• Tweet

Oare Balena Albastră, care anunță primele victime în România, ar putea suferi, în numele siguranței cetățeanului, o intervenție SRI? Și extrapolând, am avea dreptul să ne întrebăm ce se întâmplă, până la urmă, cu securitatea internă a României în epoca post-Coldea? Obiectiv analizând lucrurile, cum de s-a ajuns ca SRI să aibă o masă extraponderală, să intervină în forță acolo unde nu are atribuții constituționale și legale, dar, în schimb, să fie paralizat în fața unor provocări relativ minore? Cine e de vină? Cum pot fi îndreptate lucrurile?

Sunt din ce în ce mai multe voci care susțin că acest criminal joc pe computer, care provoacă traume și victme mai ales în rândul adolescenților, ar putea fi cu ușurință blocat, contracarat, anihilat și suprimat de instituția care are aspirații atât de constante în a deveni un fel de Big Brother. Nu are SRI specialiști în IT? Nu lucrează SRI cu suficinet de mulți hackeri acoperiți? De ce nu primim nicio reacție din partea instituției în raport cu o provocare dureroasă, traumatizantă, dar totuși minoră sub aspectul compelxității ei? Aceasta este doar o întrebare din nenumăratele care ne pot veni în minte. Până la urmă, va trebui ca societatea românească în general și clasa politică în special să limpezească, pentru o lungă perioadă de aici încolo, situația Serviciului Român de Informații în raport cu cetățeanul, cu siguranța națională și cu securitatea colectivă în interiorul UE, NATO și al zonei geografice în care trăim.

S-a spus uneori, și poate pe bună dreptate, că SRI s-a dezvoltat excesiv, supraponderal pentru că nu avea încotro. Dacă nu a putut să crească în înălțime și în absența unei legislații moderne, serviciul secret a crescut în lățime, încercând să dobândească puteri sporite în diverse domenii în afara unui cadru legal. Așa-numitele câmpuri tactice, dintre care cel mai periculos este cel din justiție. Poate că este, în bună măsură, adevărat. Serviciul Român de Informații, ca de altfel și celelalte servicii secrete, funcționează după legi de la începutul anilor 90. Cele mai importante datează din 1992. Între timp, România s-a schimbat profund. Europa s-a schimbat. Planeta s-a schimbat. Am devenit membri ai Uniunii Europene și membri NATO. Am încheiat și respectăm un parteneriat strategic consolidat cu Statele Unite. În lume și în România, și-au făcut apariția provocări noi atât în sens pozitiv, cât și în sens negativ, total necunoscute de către legiuitorul din 1992. Dar ce nu s-a schimbat?

Ceea ce nu s-a schimbat este legislația. Neexistând norme aplicabile acestui moment istoric, Serviciul Român de Informați a profitat de câte ori a putut de labilitatea puterilor fundamentale ale statului și a principalelor instituții pentru a-și crea un nou statut pe calea unor paranorme. Acolo unde Parlamentul nu a legiferat, prin acte insistente de intruziune de tip invaziv și uneori provocând traume, SRI și-a constituit un spațiu legal artificial. Și observând ca funcționează, a încercat să acapareze cu forța puteri și prerogative care, în mod constituțional, aparțin altor instituții. Și s-a ajuns unde s-a ajuns. Dar, încă o dată, de ce? Cum se explică cauza primordială a relelor? De ce nu există o nouă legislație în domeniu? Aparent, răspunsul este simplu. După anul 2000, mai precis prin 2006, instituțiile de forță, în special serviciile secrete, grupate în jurul președintelui Traian Băsescu și având suportul CSAT, au încercat să promoveze nu numai un nou concept de securitate mai modern și mai adecvat momentului istoric, ci și un pachet de acte normative ale securității. Asta în ciuda faptului că, prin Constituție, abilitat să facă legi și să aibă inițiative legislative este doar Parlamentul care, în anumite condiții, poate delega acest drept și această responsabilitate Guvernului. Nimeni altcineva nu poate nici legifera, nici pune pe masa Parlamentului proiecte de acte normative.

Ei bine, presiunea pe care a pus-o, la începutul primului său mandat, Traian Băsescu asupra Parlamentului a creat, în acest domeniu, o contrareacție. La rândul său, Parlamentul, împreună cu Guvernul de atunci, condus de Călin Popescu Tăriceanu, a propus un pachet alternativ de legi ale siguranței. Care, în paranteză fie spus, a și trecut de una dintre Camere. Și de ce aceste proiecte au fost înghețate? Ambele pachete de legi erau, în substanța lor, elaborate greșit. Serviciile secrete, propunându-și singure cadrul legal, au căzut, evident, în exces, atribuindu-și competențe neadmis de mari. Și puand, astfel, sub semnul întrebării, între paranteze sau chiar într-un grav pericol drepturi și liberăți ale cetățeanului, ale partidelor politice, ale societății civile în general, iar în plan economic ale liberei concurențe între societățile comerciale. Parlamentul, la rândul său, nu a corectat aceste excese, ci a căzut în cealaltă extremă. A exagerat, diminuând dramatic instrumentele serviciilor secrete, cu scopul de a proteja cât mai bine drepturile și libertățile fundamentale.

Adevărul este că un serviciu secret, dacă este excesiv de liber și dacă are excesiv de multe atribuții și puteri nu va funcționa în folosul comunității. Dar nici nu va fi eficient dacă va avea prea puține atribuții și puteri. Eu unul numai așa îmi explic cum s-a ajuns în situația în care un stat ca România, care nu este totuși în prima linie a războiului antiterorist și nici nu este cel mai important obiectiv al inamicilor potențiali, a ajuns să aibă cei mai mulți securiști pe cap de cetățean, cele mai impresionante fonduri financiare raportate la PIB și cele mai multe interceptări dintre toate serviciile lumii. Și cum a ajuns SRI să devină atât de gras, atât de greoi și atât de paralizat de propria dimensiune, încât să nu se poată lupta nici măcar cu Balena Albastră? Prin urmare, urgența numărul unu este de natură legislativă. Iar legislația trebuie făcută într-un termen rezonabil și fără patimă din nicio direcție.

Sorin Rosca Stanescu