Tobă şi Costescu- doi muţi, 5 morţi şi 29 de răniţi
Postat la: 08.02.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Accidentul rutier petrecut la data de 05.02.2016, în jurul orei 6:20, pe Centura de Vest a Municipiului Ploieşti, în care au fost implicate un autobuz şi o autobasculantă, a scos, din nou, în evidenţă că instituţiile statutului funcţionează haotic şi fără discernământ. Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a anunţat că autobuzul, în interiorul căreia se aflau 34 de pasageri, efectua o cursă regulată de transport de persoane pe ruta Măneşti - Ploieşti.
În urma accidentului a rezultat decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a altor 28 de persoane (dintre care 16 fiind grav rănite), patru fiind minori cu vârste între 9 şi 17 ani. A fost un carnagiu cum nu s-a mai vazaut după 1989 în această zonă. Însă, comunicare instituţiilor publice ale statului despre această tragedie mai mult a complicat informarea decât să o clarifice. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au dat informaţii contradictorii şi alambicate despre accident, în timp ce conducerea Ministerului Transporturilor a fost prea ocupată cu vizita premierului Dacian Cioloş.ca să se sinchisească de un comunicat banal despre tragedie. Poliţiştii şi prefectul de Prahova susţin că autobuzul implicat în impact avea inspecţia tehnică la zi şi efectua o cursă legală.
Astfel, Ştefan Crivăţ, şeful Serviciului Rutier Prahova, a precizat că autobuzul plin cu navetişti, care a intrat într-o basculantă, avea inspecţia tehnică valabilă până în aprilie 2016, iar prefectul de Prahova- Rodica Paraschiv a menţionat că firma de transport avea licenţă. Curios este faptul că secretarul de stat Raed Arafat, cel se agită la orice ciocnire între două limuzine, nu s-a deplasat la locul tragediei. Ulterior, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Prahova- Bogdan Toader, a dezvăluit că pe traseul Ploieşti-Măneşti erau licenţiate alte mijloace de transport! "În urma verificărilor efectuate de instituţia noastră, am descoperit faptul că traseul respectiv era licenţiat, însă nu pe acest traseu.
Numărul de înmatriculare al autobuzului figura ca fiind licenţiat pentru transport de persoane pe drumurile judeţene, însă nu pe această rută. Patronul firmei de transport avea licenţă pentru traseul respectiv însă pentru alte două autobuze. Consiliul Judeţean a notificat transportatorii asupra obligativităţii respectării acestor licenţe şi, automat, a parcurgerii rutelor pentru care au fost autorizaţi", a declarat preşedintele interimar al CJ Prahova. Practic, declaraţia lui Bogdan Toader îi face mincinoşi pe cei de la IPJ Prahova şi pe prefectul Rodica Paraschiv. În loc, ca ministerul Afacerilor Interne, Petre Tobă, să ceară celor de la IJP Prahova să dea un comunicat clar în acest sens, a lasat să treneze confuzia şi suspiciunile privind cauzele accidentului. În acelaşi ton cu ministrul Petre Tobă este şi ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
De ce tace Costescu? Pentru că Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) a închis ochii la cursele efectuate de mai mult timp de acel autobuz al morţii. Autobuz care, atenţie, circula fără să deţină atestat de clasificare pentru această categorie de transport eliberat de către Registrul Auto Român. Fără acest atestat autobuzul nu avea dreptul să circule cu persoane pe drumurile publice, şi cu toate acestea, a circulat mult timp până s-a întâmplat tragedia. Politiștii de la IPJ Prahova şi reprezentaţii ISCTR au ignorat faptul că acel autobuz nu avea licenţă de transport persoane pe acest traseu şi că nu deţinea atestatul de clasificare eliberat de RAR.
Practic, prin non combat şi închis ochii, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai Ministerului Transporturilor au girat ca un hârb de autobuz să se transforme într-un dric mortuar şi să nenorocească atâtea familii de oameni modeşti şi oneşti. Dar faptul că nu fac controale a devenit o obişnuinţă. Poliţiştii nu fac controale, deoarece în judeţ se cunosc cu patronii firmelor care transportă persoane, fapt pentru care închid ochii la nereguli. La Consiliul Judeţean Prahova sunt ţinuţi în braţe aceeaşi patroni din anii '90 şi nu-i obligă nimeni să aibe maşini noi şi să respecte programul de circulaţie.
În schimb, controalele celor de ISCTR privind starea maşinilor de pe traseu sunt doar simulări, întrucât patronii sunt anunţaţi înainte şi ţin rablele în garaj şi trimit pe traseu doar maşinile mai noi. Până acum, în judeţul Prahova încă nu au fost patroni de astfel de firme cercetaţi pentru evaziune fiscală şi corupţie, dar în schimb averile lor cresc văzând cu ochii. Oare de ce tac miniştrii de Interne şi cel al Transporturilor vis a vis de această tragedie? Poate sunt şi ei captivii unui sistem care funcţionează ireproşabil de foarte mulţi mulţi ani!? Adică cunosc ce înseamnă să ai rovinetă B!
Ion Teleanu
-
Guvernarea "apă de ploaie"!
În București se achita societații Apa Nova un "serviciu de colectare a apei meteorice", adica, a apei de la ploaie ...
-
Tichetele de vacanță - Buturuga mică a Guvernului Bolojan. Motto: "Dacă proștii ar zbura, s-ar face întuneric" (Formația Paraziții)
Guvernele Ciolacu 2 și Bolojan care au anulat schema tichetelor de vacanța cu scopul reducerii deficitului bugetar, nu a ...
-
Vor să "cesioneze" poporul român!
Primariile vor putea sa externalizeze incasarea debitelor scadente catre autoritatea locala prin firme de executare fisc ...
-
De ce ați mai anulat atunci alegerile?
Postarea de ieri a președintelui pe rețelele sociale este o incercare palida de a pacifica societatea și de a reda incre ...
-
MUTANȚII...
De ceva vreme, cam de cand s-a format guvernul Bolojan, fostul lider liberal Lucovid Orban se cere insistent reintegrat ...
-
Amintiri despre....VIITOR! Episodul 2.
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza! Astazi despre NATALITATE si MORTALITATE in Romania... -&I ...
-
Nevoia de minte limpede, de viziune și de program
O harnicie lipsita de sens - expresia neputinței politicienilor Daca ne-am putea uita din perspectiva timpului la ceea c ...
-
Unde greșește Nicușor Dan în privința serviciilor de informații
Președintele și premierul Romaniei nu par preocupați de reforma serviciilor de informații. Cu atat mai mult cu cat s-a d ...
-
E grav de tot! Cine conduce România
Am privit cu stupoare conferința de presa a lui Mihail Jurca, șeful cancelariei primului ministru, adus de Ilie Bolojan ...
-
AMINTIRI despre...VIITOR!
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza....-Rata de analfabetism funcțional in Romania se situeaza ...
-
Adevărurile de la BEACH PLEASE. Încă o fată internată la ATI, victime multiple neraportate public, patronul nu e Selly, ci GLOBAL RECORDS, compania influencerilor!
Dupa doua zile de isterizare mediatica, mediatizare despre ororile constatate la festivalul Beach Please, s-a așternut t ...
-
DEMOCRAȚIA UNIUNII EUROPENE A MURIT ÎN STATELE MEMBRE
Moțiunea de cenzura impotriva Comisiei von der Leyen a cazut. Era de așteptat, dar asta nu face votul Parlamentului Euro ...
-
S-a dus la școală să râdă
Pentru trap nu-ți trebuie talent ci stare și nervi, ești tot timpul bașicat și improști venin din rateurile existenței t ...
-
A cincea roată!
Caruta guvernarii actuale pare ca are patru roti - PNL, USR, UDMR si Grupul minoritatilor, in timp ce PSD pare a fi a ci ...
-
Nu e (doar) despre festivaluri și drogangeală, este despre starea precară a părții majoritare a generației tinere
Sa incep cu un adevar demonstrat in ultimul deceniu, de cand aceasta moda, cu festivalul ce aduna timp de cateva zile su ...
-
Strategia ascunsă de federalizare a UE și pericolele pentru România
Nimeni nu va mai organiza vreodata un referendum in care sa intrebe cetațenii europeni daca vor sa renunțe la suveranita ...
-
Enigma celor trei capete de mauri de pe stema Valahiei
Istoricul și heraldistul Dan Cernovodeanu considera ca cea mai veche reprezentare heraldica atribuita Țarii Romanești de ...
-
Te adaptezi, sau dispari!
În urmatorii 10 ani, nu doar ca va exista o divizare intre bogați și saraci, ci intre oameni antrenați sa gandeasc ...
-
Când coada dă din câine
La conferința de presa recenta de la Chișinau, Nicușor Dan a fost intrebat de o ziarista ce va face Romania ca sa ii int ...
-
De cand merge "schema cu violul"? Dintotdeauna!
M-a sunat astazi un vechi frend, cunoscut in mediile informate sub numele de Colonelul, porecla care insa nu vine de la ...
-
Capii și complicii mafiei funciare din Oradea
Așa cum am promis in articolul ,,Mafia funciara favorizata de primaria și justiția oradeana", vom continua cu o suita de ...
-
Adrian Zuckerman, lasă-ne, ești libidinos și penibil
Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, pozeaza in avertizorul de integritate al administrației de la Wa ...
-
Salvatorul Ilie,... cu altă pălărie (III)
Guvernul BoloDan a fost investit de doua saptamani pe repede inainte, dupa aproape o luna de amețeli și bajbaieli. Este ...
-
Cum a fost România îngropată în datorii: O schemă falimentară
Statul roman are datorii de 8 miliarde de lei la furnizorii de energie, din cauza modului gresit in care a fost conceput ...
-
Arestați-o pe Ursula!
Daca in UE ar funcționa statul de drept, adica supremația legii, Ursula Von Der Leyen ar fi trebuit suspendata de la con ...
-
Apostolii ideologiilor odioase au făcut un rău imens țării
Aveam de mult timp informațiile necesare insa numai acum apuc sa scriu despre un alt lucru dracesc de dupa caderea comun ...
-
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!
Romania e o țara speciala. Nu pentru ca a schimbat lumea. Nu pentru ca a scris istorie. Ci pentru ca, in mod miraculos, ...
-
Simplitatea este o însușire a Dumnezeirii
De ce Hristos a vorbit simplu și nu a fost deloc mișcat de dorința de a explica sau desfașura cele zise? Poruncile și in ...
-
Cum se fură statul român pe el însuși cu mâna băieților deștepți din energie
E foarte bine ca domnul prim ministru, Ilie Gavril Bolojan, insista de o saptamana sa ne explice ca pentru situația deza ...
-
Gnoza de la Princeton
Conform gnozei de la Princeton, savanții nu inceteaza sa-l caute pe Dumnezeu. Un Dumnezeu dedus sau calculat prin fumul ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu