Testul cel mai greu abia urmează...

Postat la: 30.11.2022 |

Testul cel mai greu abia urmează...

Către sfârşitul verii, în timp ce în dezbaterea publică globală s-au interferat voci timide, care susţineau că inflaţia ar fi urcat pe cel mai înalt vârf de unde va începe să coboare, punctul de vedere al FMI a venit ca un duş rece. Cu argumente: 1) testele de stres avertizează că „şocurile temporare" din lanţurile de aprovizionare nu tind... să fie temporare; 2) efectele asupra inflaţiei globale se vor extinde; 3) băncile centrale vor fi nevoite să acţioneze mult mai agresiv pentru a calma inflaţia al cărei avânt va continua.

Rostit pe acest fond, avertismentul şefei FMI, Kristalina Georgieva, a dobândit un accent grav: „Va fi nevoie să ne obişnuim cu inflaţia în creştere, care nu dă semne că-şi încheie ciclul, cel puţin în trimestrul al IV-lea din acest an nu va fi ultimul şoc!"...

De iarna (calendaristică) ne mai desparte doar o zi, şi iată că NU au apărut indicii care să contrazică prognoza FMI. Nicăieri în lume! Iar dacă ne referim la BCE, vedem că aici, în aşteptarea şedinţei de politică monetară de la jumătatea lui decembrie, confirmările sunt subliniate apăsat. Voci din Consiliul Guvernatorilor atrag atenţia că va fi nevoie de timp ca să fie îmblânzită inflaţia. Şi, ca să nu lase impresia că aceste voci ar fi doar ale „şoimilor" înăspririi politicii monetare, şefa BCE a întărit această idee. Şi nu oriunde! Christine Lagarde, în Parlamentul European, a explicat că nu vede componentele sau direcţiile care s-o convingă că inflaţia a ajuns în vârf; şi că în curând va începe să coboare.

În vara anului trecut gândea altfel. În concordanţă cu alte cifre ale inflaţiei, relativ calme, şi mai cu seamă cu un alt tablou geopolitic în faţă. După ce BCE, de-a lungul întregului an 2020, se străduise cu eforturi zadarnice să scape de corsetul deflaţionist, la începutul lui 2021 licărise o speranţă. Decembrie 2020 avea să fie ultima lună cu 13 ţări din UE în deflaţie şi cu o medie sub zero a ratei mişcării preţurilor din zona euro. Din ianuarie 2021, treptat, preţurile în zona euro au început să urce, ajungând în luna mai la rata optimă de 2,0 la sută. Împrejurările din iunie, când preţurile au coborât la 1,9 la sută, şi din iulie când au urcat la 2,2 la sută, au fost socotite simple manevre de acomodare; BCE având convingerea că rata inflaţiei va reveni în matca de 2,0 la sută. Iar ce a urmat a fost un şoc global, cu efecte şi în zona euro, pe care BCE nu l-a blocat la timp printr-o schimbare rapidă a paradigmei politicii monetare. Acum, cu mintea de pe urmă, BCE afirmă că urcarea dobânzii de politică monetară este şi va fi principalul instrument de înfruntat inflaţia.

În plan geopolitic, BCE nu se confrunta atunci cu riscurile de acum. În dezbaterea publică nu se făcea caz că, din primele o sută de firme de top din lume, numai 14 sunt europene. Şi nici „ambiţia" UE de a respecta regulile pieţei libere din OMC nu era analizată, faţă în faţă, cu „populismul" acelor puteri industriale care îşi subvenţionează din greu marile companii. Dintr-o atare perspectivă, mai ales, creşterea de şase ori a preţurilor la gaze, faţă de media pe termen lung, devine o problemă greu de rezolvat.

Astfel de realităţi, globale, provoacă probleme dintre cele mai spinoase în Germania, în Franţa, în Irlanda... şi în România. Inflaţia înrădăcinată, cu care convieţuim de aproape doi ani, ne-a lovit în ianuarie 2022 fără să fie „anunţată" de vreo cauză internă. După patru ani de hiperinflaţie pe fondul liberalizării preţurilor, între 1990-1993 şi 1997, şi două etape de deflaţie, una în tandem cu o creştere economică robustă din 2000 până în 2008 inclusiv, România nu a mai avut de-a face cu niciun ciclu inflaţionist din cauze structurale. Inflaţia din 2010 a avut drept cauză creşterea TVA cu cinci puncte procentuale. Iar inflaţia din 2017-2019 a fost produsul unui exerciţiu neinspirat de... liberalizare a preţurilor la produsele şi serviciilor energetice. Am ieşit din această capcană în 2020, an în care BNR a imprimat dinamicii preţurilor cea mai bună poziţie din Uniunea Europeană. În ianuarie 2021 nu exista, în plan intern, niciun pericol inflaţionist. Iar faptul că timp de trei ani, din ianuarie 2020 şi până în prezent, România şi-a menţinut cea mai bună poziţie din flancul estic, în raport cu Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi ţările baltice, este o dovadă incontestabilă că nu a scăpat preţurile de sub control. Mai mult de trei pătrimi din inflaţia internă sunt cauzate de impactul inflaţiei globale.

În octombrie anul curent am intrat în cel de-al 8-lea trimestru al actualului ciclu inflaţionist. Patru etape distincte. În prima etapă, a fost menţinută o inflaţie moderată. În a doua etapă, ce a debutat în iulie 2021, abia în decembrie si-a manifestat tendinţa spre un galop al preţurilor. În ianuarie 2022, începea a treia etapă... în care preţurile au urcat un trimestru şi o lună, până când inflaţia anualizată a înregistrat un salt exploziv de 3,61 de puncte procentuale, salt însoţit şi de o răsturnare în raportul factorilor determinanţi ai creşterii generalizate a preţurilor. Pentru că între cele două luni, în premieră, mărfurile alimentare s-au scumpit mai mult decât cele nealimentare. Mai departe, începând din mai 2022, creşterea rapidă a preţurilor a încetat. Dar testul cel mai greu încă n-a fost trecut. Ceea ce nu înseamnă că examenul timpului le va da dreptate acelor analişti care, fără argumente, se grăbesc să susţină că importul inflaţiei... ar fi o minciună.

Adrian Vasilescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Testul cel mai greu abia urmează...

Postat la: 30.11.2022 |

0

Către sfârşitul verii, în timp ce în dezbaterea publică globală s-au interferat voci timide, care susţineau că inflaţia ar fi urcat pe cel mai înalt vârf de unde va începe să coboare, punctul de vedere al FMI a venit ca un duş rece. Cu argumente: 1) testele de stres avertizează că „şocurile temporare" din lanţurile de aprovizionare nu tind... să fie temporare; 2) efectele asupra inflaţiei globale se vor extinde; 3) băncile centrale vor fi nevoite să acţioneze mult mai agresiv pentru a calma inflaţia al cărei avânt va continua.

Rostit pe acest fond, avertismentul şefei FMI, Kristalina Georgieva, a dobândit un accent grav: „Va fi nevoie să ne obişnuim cu inflaţia în creştere, care nu dă semne că-şi încheie ciclul, cel puţin în trimestrul al IV-lea din acest an nu va fi ultimul şoc!"...

De iarna (calendaristică) ne mai desparte doar o zi, şi iată că NU au apărut indicii care să contrazică prognoza FMI. Nicăieri în lume! Iar dacă ne referim la BCE, vedem că aici, în aşteptarea şedinţei de politică monetară de la jumătatea lui decembrie, confirmările sunt subliniate apăsat. Voci din Consiliul Guvernatorilor atrag atenţia că va fi nevoie de timp ca să fie îmblânzită inflaţia. Şi, ca să nu lase impresia că aceste voci ar fi doar ale „şoimilor" înăspririi politicii monetare, şefa BCE a întărit această idee. Şi nu oriunde! Christine Lagarde, în Parlamentul European, a explicat că nu vede componentele sau direcţiile care s-o convingă că inflaţia a ajuns în vârf; şi că în curând va începe să coboare.

În vara anului trecut gândea altfel. În concordanţă cu alte cifre ale inflaţiei, relativ calme, şi mai cu seamă cu un alt tablou geopolitic în faţă. După ce BCE, de-a lungul întregului an 2020, se străduise cu eforturi zadarnice să scape de corsetul deflaţionist, la începutul lui 2021 licărise o speranţă. Decembrie 2020 avea să fie ultima lună cu 13 ţări din UE în deflaţie şi cu o medie sub zero a ratei mişcării preţurilor din zona euro. Din ianuarie 2021, treptat, preţurile în zona euro au început să urce, ajungând în luna mai la rata optimă de 2,0 la sută. Împrejurările din iunie, când preţurile au coborât la 1,9 la sută, şi din iulie când au urcat la 2,2 la sută, au fost socotite simple manevre de acomodare; BCE având convingerea că rata inflaţiei va reveni în matca de 2,0 la sută. Iar ce a urmat a fost un şoc global, cu efecte şi în zona euro, pe care BCE nu l-a blocat la timp printr-o schimbare rapidă a paradigmei politicii monetare. Acum, cu mintea de pe urmă, BCE afirmă că urcarea dobânzii de politică monetară este şi va fi principalul instrument de înfruntat inflaţia.

În plan geopolitic, BCE nu se confrunta atunci cu riscurile de acum. În dezbaterea publică nu se făcea caz că, din primele o sută de firme de top din lume, numai 14 sunt europene. Şi nici „ambiţia" UE de a respecta regulile pieţei libere din OMC nu era analizată, faţă în faţă, cu „populismul" acelor puteri industriale care îşi subvenţionează din greu marile companii. Dintr-o atare perspectivă, mai ales, creşterea de şase ori a preţurilor la gaze, faţă de media pe termen lung, devine o problemă greu de rezolvat.

Astfel de realităţi, globale, provoacă probleme dintre cele mai spinoase în Germania, în Franţa, în Irlanda... şi în România. Inflaţia înrădăcinată, cu care convieţuim de aproape doi ani, ne-a lovit în ianuarie 2022 fără să fie „anunţată" de vreo cauză internă. După patru ani de hiperinflaţie pe fondul liberalizării preţurilor, între 1990-1993 şi 1997, şi două etape de deflaţie, una în tandem cu o creştere economică robustă din 2000 până în 2008 inclusiv, România nu a mai avut de-a face cu niciun ciclu inflaţionist din cauze structurale. Inflaţia din 2010 a avut drept cauză creşterea TVA cu cinci puncte procentuale. Iar inflaţia din 2017-2019 a fost produsul unui exerciţiu neinspirat de... liberalizare a preţurilor la produsele şi serviciilor energetice. Am ieşit din această capcană în 2020, an în care BNR a imprimat dinamicii preţurilor cea mai bună poziţie din Uniunea Europeană. În ianuarie 2021 nu exista, în plan intern, niciun pericol inflaţionist. Iar faptul că timp de trei ani, din ianuarie 2020 şi până în prezent, România şi-a menţinut cea mai bună poziţie din flancul estic, în raport cu Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi ţările baltice, este o dovadă incontestabilă că nu a scăpat preţurile de sub control. Mai mult de trei pătrimi din inflaţia internă sunt cauzate de impactul inflaţiei globale.

În octombrie anul curent am intrat în cel de-al 8-lea trimestru al actualului ciclu inflaţionist. Patru etape distincte. În prima etapă, a fost menţinută o inflaţie moderată. În a doua etapă, ce a debutat în iulie 2021, abia în decembrie si-a manifestat tendinţa spre un galop al preţurilor. În ianuarie 2022, începea a treia etapă... în care preţurile au urcat un trimestru şi o lună, până când inflaţia anualizată a înregistrat un salt exploziv de 3,61 de puncte procentuale, salt însoţit şi de o răsturnare în raportul factorilor determinanţi ai creşterii generalizate a preţurilor. Pentru că între cele două luni, în premieră, mărfurile alimentare s-au scumpit mai mult decât cele nealimentare. Mai departe, începând din mai 2022, creşterea rapidă a preţurilor a încetat. Dar testul cel mai greu încă n-a fost trecut. Ceea ce nu înseamnă că examenul timpului le va da dreptate acelor analişti care, fără argumente, se grăbesc să susţină că importul inflaţiei... ar fi o minciună.

Adrian Vasilescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE