• Tweet

Într-o formă sau alta, toți premierii PSD au proclamat patriotismul economic. Și au procedat în sens contrar. Iar atunci când chiar au vrut să implementeze acest concept, au ajuns după gratii. De unde concluzia că patriotismul economic este fie demagogic, fie periculos. Acum Marcel Ciolacu, într-o încercare la limită de a ocupa terenul din ce în ce mai larg pe care se desfășoară AUR sau poate, cine știe, animat de bune sentimente, vorbește din nou insistent despre patriotismul economic.

De fapt, dacă ar fi să fie, este un nou patriotism economic. Adecvat acestei perioade extrem de complicate de interrelaționare a României cu structurile europene și cu structurile NATO. Și în condițiile în care serviciile secrete, precum și statul subteran sunt mai puternice decât oricând. Să plecăm de la premiza că Marcel Ciolacu este animat de cele mai bune intenții. Desigur, peste noapte. Pentru că, până de curând, el nu a făcut altceva decât ca, în calitate de reprezentant al celui mai puternic partid din coaliție, să se conformeze unor norme care nu au absolut nimic în comun cu patriotismul economic. Să se fi luminat brusc Marcel Ciolacu? Tot ce se poate. S-au mai văzut în istorie asemenea cazuri. Pornind deci de la premiza bunelor sale intenții, este interesant de văzut în ce măsură ar putea să procedeze de acum încolo în calitate de premier, altfel decât a procedat până acum ca lider al celui mai important partid din coaliție.

A fost un gest de-a dreptul emoționant. Marcel Ciolacu l-a sărutat pe frunte pe Petre Daea. Și-a exprimat astfel regretul că-l pierde? Sau i-a spus în subtext „ura și la gară"? Petre Daea a fost de două ori ministru la Agricultură. Între altele, a avansat un proiect extrem de interesant. „Rețeaua Unirea". O rețea națională de preluare, depozitare și comercializare la prețuri mici a produselor agroalimentare românești. O asemenea rețea ar putea să exercite presiuni asupra supermarketurilor, obligându-le să renunțe la înțelegerile netransparente și să diminueze modul în care, în diverse moduri, sunt jumuliți producătorii și consumatorii români. Petre Daea nu a fost lăsat să dezvolte o asemenea rețea, care a rămas doar la nivelul de concept. De bune intenții.

Am dat acest exemplu simplu, pe înțelesul tuturor, pentru a demonstra că de multe ori în politică, mai ales atunci când ne apropiem cu pași repezi de patru sesiuni electorale, așa-zișii oameni de stat sunt tentați una să spună și alta să facă. Să mergem însă în continuare pe prezumția bunei credințe. Și să ne punem câteva întrebări la care putem oferi și răspunsuri.

În amplul program prezentat Parlamentului și care stabilește principalele ținte pe care le are în vedere Guvernul, Marcel Ciolacu promite în mod ferm creșterea venitului minim salarial la echivalentul a 500 de euro în acest an, urmând ca, în anul următor, să se ajungă la 1.000 de euro. Pare generos, pare simplu, dar nu e chiar așa. Să admitem că statul român va avea resursele necesare. Salariul minim de 500 de euro nici măcar nu acoperă în totalitate inflația. Deci puterea de cumpărare a cetățeanului nu va fi mai mare. Și nici în anii următori inflația nu ne va da pace și va goli de substanță inclusiv salariul minim, până una alta iluzoriu, de 1.000 de euro.

Cum așa? Doar scrie negru pe alb în programul de guvernare că inflația urmează să scadă. Nu prea are cum să scadă. Nici măcar în mod artificial. O demonstrează cu subiect și predicat mai toți analiștii economici. În frunte cu Petrișor Peiu.

Patriotismul economic înseamnă investiții atât de mari, încât în plan economic România să recâștige într-un timp rezonabil terenul pierdut. De unde pot veni investițiile de zeci de miliarde de euro promise încă din prima zi de nou Guvern? În primul rând de la Uniunea Europeană. Proiectele din PNRR, în măsura în care ar fi în totalitate aprobate, ar urma să ne aducă aproape 30 de miliarde de euro, dintre care jumătate sunt sub forma unor împrumuturi. Veniturile suplimentare ale statului român ar urma să fie generate, pe de-o parte, de implementarea acestor proiecte de către diverși antreprenori, care vor asigura astfel o importantă forță de muncă bine plătită și impozitată, și vor înregistra beneficii care, la rândul lor, vor fi impozitate și vor veni cu un aport substanțial la trezoreria statului. Și în final investițiile ar urma să producă an de an valoare adăugată, care, din nou, s-ar putea răsfrânge pozitiv asupra bugetului de venituri. Pe hârtie, toate arată bine. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Accesul la proiectele finanțate de Uniunea Europeană, atunci când aceste proiecte chiar vor fi eligibile și vor fi finanțate, se va face în baza unor caiete de sarcini. Aceste caiete de sarcini sunt în totalitate elaborate contra cost de consultanți străini. Ele sunt astfel concepute încât în general doar firmele străine, de preferință europene, vor putea să câștige licitațiile. Aceste firme nu vor avea în general sediul social în România, ci în statele din vest. Nu vor avea acces nici măcar sucursalele acestora, care lucrează în prezent în România. Ca urmare, contravaloarea realizării unor obiective va fi încasată afară, nu în România. Nu mai intru în alte detalii. Chiar și în cele mai bune scenarii, trezoreria statului se va alege cu praful de pe tobă, iar muncitorii români care vor duce greul se vor alege cu firmituri impozitate. Este greu de presupus că această „resursă" va putea asigura mari venituri la buget. Guvernul Ciolacu mai mizează, tot pe hârtie, pe modul în care va decurge în viitor colectarea. Din nou avem de-a face cu proiecte nerealiste, la capătul cărora vom fi dezamăgiți.

Nu mai intru în alte detalii, pentru că asta ar însemna un demers fără sfârșit. Îmi exprim însă cu tristețe convingerea că Guvernul Ciolacu, chiar dacă vrea cu adevărat, nu poate. Dar dacă cumva, pe ici pe colo, va reuși, va fi castrat de partenerii noștri din UE și din NATO înainte de a reuși să tragă covorul roșu de sub picioarele AUR. Și poate tresăriți atunci când citiți că am scris despre NATO. Dar gândiți-vă puțin la uriașele cheltuieli de înarmare, care în mare parte se duc pe apa sâmbetei, fără a contribui în mod real la nici la înarmarea propriu zisă, nici la construcția unei industrii de apărare aducătoare de profit. Cam așa arată noul „patriotism economic".

Sorin Rosca Stanescu