"Am spionat în Cuba pentru CIA"
Postat la: 19.01.2025 |
În iunie 2000 am fost arestat de Departamentul Securității de Stat al Cubei (DSE) sub motivul că sunt spion CIA, anchetat și expulzat în Mexic. Cu un an în urmă am cules date despre Facilitatea SIGINT (Signals Intelligence) din Lourdes, din apropiere de Havana a Federației Ruse, cel mai mare radar operat de spionajul rus, capabil să intercepteze convorbirile telefonice ale SUA pe o rază de 1.500 km, inclusiv cele ale NASA și NSA. O carte scoasă la scurtă vreme de Editura Politică din Havana, Los Disidentes, mă plasează printre personajele dirijate de CIA care au conspirat împotriva Cubei. (fragment din carte)
La sediul IDEE l-am cunoscut pe conaționalul Irenei, polonezul Bronislaw Misztal, profesor la departamentul de sociologie al Universității Catolice din America, un ins tipicar și obsedat de detalii, blond, cu părul transparent, mustăcioara zbârlită și ochii albaștri bulbucați, care a dirijat sensul discuției și al misiunii noastre spre fieful rezistenței catolice al Cubei, din dioceza Pinar del Río, în care gravita figura misterioasă a lui Dagoberto Valdés, directorul Centrului catolic de formațiune civică și religioasă.
Oferta celor doi polonezi, de a-l contacta pe Dagoberto, ni s-a părut pe moment interesantă și i-am acordat importanța cuvenită, însă la fața locului lucrurile nu s-au desfășurat ca de multe ori, așa cum le plănuisem la Washington. Mai târziu, când am reușit să-mi fac o imagine de ansamblu asupra situației din Cuba, am realizat că în Dagoberto Valdés, Polonia investise enorm de multe speranțe, fiind cultivat, cel puțin în perioada aceea, ca unul dintre posibilii viitori lideri ai Cubei postcomuniste.
Numele lui flutura ca un steag de luptă pe buzele tuturor polonezilor prezenți la întâlnirile la vârf dedicate drepturilor omului din Cuba și, nu puteai deschide sau închide un subiect, fără să nu-l pomenești de câteva ori și pe Dagoberto, cu senzația că numele lui e o formulă magică de îmblânzit labirinturile, precum cunoscuta "Sesam deschide-te!" a lui Ali Baba, din "O mie și una de nopți". Dagoberto se afla sub protecția Vaticanului și în timpul marii prigoane din 2003, n-a pățit din câte știu, absolut nimic, nici înainte și nici după represiune.
Profesorul Bronislaw Misztal se excita când vorbea și a pierdut un sfert de ceas bun, ca să ne explice cum o să găsim dioceza catolică din Pinar del Río, unde este escamotat în zidul de deasupra porții diocezei butonul soneriei, de câte ori va trebui să-l apăsăm și cum trebuie să-i comunicăm persoanei care ne va deschide, că am vrea să vorbim cu Dagoberto. Ne-am despărțit de profesorul Misztal cu o puternică strângere de mână și noaptea s-a grăbit să ne legene în paturile ei uriașe, pe apa unor visuri gâtuite și fragmentare, înainte de a ne arunca în mrejele celei mai insolite experiențe pe care o trăiserăm până atunci.
Cornel Ivanciuc
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu