Cele mai negre zile
Postat la: 16.06.2019 |
13-15 iunie 1990 au fost cele mai negre din istoria post decembrie 89. Versiunea oficială a fost ca văzînd minerii din Valea Jiului cum s-a întreupt programul TVR s-au suit in trenuri si au venit la București să împiedice contrarevolutia. Incă din aprilie 1990 TVR a dus o campanie murdară. Cei din piața Universității au fost taxați drept huligani, elemente descompuse, antisociale, drogați, vînduți, dușmani ai României și ai revoluției, trădători, mercenari, plătiți cu dolari, extremiști, legionari, teroriști.
Revolta care a adunat zeci de mii de oameni aproape in fiecare seară în Piața Universitatii a avut ca resort faptul că FSN era tot un PCR, și se definea ca " forță conducătoare" în societatea românească. Liderii FSN nu doreau o democrație veritabilă, și faceau o politică de inspirație moscovită. Voiau să facă glasnost și perestroika în România, ei incă mai credeau in comunism. Lumea din piața Universității dorea pur și simplu reforme rapide, libertate, o societate de tip occidental, nu un „socialism cu față umană". Momentul „primăverii de la Praga" din 1968 trecuse, era epuizat in fața valului mineriada 4revoluționar din 1989. Nostalgicul Ion Iliescu&Co nu știau acest lucru și mergeau contra istoriei. Mihail Gorbaciov va mai rezista doar un an. În decembrie 1991 a trebuit să demisioneze.
Lumea strinsă în piata Universității dorea reforme, o democrație liberală, economie de piață. Înlăturarea garniturii Ceaușescu nu a dus in 1990 la o deschidere și la o schimbare vizibilă de regim ci doar la o cosmetizare a celui vechi. Puterea fusese acaparată dupa 22 decembrie 1989 de eșaloanele 2-3 ale nomenklaturii care își apăra interesele cu toate mijoacele, inclusiv prin violență.
La o cercetare atentă versiunea sosirii spontane a minerilor nu rezistă. Un ex. De mai multe zile se făceau la București și în Valea Jiului, pregătiri pentru cazarea și hrănirea minerilor. Transportul și cazarea lor a fost organizat in cele mai mici amănunte, ca și comunicațiile. La București au venit mii de persoane controlate de organizații de FSN, aduse cu autobuzele din alte orașe, Călărași, Ploiești, mineriadaAlexandria, etc, îmbrăcați în salopete de mineri. Liderii locali județeni FSN au fost responsabili cu această operație. Mineriada a fost o operație premeditată, pregătită din timp. Documentele mai multor investigații, Parchet,Parlament, presă, cărți, mărturii, arată clar acest fapt.
Alt aspect, mulțimea aceea de mineri a fost împănată cu securiști, fie activi, SRI-iști, fie trecuți în rezervă in decembrie 89 și rechemați pentru acele zile. Ei au avut liste cu adrese, un plan de măsuri alcătuit de mai multă vreme, prin care erau vizate sediile partidelor de opoziție, redacțiile unor ziare care criticau regimul Iliescu. Au avut de asemenea liste cu adresele și fotografiile mai multor personalități ale Opozitiei din acel timp, liderii PNL PNTCD, intelectualii care susțineau protestele din Piața Universității.
Zilele mineriadei din iunie 1990 au fost cele mai negre din istoria postdecembristă a României. Efectele 1./ România pierdut atunci zece ani 2. /a ratat startul reformelor absolut necesare 3. /a izolat Romania 4. /a distrus imaginea României de țară eroică și curajoasă care a plătit cu sînge libertatea ei în decembrie 1989. Știm azi mai bine că imaginea, prestigiul unei țări sunt esențiale pentru statutul ei în lume.
Inutil să amintesc că cei care s-au făcut vinovați de acel „puci de sus în jos " nu au fost făcuți responsabili niciodată. FSN a reluat în iunie 1990 scenariul represiunii violente din piata TienAnmen, de la 4 iunie 1989, la un an distanță. Circumstanța agravantă pentru inițiatorii mineriadei - devreme cea ea s-a produs după ce la București regimul Ceaușescu căzuse. A fost un gest politic absolut inutil și prostesc dar extrem de grav prin consecințelel lui. Efectele mineriadei din iunie 90 se resimt și azi în ciuda unei oarecari uitări care a acoperit-o întretimp.
Stelian Tanase
-
De ce Ciutacu rămâne cel mai inteligent jurnalist din istorie
"Sunt extraordinar de deștept și ingrozitor de arogant", sta tatuat pe frontispiciul blogului lui Victor Ciutacu. Pare u ...
-
Cred că Nicușor Dan ne destructurează, pur și simplu, țara
Tot ceea ce a facut și face acest om, de un an incoace, este de o toxicitate neobișnuita. Habar n-am daca e aici prostie ...
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu