• Tweet

Emmanuel Macron a declarat că vrea să trimită trupe terestre în Ucraina. Într-un schetch de stand up, un comedian ucrainian a desenat prin umor situatia. Nu este un semn bun, glumea el, este un semn că Occidentul a renunțat la noi: „Germanii nu ne trimit niciun Taurus. [rachete], americanii nu ne trimit niciun ban, dar Macron își trimite armata, probabil ca să ne arate cum să ne predăm.» Este umor amar în acest al treilea an de razboi de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Situația este într-adevăr incomodă - în Ucraina și nu numai. Armata rusă este în ofensivă aproape peste tot de-a lungul frontului. Apărarea sol-aer a Ucrainei primește prea puține muniții, motiv pentru care atacurile rusești la distanță lovesc puternic infrastructura critică din Ucraina.

Postura lui Macron - ca boxer pe rețelele de socializare, dar și ca potențial președinte de război - pare, așadar, aproape anti sistemică. Când toată lumea spune că nu se află în razboi cu Rusia, dar dorește ca Ucraina să înfrângă strategic Moscova pe campul de luptă (ce Dumnezeu o însemna asta, nimeni nu a explicat până acum!), Franșa doreste să trimite trupele sale pe linia frontului. Iată un macronism politic exceptional și fără discutie un model de comunicare care l-a propulsat pe președintele francez pe primele locuri ale bîrfelor din cafenele lumii. Napoleon măcar nu a anuțat invazia în Rusia, Parisul de astăzi o face cu surle și trâmbițe.

Realitatea este că după începutul atacul rusesc asupra Ucrainei, Franța a continuat să caute dialogul cu Kremlinul. Mai mult, Macron părea să adopte politica lui Sarkozy, care a purtat dialoguri spumoase cu Putin al rusiei, în opoziție cu tăcerea arogantă, socialist și plină de umori a lui Hollande, care practic a înghețat relațiile cu Rusia. Deci Franța lui Macron numai napoleoneană nu părea. Un joc subtil dar nereușit de dialog și de critică cu Rusia, a dus Franța la a fi criticată dur de partenerii săi europeni. Polonia găsise în sfîrșit calul de bătaie în Europa. În ceea ce privește livrările de arme, Parisul a rămas și rămâne cu mult în urma Berlinului. Dar acum, după toate bălbăielile posibile ale Parisului, când chiar și ajutorul SUA pentru Ucraina este blocat, Macron vrea chiar să-și trimită propria armată în Ucraina. Iată un boxeur capabil să lovească în zid, până la sânge. Al cui singe însă va fi, vom vedea în viitorul apropiat și ca urmare a evoluției situatiei de pe frontal de est.

Este foarte posibil ca președintele francez să dorească să trimită un semnal de ambiguitate strategică: Kremlinul nu ar trebui să fie prea sigur cât de obosit de război este cu adevărat Occidentul. Chiar dacă Parisul este puțin probabil să facă un astfel de pas de unul singur, amenințarea lui Macron trebuie să fie susținută de capabilități reale. Deci, la ce ne-am putea aștepta dacă cuvintele mari ale lui Macron ar fi urmate de fapt de acțiune? Cum ar arăta de fapt o astfel de operațiune? Ce impact concret ar putea avea Franța în Ucraina?

Forțele armate franceze sunt formate din trei armate: Armata spațială și de aviație cu avioanele sale de luptă Rafale și Mirage, Marina națională, a cărei navă amiral, portavionul Charles de Gaulle, navighează în prezent în largul coastei din Benin și, în cele din urmă, Armata terestră. Franța își menține, de asemenea, propriul arsenal de arme nucleare denumită Force de Frappe, fapt care îi permite să declare că este actor politci global. Franța, conform estimărilor semi-oficiale are 200 de focoase nucleare.

Spre deosebire de Bundeswehr germană, forțele armate franceze sunt capabile să ducă război chiar și fără un partener NATO. Scala teatrului de război este însă una limitată. Regimentele francezeterestre pot sustine doar 3 luni o ofensivă, pe un teritoriu egal cu cel al Bucureștilor. Mai mult, este necesară o întreagă logisitică pe care Franța, singură și fără aliați, și-o poate permite în avioane și transfer mecanizat, dar nu și financiar. Pentru Franța, prezența militară ordonată de către socialistul războinic Hollande în Africa a fost ruinătoare, practic falimentând finanțele hexagonului.

Armata terestră are acum doar două divizii de trupe convenționale la sol sub comanda sa, care constau din aproximativ 20.000 de soldați fiecare. Prin comparație, la sfârșitul Războiului Rece din 1989, armata franceză era formată din trei corpuri cu un total de 10 divizii (200 000 de soldați) și o unitate de acțiune rapidă. În timpul războiului împotriva terorii, Parisul a redus nucleul dur al forțelor sale armate la minimum. Termenul militar care definește aceasta strategie a armetei mici dar dense se cheamă „bonsai francez".

Ca atare va prezentăm scenariile de deplasare a armatei franceze pe care revista elvețiană Neuer Zurche Zeitung (NZZ) prezintă scenariile cele mai previzibile sau plauzibile ale prezenței trupelor franceze în Ukraina sau în regiune. Comentariile despre fiecare scenariu aparțin mai multor specialiști în domeniu.

Scenariul 1: prezența francez dislocate la nord de Kiev pentru a preveni o invazie mixtă din Belarus. Acest aliniament ar permite ca Zelensky să mute naumite unități ale FAU de pe graniță pe frontul de est. Nu ar avea mare impact tactic, căci trupele franceze nu ar rezista unui contact real și de intensitate majoră cu trupele ruse. Oricât Franța se consideră membru NATO, în acest scenariu invocare articolului 5 din statutul alianței nord atlantice nu are nici un efect, pentru că prezența militară franceză nu se va afla sub mandat NATO. NATO, ca alianta militară, a comunicat deseori că nu se află în razboi cu Federația Rusă și că nu va trimite trupe în Ucraina sub steagul său. Ca atare, riscul unei confrutări directe Franța-Rusia crește exponential în acest scenariu. Și poate fi devastator pentru Paris.

Scenariul 2: rezerve franceze pe frontul Zaporojie pentru a împiedica Federația Rusă să spargă Nipru și pentru a sprijinii FAU. Acest scenario nu prevede nici un fel de spațiu de manevră. Dacă armata rusă sparge Niprul și înaintează, trupele franceze, fără mandat real european sau NATO nu pot să intre în contact direct militar, altfel vom discuta despre pierderi umane și materiale severe. Deși Franța, pe televizoare se declară egala Rusiei, declarând arogant că Moscova se teme de ea, orice expert militar onest va confirma inferioritatea tehnologică șu umană a contingentului francez deplasat în Zaporojie. Fără dubii că armata rusă va încercui și bloca contingentul francez, iar posibilitatea unei confruntări pe care Rusia să o decidă ca exemplu la adresa oricărei puteri euroepne, poate ușor deveni masacru.

Scenariul 3: trimiterea de trupe franceze în Odesa, la o baza militară la nord de oraș pentru a asigura libertatea de miscare a trupelor ukrainiene spre Moldova, dacă este necesar. Este interesant că acest scenariu confirmă starea de nervozitate/aroganță a lui Maia Sandu. De cateva săptămâni, președinta Maia Sandu a ridicat tonul la oricine critică opțiunile sale politice, devenind extrem de autoritară. Maia Sandu nu are capacitatea tehnică sau resursa politică de a impune o administrație autoritar europenistă, așa cum și-ar dori atât Paris cât și Berlin, dar are tonul ridicati și extrem de belicos la adresa poporului din Moldova.

Că Moldova nu este Ucraina lui Zelensky unde poliția secretă a regimului de la Kiev te arestează pe stradă, asta toată lumea o știe. Dar că prezența militară franceză la Odessa ar irita enorm Rusia, nimeni nu poate specula asupra severității acestei iritări. Ca să fim clari, transferul francez la Odessa nu ajută cu nimic stabilizarea frontului ucrainean. Astăzi când vorbim doar o linie de front cu peste 100 000 de soldați NATO, tehnologie militară și aviație pe măsură mai poate salva situația strategică din Ucraina. Altfel, conform specialiștilor, nimic și nimeni nu mai poate opri o noua ofensivă militară rusă sau victoria ei. De aceea acestă strategie a Odesse poate fi folosită de Franța doar pentru un proiect special, aprobat de Kiev și pentru care acesta nu are forțe militare la dispoziție. Daca acest scenariu se confirmă în următoarele luni, este clar că Maia Sandu este implicată decizional, alături de leaderii de la București în manevrele franceze. Iar pericolul pentru Chișinău poate deveni real, dacă Rusia doreste să dea o lectie Bucureștiului membru al NATO, prin Moldova.

Scenariul 4: desfășurare militară franceză direct în în Moldova, sprijin pentru armata locală în caz de provocări rusești. Pentru moment acest scenariu pare cel mai puți probabil. Deși în România se află deja un contingent de soldați francezi, cu tot cu ofițerii săi, în Moldova situația este complet diferită. O țară cu jumatate de populație rusofonă și ideologic situată la opusul politicilor europeniste ale lui Maia Sandu nu va fi francofilă niciodata. Ca atare resursele de asigurare a securității contingentului francez pot fi enorme, în raport cu beneficiile obținute, iar aparatul de securitate comandat de către Maia Sandu abia face față provocărilor ukrainiene sau rusești care au loc acum în mica sa republică, dar să se mai gândească că pot lupta pentru stabilizarea prezenței militare franceze. În aceasta cheie pot fi explicate și reacțiile baștanului din Găgăuzia, o regiune autonomă din Republica Moldova, doamna Guțul, care a amenințat cu secesiunea dacă Maia Sandu continua să escaladeze amenințările sale europeniste la adresa autonomiei culturale și economice a respectivei entități teritoriale. Așa cum se știe, Găgăuzia este locuită de o populație turcomană de religie creștin ortodoxă (de rit vechi), care a fost folosită permanent de către Moscova pentru a pune presiune politică pe Chișinău.

Specialiștii militari susțin că pentru Găgăuzia, chiar și pentru Transnistria, jocul francez poate fi efectiv o pierdere de timp. Nici rușii din Transnistria și nici turcomanii din Găgăuzia nu sunt singuri pe lume fiecare având protectori în regiune. Experții sustin că Maia Sandu va avea probleme reale de a explica de ce naționalismul șovin pro european este numai bun de folosit atunci când este îndreptat împotriva minoritățile etnice/lingvistice și religioase prietene Moscovei și rău când vine vorba despre criticile la adresa tendințelor autoritariste ale administratiei sale, sprijinite din plin de către diferite capitale europene. O dublă măsura pe care și Parisul, în cazul unei explozii militare în Moldova, va avea probleme să o explice.

H.D. Hartmann