• Tweet

Europarlamentarul Rareș Bogdan arată faptul că a început ce pare a fi sfârșitul Uniunii Europene, un proiect grandios, care a eșuat în misiunea lui esențială: prosperitatea pentru toți cetățenii Europei. Rareș Bogdan consideră faptul că suntem în pragul unui tsunami, care va aduce schimbări politice serioase în toată Europa.

"Vine prăpădul! UE trebuie să se restarteze. Sau dispare. Cel mai frumos proiect politic al tuturor timpurilor, Uniunea Europeană, unde popoare care s-au măcelărit timp de secole au demolat granițele, s-au așezat la aceeași masă și le-au dat burse și bilete de tren studenților pentru a clădi cel mai înalt standard de viață și libertate, se năruie. Suntem în pragul unui tsunami, dar nu am în minte un crah bancar. Ci un declin material profund, plătit politic. Uitați-vă ce se întâmplă! A început!

Priveam acum o săptămână către dobânzile titlurilor de stat ale Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei. Foarte mari. Istorice. Pe ce se bazează randamentul acestora: pe costul general al banilor, stabilit de băncile centrale pentru a combate inflația, și pe prima de risc cerută de investitori. Cu cât un stat e mai îndatorat sau mai instabil politic (sună cunoscut?), cu atât investitorii vor dobânzi mai mari ca să-i cumpere titlurile. Când cresc dobânzile înseamnă că piețele refuză să mai finanțeze ieftin ce? Ați ghicit! Deficitul!

Ani de zile, Banca Centrală Europeană a cumpărat masiv datorie publică, deci dobânzile au fost ținute artificial la zero sau erau chiar negative. Dar trebuia blocată și inflația. Iar țările UE au cheltuit enorm în pandemie, a venit criza energetică în 2022, a fost inventată tranziția verde și acum investim mult în apărare. Deci ofertă mare de obligațiuni, prin urmare randamente tot mai mari.

Unde e România? Dacă ancora de stabilitate a UE, Germania, ajunge la 3.5% dobândă pe an la titlurile pe 10 ani, noi, care suntem lângă junk și avem deficitul istoric tratat cu incompetență ce puteam spera? Și nu e doar Germania. Priviți către Franța, unde vin alegeri! Franța, unde Marine Le Pen cere reducerea contribuției țării sale la UE cu 80%. Wow! Franța, unde focul a devenit argument, unde ura cumplită a trecut toate liniile roșii. Biserici care ard? Steagul palestinian, stindardul stângii radicale, arborat pe statuia Ioanei d'Arc în inima Parisului, adică propria casă, memoria istorică, călcate în picioare? Oameni desfigurați de ură sau deznădejde, cărora autoritățile le spun că nu e bine ce fac? Că oamenii care au distrus trebuie să plătească? Corect, să plătească! Dar factura incompetenței eurosistemului cine o achită? Bingo! Nimeni!

Fără îndoială, migrația necontrolată la timp, deschiderea porților pentru oricine promitea că muncește aproape gratis explică falia culturală căscată în vestul UE. Au fost inventate mișcări neomarxiste care au preluat din zbor cauze fără legătură cu radăcinile iudeo-creștine. S-au inventat noi ajutoare sociale pentru refugiați alungați de război, dar care nu toți veneau să pună umărul la construcția europeană. Ci să o demanteleze. Bugetul UE a devenit tot mai îndatorat unor cauze care nu punea bunăstarea propriilor cetățeni mai presus. Dar de unde atâția bani? De unde să-i iei? Însă dacă n-ar fi oferit eurosistemul carburant nemulțumirii generale, toate acestea ar fi putut fi ținute sub control. China profită, doar nu-i tâmpită să nu o facă. Putin profită și el. Toți profită, pentru că Bruxelles-ul este generos cu toți. Uniunea sponsorizează în continuare războiul contra Ucrainei, căci îi cumpără lui Putin energia. Cetățenii văd. Ei văd multe. Și se pare că s-au cam săturat. Le-a explodat viața în față.

Privim către două imagini: biserica în flăcări și nodul gordian. Deficitul! Sistemul a funcționat timp de decenii drogat cu bani aproape gratis, dar băbește vorbind, când ceva nu se poate susține, cade. Noi, românii, suntem obișnuiți cu sărăcia și întinsul banilor de la o leafă la alta, a face economii e în genetica noastră trecută prin 50 de ani de comunism. Dar dacă state puternice trebuie să facă ALTCEVA pentru a reduce deficitul, nu să facă rost de bani, bani fără de care nu pot reduce deficitul, că așa e definiția cercului vicios, iar bani nu sunt, căci merg către a, b, c, scade nivelul de trai.

Adică un tsunami. Nu un colaps ca în 2008, ci o mlaștină, o degradare lentă. Cu un preț politic. Iar dacă în România avem o memorie a penuriei cu care știm lucra, Franța, Germania, Belgia și Italia au în genetică faptul că statul garantează confortul. Sănătate excelentă și nu prea scumpă, pensii mari, săptămână de lucru de 35 de ore, pensionare la 62-64 (s-au mai schimbat cifrele în ultimii ani, de nevoie), ajutoare sociale, să nu fi nevoit să dai în cap la alții. Iar dacă politicienii vestici vor să taie un centimetru din toate, să reducă deficitul, strada ia foc. Franța, Italia, Belgia. Sau urnele: Germania.

Avem cheltuieli pe care nu le-am anticipat. Puteam, dar autosuficiența a fost mare. Europa a trăit 30 de ani sub umbrela gratuită a SUA, dar a avut proasta inspirație să creadă că este un dat și a început să-i spună lui Trump că e un maimuțoi. Am anticipat asta și am cerut întărirea binomului UE-SUA, indiferent cum l-ar chema pe președintele american, nu subminarea lui! Căci exact asta urmăresc Rusia + China. Mai bine mă înșelam... Pe urmă, energia și tranziția verde. Gazul rușilor era bun și ieftin. Noroc că România este deja cel mai mare producător de gaze din UE (după ce Olanda a închis Groningen) și Neptun Deep ne va consolida statutul de exportator net regional! Și vom discuta altfel!

Să ne înțelegem: BCE are instrumente să prevină colapsul zonei euro. Dar prețul va fi faraonic. Serviciile publice din vest se degradează ritmic de câțiva ani, puterea de cumpărare scade, infrastructura e tot mai deficitară, iar vârsta de pensionare crește.

S-au prăbușit partide tradiționale moderate și se erodează. Italia, Franța, Olanda etc. Cresc forțe politice radicale, antisistem, care promit soluții simple la probleme imposibile. Așa că UE devine un muzeu scump în aer liber. Reducerea deficitelor fără a afecta oamenii este o imposibilitate matematică, dacă se dorește rapid, fără metodele clasice, de manual. Adică investiții în apărarea și întărirea economiei europene în primul rând, protecționism în ciuda acelor linii roșii precum pilonul central al UE, respectarea rigidă a regulilor. Este obligatoriu, în al 12-lea ceas, să ne apărăm industria strategică, așa cum fac deja americanii prin IRA sau taxele pe mașinile chinezești. Suntem naivi și punem bariere zero în fața concurenței neloiale. Sau proști?

Valul de tsunami nu va fi financiar-bancar, ci politic și instituțional. Dar fitilul este economia. Când clasa de mijloc simte că i se fură viitorul, reacționează.

Să-l văd eu pe politicianul care iese public și spune „am greșit 30 de ani"! Doar partidele tradiționale au mers pe ideea că integrarea europeană aduce bunăstare. Dar când alegătorul mediu vede că elitele s-au cramponat în tranziția verde și federalizare în timp ce lui i se închide spitalul și se mărește vârsta de pensionare nu o iubește neapărat pe Le Pen, dar vrea răzbunare.

Cu forțe politice ostile eurosistemului va dispărea consensul pe buget, apărare, politică externă. Mecanismul de decizie se va bloca. UE va deveni o carcasă birocratică fără putere. Aici duc incompetența născută din aroganță, deconectarea de la realitate, numiri făcute pe bază de algoritm, nu pe criteriul științei de carte.

Semnale au fost. Când sfidezi SUA, care te apără, ești analfabet funcțional. Când ignori semnalele că energia ieftină din Rusia va avea un preț cumplit, ești prost. Când lași piețele și producția de masă în seama Chinei, ești ticălos.

Eroarea cea mai gravă a fost refuzul de a asculta. Oricine punea o întrebare legitimă despre impactul migrației, costurile tranziției ecologice și pierderea locurilor de muncă devenea automat extremist. Acum, rănile sunt adânci. Dar UE și le-a provocat singură. Mai poate fi salvată? Da. Merită? DA! E casa noastră!", scrie Rareș Bogdan.