• Tweet

„O presă cinică, mercenară, demagogică va produce, în timp, un popor la fel de josnic ca ea însăși". - Joseph Pulitzer

Citeam cartea nou apărută a regretatei Oriana Fallaci- "Interviu cu puterea" și mă bucuram că românii pot citi și vedea cu ochii lor, și judeca după cum cred, despre ceeace înseamnă jurnalismul adevărat. La televizor, o prompteristă care face emisiuni de la Bruxelles, vorbea  cu ceva necunoscută parlamentară europeană finlandeză și cu un „baby-face" român din generația "așteptată" de neomarxiști români. Se foia pe scaun. Nu știa cum să încheie interviul în care se spuneau, iar și iar, execrabile banalități despre cum rezolva U.E. problemele noastre. Europarlamentara finlandeză vorbea și iar vorbea... Până când prompterista noastră n-a mai suportat, nici ea:

- Trebuie să încheiem - a spus ea -, vine publicitatea peste noi!" 

Abia atunci m-am prins, și eu, de importanța acestor cuvinte. Și m-am dus cu gândul la vorbele lui Joseph Pulitzer (niciodată prompterist, niciodată senior editor, niciodată grăbit de "frica" jurnaliștilor de azi, peste care vine publicitatea......): "O presă cinică, mercenară, demagogică va produce, în timp, un popor la fel de josnic ca ea însăși". 

Oriana Fallaci, care ne-a părăsit în 2006 a fost (doar) o jurnalistă, scriitoare și eseistă italiană cunoscută pentru stilul său incisiv și interviurile provocatoare cu lideri politici ai lumii. A scris despre evenimente majore, precum războaiele din Vietnam și Orientul Mijlociu, și a devenit celebră pentru interviurile sale directe cu personalități precum Henry Kissinger, Yasser Arafat, Indira Gandhi și Ayatollahul Khomeini.

În ultimii ani ai vieții, a devenit o critică vehementă a Islamului radical și a imigrației necontrolate în Europa, publicând cărți precum "Mânia și mândria" , în 2001. Unii o consideră cea mai extraordinară jurnalistă a ultimilor 100 de ani. Impactul său asupra jurnalismului și literaturii rămâne semnificativ, deși în România, "colegele" ei de la televiziuni și în general din media, hidra care a înlocuit presa, numele Fallaci nu pare să însemne ceva....

"Semănând reflecții care macină - se spune în prezentarea amplului volum apărut -, interviurile memorabile ale Orianei Fallaci surprind fără ostentație, cu ironie amuzantă și chiar clarviziune, probleme politice și sociale dramatice: zeificarea conducătorului, politizarea totală a vieții, însușirea societății de către Stat, germenele socialismului".

Nu vreau să fac aici comparații, dar nu pot să nu remarc un fapt îmbucurător. Existența doamnei Mihaela Gherghișan. Un jurnalist adevărat: „Un ziarist trebuie să fie mereu conştient că atunci când i se dau de bună voie informaţii sensibile, există mereu un alt motiv în spatele acestui gest".

Mihaela Gherghișan este corespondent permanent a RFI România la Bruxelles. De mai bine de 20 de ani se află la Bruxelles, iar de peste 15 ani lucrează la Radio France International (RFI), în paralel cu munca de web jurnalism (pentru www.EUObserver.com și pentru site-ul propriu. 

Am extras, pentru exemplificare câteva citate ale d-sale mai vechi, în câteva interviuri, pe care am să le scriu mai jos. Avem timp, căci aici nu vine publicitatea peste noi!

"Un ziarist trebuie să fie mereu conştient, la Bruxelles sau oriunde în lume, că atunci când i se dau de bună voie informaţii sensibile, există mereu un alt motiv în spatele acestui gest".

"Am încă impresia, după mai bine de 15 ani de carieră aici, că sunt mai departe privită cu teamă, cu neîncredere ṣi uneori cu dispreţ. Unii dintre foştii purtători de cuvânt mi-au mărturisit că mă priveau ciudat când lucram împreună pentru că „ştii ṣi tu cum e, românii nu sunt de încredere..."

„Există aici o reticenţă faţă de presă română, mai ales cea din ţara care este arareori corectă, dar şi faţă de politicienii români care de-a lungul timpului şi-au dovedit gradul de „seriozitate".

„Odată cu apropierea momentului 2007, căile de acces spre instituţii s-au mai deschis; mi-amintesc că am fost totuşi singurul ziarist român cu care a dorit să stea de vorbă între patru ochi în 2004 un parlamentar european, raportor pentru România. M-a primit în biroul lui ṣi cu multă aroganţă mi-a mărturisit că „detesta presa română " cu care a avut probleme şi m-a ameninţat că îmi va face trai nesuferit dacă apare în altă parte decât la RFI ceea ce îmi va spune el".

„În 2013, la maratonul negocierilor bugetare UE pentru 2014-2020, presa română a fost singura care nu a avut acces la poziţia de negociere a ţării sale. Toţi ceilalţi colegi se plimbau prin summitul UE cu documente de poziţie obṭinute de la Reprezentanţele permanente la Bruxelles. Românii n-aveau nimic, or ţara era vizată direct de reducerea fondurilor structurale ṣi de negocierile pentru subvenţiile agricole. Imposibil de contactat echipa de negocieri. Un consilier prezidenţial a coborât spre trei dimineaţa în sala de presă fără a spune de fapt nimic. Documentul integral, proaspăt tipărit, l-am obţinut eu doar a doua zi la şase dimneaṭa de la un prieten din Comisie care mi l-a şi explicat...

(...) Jean-Claude Juncker este însă înconjurat de oameni care nu au acest interes, de a comunica. Şeful comunicării la Comisia Europeană, ajuns în acest post printr-un troc, este distant şi dispreţuitor. El a fost numit aici pentru a împiedica dialogul cu exteriorul.

În paralel, din Comisie, mai mult ca niciodată, apar scurgeri controlate în presă care pleacă direct de la anturajul lui Juncker, dar care în mare proporţie sunt manipulări".

Revenind în timpurile noastre, am dat despre următoarea analiză, aparținând aceleiași doamne Gherghișan, în timp ce în presa noastră "imparțială", emisiunile dedicate, de la Parlamentul European, (vine publicitatea peste noi!), ne vomită prin ecrane lapte și miere, de la Bruxelles și Strassbourg:

"Din 2015, de când Selmayr (Joseph Selmayr - secretar general al Comisiei Europene , și șef al staff-ului lui Junker) a luat aere de mare patron la Bruxelles, Comisia Europeană este o structură verticală unde cine mișcă,  mișcă mort. Au fost dați la o parte toți oamenii valoroși,  o parte din ei prin Brexit, alții prin alte mijloace. Au supraviețuit doar câțiva francezi și un belgian, indispensabili lui Barnier când negocia Acordul de retragere cu Londra.

Apoi a urmat epoca Seibert. Comisarii europeni nu mai sunt politicieni de vază trimiși aici că să facă treabă, ci trepăduși fără anvergură sau incomozi politici sau aleși după sex și culoare politică. Cabinetele lor sunt compuse doar de Seibert (Bjoren Seibert - șeful cancelariei dnei Van der Leyen), cu intenția de a-i spiona și cu ajutorul departamentului resurse umane care se comportă ca un zbir. Oameni vânduți sau de vânzare și câteodată din greșeală câte unul mai competent, funcționari gri în costume gri gata formatați de sistem, aceștia compun din 2019 garda apropiată a comisarilor.

Comisarii  de obicei se execută,  fără a ști nici ei ce fac, cu excepția notabilă a lui Serafin,(Piotr Serafin - comisar european responsabil cu bugetul, anti-frauda și administrația publică al Ursulei),  pilotat de unchiul Tusk, care i-a cam pus capac Ursulei. In rest, cine are alte idei, zboară pe loc așa cum a pățit Thierry Breton. În direcțiile generale, nu se mai angajează sau promovează specialiști,  ci generaliști. Trebuie să știe nimic din nimic ca să nu pună întrebări. 

Iată cum Juncker și Ursula au supraviețuit aici, impunând o Europă germană al cărei scop era dezintegrarea politicilor mari (agri și coeziune) și recuperarea unei părți din banii pierduți de Germania prin estul Europei din 2000 și până azi. 

In plus, și Juncker și Ursula au încurajat propaganda verde care aranja anumite medii de afaceri apropiate lor. Până în 2022 asta a tot mers, când n-a mai mers, Weber a întors placa și Ursula a fost nevoită s-o facă și ea. Intre timp însă, competitivitatea s-a dus pe apa sâmbetei,  la fel și credibilitatea UE.

În aceste condiții ne-a găsit Covidul și războiul. 

Să ne ferească Dumnezeu de-o criză! Asta am spus în 2019, deja traumatizată de anii Juncker, când am văzut că Macron, în aroganța lui, ne-o bagă pe gât  pe Ursula, pe care a crezut c-o manipulează el cum vrea. Nu ne-a ferit...Iar statele membre au înghițit ca proastele cam tot ce venea de la Comisie. Prin P.E. au mai fost ceva mișcări dizidente, dar prea slabe...

Acum stăm și ridicăm din umeri. Bani nu avem, elite nici atât,  idei și mai puține,  unitate ioc, competitivi nu suntem și am distrus și agricultura". 

Dar, ce să mai vorbim? Nu mai avem timp. Vine publicitatea peste noi!

Discursul lui Vance n-a reușit să deschidă ochii Europei că America lui Trump nu mai e America woke-lgbt-Soros, a lui Biden. Dimpotrivă. Oamenii Ursulei s-au chitit pe injectarea de și mai multă ideologie. Fără emoții, fără îndoieli. La București, "ziariștii" cunoscuți - (vine publicitatea peste noi!) - făceau concurs de înjurături la adresa lui pe Trump și Vance.

Politicienii noștri nu-și mai încăpeau în pene că au "reușit cu succes" să lase pe mâna polonezilor reprezentarea României în fața Europenilor. Mare realizare, ce să spun!

Trăim exact timpurile despre care vorbea minunata Oriana Fallaci: problemele  politice și sociale sunt dramatice:  "politizarea totală a vieții, însușirea societății de către Stat, Înfricoșătoarele  germene ale  socialismului" 

Lucruri pe care noi nu trebuie să le vedem și nici să le conștientizăm, fiindcă vine publicitatea peste noi!

Octavian Hoandră