Provocarea Gabriel Oprea
Postat la: 22.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Camera Deputaţilor urmează să decidă dacă domnul Gabriel Oprea poate sau nu să fie arestat. Asta se întâmplă după ce anchetele împotriva domniei sale s-au extins şi s-au diversificat. Pentru Parlament, decizia reprezintă o veritabilă provocare. O grea piatră de încercare. Din mai multe motive. Şi este extrem de interesant de văzut ce se va întâmplă acolo.
Domnul Gabriel Oprea nu este un simplu parlamentar. Desigur, din punctul de vedere al legii penale. El a îndeplinit numeroase demnităţi publice. În administraţia centrală. A fost chiar ministru de Interne. Şi chiar viceprim-ministru. Până la demisia lui Victor Ponta, care a atras după sine căderea întregului cabinet. În consecinţă, se pun câteva întrebări legate de starea juridică a domnului Oprea.
Cine trebuie să aprobe anchetarea sa într-un nou dosar? Cine trebuie să aprobe arestarea sa? Camera Deputaţilor sau preşedintele României? Şi cum vor reacţiona foştii aliaţi? Cei cu care partidul condus de domnul Gabriel Oprea, UNPR, s-a aflat în alianţă, această opţiune garantând stabilitatea Guvernului Ponta. Iar în prezent, din nou, a fost reconstruită tripla alianţă, incluzând şi ALDE, pentru a realiza, de această dată, o altă majoritate. O majoritate în opoziţie. Care are capacitatea de a debarcă Guvernul Cioloş. Sau chiar de a-l suspenda pe preşedinte. Sau de a promova schimbări de substanţă în legislaţia penală. O legislaţie care nu se mai ştie prea bine de cine a fost dinamitată. De domnul Cătălin Predoiu în trinom cu Monica Macovei şi Traian Băsescu, atunci când legile au fost scrise şi s-a luat fatala decizie a adoptării lor prin procedura de urgenţă? Sau de Curtea Constituţională a României care, fără precedent în istorie, a stabilit că peste 40 de articole, numai din Codul de Procedură Penală, sunt neconforme cu legea fundamentală a statului?
Dacă totul depinde doar de preşedintele Klaus Iohannis, acesta va aplica procedura standard. În mod automat. El va semna, de îndată, avizul, atât pentru anchetarea lui Gabriel Oprea, cât şi pentru arestarea sa. Numai că situaţia, sub aspect procedural, este ceva mai complicată. Şi aşa se face că, iată, se pronunţă Comisia Juridică, Birourile Permanente şi, în final, va trebui să se ia o decizie în Camera Deputaţilor. În paralel, fapt deloc neînsemnat, Senatul va lua şi el o decizie, de data aceasta, pentru un demnitar liberal. Doamna Doina Tudor. S-ar putea - cel puţin teoretic, este perfect posibil, s-a mai întâmplat şi cu alte ocazii - să asistăm la un troc transpartinic. Majoritatea parlamentară construită în jurul PSD ar putea semnaliza roşu, adică interzis în cazul senatoarei Doina Tudor. Iar PNL ar pune, în Camera Deputaţilor, batista pe ţambal, desigur, în mod discret, atunci când solicitarea legată de Oprea ar urma să primească şi ea tot un verdict roşu.
Cazul Oprea este extrem de sensibil. Practic, toate acuzaţiile care i se aduc sunt inevitabil discutabile. Coloana sa oficială s-a soldat cu moartea unui poliţist. Dar este discutabil şi depinde de multe probe care ar trebui administrate în dosar dacă în seara respectivă, el era îndreptăţit sau nu să primească o coloană oficială. DNA a descoperit că domnul Oprea, în ultimul an, a beneficiat de mai multe coloane oficiale decât cele patru instituţii îndreptăţite prin lege să primească o asemenea facilitate. Instituţia preşedintelui, instituţia prim-ministrului, instituţia preşedintelui Senatului şi instituţia preşedintelui Camerei Deputaţilor. Dar şi aici juriştii vor trebui să limpezească situaţia. Ceea ce a făcut Gabriel Oprea reprezintă sau nu un abuz? A primit sau nu acesta foloase necuvenite? A încălcat legea sau nu, semnând un protocol cu procurorul general şi oferindu-i şi acestuia coloane oficiale? Dar procurorul general? Cât de clar este că acesta a încălcat legea, utilizând coloane oficiale? Reprezintă ele foloase necuvenite? În fine, cine este cea de-a treia persoană care va fi ţinta DNA, pentru a se putea constitui un grup criminal organizat? Persistă semne de întrebare şi în ceea ce priveşte situaţia de la Doi şi-un Sfert. Cât de clar este abuzul săvârşit de Gabriel Oprea, care ar fi utilizat fonduri de la Doi şi-un Sfert, pentru achiziţionarea unui jacuzzi şi a unui autoturism de lux?
Acestor întrebări li se pot adăuga multe altele. Mie cel puţin îmi este limpede că parlamentarii nu au posibilitatea să dea un răspuns. Singurul lor răspuns, ca în toate celelalte situaţii de acest fel, este de natură politică. Poate fi cercetat penal domnul Gabriel Oprea pentru noile prezumtive infracţiuni? Aici răspunsul ar trebui să fie da. În faţa legii, nu există imunitate. Dacă s-au încălcat norme penale, procurorii trebuie să aibă posibilitatea să iniţieze anchete şi să-şi ducă anchetele până la capăt. Marea necunoscută este arestarea. Trebuie sau nu pus sub cătuşe şi în spatele gratiilor domnul Gabriel Oprea? Este o asemenea măsură indispensabilă pentru buna desfăşurare a anchetelor? Da sau nu? Iar după cum se vede, între da şi nu, opţiunea nu poate fi decât politică. Şi dacă vorbim despre opţiune politică, nu putem, sub nicio formă, ignoră faptul că UNPR face parte, totuşi, dintr-o majoritate.
Sorin Rosca Stanescu
-
Guvernarea "apă de ploaie"!
În București se achita societații Apa Nova un "serviciu de colectare a apei meteorice", adica, a apei de la ploaie ...
-
Tichetele de vacanță - Buturuga mică a Guvernului Bolojan. Motto: "Dacă proștii ar zbura, s-ar face întuneric" (Formația Paraziții)
Guvernele Ciolacu 2 și Bolojan care au anulat schema tichetelor de vacanța cu scopul reducerii deficitului bugetar, nu a ...
-
Vor să "cesioneze" poporul român!
Primariile vor putea sa externalizeze incasarea debitelor scadente catre autoritatea locala prin firme de executare fisc ...
-
De ce ați mai anulat atunci alegerile?
Postarea de ieri a președintelui pe rețelele sociale este o incercare palida de a pacifica societatea și de a reda incre ...
-
MUTANȚII...
De ceva vreme, cam de cand s-a format guvernul Bolojan, fostul lider liberal Lucovid Orban se cere insistent reintegrat ...
-
Amintiri despre....VIITOR! Episodul 2.
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza! Astazi despre NATALITATE si MORTALITATE in Romania... -&I ...
-
Nevoia de minte limpede, de viziune și de program
O harnicie lipsita de sens - expresia neputinței politicienilor Daca ne-am putea uita din perspectiva timpului la ceea c ...
-
Unde greșește Nicușor Dan în privința serviciilor de informații
Președintele și premierul Romaniei nu par preocupați de reforma serviciilor de informații. Cu atat mai mult cu cat s-a d ...
-
E grav de tot! Cine conduce România
Am privit cu stupoare conferința de presa a lui Mihail Jurca, șeful cancelariei primului ministru, adus de Ilie Bolojan ...
-
AMINTIRI despre...VIITOR!
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza....-Rata de analfabetism funcțional in Romania se situeaza ...
-
Adevărurile de la BEACH PLEASE. Încă o fată internată la ATI, victime multiple neraportate public, patronul nu e Selly, ci GLOBAL RECORDS, compania influencerilor!
Dupa doua zile de isterizare mediatica, mediatizare despre ororile constatate la festivalul Beach Please, s-a așternut t ...
-
DEMOCRAȚIA UNIUNII EUROPENE A MURIT ÎN STATELE MEMBRE
Moțiunea de cenzura impotriva Comisiei von der Leyen a cazut. Era de așteptat, dar asta nu face votul Parlamentului Euro ...
-
S-a dus la școală să râdă
Pentru trap nu-ți trebuie talent ci stare și nervi, ești tot timpul bașicat și improști venin din rateurile existenței t ...
-
A cincea roată!
Caruta guvernarii actuale pare ca are patru roti - PNL, USR, UDMR si Grupul minoritatilor, in timp ce PSD pare a fi a ci ...
-
Nu e (doar) despre festivaluri și drogangeală, este despre starea precară a părții majoritare a generației tinere
Sa incep cu un adevar demonstrat in ultimul deceniu, de cand aceasta moda, cu festivalul ce aduna timp de cateva zile su ...
-
Strategia ascunsă de federalizare a UE și pericolele pentru România
Nimeni nu va mai organiza vreodata un referendum in care sa intrebe cetațenii europeni daca vor sa renunțe la suveranita ...
-
Enigma celor trei capete de mauri de pe stema Valahiei
Istoricul și heraldistul Dan Cernovodeanu considera ca cea mai veche reprezentare heraldica atribuita Țarii Romanești de ...
-
Te adaptezi, sau dispari!
În urmatorii 10 ani, nu doar ca va exista o divizare intre bogați și saraci, ci intre oameni antrenați sa gandeasc ...
-
Când coada dă din câine
La conferința de presa recenta de la Chișinau, Nicușor Dan a fost intrebat de o ziarista ce va face Romania ca sa ii int ...
-
De cand merge "schema cu violul"? Dintotdeauna!
M-a sunat astazi un vechi frend, cunoscut in mediile informate sub numele de Colonelul, porecla care insa nu vine de la ...
-
Capii și complicii mafiei funciare din Oradea
Așa cum am promis in articolul ,,Mafia funciara favorizata de primaria și justiția oradeana", vom continua cu o suita de ...
-
Adrian Zuckerman, lasă-ne, ești libidinos și penibil
Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, pozeaza in avertizorul de integritate al administrației de la Wa ...
-
Salvatorul Ilie,... cu altă pălărie (III)
Guvernul BoloDan a fost investit de doua saptamani pe repede inainte, dupa aproape o luna de amețeli și bajbaieli. Este ...
-
Cum a fost România îngropată în datorii: O schemă falimentară
Statul roman are datorii de 8 miliarde de lei la furnizorii de energie, din cauza modului gresit in care a fost conceput ...
-
Arestați-o pe Ursula!
Daca in UE ar funcționa statul de drept, adica supremația legii, Ursula Von Der Leyen ar fi trebuit suspendata de la con ...
-
Apostolii ideologiilor odioase au făcut un rău imens țării
Aveam de mult timp informațiile necesare insa numai acum apuc sa scriu despre un alt lucru dracesc de dupa caderea comun ...
-
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!
Romania e o țara speciala. Nu pentru ca a schimbat lumea. Nu pentru ca a scris istorie. Ci pentru ca, in mod miraculos, ...
-
Simplitatea este o însușire a Dumnezeirii
De ce Hristos a vorbit simplu și nu a fost deloc mișcat de dorința de a explica sau desfașura cele zise? Poruncile și in ...
-
Cum se fură statul român pe el însuși cu mâna băieților deștepți din energie
E foarte bine ca domnul prim ministru, Ilie Gavril Bolojan, insista de o saptamana sa ne explice ca pentru situația deza ...
-
Gnoza de la Princeton
Conform gnozei de la Princeton, savanții nu inceteaza sa-l caute pe Dumnezeu. Un Dumnezeu dedus sau calculat prin fumul ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu