Morți de la Colectiv pe conștiința lui Arafat!
Postat la: 19.11.2021 |
Am promis și mă țin de cuvânt. Voi publica o scurtă confesiune a generalului Marius Opran, pe care acesta mi-a făcut-o, extrem de revoltat fiind, la scurt timp de la tragedia de la Colectiv și pe care, la cererea mea, mi-a pus-o la dispoziție ieri, în formă scrisă.
Informațiile de mai jos îl incriminează pe Arafat. Ele demonstrează că acesta se face vinovat de unii dintre morții de la Colectiv. Sunt tineri care ar fi putut să supraviețuiască, dacă Raed Arafat nu lua o decizie absolut aberantă. Public această relatare, cerându-mi totodată scuze față de Marius Opran, pentru că la data respectivă pur și simplu nu mi-a venit să cred că Raed Arafat poate fi atât de inconștient. Totuși, a sosit timpul ca cineva să plătească. Iată, citez în cele ce urmează integral textul pe care Marius Opran mi l-a remis ieri, legat de ceea ce își mai amintește din tragedia de atunci. Domnia sa poate pune la dispoziție, dacă va fi cazul, organelor de cercetare penală cuvenitele probe:
„Daca ma gandesc retroactiv la istoria de la "Colectiv", sunt convins ca Dr. Arafat are pe constiinta cativa dintre tinerii care au decedat fiindca nu le-a dat dreptul sa fie dusi imediat in Belgia la cea mai profesionista sectie de tratament a marilor arsi din Europa aflata la Spitalul Militar 'Queen Astrid'. Istoria in cauza a demarat in dimineata zilei de duminica (incendiul fusese vineri noaptea), cand l-am contactat pe Acad. Dr. Stefan Constantinescu, un foarte bun prieten, rugandu-l sa ma puna in contact cu Comandantul Corpului Medical al Armatei Belgiene (la ei Medicina este a 4-a specialitate militara recunoscuta). Prin intermediul secretarului Academiei Regale de Stiinte Medicale contactat de Prof. Constantinescu, am transmis omologului meu ca grad militar, Generalul - maior Pierre Neirinkx, Comandantul Trupelor Medicale ale Armatei Belgiene, solicitarea de ajutor pentru tratarea de urgenta in Belgia a unui numar de mari arsi in incendiul de la Colectiv. Raspunsul l-am primit dupa amiaza in jurul orei 5 PM dupa ce Generalul Neirinkx, a obtinut aprobarea ministrului belgian al Apararii pentru a prelua 4 arsi foarte grav si 6 grav cu avionul special al belgienilor. Cand l-am anunta pe Banicioiu la telefon de acceptul belgian, mi-a spus ca este impreuna cu Dr. Arafat care este cel care decide si mi l-a dat la telefon. Raspunsul lui Arafat m-a lasat mut, fiind unul sec si fara drept de replica: 'De ce sa-i ducem acolo daca la noi avem conditii mai bune?' Punct, omul asta habar nu avea cum arata o asemenea sectie sau daca ar fi fost dus intamplator acolo le-ar fi spus insotitorilor ca nu a cerut sa viziteze laboratoarele NASA! Dupa ce din cei internati la noi au murit pe capete din cauza infectiilor generate de pioceanicului din peretii camerelor de spital, in final se pare ca Dr. Arafat si-a adus aminte de convorbirea cu mine si i-a contactat pe belgieni. In final au fost dusi dupa vreo doua saptamani 10 din copiii arsi la Colectiv, care au fost tratati la cel mai inalt nivel si s-au intors toti vindecati in tara. I-am vizitat impreuna cu ambasadorul nostru la NATO, Ambasadorul Tinca si cu Acad. Prof Dr. Stefan Constantinescu, Presedintele Academiei Regale de Stiinte Medicale a Belgiei si membru al Academiei Romane - cel care intervenise pentru a ma pune in legatura cu generalul belgian. A fost o mare bucurie sa aflu ca au fost vindecati, sa-i vad pe cei doi tineri care se mai aflau acolo si sa stau de vorba cu parintii lor. Presedintele Basescu este singurul care l-a ghicit pe adevaratul Arafat".
Iată, așadar, cum arată realitatea, cum arată murdăria, dacă ridicăm, fie și după mai mulți ani, un colț al covorului sub care a stat ascunsă. Măcar acum ar fi timpul ca Arafat să iasă public și să-și ceară iertare familiilor care au rămas încă de atunci îndoliate. Măcar acum ar fi timpul ca procurorii să se pună în mișcare. Moartea unor oameni, provocată nu neapărat cu intenție, dar cu inconștiență și din incompetență, trebuie pedepsită nu numai moral, nu numai mediatic, ci și penal. Voi continua dezvăluirile despre Raed Arafat, legat de modul în care acesta, parazitând practic statul român, creând o imagine falsă în mentalul colectiv, a stors, ca să nu spun extorcat, bani pentru fundația sa, de la numeroase societăți comerciale cu capital privat sau de stat.
Sorin Rosca Stanescu
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu