• Tweet

Ne-am obișnuit, de mult, cu faptul că nu putem să facem, într-un timp rezonabil, ceea ce alții au făcut deja. Știm că țara noastră are doar 1.000 de km de autostradă, de trei ori mai puțin decât Ungaria și că avem cea mai mică densitate de autostrăzi din Uniunea Europeană, pentru că avem cel mai lent ritm de construcție al acestora din UE.

Este acesta un „standard" de ineficiență al administrației românești, care riscă să se generalizeze la nivelul tuturor sectoarelor din România. Căci și spitalele de la noi se construiesc cel mai încet din Europa (sau, mai bine zis, nu se construiesc), căile ferate se repară/electrifică la fel de încet, centrala de la Iernut-singura aflată în construcție are deja o întârziere de 4 ani, etc.). Este deci, cât se poate de clar, că o nouă întârziere istorică la nivel național nu va mai mira pe nimeni și nici nu va strica festivismul guvernanților noștri, specific „sărbătorilor de iarnă"....

România rămâne, încă, o țară despre care nimeni nu știe exact cum arată. Situată în mijlocul continentului european, adică în plin Occident, membră a Uniunii Europene și a NATO, țara noastră nu are încă o evidență civilizată a proprietăților la nivel național. Cu alte cuvinte nimeni nu știe cum arată tabloul proprietăților din România. Și vom intra foarte curând în anul 2024, într-o perioadă în care din punct de vedere administrativ și juridic acest lucru reprezintă o barieră majoră pentru cel puțin două chestiuni esențiale din viața unui stat modern: impozitarea corectă a proprietăților și circuitul civil corect al acestora.

Pentru a fi și mai clar: cea mai mare parte a impozitelor pe terenuri plătite în această țară și majoritatea actelor de vânzare-cumpărare și de succesiune care privesc terenurile agricole nu sunt chiar exacte, ci conțin un grad inacceptabil de imprecizie.

Cum s-a ajuns aici? Cât se poate de simplu: atunci când s-au aplicat legile fondului funciar și s-a redat proprietatea privată asupra terenurilor agricole și forestiere, fiecare primar a aplicat legea destul de aproximativ, iar aplicările succesive au condus la nenumărate suprapuneri sau alocări multiple. Iar statul nu a făcut decât să neglijeze cât a putut de mult această problemă. În realitate, căci pe hârtie guvernul și-a suflecat mânecile și simulează perfect munca. Mai precis, prin anul 2015, coaliția PSD-PNL, aceeași care ne conduce și astăzi, a elaborat o hotărâre de guvern (nr. 294/29.04.2015), care „a lansat" o idee cât se poate de generoasă: programul național de cadastru și carte funciară, căreia îi detaliază activitățile și sumele necesare realizării lor, suportate din veniturile proprii ale ANCPI și fonduri externe nerambursabile (adică din fonduri europene). Programul respectiv, de fapt un cadastru sistematic, era, de fapt, lansat încă din 1996 (art. 9 alin. 23 din Legea nr. 7/1996 ), dar, timp de 20 de ani nu a fost finanțat! Cu alte cuvinte, statul nostru a decis, după 26 de ani de la Revoluție, că ar cam fi timpul să intrăm și noi în secolul XXI și să avem măcar o inventariere corectă a proprietăților funciare, premisă esențială a construirii societății capitaliste și fundament al procesului de coagulare a proprietăților agricole, în vederea exploatării eficiente și a obținerii unor randamente mai înalte.

România are 320 de orașe și municipii și 2861 de comune, în care se află peste 40 de milioane de proprietăți. În localitățile urbane avem cam 8 000 000 de imobile, adică o cincime din totalul național, iar în rural avem cam 32 000 000 de imobile (proprietăți), adică 80% din totalul național. Cadastrul sistematic înseamnă punerea în ordine a celor 32 de milioane de proprietăți de la sate în vederea înregistrării corecte a acestora, a eliminării distorsionărilor și suprapunerilor. Sau, mai simplu spus înseamnă trei lucruri:

• înregistrarea gratuită a tuturor proprietăților din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară;
• realizarea planului cadastral;
• deschiderea cărților funciare la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale.

Dacă acest cadastru sistematic s-ar fi realizat, conform promisiunilor, am fi reușit să avem realizarea unui inventar complet al proprietăților imobiliare. Inventarul respectiv ar fi adus cu sine siguranța circuitului civil al proprietăților imobiliare, dar și clarificarea regimului juridic al proprietăților imobiliare publice și private. Un ultim beneficiu ar fi fost, fără îndoială, finalizarea înregistrării terenurilor agricole, pentru a se asigura implementarea schemelor de plăți (subvențiile la hectar acordate fermierilor)în agricultură, dar și deschiderea gratuită a cărților funciare pentru toate proprietățile din România. Practic, România ar fi aflat, în sfârșit, cum arată la nivel de detaliu, iar orice impozit plătit și orice tranzacție s-ar fi făcut cu corectitudine și precizie.

Pe hârtie, totul suna bine: guvernul a stabilit și o dată la care cadastrul sistematic ar fi trebuit finalizat: 31 decembrie 2023, adică peste câteva zile de azi înainte. A alocat guvernul nostru și o sumă care atunci părea impresionantă: peste 4 miliarde de lei, adică 900 de milioane de euro, la care se adăugau încă 312 milioane de euro provenite din fonduri externe nerambursabile, adică de la Uniunea Europeană -programul Operațional Regional, axa 11. Cei 900 de milioane de euro proveneau din fondurile propriii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, adică din sumele pe care noi, contribuabilii, le plătim sub formă de taxe către respectiva agenție, de câte ori facem o vânzare-cumpărare sau de câte ori cerem un extras de carte funciară sau atunci când facem cadastrul proprietăților pe care le avem. Cu alte cuvinte, agenția guvernamentală ANCPI strânge bani din taxele pe care le încasează de la cetățenii și firmele din țară, bani cu care ar fi trebuit să pună în ordine situația proprietăților la nivelul întregii țări.

Și dacă ați rămas impresionați de sumele pe care statul și-a propus să le cheltuie pentru cadastrarea pământurilor noastre, aflați că, de fapt, lucrările propriu-zise de măsurători cadastrale reprezentau doar 54,4% din sumele alocate, la care putem adăuga încă 2,4% lucrări de „geodezie, cartografiere, topografie și fotogrammetrie. În total mai puțin de 57% din sumele alocate mergeau efectiv către cadastru. Restul? Păi 28,8% se duceau către „alte activități", nenumite, 8,5% către „conversia digitală a documentelor analogice" și peste 5% pentru nelipsitele „sisteme informatice".

Ei bine, iată că mai avem doar câteva zile până la expirarea termenului pentru realizarea cadastrului sistematic și a valabilității fondurilor europene alocate pentru acesta, deci am putea să deschidem liniștiți șampaniile și să savurăm momentul istoric al intrării în normalitate. Sau nu? Căci iată care este situația la zi (la final de octombrie 2023) a măreței împliniri: „Din totalul de 3.181 UAT-uri din România, până la data de 31.10.2023 au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 204 UAT-uri (din care în 183 UAT-uri în integralitate și în 21 UAT-uri parțial), precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de 4.988.888,35 ha". 204 comune din totalul de 2861 la nivel național, adică 7%! Dacă ne referim la fondurile europene alocate din Programul Operațional Regional 2014-2020 (cele 312 milioane de euro), trebuie să spunem că ele vizau cadastrul sistematic din 660 de localități. Cam de trei ori mai multe decât cele 204 localități terminate la termenul final. Ca suprafață, cele aproape 5 milioane de hectare cadastrate deja reprezintă ceva mai mult de o cincime din totalul național de aproape 24 de milioane de hectare.

Acest rezultat catastrofal trebuia sărbătorit cumva de către guvernanți. Și cum altfel decât printr-o rezolvare a problemei în stil românesc: o nouă hotărâre de guvern care să prelungească(la infinit, de data aceasta) programul de cadastru sistematic- nr. 836/29.06.2022. Pe hârtie, problema s-a rezolvat deja: 31 decembrie 2023 nu mai este termenul final la care trebuia să avem cadastru sistematic încheiat. Acest termen s-a mutat fix la calendele grecești!

Iar pentru cei 312 milioane de euro fonduri europene, termenul s-a mutat, deocamdată în 2027, căci Legea nr. 338/2023 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020 a fost publicată vineri, 10.11.2023, în Monitorul Oficial al României nr. 1025/2023. Numai că, de data aceasta, banii s-au mutat de la defunctul Program Operațional Regional la nou-înființatul „Program Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021-2027". Ați înțeles: mutăm banii pe hârtie de la POR la POCIDIF! Mai multe litere, nume mai pompos, obraz subțire, nu?

Oricum, raportările guvernamentale sunt optimiste, așa cum le și șade bine unor oameni perfect liniștiți: cică, la final de octombrie 2023, ar fi în lucru „lucrări de înregistrare sistematică în 2.356 UAT-uri, cu o suprafață estimată de 6.558.121,95 ha". Un fel de stați liniștiți, avem un plan, lucrăm la el, de-acum încolo e doar o chestiune de timp până vom finaliza totul. Nici nu știu dacă să râd sau să plâng...

Dar, poate, cineva va fi interesat să știe cum s-a ajuns aici. Păi, în primul rând, sumele acordate de către guvern erau, de la început, evident insuficiente: prin programul național trebuia făcut cadastrul sistematic în 2360 de comune (din totalul național de 2861), care au o suprafață însumată de peste 17 milioane de hectare (o medie de peste 7200 ha/comună) . Ar fi trebuit, dacă totul mergea conform planului, să avem câte 294 de localități cadastrate pe an, mai mult decât s-a făcut în toți cei 8 ani de derulare a programului. Vorbind despre finanțarea meschină, guvernul a alocat cam 127 de lei/hectar strict pentru lucrările cadastrale. Ceea ce este de câteva ori mai puțin decât prețul de piață. Finanțarea insuficientă a adus la licitație doar firmele de cadastru dispuse să facă dumping, adică să ceară sume ridicol de mici pentru lucrările făcute. Ceea ce s-a și întâmplat: acordurile-cadru licitate au fost semnate cu un grup restrâns de firme, să le numeri pe câteva degete, în vreme ce majoritatea celor 150 de firme din domeniu au stat deoparte și au preferat să lucreze cadastrul plătit după regulile pieței, de către beneficiarii privați. Cu alte cuvinte, finanțarea meschină a adus după sine contracte nerealiste, care nu s-au mai finalizat și un grup redus de firme care nu puteau, în niciun caz, să finalizeze un astfel de program ambițios.

Ei, iată că avem un dezastru, ce putem face? Să recunoaștem greșelile? Nici gând. Și-atunci statul român a făcut ce știe mai bine să facă, a simulat că transpiră să rezolve problema. Instrumentul statului în această privință, celebra ANCPI a angajat niște avocați să „propună îmbunătățiri ale legii", ca și cum aceasta, deși organică, nu a fost modificată deja de prea multe ori. A mai organizat ANCPI și multe video-conferințe, la fel de productive ca și „îmbunătățirile" aduse de avocați. Soluțiile „identificate" sunt cel puțin ridicole: nu sunt suficienți executanți ? Nu-i nimic, hai să importăm geodezi din străinătate pe care să-i ducem să lucreze la noi în țară, probabil prin limbajul semnelor. Sau să mai angajăm la ANCPI câteva sute de persoane pentru verificare și recepție a lucrărilor, adică să mai împuținăm și puținii geodezi din execuție. Și, desigur, bomboana de pe colivă: ANCPI crește numărul de formulare, avize, certificate , ștampile, criterii de calificare. S-a ajuns la cerința ridicolă ca primarii să fie obligați să semneze pontaje săptămânale, deși aceștia nu sunt parte în contractele dintre ANCPI și firmele de cadastru. Un alt exemplu de birocratizare instituțională este regulamentul ANCPI de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru care a avut inițial 300 de articole (în 2014) și a fost amendat la doar un an, în 2015, cu alte 250 de articole. Asta în condițiile în care caietul de sarcini al licitațiilor care aduc atâtea probleme este neschimbat din... 2010.

Consecințele catastrofei din execuția programului de realizare a cadastrului sistematic sunt cât se poate de evidente și le simțim în fiecare zi. În primul rând, orice proiect major de infrastructură are cel puțin întârzieri cauzate de neclaritățile privind terenurile care trebuie expropriate. Apoi investitorii din agricultură sunt precauți și indeciși, descurajați de neclaritatea situației juridice. Să mai adăugăm blocarea multor instanțe judecătorești cu procese interminabile? Oricum cu asta eram deja obișnuiți.

Acum să nu credeți, dragi cititori, că tot acest dezastru nu are nume și prenume. Adică acel ANCPI nu are directori generali. Acum, de curând, PNL l-a adus la conducerea instituției pe Laurențiu-Alexandru Blaga, unul dintre amicii buni ai gălăgiosului deputat Florin Roman. Acesta sigur va fi un bun administrator al cadastrului sistematic, având în vedere că el este un mare beneficiar al unor zeci de contracte cu statul, prin cele două firme ale sale, Larry Vermessungen și Larry &Cory Vermessungen. Iar acest Blaga a înlocuit-o pe udmr-ista Hajnalka Ildiko Vig, cea care conducea instituția mai mult cu numele, șeful real fiind pnl-istul Mircea Viorel Popa, director general adjunct. Dar să știți că aceste nume nu vin din neant: Blaga a mai fost șeful agenției și pe vremea guvernului Orban, din ianuarie 2020 până în aprilie 2021. Iar înainte de Blaga, agenția a fost condusă de către psd-istul Radu Codruț Ștefănescu, din 2015. Ștefănescu este un vajnic absolvent al unei universități private (Ecologica) și are un doctorat obținut la prestigioasa Universitate din ...Târgu Jiu.

Și iată cum revenim la același refren: nu putem să facem nimic la timp, nu putem să menținem un nivel decent al ritmului de lucru la niciun proiect național. România rămâne, încă, o țară despre care nimeni nu știe exact cum arată. Situată în mijlocul continentului european, adică în plin Occident, membră a Uniunii Europene și a NATO, țara noastră nu are încă o evidență civilizată a proprietăților la nivel național. Cu alte cuvinte nimeni nu știe cum arată tabloul proprietăților din România. Și suntem, iată, într-o perioadă în care din punct de vedere administrativ și juridic acest lucru reprezintă o barieră majoră pentru cel puțin două chestiuni esențiale din viața unui stat modern: impozitarea corectă a proprietăților și circuitul civil corect al acestora.

Petrisor Peiu