• Tweet

Donald Trump a hotărât „să arunce in aer" sistemul comercial mondial. El a generat si generează haos in plan global, intoducând un asa zis principiu al reciprocitătii in relatiile comerciale. Problema este că in schimburile internationale unii vând tancuri, altii vând cipuri, unii vând soia, altii vând pui congelati. Sunt cazuri in care o tara vinde anumite produse dar si cumpără produse asemănătoare (automobile, de exemplu) desi, in general, este vorba de procurarea unor bunuri care sunt deficitare pe piata internă.

Donald Trump doreste, evident, să ne intoarcem la formule de comert bilateral dar, după al Doilea razboi mondial, accentul s-a pus pe crearea unui sistem multilateral de comer (OIC,GATT,OMC). Am scris in urmă cu ceva ani un manual de drept international economic si voi incerca să vă prezint, intr-o formă abreviată, câteva repere pentru a intelege dimensiunea implicatiilor pe care deciziile presedintelui american le generează in comertul mondial.

În perioada actuală, este greu să izolezi o relație comercială bilaterală de restul schimburilor de produse și servicii. De exemplu, dacă Statele Unite exportă automobile și respectiv importă automobile dintr-o țară A, probabil că face același lucru și in relatia cu tara B, etc. Cum va stabili taxele vamale cu toate aceste țări?

Mecanismul de corelare, în perioada interbelică, pentru a evita mecanisme protecționiste a fost utilizarea tratamentului națiunii celei mai favorizate, introdus de obicei ca o clauzăîn acorduri comerciale și de navigație. România, spre exemplu, a încheiat zeci de astfel de acorduri în perioada de până la al doilea Război mondial.

Care este esența acestui mecanism ce leagă comerțul bilateral de relația cu terții? Să luăm exemplul a două tări A si B care vând și cumpără una de la cealaltă automobile. Să spunem că țara A impune către țara B o taxă vamală de 10 % iar țara B impune o taxă vamală de 15 % pentru importul de automobile din țara A. Veti intreba de ce în acordul comercial bilateral nu este stabilit direct acest nivel al taxei vamale - 10 respectiv 15 %. Răspunsul este că, ulterior, țara A, spre exemplu, printr-un alt acord, ar putea să acorde unei țări C un nivel al taxei, să spunem, de 5%. Atunci, în mod automat, conform clauzei națiunii celei mai favorizate, acest nivel de taxă va fi aplicat și la importurile de automobile din țara B. Identic, în cazul țării B, dacă aceasta acordă, la un moment dat, un nivel de taxe vamale de 12 % la importurile din țara D. Atunci, automat, acest nivel de taxă vamală se va aplica și la importurile din țara A.

Acesta este mecanismul clauzei în regim bilateral iar Statele Unite au folosit acest mecanism, condiționând, într-o perioadă, in relatiile cu unele tări (inclusiv cu România) aplicarea sa de respectarea amendamentului Jackson - Vanik referitor la drepturile omului (1974), inclusiv după 1989.

Sistemul bilateral al clauzei a fost utilizat, in esență, până în 1947, până la crearea GATT. Din acel moment, țările părți la GATT au acceptat folosirea acestui mecanism ca regulă de bază într-un sistem multilateral.

Ce înseamnă lucrul ăsta? Imaginați-vă o masă rotundă cu zeci de persoane așezate în jurul ei.

Dacă una dintre persoane acordă cuiva care nu este la masă un anumit avantaj suplimentar față de meniul de la masă, acest ceva se va transfera automat la toți cei așezați în jurul mesei. Pentru a ajunge la această masă Rusia sau China au negociat timp de 10-12 ani.

Acum, Statele Unite aruncă practic în aer acest mecanism care a dus la scăderea nivelului de taxe vamale de la 40% după război la 3,8 % la sfârșitul secolului 20. Canada fiind membru OMC, la fel ca SUA, premierul Canadei a anunțat că țara sa va face o plângere la OMC pentru încălcarea regulilor comerțului multilateral si pentru a cere arbitrajul panelurilor de solutionare a diferendelor.

Vom vedea care vor fi evoluțiile și consecințele în plan mai larg, inclusiv al relațiilor SUA cu Uniunea europeană și cu China.

Câteva elemente de bază pentru a intelege acest mecanism:

Incercarea de constituire a unei organizații mondiale, în cadrul conferinței de la Bretton Woods

Ideea de a constitui o Organizație Internațională a Comerțului (ITO) a fost avansată în cadrul Conferinței de la Bretton Woods din 1944 (în cadrul căreia s-a decis si înființarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, dar negocierile referitoare la pilonul comercial al noii structuri mondiale au fost conduse separat). Ideea a fost amânată. După crearea ONU, negocierile s-au purtat în 1946 în cadrul Consiliului Economic și social, care a adoptat o rezoluție în favoarea creării ITO.

Triunghiul instituțional astfel preconizat ar fie echivalat cu o ,,schimbare fundamentală de paradigmă" din punctul de vedere al reglementării relațiilor internaționale. Se avea în vedere instituirea unui ,,cadru constituțional" al relațiilor internaționale.
Din punct de vedere teoretic, noua ,,ordonare" a relațiilor economice internaționale avută în vedere la Conferința de la Bretton Wood era fondată pe liberalismul economic.Premisa reglementării - susținută în principal de Statele Unite ale Americii și aplicabilă și astăzi - era că liberalizarea comerțului conduce la creșterea economică.

În vederea creării ITO, au avut loc trei runde de negocieri (Lake Success, New York, 1947, Geneva, 1947 și Havana 1948). În cadrul rundei de negocieri de la Geneva din 1947 s-au stabilit trei obiective: a) un proiect de act constitutiv al ITO, b) schemele de reduceri a tarifelor și c) un acord general privind principiile generale ale tarifelor și comerțului.

GATT - Acordul General privind Tarifele și Comerțul, a intrat in vigoare în mod provizoriu, începând cu 1 ianuarie 1948, în temeiul unui protocol special. Carta ITO a fost finalizată abia în cadrul rundei de negocieri de la Havana în 1948, însă aceasta nu a intrat niciodată în vigoare, în special datorită refuzului votului Congresului Statelor Unite ale Americii. România a aderat la GATT prin protocolul de aderare din 6 octombrie 1971 și în conformitate cu Decizia nr. L/3599 din 15 octombrie 1971 ale Părților Contractante, prin care s-au stabilit condițiile aderării României.

Crearea OMC

GATT a servit drept forum pentru rundele de negocieri multilaterale: 8 runde între 1947 și 1994 (Geneva - 1947, Annecy - 1949, Torquay - 1950, Geneva - 1956, Dillon - 1960-1961, Kennedy - 1961-1967, Tokyo - 1973-1979, Uruguay - 1986-1994) și runda Doha .
Obiectivelor primelor runde de negocieri erau legate în principal de reducerea tarifelor, precum și, gradual, a barierelor netarifare (în special în cadrul rundelor Tokyo și Uruguay).

Runda Uruguay, desfășurată între 1986 și 1994, s-a finalizat cu decizia creării unei organizații internaționale - Organizația Mondială a Comerțului. Astfel, la 15 aprilie 1994, a fost semnat, la Marrakesh, un pachet constând în acorduri privind comerțul multilateral, care sunt anexate Acordului de la Marrakesh privind crearea Organizației Mondiale a Comerțului. Astfel, s-a avut în vedere, pe lângă crearea unei organizații cu personalitate juridică internațională, reglementarea unui corp unitar de norme.
Reguli substanțiale aplicabile în cadrul OMC

Taxele vamale

GATT reglementează faptul că taxele vamale reprezintă singurul instrument de politică comercială al statelor. Astfel, principiul este că taxele vamale sunt licite. În conformitate cu art. XI GATT, ,, Nicio parte contractantă nu va introduce sau nu va menține la importul unui produs pe teritoriul altei părți contractante sau la exportul sau la vânzarea pentru export a unui produs destinat teritoriului unei alte părți contractante, prohibiții sau restricții altele decât taxele vamale" . Permisivitatea taxelor vamale rezultă din analiza economică în conformitate cu care acestea reprezintă mijlocul de politică comercială care este ,,cel mai puțin dăunător" libertății comerțului internațional.

Totuși, în stabilirea taxelor vamale, statele dispun de o marjă de flexibilitate, prin posibilitatea stabilirii de contingente tarifare - determinarea unei cantități de produse care sunt supuse unor tarife vamale preferențiale.

GATT prevede, de asemenea, că taxele vamale care au făcut obiectul negocierilor tarifare sunt inserate în listele de concesii, care reprezintă nivelurile maxime ale taxelor vamale. Astfel, statele au libertatea de a stabili taxele vamale, însă fără a depăși nivelul stabilit de listele de concesii (art. II 1) b). Practic, în baza art. II GATT, are loc o ,,înghețare" a nivelului maxim al concesiilor tarifare.

Reglementarea inițială a GATT 1947 conținea un paradox: în situația unor dificultăți financiare, statele puteau adopta (sau reintroduce) restricții comerciale, însă creșterea taxelor vamale peste limitele permise de listele de concesii era imposibilă. Această imposibilitate funcționa în ciuda faptului că ridicarea taxelor vamale ar fi reprezentat mijlocul de politică comercială cel mai puțin dăunător libertății comerțului internațional (în raport, spre exemplu, cu restricțiile cantitative). Aceasta a fost situația, spre exemplu a Franței (1955), Marii Britanii (1964) sau Statelor Unite (1971), care nu au putut justifica ,,suprataxele de import" menite sa răspundă dificultăților în balanța de plăți. Aceasta a generat adoptarea, în 1979, în urma negocierilor din Runda Tokyo, a Declarației privind măsurile comerciale adoptate în scopul balanței de plăți. Deși documentul nu era formal un amendament la GATT, în practică a funcționat ca atare. Părțile își asumă obligația de a recurge la măsurile de care afectează cel mai puțin comerțul și se obligă să evite aplicarea cumulativă de măsuri restrictive. Declarația a fost încorporată în dreptul OMC sub forma Memorandumul de acord referitor la dispozițiile GATT 1994 privind balanța de plăți.

În plus, reglementarea barierelor tarifare în cadrul GATT a determinat statele ca, atunci când au interesul de a adopta o măsură ,,protecționistă" , să recurgă la mijloacele oferite de așa-numitele ,,bariere netarifare" - mai greu de identificat și de controlat.

În cursul negocierilor tarifare desfășurate sub auspiciile GATT, părțile au convenit reduceri semnificative ale taxelor vamale. Astfel, spre exemplu, dacă în 1947 taxa medie ad valorem era 40%, în 1999, urmare implementării efective a rezultatelor rundei Uruguay, taxa medie pentru produsele industriale adoptată stele dezvoltate era de 3.8%. De asemenea, a avut loc fenomenul consolidării taxelor vamale și al eliminării progresive a vârfurilor tarifare (taxe cu nivel mai mare de 15%).

Chiar dacă art. II ,,fixează" concesiile tarifare, la anumite limite maxime, există anumite posibilități ca statele să modifice aceste concesii: redeschiderea negocierilor după trei ani (art. XXVIII parag. 5), negocieri în circumstanțe speciale (art. XXVIII parag. 4), negocierea de către statele în curs de dezvoltare (art. XVIII parag. 7), excepțiile (,,waivers" , art. XXV) și negocierea în cadrul unei noi runde.
2. Clauza națiunii celei mai favorizate

,,Cheia de boltă" a sistemului GATT este reprezentată de clauza națiunii celei mai favorizate. În conformitate cu art. I din GATT, ,,Orice avantaje, înlesniri, privilegii sau uminități, acordate de o parte contractuală unui produs original sau destinate oricărei alte țări, vor fi extinse imediat și necondiționat pentru toate produsele similare originale sau destinate teritoriilor tuturor celorlalte Părți contractante" .GATT a urmărit generalizarea clauzei națiunii celei mai favorizate în format multilateral, în modul cel mai lărgit posibil, această abordare reprezentând esența ,,filozofiei" GATT.
Sunt necesare două precizări: (i) clauza din GATT este aplicabilă numai produselor, nu și persoanelor (producători, investitori etc.), (ii) clauza este necondiționată, în sensul că nu este supusă reciprocității - situație care, anterior creării OMC, a dat naștere fenomenelor ,,GATT a la carte" și ,,free ride" .

Unul dintre termenii cei mai importanți utilizați de art. I este cel de ,,produse similare" (în limba engleză - like products). Câteva exemple pot fi: sunt produse similare cafeaua simplă și cafeaua decofeinizată? Sau vodca și whisky-ul? Răspunsul a fost dat de raportul grupului special din 1970 privind ,,ajustarea fiscală la frontieră" , fiind identificate patru criterii pentru determinarea noțiunii de ,,produse similare" : (i) proprietățile, natura și cantitatea produselor, (ii) utilizarea finală, (iii) gusturile obișnuite ale consumatorilor și (iv) încadrarea tarifară. Criteriile au fost confirmate de Organul de apel în raportul din 2001 Comunitatea Europeană - măsuri care afectează asbestul și produsele care conțin azbest. În orice caz, afirmațiile Organului de Apel în cazul Japonia - Băuturi alcoolice, chiar în contextul art. III din GATT, sunt foarte relevante: nu poate exista o definiție precisă a similarității, conceptul de similaritate este relativ și se extinde sau se restrânge în diferite cazuri din acordurile OMC, determinarea similarității reprezintă o analiză de la caz la caz, în conformitate cu prevederea examinată și cu circumstanțele speței, în fiecare caz, evaluarea similarității presupune o determinare individuală, cu caracter discreționar.

Sfera de aplicare a clauzei națiunii celei mai favorizate cuprinde ,,avantajele, înlesnirile, privilegiile și imunitățiile" acordate produselor cu ocazia schimbului de bunuri (art. 1) - care cuprind toate concesiile tarifare, precum și măsurile netarifare, dar și în ceea ce privește impozitarea și comercializarea produselor importate (art. III parag. 2 și parag. 4).

Dacă GATT reglementează tratamentul națiuni celei mai favorizate numai pentru produse, în cadrul sistemului OMC, acordurile GATS (Acordul general privind comerțul și serviciile) și TRIPS (Acord privind aspectele de proprietate intelectuală referitoare la comerț)extind clauza națiunii celei mai favorizate la servicii și persoane (furnizori de servicii, titularii de drepturi de proprietate intelectuală).

Una dintre problemele ridicate de clauza națiunii celei mai favorizate ar fi posibilitatea introducerii de ,,condiționalități" care, cel puțin de jure, să fie nediscriminatorii. De exemplu, în cazul Canada - Automobile, legea canadiană condiționa posibilitatea de import a unor produse cu scutire de taxe de îndeplinirea unor criterii care, deși formulate la modul general, instituiau o discriminare de facto în favoarea unui număr redus de state. Organul de reglementare a diferendelor (panelul) a indentificat discriminarea ,,de facto" , și a arătat că nu poate fi separat caracterul ,,necondiționat" de existența unei discriminări - ceea ce, în opinia unor autori, poate deschide drumul către impunerea de condiții, care să nu fie discriminatorii. Totuși în cazul Indonezia - Automobile, panelul a afirmat, la modul general, că oferirea unui avantaj tarifar nu poate fi condiționată de criterii care nu sunt legate de produsul însuși (spre deosebire de cazul Canadei, criteriul nu ținea de produs, ci de aplicarea unei politici în statul de origine).

Prevederile GATT privind clauza națiunii celei mai favorizate

Art. I Regimul general al națiunii celei mai favorizate
1. Orice avantaje, înlesniri, privilegii sau imunități, acordate de o parte contractantă unui produs original sau destiante oricărei alte țări, vor fi extinse imediat și necondiționat pentru toate produsele similare originale sau destinate teritoriilor tuturor celorlalte Părți contractante. Această prevedere privește drepturile vamale și impozitele de orice natură aplicate la importuri sau exporturi sau care sunt percepute la importuri sau exporturi, precum și cele care se aplică în transferul internațional de fonduri destinate a reglementa importurile și exporturile, modul de percepere a acestor drepturi și impuneri, ansamblul reglementărilor și formalităților în legătură cu importul și exportul, ca și toate problemele la care se referă art. III parag. 2 și 4.

Adian Năstase

P.S. Formularea „taxe si tarife" este gresită. Totalitatea taxelor vamale constituie Tariful vamal al unei țări.