Ce nasol sunt!

Postat la: 29.04.2021 |

Ce nasol sunt!

Acum vreo două luni am hotărât că-mi trebuie un palton nou. Nu că paltonul vechi ar fi avut vreo problemă, dar am slăbit 15 kile și mi-a rămas cam larg.

Am mers așadar prin toate mallurile să văd cam ce se găsește, am căutat și pe aplicații, și până la urmă, într-o dimineață însorită, am intrat într-un Peek&Cloppenburg și am ieșit, două ore mai târziu, cu o husă neagră, elegantă, în interiorul căreia se găsea un palton Boss negru, cu dungă roșie la căptușeală. Pe de o parte eram fericit că găsisem acel palton care stătea perfect pe mine, material de calitate (lână), croială impecqbilă. Pe de altă parte era mare dramă în sufletul meu pentru că dădusem vreo 700 de lei pe el și eu nu dau atâția bani pe nimic, că nu-s nebun. Dar ăsta era un palton foarte frumos, fusese și redus cu vreo 400 de lei, altul care să-mi placă nu văzusem - așa că l-am luat.

Două zile mai târziu, mergeam către casă pe Titulescu. Ceva electroneală tristă-n căști, vremea mohorâtă, io cu gândurile mele. Trec pe lânga un cerșetor cu doi câini, după care mă opresc, îmi zic „of, ce om sărac și mai are grijă și de cățeii ăștia!", opresc muzica, scot 10 lei din portofel, îi întind și zic „poftiți" și dau să-mi văd de drum, de viață.

- Stai așa!, zice cerșetorul.
Stau, că-s politicos.
- Cam câți ani îmi dai?, zice.
Mă uit la el, aș fi zis vreo 75, dar, fiind în continuare politicos, zic „68".
- Haha, am 93!, zice el.
- Mulți înainte, zic eu, bănuind că n-are 93, și dau iarăși să plec, că n-aveam chef să stau la taclale cu un cerșetor nebun.
- Stai așa!, zice el iarăși și îmi pune mâna pe umăr.

Mă uit la mâna lui: neagră, murdară, zbârcită.  Mâna lui se încordează pe umărul meu. Pe paltonul meu. Pe paltonul meu Boss. Io zâmbesc, da' în sinea mea încep deja să mă întreb cu ce să spăl paltonul când ajung acasă.

Și în timp ce eu sunt așa, gânditor, cerșetorul începe să-mi vorbească despre viața lui; că a fost campion la box, că stă într-o coșmelie în spatele blocurilor, cu acei doi căței, că ei sunt dresați - și aici zice „Hai, cățel!", și cățelul maro se ridică pe labele din spate și dă din coadă și se uită la mine cu ochii ăia înțelepți de cățel mic al unui om amărât care-l iubește ca pe ochii din cap și pune labele din față pe paltonul meu și se gudură și eu îl mângâi pe cap și el se bucură și eu mă gândesc „poate-mi strică paltonul" și după aia mă gândesc „ce om de căcat sunt" și după aia mă gândesc „dar totuși, paltonul...", și încerc să-l dau jos pe câine, care înțelege din asta că ne jucăm și pune lăbuțele ceva mai sus pe palton.

Și în timpul ăsta, cerșetorul (de ce îi zic de fapt așa, că el n-a cerșit, eu m-am oprit să-i dau banii ăia) vorbește mai departe cu mine, îmi povestește că a fost la o emisiune, că au scris ziarele despre el, că are în continuare o forță de oțel (zicând asta, mă strânge de braț, de palton, evident), apoi mă ia de umăr, și realizez că e un om nevorbit și neatins și că probabil umărul ăsta al meu e singurul lui contact fizic cu alt om pe ziua de azi, pe săptămâna asta, lună, an, deceniu, și realizez și că nu vreau să mă atingă, pentru că e murdar și eu am un palton nou, dar nici nu pot să plec, dar nici nu vreau să stau, dar ce e de făcut, și în cele din urmă vine un om cu un câine și cerșetorul îmi dă drumul ca să își țină câinii lui de lesă și eu zic „trebuie să plec! La revedere!" și el zice „stai să-ți mai spun ceva!" și eu zic „mă grăbesc" (nu mă grăbesc nicăieri) și plec și-mi bag căștile-n urechi și nu știu dacă omul ăla mai zice ceva sau nu și nu mă întorc și traversez și merg către casă și-mi zic „ce nasol sunt" și-mi zic „dar ce era să fac" și sincer habar n-am, poftim aspect, după cum ar zice o prietenă.

Alex Tocilescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Ce nasol sunt!

Postat la: 29.04.2021 |

0

Acum vreo două luni am hotărât că-mi trebuie un palton nou. Nu că paltonul vechi ar fi avut vreo problemă, dar am slăbit 15 kile și mi-a rămas cam larg.

Am mers așadar prin toate mallurile să văd cam ce se găsește, am căutat și pe aplicații, și până la urmă, într-o dimineață însorită, am intrat într-un Peek&Cloppenburg și am ieșit, două ore mai târziu, cu o husă neagră, elegantă, în interiorul căreia se găsea un palton Boss negru, cu dungă roșie la căptușeală. Pe de o parte eram fericit că găsisem acel palton care stătea perfect pe mine, material de calitate (lână), croială impecqbilă. Pe de altă parte era mare dramă în sufletul meu pentru că dădusem vreo 700 de lei pe el și eu nu dau atâția bani pe nimic, că nu-s nebun. Dar ăsta era un palton foarte frumos, fusese și redus cu vreo 400 de lei, altul care să-mi placă nu văzusem - așa că l-am luat.

Două zile mai târziu, mergeam către casă pe Titulescu. Ceva electroneală tristă-n căști, vremea mohorâtă, io cu gândurile mele. Trec pe lânga un cerșetor cu doi câini, după care mă opresc, îmi zic „of, ce om sărac și mai are grijă și de cățeii ăștia!", opresc muzica, scot 10 lei din portofel, îi întind și zic „poftiți" și dau să-mi văd de drum, de viață.

- Stai așa!, zice cerșetorul.
Stau, că-s politicos.
- Cam câți ani îmi dai?, zice.
Mă uit la el, aș fi zis vreo 75, dar, fiind în continuare politicos, zic „68".
- Haha, am 93!, zice el.
- Mulți înainte, zic eu, bănuind că n-are 93, și dau iarăși să plec, că n-aveam chef să stau la taclale cu un cerșetor nebun.
- Stai așa!, zice el iarăși și îmi pune mâna pe umăr.

Mă uit la mâna lui: neagră, murdară, zbârcită.  Mâna lui se încordează pe umărul meu. Pe paltonul meu. Pe paltonul meu Boss. Io zâmbesc, da' în sinea mea încep deja să mă întreb cu ce să spăl paltonul când ajung acasă.

Și în timp ce eu sunt așa, gânditor, cerșetorul începe să-mi vorbească despre viața lui; că a fost campion la box, că stă într-o coșmelie în spatele blocurilor, cu acei doi căței, că ei sunt dresați - și aici zice „Hai, cățel!", și cățelul maro se ridică pe labele din spate și dă din coadă și se uită la mine cu ochii ăia înțelepți de cățel mic al unui om amărât care-l iubește ca pe ochii din cap și pune labele din față pe paltonul meu și se gudură și eu îl mângâi pe cap și el se bucură și eu mă gândesc „poate-mi strică paltonul" și după aia mă gândesc „ce om de căcat sunt" și după aia mă gândesc „dar totuși, paltonul...", și încerc să-l dau jos pe câine, care înțelege din asta că ne jucăm și pune lăbuțele ceva mai sus pe palton.

Și în timpul ăsta, cerșetorul (de ce îi zic de fapt așa, că el n-a cerșit, eu m-am oprit să-i dau banii ăia) vorbește mai departe cu mine, îmi povestește că a fost la o emisiune, că au scris ziarele despre el, că are în continuare o forță de oțel (zicând asta, mă strânge de braț, de palton, evident), apoi mă ia de umăr, și realizez că e un om nevorbit și neatins și că probabil umărul ăsta al meu e singurul lui contact fizic cu alt om pe ziua de azi, pe săptămâna asta, lună, an, deceniu, și realizez și că nu vreau să mă atingă, pentru că e murdar și eu am un palton nou, dar nici nu pot să plec, dar nici nu vreau să stau, dar ce e de făcut, și în cele din urmă vine un om cu un câine și cerșetorul îmi dă drumul ca să își țină câinii lui de lesă și eu zic „trebuie să plec! La revedere!" și el zice „stai să-ți mai spun ceva!" și eu zic „mă grăbesc" (nu mă grăbesc nicăieri) și plec și-mi bag căștile-n urechi și nu știu dacă omul ăla mai zice ceva sau nu și nu mă întorc și traversez și merg către casă și-mi zic „ce nasol sunt" și-mi zic „dar ce era să fac" și sincer habar n-am, poftim aspect, după cum ar zice o prietenă.

Alex Tocilescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE