• Tweet

Dacă este adevărat că s-a produs un furt masiv la alegerile europarlamentare, atunci este la fel de adevărat că mobilul nu ar avea cum să se reducă la o miză atât de puțin importantă. Am afirmat înainte de campanie - și continui să afirm - că cel mai important rezultat al europarlamentarelor este de natură psihologică. Alegerile pentru Parlamentul European și rezultatele oficiale ale acestora sunt deci destinate să pregătească altceva. Și în primul rând prezidențialele. Cine fură, dacă fură, o face în baza unui întreg scenariu. De natură să acopere frauda. Să legitimeze rezultatul fraudat.

În Statele Unite continuă să se dezvolte un uriaș scandal, generat de un factor extern. Se strâng probe după probe privind o intervenție masivă a hackerilor aparținând Federației Ruse în alegerile care l-au desemnat câștigător pe Donald Trump. Iar acesta, chiar dacă nu a avut nicio înțelegere în acest sens cu Putin, odată ajuns la Casa Albă nu poate admite sub nicio formă că victoria sa s-ar datora într-o oarecare măsură și Kreminului. Dar probele totuși se strâng. Și sunt din ce în ce mai concludente. Ei bine, dacă i s-a întâmplat așa ceva celui mai puternic stat din lume, de ce nu ar constitui și România o pradă din perspectiva alegerilor prezidențiale? Să vedem ce interese sunt puse în joc.

Sunt interese de natură geostrategică. Ale cui? Ale Statelor Unite în primul rând, care au nevoie ca România să continue să fie un partener militar și politic, pe care să poată conta la frontiera sud-estică NATO. Este firesc ca Statele Unite, în măsura în care pot influența procesul electoral și în final scorul, să-și identifice și să-și aleagă cel mai convenabil partener. Cine este acesta? Iohannis? Barna? Sau Dăncilă? Din această perspectivă, a rolului României în jocul geopolitic, există însă și interese divergente sau chiar opuse ale altor state. De pildă Uniunea Europeană, condusă de Germania și Franța, are de la un anumit punct încolo poziții divergente în plan geostrategic față de Statele Unite. Vezi politica față de Iran, față de Federația Rusă, față de tema fierbinte a mutării ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim. În consecință, în preajma unor alegeri prezidențiale și în cazul unei republici semiprezidențiale cum este România și liderii europeni își pun întrebarea care ar fi președintele mai convenabil. Iohannis, Dăncilă sau Barna? Situația se complică în sensul că, în mod cert, Franța mizează pe Barna, Germania mizează pe Iohannis și niciuna dintre cele două mari puteri europene nu o preferă pe Dăncilă. Iar divergențele pe această temă dintre Germania și Franța sunt relativ minore. Pentru că oricând cele două mari puteri pot ajunge la o înțelegere. Firește, condiționată.

Federația Rusă are și ea propria agendă în România, dacă ar fi să ne rezumăm doar la dimensiunea geopolitică. E limpede că Moscova, în măsura în care va utiliza instrumente de intervenție și de influențare a votului în alegerile prezidențiale, va prefera ceea ce nu preferă Occidentul. Pe Viorica Dăncilă.

Și tot în jocul geopolitic mai intervin și interesele Ungariei, combinate sau nu cu cele ale Austriei. Aici este preferat cu certitudine Klaus Iohannis. Din motive asupra cărora nu are rost să insistăm în acest moment.

Există însă și o dimensiune economică extrem de importantă. România are încă uriașe resurse energetice. Alte resurse minerale. Resurse forestiere. Resurse agricole. Bogății uriașe încă neexploatate de metale prețioase. Resurse umane. Pentru accesul la aceste resurse sunt necesare investiții, unele extrem de mari, cum sunt cele de la Marea Neagră, care trebuie securizate. Și transformate cât mai repede posibil în profit. Iar profitul trebuie externalizat. Dacă se poate, fără a fi impozitat în țara în care a fost realizat. Asemenea interese au în România Olanda, Germania, Federația Rusă, Italia, Franța, Austria, Ungaria și, firește, Statele Unite. Pe cine vor susține la alegerile prezidențiale acești parteneri economici ai României? Pe cine nu are nici cea mai mică intenție de a promova impozitarea profitului în țara în care el este realizat sau pe cine semnalizează că s-ar putea să promoveze un regim de impozitare? L-ați auzit vreodată pe Iohannis apărând acest interes legitim al României? Niciodată. Dar pe Barna? La fel. În consecință, pe cine vor susține cei mai importanți parteneri economici ai României la alegerile prezidențiale și pe cine nu vor susține?

Evident, există și multe alte motivații care pot nuanța orientarea statelor relevante într-o direcție sau alta. Să ne oprim însă aici cu această demonstrație și să vedem în continuare ce mijloace au, desigur în doze diferite, de a pregăti terenul pentru un candidat sau altul.

1). Toate statele enumerate mai sus dispun de divizii operative și strategice de IT. Acestea sunt utilizate pentru protecție, dar pregătite în același timp să facă față și unor exigențe de tip ofensiv. În ordine, cele mai performante sunt Statele Unite, Federația Rusă, Germania. După cum am afat din experiența traumatizantă pe care au trăit-o pe pielea lor partenerii noștri din Statele Unite, există suficiente mijloace dezvoltate în arsenalele de IT de a influența într-un sens sau altul alegerile dintr-un stat țintă. Vom asista deci la un asemenea asalt și la o asemenea confruntare.

2). Toate statele enumerate mai sus, cărora firește li se mai adaugă și altele, dispun în România de rețele de spionaj și de rețele de agenți de influență. În mod logic, acestea se vor pune în mișcare pentru a susține un candidat sau altul. Și vor utiliza din plin informații false sau reale care îl pot favoriza pe un candidat și îl pot defavoriza pe altul.

3). Toate statele enumerate mai sus, inclusiv Ungaria, dispun în România pe față sau mascat de rețele de fundații și ONG-uri puternic finanțate, și care la rândul lor își pot exercita o influență relevantă asupra societății civile. Votul poate fi orientat într-o direcție sau alta și de aceste ONG-uri.

4). Unele dintre statele partenere au în România comunități etnice, care la rândul lor dispun de rețele mass-media, iar acestea și ele își pot îndrepta opțiunile către unul sau altul dintre cei trei candidați cu șanse de a ocupa pentru următoriii cinci ani Palatul Cotroceni. Din această perspectivă, cine este avut în vedere în mod deosebit? Kaus Iohannis, Dăncilă sau Barna?

Despre factorul extern și rolul pe care acesta îl poate juca în alegerle prezidențiale din România, despre cum a intervenit până în prezent și despre cum va interveni în viitor acest factor exern se pot scrie tratate și pot fi elaborate dizertații cu un grad ridicat de veridicitate. Nu știm cât la sută contează acest factor extern într-un stat vulnerabil cum este România și cu o populație lipsită de o cultură solidă democratică și, prin urmare, mai ușor de influențat. Indiscutabil, fenomenul există și trebuie luat în calcul atunci când elaborăm prognoze asupra rezultatului alegerilor.

La fe de bine cum trebuie luat în calcul și factor intern. Factorul intern înseamnă influența pe care o pot exercita nu numai partidele politice prin agenții lor legitimi de influență, nu numai organizațiile societății civile legitime și nu finanțate de afară, nu numai presa, care în mod firesc susține un candidat sau altul, ci și sau mai ales instituțiile de forță și, în primul rând serviciile secrete. Și acestea dispun de un arsenal uriaș de informații și mijloace prin care pot promova sau compromite un candidat. Nu au existat campanii electorale în România în care instituțiile de forță în sens larg, respectiv servicii secrete, DNA sau chiar Armată să nu fi intervenit în alegeri. Și, atenție, vorba lui Stalin, „tătucul popoarelor", scorul nu este dat de cine votează, ci de cine numără. În România, rezultatele sunt numărate de o institituție militarizată, numită STS, arătată de fiecare dată cu degetul pentru că ar fi falsificat rezultatele.

Avem sau nu avem dreptul să ne gândim că europarlamentarele au fost din aceasă perspectivă nu doar o repetiție generală, ci au avut și rolul de a pregăti psihologic un anumit rezultat al prezidențialelor? Să fiu mai clar. Până în urmă cu două decenii, furtul era pregătit prin sondaje. Dădea anumiți câștigători și anumite scoruri ca rezultat al unor presupuse cercetări de piață și apoi, ce să vezi, prin fraudarea alegerilor ieșeau scoruri identice sau apropiate, astfel încât, sub aspect psihologic, rezultatele erau validate și omologate. Adică acceptate ca atare. Acum, aceste mecanisme sunt infinit mai diversificate și mai laminate. Dacă a fost o fraudă masivă la europarlamentare, pentru populație nu ar mai fi scandaloasă, ci cât se poate de firească o replicare a respectivelor rezultate și la prezidențiale. Și, din această perspectivă, cine ar avea câștig de cauză? Dăncilă? Barna? Sau Iohannis?

Sorin Rosca Stanescu