• Tweet

Se scrie şi se vorbeşte mult despre America în ultima vreme. Ceva foarte important pare să se întâmple acolo, ceva care depăşeşte, poate, de departe confruntarea dintre Donald Trump şi Partidul Democrat, dintre suveranişti/ naţionalişti/ protecţionişti/ suprematişti albi şi progresişti/ Deep State/ globalişti/ Black Lives Matter.

Revoluţia Americană care a dus la crearea SUA a ajuns în faza de maturitate în anii 1789-1791. În 1789 a fost ales primul preşedinte, George Washington. Revoluţia Americană a fost simultană cu Revoluţia Franceză, începută brutal la 1789. Franţa a fost, de altfel, principalul susţinător al noii republici americane. Unul dintre cei mai mari diplomaţi ai tuturor timpurilor, francezul Talleyrand, s-a găsit, începând din 1794, pentru doi ani, în noua republică americană. Fugise din Franţa, anticipând Teroarea, mai întâi, în 1792, în Anglia şi apoi în America. Observaţiile lui despre americani şi America pot surprinde şi astăzi : „Nu-mi mai vorbiţi despre o ţară (SUA - n.n.) în care fiecare om pe care l-am întâlnit era dispus să-mi vândă câinele lui." ; „Statele Americii fac o ţară în care, dacă există 32 de religii, găseşti doar un singur fel de mâncare, şi acela prost." ; „Faţă de America, Europa trebuie să fie mereu foarte atentă şi să nu furnizeze nici un pretext de acuze sau de represalii. America creşte în fiecare zi. Şi va deveni o putere colosală. [...] În ziua în care America va pune piciorul în Europa, pacea şi securitatea vor dispărea de pe continent pentru multă vreme" (Talleyrand en verve - mots, propos, aphorismes, Horay, Paris, 2002).

Şi tot Talleyrand se exprimă aparent banal, doar că o face acum 226 de ani : „Există aici mai multe mijloace de a face avere decât oriunde altundeva" (op. cit.). El însuşi, sărăcit de Revoluţia Franceză, dar viitor mare om politic al epocii, se pune pe speculaţii şi afaceri în cei doi ani ai săi de exil în America.

Alegerile din SUA, cele mai importante din lumea occidentală, vor avea loc peste o lună şi câteva zile. În condiţiile marii crize economice în defăşurare, agravată şi de criza sanitară, America are nevoie cel puţin de stabilitate politică, pentru că, oricum, o mare unitate de vederi e imposibilă. Stabilitatea se obţinea până nu demult destul de simplu : câştigau alegerile ori republicanii (GOP - Grand Old Party), ori democraţii (sau liberalii - Liberals), iar învinşii îi recunoşteau temporar, patru ani, pe învingători. În 2020, după Russiagate, Impeachment, Black Lives Matter, acest deziderat simplu pare de nerealizat.

Şi în România, ca în orice protectorat american, avem simpatizanţi fanatici ai actualului preşedinte Donald Trump, dar avem şi simpatizanţi, mai discreţi, dar mai puternici şi mai numeroşi, ai democraţilor, nu neapărat ai lui Joe Biden. Un susţinător discret al democraţilor este chiar ambasadorul nostru la Washington, George Maior, fost director al SRI. La fel, cea mai mare parte a PNL şi USR fraternizează mai degrabă cu Partidul Democrat, cu Joe Biden, decât cu prea conservatorul Donald Trump sau cu Partidul Republican care îl susţine.

Dintre liderii europeni importanţi, nici Emmanuel Macron, nici Angela Merkel, nici premierul Italiei, Giuseppe Conte, şi nici Papa Francisc nu par a fi adepţi ai trumpismului. Dimpotrivă. Singurul susţinător important din Europa al lui Donald Trump se arată a fi premierul britanic, Boris Johnson. Şi, foarte probabil, şi Rusia lui Putin ar prefera o realegere a lui Donald Trump, care nu a pornit nici un nou război, cum ar fi făcut, se spune, Hillary Clinton dacă ar fi ajuns la Casa Albă. Chiar un război prin proxy cu Rusia. China, în schimb, mare putere mult mai înclinată spre globalism, ar fi favorabilă unui succes al lui Joe Biden şi al democraţilor, şi ei mult mai aplecaţi spre globalism. În plus, Donald Trump a început un război hibrid de amploare cu China : Huawei, 5G, taxe vamale mărite, Taiwan, Hong Kong.

Dar marea noutate, marea schimbare datorată şi pandemiei va fi amplificarea votului prin corespondenţă. Cei mai mulţi americani care vor vota prin poştă sunt democraţi. „47 % dintre alegătorii care prevăd să voteze cu Biden zic că vor vota, probabil, prin corespondenţă, după un sondaj USA Today/Suffolk University publicat miercuri. E mai mult decât dublul celor 21 % dintre alegătorii care-l susţin pe Trump şi care spun că vor vota, probabil, prin corespondenţă. Sondajul arată că 56 % dintre republicani intenţionează să voteze în ziua scrutinului, faţă de 26 % dintre democraţi. Dacă toate voturile ar fi numărate şi făcute publice în acelaşi timp, nu ar fi o problemă. Dar majoritatea rezultatelor pe care le vom obţine în seara alegerilor vor proveni din votul direct în urne, iar majoritatea voturilor prin poştă nu vor fi numărate decât mai târziu. În acest moment, toată lumea ar trebui să vadă că lucrurile nu au cum să se termine bine" (Michael Snyder - „Nous faisons face à l'élection la plus chauchemardesque de l'histoire américaine moderne", mondialisation.ca, 17 septembrie 2020).

Număratul voturilor prin corespondenţă se va prelungi foarte mult, poate dincolo de 20 ianuarie, când noul preşedinte ar trebui să fie înscăunat la Casa Albă. Cum republicanii votează masiv în persoană, direct, primele rezultate îi vor fi favorabile lui Donald Trump. Care poate face marea greşeală de a se declara prematur învingător. Contestaţia democraţilor va fi imediată şi foarte puternică. Aşa poate începe haosul, revoluţia colorată (cu violenţe organizate, cu intervenţia premeditată a militarilor, cu lovitură de stat etc.), contrariul stabilităţii de care SUA, în criză economică dar şi socială, are atâta nevoie.

Numirea unui judecător conservator la Curtea Supremă în locul recent dispărutei judecătorare Ruth Bader Ginsburg, o democrată, îi poate fi într-adevăr de mare ajutor lui Donald Trump. Raportul de forţe la Curtea Supremă a SUA ar fi atunci de 5 la 4 în favoarea republicanilor, ceea ce ar putea conta decisiv la desemnarea noului preşedinte. Care, aproape sigur, se va hotărî la Curte, după lungi şi aprige controverse. Dacă SUA va mai avea un preşedinte ales democratic...

Observatorii internaţionali semnalează şi alte posibile pericole. China poate ataca Taiwanul, protectorat american, în timpul crizei prezidenţiale din SUA. Iranul poate face acelaşi lucru în Emiratele Arabe, noul aliat al Israelului. Iar Rusia îşi poate rezolva definitiv problemele de la graniţele sale, cu Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia şi poate chiar cu România la Marea Neagră. SUA se va afla în situaţia de a nu putea avea o replică promptă. Sub presiune vor fi şi aliaţii săi cei mai fideli, Israelul şi Arabia Saudită, care numai de inamici nu duc lipsă. Se mai poate adăuga şi o criză a tuturor Burselor care au fost dopate cu lichidităţi ficţionale.

Tot pentru ultimele luni ale lui 2020 se anunţă de peste tot un nou val de Covid-19, cu un nou lockdown la cheie. Ţările cele mai afectate azi par a fi Franţa şi Marea Britanie. Nu e clar dacă avem de-a face cu o criză sanitară sau mai degrabă una de management politic. Acest straniu, atipic al doilea val va veni, probabil, după alegerile americane (3 noiembrie), dar poate înaintea alegerilor parlamentare din România. Consecinţele economice şi politice sunt uşor de imaginat.

Va fi o mare diferenţă în politica americană dacă Trump va fi reales sau dacă, dimpotrivă, vor câştiga democraţii, cu Joe Biden şi Kamala Harris ? Răspunsurile vin din partizanatul politic dreapta-stânga în care se înscrie fiecare. Grave vor fi, în schimb, incapacitatea sistemului american actual de a-şi alege un preşedinte recunoscut de toată lumea şi instabilitatea în care vor intra Statele Americane. Care riscă să nu mai fie deloc Unite.

Paul Craig Roberts, un foarte consistent comentator al actualităţii politice americane, a adus deja destule „dovezi despre complexul militaro-securitar, care, folosind media şi pe democraţi, intenţionează să transforme alegerea preşedintelui din noiembrie într-o revoluţie colorată [...]. Democraţia americană e pe cale de a se sfârşi pentru totdeauna, iar mass-media din lumea întreagă va anunţa evenimentul ca fiind răsturnarea victorioasă a unui tiran" („America's Color Revolution", paulcraigroberts.org, 12 septembrie 2020). Tot el scria, cu două zile mai devreme, pe 10 septembrie, un articol intitulat „Statele Unite şi Constituţia lor mai au două luni de trăit" („The United States & Its Constitution Have Two Months Left").

Pentru cine urmăreşte simultan evoluţia evenimentelor din Franţa şi din America, asemănările în privinţa decăderii democraţiei pot fi uluitoare. Recent, ministrul Sănătăţii din Franţa, Olivier Véran, sub impulsul preşedintelui Macron, a impus restricţii sanitare nejustificat de severe în ţară, mai ales în sudul Franţei. Comentatorii independenţi vorbesc pe şleau despre o răzbunare nesăbuită împotriva doctorului Didier Raoult din Marsilia. Cele două mari democraţii care au avut revoluţii de modernizare concomitente par să „sfârşească" în haos tot împreună. Printr-un parcurs sinuos de criză generală, vine acum să li se alăture şi cea de-a treia mare democraţie clasică, Marea Britanie...

Petru Romosan