI-st tupeist, isteric și agramat eu am realizat că nu am făcut destul să îmi apăr muncitorii minoritari, prin marile tensiuni rasiale din SUA lumea a învățat că nu mai poți ucide fără ca statul să nu ți se prăbușească, prin fraza idioată folosită de un arbitru român, România trebuie să învețe să sancțieze imediat și fără milă, cu atitudini inflexibile orice formă de rasism, xenofobie sau simplă discriminare. Civilizația doare, impunerea ei este mai mult decît feroce. Iar pe rasiști trebuie să îi doară până cand vor învăța că omul este creație egală a lui Dumnezeu și nici decum dacul fanfaron de la geamul unei case istorice, construite originar de un evreu și renovată de o echipă de romi.

H.D. Hartmann