• Tweet

O hărnicie lipsită de sens - expresia neputinței politicienilor

Dacă ne-am putea uita din perspectiva timpului la ceea ce face guvernul condus de Ilie Bolojan, am avea dimensiunea caraghioslâcului, căci am vedea un grup de oameni care s-au chinuit timp de șase ani să adune într-o piramidă toate pietrele dintr-un stăvilar și care acum trudesc să mute înapoi întreg mormanul de pietre. Inutilitatea, lipsa de proiect și hei-rupismul acestor oameni este, la scara istoriei, cel puțin penibilă. Un grup de 20 de oameni care transpiră într-o mișcare haotică, într-un sens de nimeni deslușit.

Pare că întreaga coaliția de guvernare și-a epuizat toate rezervele de inteligență și inspirație și se bazează numai pe hărnicia ineptă și necoordonată din fața altarului imprecis al unei zeițe mofturoase, Reforma numită, care pare să confiște toate energiile politicienilor noștri de peste 35 de ani, de pe vremea când miticul Ion Iliescu trudea la lucrarea sa, prețios intitulată „Revoluție și reformă".

Cu un elan de-a dreptul stahanovist, membrii echipei lui Bolojan se grăbesc să anunța tăieri de bugete , care mai de care mai lipsite de sens. Poate ar fi fost mai utilă o minte limpede, care să înțeleagă de unde plecăm și unde vrem să ajungem. Adică un program pentru o țară care și-ar dori mai mult de la politicieni, nu doar un campionat al reducerilor de salarii.

Statul a devenit monstruos de mare, de aici vine risipa banului public

Trăim acum cu un stat care a devenit irațional de extins și care continuă să se extindă abuziv și aberant în fiecare zi. Iată un mic exemplu, simptomatic pentru modul în care se gândește în lumea politică: cu de la sine putere, ministrul transporturilor Grindeanu, a emis mai multe ordine (934/2023, 875/2024,877/2024,16/2024) prin care instituie obligația de inspecție tehnică de către AFER (autoritatea feroviară) asupra tuturor furnizorilor de bunuri și servicii feroviare. Toate bune și frumoase, numai că a stabilit și cât costă această inspecție: 0,5% din totalul producției fizice realizate, adică din valoarea totală, fără TVA, a produselor și serviciilor livrate într-un an. Deci, indiferent cât durează inspecția respectivă, indiferent câți oameni lucrează, orice firmă va cotiza la o instituție a statului 0,5% din producția fizică. Un fel de taxă de protecție, plătită însă către oamenii lui Grindeanu, nu către mafie.

Soluția nu este, însă, guvernarea bazată pe mofturile unor politicieni

Soluția, însă, nu este tăierea cheltuielilor pe baza unor păreri personale sau a unor mofturi, ci restrângerea funcțiilor statului la cele strict necesare și potrivite efortului de dezvoltare.

Iată doar câteva mostre de muncă haotică și lipsită de sens a harnicului guvern care se presupune că va scoate statul din cea mai profundă criză din scurta sa istorie post-decembristă.

Mihai Jurcă, șeful cancelariei premierului Bolojan a anunțat o „reformă" importantă: consilierii de stat și secretarii de stat nu vor mai avea șofer și își vor conduce singuri mașinile de serviciu marca Dacia. Trecând peste suma absolut halucinantă - 12 milioane de lei pe an- pe care guvernul Ciolacu avea nesimțirea să o cheltuie pentru transportul personalului cancelariei cu mașini cu șofer închiriate de la Regia protocolului de stat, te izbește amploarea improvizației din Olimpiada reducerilor declanșată de guvern. Oare cum vor arăta și munci consilierii prim-ministrului? Vânând jumătate din zi locuri de parcare pe unde merg, verificând nivelul uleiului din mașină de fiecare dată când vor vedea câte o pată pe șosea? Nu era mai normal, oare, să facă șeful cancelariei, ceea ce ar făcea orice director de la orice firmă din țară? Adică să realizeze o organigramă axată pe funcțiile de îndeplinit de acei consilieri de stat și de aici să plece totul? Până la urmă, normal era să se stabilească cu certitudine funcțiile aparatului premierului și acest aparat să fie dimensionat corect și eficient? Dacă politicienii ar fi avut cât de cât o mică viziune , ar fi știut de câți consilieri ar putea avea nevoie un Prim-Ministru, pentru a conduce un guvern. În schema noastră guvernamentală, premierii au, de ani buni, între 10 și 15 consilieri de stat (demnitari), deși nevoia reală nu este pentru mai mult de patru (relații diplomatice, securitate, economie, comunicare). Pentru că lipsa de program și de viziune a adus, la guvern, de mult lipsa de măsură. Funcțiile statului trebuie dimensionate astfel încât totul să fie rațional de simplu și de eficient. Consilierii premierului nu trebuie să fie niște miniștri din umbră, ei nu trebuie să dubleze funcțiile membrilor cabinetului, ei au doar sarcina de a îl asista sau reprezenta pe șeful guvernului doar în anumite momente. Nu este nevoie de un consilier pe agricultură care să dea mesaje de ziua crescătorilor de porci sau să îi explice șefului executivului ce scrie în dosarele trimise de la ministrul agriculturii. Și atunci, dacă ar fi respectate strict funcționalitățile unui cabinet de premier, evident că puținii consilieri rămași ar avea și șofer și secretară și tot ce mai au nevoie.

O altă „reformă" suptă din pix este una anunțată tot de același nefericit Jurcă (https://www.news.ro/politic-intern/jurca-cheltuiala-personal-comisiei-evaluarea-investitiilor-straine-directe-aproximativ-130-000-euro-luna-indemnizatia-celor-board-fie-redusa-maxim-15-indemnizatia-unui-ministru-numarul-membri-1922400618002025071722102674 ) : cică se reduce la jumătatea indemnizația de ședință pentru cei 11 membri ai conducerii Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe . Ba, spune Jurcă, se va reduce și numărul „experților" acelei comisii de la 75 la 35. Mostră de exces de transpirație și lipsă de inspirație sau lipsă de înțelegere sau chiar lipsă de inteligență. Ce credeți că face respectiva comisie, atât de pompos intitulată? Păi permite sau blochează orice investiție străină mai mare de 2 milioane de euro. Scopul nedeclarat este ca statul să poată opri investițiile în România ale unor firme sau persoane considerate periculoase din punct de vedere al siguranței. De exemplu, să nu vină vreo firmă chinezească să facă vreo fabrică aici, sau să nu apară vreun oligarh rus să cumpere vreo rafinărie sau vreo oțelărie, cam astea sunt cazurile teoretic vizate de comisia respectivă. Pentru asta ce credeți că a făcut monstruoasa ( ca dimensiuni) coaliție ? Păi a strâns 11 oameni, de la 11 ministere și agenții diferite, pe care îi plătea cu 4000 de lei/ședință (3-4 ședințe pe lună), plus că a mai angajat și 75 de „experți". Mai concret, dacă venea un străin care dorea să facă un parc fotovoltaic pe două hectare (atât înseamnă 2 milioane de euro), propunerea respectivă era verificată de către 11 ministere și agenții (inclusiv SIE și SRI), mai era analizată și de vreo 3-4 experți (în energie și în mediu probabil) și abia apoi căpăta bietul om dreptul să-și instaleze panourile- pericol la siguranța statului.

Este cel puțin hilar să credem că ai nevoie de 11 ministere și de 75 de oameni pentru a verifica gradul de pericol al unui posibil „investitor". Informațiile necesare le pot furniza SRI și SIE, pentru asta avem aceste servicii. Este la fel de hilar să crezi că expertul în energie sau în mediu se va „prinde" despre modul pervers în care panourile fotovoltaice de pe cele două hectare vor afecta capacitatea țării de a se apăra de spionii chinezi sau de rachetele rusești.

Normalitatea ar fi impus alte două feluri de reducere de cheltuieli, mult mai raționale : fie creșteai suma care necesită avizul comisiei respective la 5 sau la 10 milioane de euro, reducând, astfel, munca comisiei respective, la jumătate sau chiar la o treime, fie desființai această instituție inutilă și lăsai SRI și SIE posibilitatea de a informa Consiliul Concurenței despre posibilele pericole. Dar asta ar fi fost o soluție doar pentru o administrație normală, care lucrează în baza unui program logic, derivat dintr-o viziune pentru dezvoltarea țării.

Statul de care avem nevoie

O țară, oameni buni, are nevoie de o viziune de dezvoltare, de un program coerent și consistent, care să funcționeze tot timpul, nu doar atunci cât atinge cifre astronomice pentru deficitul bugetar. O administrație eficientă trebuie să plece de la definirea unor funcționalități pe care aparatul public trebuie să le satisfacă. Deci dimensionarea efortului public trebuie să urmărească strict realizarea funcțiilor statului. Iar acele funcții trebuie să fie cât se poate de clare, de puține și de discret îndeplinite. Statul nu trebuie să știrbească în niciun fel libera inițiativă, libertatea propriilor cetățeni, statul doar trebuie să asigure cadrul de dezvoltare. El trebuie să reglementeze, nu să intervină în fiecare domeniu și să își creeze singur funcții suplimentare, doar pentru a-și hrăni dimensiunea și așa covârșitoare.

Dacă ne dorim să plecăm de la definirea funcțiilor statului și, mai ales, de la limitarea acestora, abordarea trebuie să fie unitară, iar piramida administrativă să replice de la vârf până la bază aceleași principii.

Avem nevoie de un stat mai simplu și mai puțin implicat. În mod firesc, „puținătatea" statului trebuie să înceapă cu nivelul politic. Această „puținătate" trebuie proiectată atât cantitativ (reducând numărul de demnitari), cât și calitativ, reducând competențele acestora și limitându-le puterea. Avem nevoie de un parlament cu doar 300 de parlamentari, este simplu de făcut, avem nevoie doar de voință politică. Dar nu este suficient pentru a avea un parlament mai suplu și mai eficient. Motiv pentru care trebuie redus la maxim 10 numărul de comisii permanente , dar și înjumătățite funcțiile din birourile permanente. Abia atunci parlamentul va putea să fie un model.

Puterea executivă trebuia și ea simplificată , apelând la logică administrativă: un număr de 10 ministere (interne, externe, apărare, finanțe, educație și cultură, sănătate, muncă, justiție, economie și agricultură) este suficient pentru a avea un guvern eficient. Cele 10 domenii enumerate mai sus acoperă toate funcțiile suficiente existenței unui stat modern. Ministere precum energie, comunicații sau transporturi nu au nicio rațiune de existență, ele pot fi extrem de bine coordonate de către un ministru unic al economiei. Iar un minister al fondurilor europene iarăși nu are rațiune de existență, managementul financiar se poate foarte bine concentra la ministerul de finanțe.

Existența posturilor de vice-prim-miniștri este o insultă la adresa inteligenței poporului, căci acestea nu au atribuții derivate din logica administrativă, ci au doar rolul de a balansa imaginea publică a prea multelor partide din coalițiile de guvernare. Iar secretarii de stat care populează ministerele respective nu au de ce să fie mai mult de 30.

Un stat care se dorește funcțional nu are de ce să fie complicat și să îți aroge competențe de care populația și economia nu au nevoie. Ca atare, numărul total de agenții și autorități independente nu are de ce să depășească numărul de 20. Ca un exemplu major de redistribuire și concentrare a funcțiilor autoritățile din comunicații (ANCOM), energie (ANRE), de resurse minerale (ANRM) sau de reformă feroviară (ARF) pot fi, în cinci minute și fără a perturba economia sau viața cetățenilor, transformate în departamente ale Consiliului Concurenței. Instituții precum CNCD (consiliul național pentru combaterea discriminării) sunt o povară pentru un stat care are oricum aparat de justiție. De ce nu pot instanțele face ceea ce face CNCD? Doar pentru a da UDMR un os de ros?

Desigur că nici consiliul național de soluționare a contestațiilor (CNSC) nu are niciun rol, de vreme ce tot instanțele soluționează orice contestare a procedurilor de achiziție publică. Și nici autoritatea națională pentru achiziții publice nu are vreun rost dovedit, în afara celui de a complica cât se poate de multe aplicarea unei legi și așa complicată.

Mergând apoi, mai jos, la nivelul autorităților locale, limita minimă de 10 000 de locuitori pentru o primărie este absolut necesară, fiind imposibil ca o localitate să poată asigura funcțiile prevăzute de lege pentru un număr mai mic de cetățeni, din simplul motiv că impozitele strânse din acea localitate nu ar ajunge pentru întreținerea acelor funcții.

Cât privește limitarea salariilor la un nivel decent pentru funcționarii rămași în toate aceste sisteme de care am vorbit mai sus, aceasta se poate realiza simplu, desființând toate sporurile prevăzute în nenumărate legi speciale. Ce este acela „spor de condiții periculoase"? Lucrează cineva într-un mediu periculos? Foarte bine, să primească un salariu pe măsură. Are cineva 30 de ani vechime? Înseamnă că a devenit mult mai bun /experimentat, deci merită un salariu pe măsură. Sporurile nu sunt decât o modalitate de a birocratiza excesiv recompensarea angajaților publici în raport cu cei din economia privată. Și mai sunt aceste sporuri prilej de condiționare politică a angajaților.

Suma tuturor salariilor din mediul public poate și trebuie să aibă o limitare prin lege, un anumit procentaj din PIB, astfel încât suma cheltuită de stat pe salarii să reflecte strict creșterea economiei. De asemenea și suma tuturor pensiilor publice ar trebui condiționată, prin lege, de limitarea unui procentaj din suma salariilor din țară, procentaj care să reflecte încasările la nivel național din contribuțiile de asigurări sociale plus suplimentarea necesară din bugetul statului.

Evident că funcțiile statului se întind și asupra companiilor cu capital integral sau majoritar de stat. Statul trebuie să rămână o prezență decisivă, dar discretă în sectoarele strategice (energie, transporturi, resurse minerale). Toate companiile din aceste domenii trebuie să aibă pachete minoritare de acțiuni privatizate, dar în mod transparent (pe bursă adică) și doar în favoarea capitalului național (fonduri de investiții locale și persoane fizice).

Este, desigur, o mare greșeală să crezi că păstrarea integrală în proprietatea statului a companiilor actualmente de stat va asigura gestionarea în folosul românilor a acelor companii. Nu cred că este vreo companiei „de stat" ne-ciuruită de afaceri private, majoritatea străini. Ia uitați-vă la CNAIR (compania de administrare a infrastructurii rutiere), ce de bani aruncă, fără nicio justificare reală, în suplimentarea contractelor cu firme evident străine. Sau la CFR câte miliarde a pierdut din contractele încheiate cu firme străine și întârziate cu anii. Oare, dacă CNAIR sau CFR ar fi avut 20-30% din acțiuni privatizate la bursă, sumele uriașe pierdute din procese aranjate sau „actualizări " de costuri ar fi fost mai mari? Cu siguranță ar fi fost mult mai mici. Așa încât ar trebui ca toți cei care se dau de ceasul morții să nu se privatizeze nimic din deținerile statului să își aducă aminte de miile de scandaluri de corupție și de sutele de miliarde de lei pierderi ale acestor companii. Poate avem nevoie să ne aducem aminte de marile găuri negre ale proprietății de stat, CFR Marfă, SNCFR (Băsescu- Petrov știe mai multe), Societatea Cărbunelui din Ploiești, Societatea Națională a Huilei din Petroșani. Ei bine, pașii greșiți de până acum au fost privatizarea pachetului majoritar și, mai ales, privatizarea, cu investitor strategic străin. Toate companiile care au pachete minoritare privatizate pe bursă au profit în continuare și pot fi controlate într-o oarecare măsură de către orice acționar.

Nu în ultimul rând, funcțiile statului trebuie executate în mod inteligent, nu haotic. Iată, bunăoară, guvernul a decis să cheltuiască pe schema de compensare și plafonare a facturilor o sumă de 8-9 miliarde de lei. Ei bine, cu această sumă ar fi putut guvernul să realizeze un nou reactor la Cernavodă plus centrala de Iernut plus centrala de la tarnița Lăpuștești și i-ar mai rămas și vreo două miliarde de euro.

Reducerea și simplificarea funcțiilor statului ar simplifica și ajuta inclusiv economia, căci dacă în loc de Nuclearelectrica plus Hidroelectrica plus Complexul Energetic Oltenia am fi avut un singur holding, prețul de piață al energiei ar fi fost mult mai redus, iar investițiile în noi capacități, inclusiv regenerabile, ar fo fost mult mai ușor de realizat.

Concluzia este cât se poate de simplă: da, statul are nevoie de reduceri, dar acestea trebuie să fie încadrate într-o viziune de dezvoltare globală privind funcțiile statului și utilizarea acestora în mod rațional. Avem nevoie, adică, de o minte limpede, care să gândească înainte de a transpira. Excesul de hărnicie poate aduce grave perturbări ale economiei și, mai ales, va genera frustrări imense la nivel social.

Petrișor Peiu