Carrefour(ă), ''cetățean'' în Franța, ''barosan'' în România!
Postat la: 01.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Începând de azi cei de la Carrefour ''au anunțat că vor îngheța în Franța prețurile a 100 de produse de bază, de la orez și sardine la detergent lichid și haine, pentru a ajuta consumatorii în lupta cu inflația.
Contactată de Libertatea, subsidiara din țara noastră spune că nu va aplica măsura, dar susține că derulează alte promoții și reduceri având același obiectiv. Ei au respectat astfel ordinul/indicația președintelui lor Macron, ce-a priceput că are datoria să-și sprijine cetățenii în lupta lor cu sărăcia, și-n plus, tot de azi în Franța cei de la Total vor ieftini combustibilul la pompe, și tot ca urmare a cererii președintelui francez. Nu au fost comentarii de tipul piață liberă, concurență, regulile UE etc., pur și simplu cele două corporații au acceptat să-și diminueze profiturile pentru că ăsta a fost ordinul politic.
La noi prețurile sunt similare celor din Franța, veniturile mult mai mici, inflația se apropie și ea de cea a Franței însă, deși guvernul nostru știa de trei săptămâni despre decizia franceză, nimeni n-a deranjat colosul francez (în afara ziariștilor de la Libertatea) care crede c-o poate duce pe ''barosăneală'' în România încă mult și bine, ca toate celelalte lanțuri comerciale corporatiste ce-au îngenuncheat demult politicienii români, prin intermediul agenților lor, adică ambasadorii-guvernatori din țările UE care urechează rapid pe oricine ar atenta la profiturile uriașe obținute în România.
Analizele despre cum și ce s-ar putea face ca să fie protejați și românii sunt simple, dar de prisos acum. Începând de azi o să fie o viermuială politico-mediatică, generată de presiunea oamenilor (vestea asta se duce rapid) pe de o parte, respectiv de amenințările ''guvernatorilor'' occidentali și reducerea bugetelor de publicitate pentru presă, pe de altă parte. Iar metoda lașă/securistă cu trimisul în inspecție a ANPC-ului/Horea Constantinescu ce să dea amenzi pentru carne stricată sau șoareci pe rafturi, nu ține! E testul ''hârtiei de turnesol'' pentru fiecare dintre liderii guvernării și patronii de presă, ce caută de zor soluții pentru cetățeni, nu-i așa?! Care dintre cetățenii români Iohannis, Ciolacu, Ciucă, etc., o să-i cheme la ordine?!
Cozmin Gușă
-
Razboiul dintre drona care costa cateva zeci de mii de $ si racheta interceptoare care costa minim 4 milioane de $
Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a dat un comunicat, in aceasta noapte, prin care dezminte informatiile p ...
-
Prostocrația care conduce Romania
În cea mai sensibila conjuctura geopolitica de dupa al doilea razboi mondial (similara cu cea din nefastul an 1940 ...
-
Criza interceptoarelor lovește mai puternic decât rachetele iraniene
Strategia militara adoptata de Teheran in actuala confruntare mizeaza pe un principiu simplu și brutal: uzura. Iranul in ...
-
Iranul a pierdut toate facilitățile de export a petrolului
Terminalul petrolier de pe insula Kharg a suferit o distrugere funcționala totala. Imaginile satelitare arata incendii d ...
-
Trump a atacat Iranul în mod neargumentat. Bilanțul real după două zile de conflict!
Ei bine, razboiul in Orientul Mijlociu a venit totuși in mod implacabil. Sunt convins ca sunteți bulversați, cu siguranț ...
-
Va fi bine, vivat Pax Americana!
Parerea mea e ca nu va dura agitatia asta. In conditii normale, la mica intelegere. Nu așa arata Razboiul Sfarsitului Lu ...
-
Răsturnarea Regimului Islamic de la Teheran e incertă
Ca și in cazul rapirii lui Maduro, americanii au avut macar un ofițer iranian de rang inalt care l-a tradat pe Ali Khame ...
-
Activele regimului teocratic al Iranului
Ayatollahul suprem Ali Khamenei a controlat o avere de 200 de miliarde de dolari administrata prin trei piloni principal ...
-
Câte zile va dura acest nou „război" al lui Trump și Netanyahu cu Iranul
De ce Trump? Pentru ca „Wag The Dog". Avem decizia Curții Supreme, la care se adauga dezvaluirile NPR, de zilele t ...
-
Ce se pregătește la Teheran în timp ce americanii și israelienii bombardează Iranul
Cea mai mare problema in lupta cu balaurul este ca atunci cand ii tai un cap in locul sau cresc alte trei capete. Lideru ...
-
Merz învață chineză - cum se zice în Beijing la: "Arbeit macht frei"?
Cancelarul german Merz a fost in viitor: viitorul e deja in China. Nu se mai sta la coada la Washington, ci la Bei ...
-
Ilie de la puscarie, asa i se zice acum!
Romanii is geniali fara nicio indoiala stiu asta si pot dovedi. Am de exemplu cazul Ilie. Dimineata la ora sase niste mi ...
-
Nesfântul Ilie și Primăria Oradea dau înapoi în cazul Premostratens
Așa cum am anunțat, in baza unei hotarari judecatorești vadit nelegale, pentru luni, orele 10, a fost programata evacuar ...
-
Pacifiștii vs Războinicii MAGA
Mulți se intreaba de ce cunoscutul jurnalist Tucker Carlson, imagine emblematica a luptei pentru libertate in pandemie, ...
-
Ce n-a știut SIE să-i spună lui Nicușor Dan
Ciudațeniile lui Donald Trump șterg pe jos cu toate obsesiile popoarelor mici care se cred egale cu cele mari. Pentru no ...
-
Ne-au luat bulgarii "caimacul". Kogalniceanu a rămas de izbeliște - Măi să fie!
Mișcari masive ale aviației militare americane in Bulgaria amplifica tensiunile in jurul negocierilor cu Iranul. Aeropor ...
-
Ce s-ar putea întâmpla dacă AI-ul se dezvoltă prea repede
Un scenariu interesant de la Citrini Research. Este un scenariu negativ care analizeaza ce s-ar putea intampla daca AI-u ...
-
O lume condusă o mie de ani de Putin, Xi Jinging, Bill Gates, Zuckerberg, Soros...
Exista organizații și oameni de știința care cred ca omul este un virus letal pentru planeta și fac propaganda unui stil ...
-
Apucatul de Bolojan poate aprinde mâine la Oradea o scânteie ca la Timișoara în decembrie 1989
La Oradea exista riscul sa fie aprinsa maine scanteia unei revolte similare cu cea declanșata la Timișoara in dec ...
-
Ilie Sărăcie și-a tras propria oligarhie
Lipsa totala de empatie a premierului Ilie Bolojan fata de oamenii simpli, fața de popor a devenit evidenta și este ine ...
-
Deficitul bubuie!
Deficitul de cont curent al Romaniei s-a ridicat, in 2025 la peste 30 miliarde de euro, cu 1,3 miliarde de euro mai mult ...
-
Squatters
În dreptul civil exista un termen juridic foarte tehnic, dar foarte vechi, antic chiar, care desemneaza dobandirea ...
-
Un secret teribil: cine este în spatele AUR?
AUR-ul este intr-un plin proces de purificare. Claudiu Tarziu perceput ca legionaroid a fost silit sa-și ia talpașița și ...
-
Casele de Putere ale lumii: rolul statelor a devenit de tip ''executant'', iar liderii politici au statut de ''marionete''!
Marea problema, in general, a cetațenilor informați ai lumii, este ca, in ultimii ani, deși se straduiesc și fac efortur ...
-
Evaluarea noului ambasador al României la Washington
Numele lui Cornel Feruța, reprezentantul permanent al Romaniei pe langa Organizatia Natiunilor Unite, este tot mai vehic ...
-
Talentatul domn Rubio și marea resetare occidentală
Marii barbați adevarați din fruntea Americii l-au trimis pe cel mai mic dintre ei sa repare ce-au distrus cu nesaț, in p ...
-
Despre ONG-urile care nu tin loc de Energie!
Superb! Mai e putin si pot cere si anularea legilor fizicii? Daca te-ai format in Societatea Civila (nu stiu de ce unii ...
-
Stau în fața ta și strig!
Trezește-te, popor roman, acum și astazi și nu te increde in cei ce te conduc! Caci ei sunt doar trista și schiloada IN ...
-
Învață-ne pre noi îndreptările Tale
Exista revoluții tacute, care se fac prin conservatori. Cand imperiile și civilizațiile cad, haosul inițial este combatu ...
-
Câteva răspunsuri la câteva "de ce-uri"
1. De ce discursul lui Marco Rubio de la Munchen a fost unul bun? - "Vom fi mereu un copil al Europei".- Pentru ca dupa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu