Șamanul de pe „muntele vrăjit"

• Tweet

Un „veritabil alchimist": așa l-a numit scriitorul Paolo Coelho pe Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, cu ocazia primirii acestuia în rândul personalităților ilustre (Hall of Fame) desemnate de publicația germană manager magazin.

În anul 2007, laureatul a fost omagiat drept un manager de excepție într-un loc emblematic: Casa Istoriei Republicii Federale Germania. Dar (în ciuda prieteniei cu scriitorul brazilian) cât de flatant poate să fie pentru Klaus Schwab, deținător a două doctorate și a șaisprezece titluri de doctor honoris causa , apelativul „alchimist", care intră în contradicție cu uzanțele academice? Nu neagă nimeni că, prin romanul său intitulat Alchimistul, Paolo Coelho a dezvăluit publicului larg secretele filozofiei speculative și ale magiei albe, dar faptul de a-l pune în rând cu vracii și cu șarlatanii tocmai pe fondatorul WEF reclamă o analiză mai atentă.

În decorul „muntelui vrăjit" de la Davos, tendința lui Schwab de a tămădui lumea nu poartă doar pecetea ezoterică a lui Thomas Mann[1]; ea comportă implicații mult mai profunde. Studiile literare germane au întreprins vaste cercetări[2] pentru a descifra ceea Schwab - la origine inginer-constructor de mașini - numește „spiritul de la Davos". Ambiția de a aplica (prin extrapolare) la scara lumii întregi izolarea involuntară a protagonistului Hans Castorp - care, în loc de două zile, petrece șapte ani la sanatoriu și căruia i se inoculează ideea că ar suferi de o boală a căilor respiratorii -, măsurarea continuă și ritualizată a temperaturii, simbolismul unei „boli lăuntrice"[3] a lumii europene, experiența unor situații-limită, accederea la noblețe și la spiritualizare prin sufocare - o asemenea ambiție sugerează omnisciența lui Klaus Schwab, care l-ar face să pălească de invidie până și pe Paracelsus.

Imaginara boală de plămâni a lui Thomas Mann și a soției lui - examinată îndeaproape de prof. dr. Christian Virchow, fostul director al „muntelul vrăjit" - este indispensabilă în elucidarea modului în care înțelege Schwab pretenția de a „tămădui lumea". „Nu cunosc amalgamare mai intensă între poezie, pneumologie și literatură"[4], afirma cunoscutul pneumolog într-un discurs festiv dedicat dosarelor medicale și diagnosticelor de care au avut parte pacientul ezoteric și soția lui. Nici eu nu am întâlnit până acum o amalgamare mai intensă între ingineria mecanică, terapie și cele mai tenebroase mașinații.

Și dacă boala de care presupune Schwab că suferă lumea este la fel de închipuită ca boala soților Mann, iar tratamentele mistice propuse sunt rodul unei obsesii? Ar fi mult mai pernicios pentru starea noastră de bine ca Schwab, călăuzit, cum e, de spiritul pionieratului, să se dedulcească la obscurele abisuri ale romancierului și să-și imagineze, spre folosul omenirii, o terapie prin izolare și prin inducerea unei frici susceptibile de a provoca paralizie respiratorie. În ce-l privește pe „veritabilul alchimist", există o puzderie de citate care fac legătura cu „muntele vrăjit".[5]

Fără îndoială că șamanului de la Davos (care se ridică trufaș chiar și deasupra literaturii lui Thomas Mann) nu i-a scăpat - în contextul recurentelor referiri la sănătatea planetei - faptul că nu departe de domiciliul său, în mica localitate Cologny din cantonul Geneva, și-a avut cândva sălașul și alt „personaj cu aură misterioasă"[6], interesat, la rândul lui, de ameliorarea lumii și de literatură. Dr. Martin Bodmer,[7] colecționar, vicepreședinte al Crucii Roșii Internaționale, fondator al unei biblioteci și editor al publicației literare Corona Nova[8], a încetat din viață chiar în 1971, anul în care Klaus Schwab înființa, tot la Cologny, Forumul Economic Mondial[9].

Între 1930 și 1942, revista cu renume elitist Corona Nova l-a invitat cu regularitate pe Thomas Mann să-și publice textele în paginile ei. Potrivit lui Herbert Steiner, coeditor al publicației Corona, aceasta din urmă era călăuzită de aceeași deviză ca Forumul Economic Mondial[10]: clădirea de punți internaționale. Pentru Steiner, necesitatea unei asemenea publicații era determinată, între altele, de norii negri ce se întrezăreau la orizont și pe care el se ferea în mod expres să-i asocieze cu regimul nazist. O nobilă platformă de discuții elvețiană și internațională, consacrată unor teme futurologice, unde nu puteai să publici decât pe bază de invitație - cu reguli de participare și credo similare celor ale forumului. O vecinătate atât de benefică la nivel local nu are cum să nu ducă la o schimbare de paradigmă: o publicație elitistă intitulată Corona și dedicată brainstorming-ului în rândul aleșilor face loc Forumului Economic Mondial de la Davos, o platformă tot pentru aleși, dar, de data asta, având drept scop salvarea de corona.

Să aruncăm totuși o privire asupra speciei literare din care fac parte cele mai intens discutate opere ale tămăduitorului lumii moderne. Viitorul celei de-a patra revoluții industriale: cum modelăm împreună transformarea digitală, apărută în anul 2019, și Covid-19: Marea Resetare (2020) au stârnit numeroase discuții care, după părerea mea, îi aduc autorului acuzații nedrepte.[11] Eu sunt de părere că, în loc să-i interpretăm declarațiile, ar fi mult mai înțelept să evaluăm temele abordate de el într-un context mai larg și, în acest sens, să aplicăm criteriul elaborat în 1993 de prof. dr. Bernice Glatzer Rosenthal, faimoasa specialistă în istorie, în studiul intitulat The Occult in Modern Russian and Soviet Culture [Elemente oculte în cultura rusă și sovietică modernă][12], ca atribute ale literaturii mistice și oculte. Simpla analiză a speciei literare căreia i se subsumează publicațiile lui Schwab despre înnoirea lumii ar îmbogăți cu o sută de pagini voluminoasa lucrare (450 p.) The New Age of Russia. Occult and Esoteric Dimensions [Noua eră a Rusiei. Dimensiuni oculte și ezoterice], semnată de Birgit Menzel, Michael Hagemeister și Bernice Glatzer Rosenthal[13]. Ce-i drept, ar fi nevoie de un tratat întreg pentru a releva analogiile existente între literatura ocultă bolșevică ajunsă la înflorire în timpul tiraniei sovietice, șamanismul rus și sfaturile de ameliorare a lumii formulate de Schwab, care, de altfel, fac obiectul mai multor teze de doctorat. Dar să ne îndreptăm atenția asupra unor caracteristici frapante:

Crearea unei noi ordini[14] care să ia locul celei vechi este unul dintre leitmotive.[15] În acest sens, pentru întemeierea unei utopii sunt sugerate cel mai adesea cusururi altădată invizibile sau dezbinări în sânul vechii lumi. Fie că e vorba de lupta de clasă în bolșevism sau de marea transformare ecologică prezentă în criticile aduse neoliberalismului și capitalismului de către colportorul de pe „muntele vrăjit"[16] - ambele fenomene accentuează o comuniune cu natura în spirit colectivist. La fel și agitarea unui spectru apocaliptic amenințător în caz că directivele utopiei nu vor fi respectate. Iminenta catastrofă climatică și tulburările sociale sunt scenariile de sfârșit de lume imaginate de Schwab. Fie că e vorba de producerea oamenilor (ca antropotehnică) la bolșevici sau de noi surogate de organe la Schwab, fie că e vorba de monstruoasele proiecte ale lui Konstantin Țiolkovski, referitoare la dezinfectarea pădurilor tropicale menită să stârpească bacteriile ce-l oripilau pe savant, sau de combaterea viitoarelor pandemii la terapeutul-mag din fruntea Forumului Economic Mondial - ambii autori își arogă dreptul de a modela destinul celor nedesăvârșiți.

Unul a fost erou al propagandei sovietice, altul este partener de cooperare al unor guverne legitimate în mod democratic. O poziție centrală ocupă fanteziile tehnice, care se prezintă sub cele mai variate forme. De la speculații despre cosmos[17], inteligență artificială[18], măsuri de prelungire a vieții[19], inginerie genetică[20] și până la comunicarea prin unde cerebrale, politici sanitare și puterea ființelor superioare - toate aceste elemente caracterizează, în mare, dimensiunea ocultă și ezoterică a acestei specii literare. Pe lângă faptul că va „transforma" pământul „după plac", omul se va „armoniza" pe sine, își va aservi, „prin rațiune și voință, procesele inconștiente din propriu-i organism" și, astfel, va deveni „infinit mai inteligent, mai puternic și mai sensibil". „Tipul uman mediu se va înălța până la nivelul unui Aristotel." Citatele de mai sus nu provin din A patra revoluție industrială, ci dintr-un număr apărut în 1923 al gazetei sovietice Pravda.

Referindu-se la bolșevism, Karl Popper vorbește despre o „tehnologie socială utopistă", care revendică dreptul de a înnoi societatea în cel mai scurt timp posibil. La Schwab, accentuarea momentului potrivit pentru înfăptuirea transformării accelerează și mai mult această viteză suspectă a tranziției. Nu reformarea instituțiilor, ci salvarea pur și simplu, nu îndepărtarea erorilor, ci caracterul infailibil al demersului de materializare a utopiei sunt de natură să pună bazele unor regimuri autoritare și totalitare. Fie că e vorba de schimbarea, intervenită în politica lui Lenin, de la comunismul de război la „noua politică economică" sau de trecerea abruptă, la care asistăm în prezent, de la lockdown-ul impus de pandemie la starea de urgență climatică - ambele motive anunță intrarea într-o fază decisivă a consolidării structurilor de putere specifice unei noi ordini utopice. Nu utopismul însuși duce la totalitarism, ci visul tenace de a înfăptui prin mijloace statale o viață lipsită de conflicte.

Întrucât pretenția de a crea un om nou și de a modela lumea recurge la idei gnosticiste, mă declar de acord cu Bernice Rosenthal, potrivit căreia anumite sisteme oculte moderne se servesc, la rândul lor, de terminologia științelor pentru a demonstra că speculațiile pe care le emit au caracter științific, cu toate că propensiunea lor spre căutarea unei cunoașteri superioare este întotdeauna de factură suprasensibilă.[21] La fel de validă mi se pare observația lui Rosenthal cum că doar timpul ne va devălui cât vor fi învățat rușii din propria lor istorie și alte popoare din experiența rusă.

Spre deosebire de Paulo Coelho, eu nu întrețin relații amicale cu Schwab, dar dacă apelativul „alchemist" trece drept titlu de distincție în fața marelui public, atunci propun ca și conceptul de „șaman" să se bucure de același tratament, căci, vorba aceea, nu trebuie să fii pentru unii mumă, pentru alții ciumă.

Radu Golban