• Tweet

Imi revin cu greu dupa o noapte urata, cu cosmaruri pe care mi le amintesc in flash-uri: soarele strepezit, sagetat de un vant subtire, patrunzator; orasul schimonosit parca, descarnat si trist... Niciodata orasele n ar trebui sa nu se bucure de raurile de vii de oameni colorati; orasele aduc, dintotdeauna, si binele si raul, cum zice profesorul Bulai.

Ieri, spre seara vorbesc cu profesorul Dancu despre lipsa dezbaterii publice, absenta in ultimii (multi!) ani. A fost in interesul politicii ca aceasta forma de asumare a vietii cetatii, dezbaterea, sa dispara. Tot auzim ca dupa drama asta urata, nimc nu va mai fi la fel. Aiurea. Atata timp cat lacomia si dorinta de imbogatire va exista, nu se va schimba nimic. Or, dezbaterea publica atat de necesara acum, ar trebui sa se axeze pe o tema mare. Ce anume vrem sa salvam dupa coronavirus? Vrem sa salvam, ca pana acum, capitalul strain, multinationalele, marea finanta si bancile straine, sau vrem sa ne intoarcem spre bietii romani, cazuti in genunchi in fata acestui tavalug, construit inca de la admiterea romaniei in UE care a vamuit tara noastra fara mila? Daca la intrebarea asta nu vom raspunde, daca oameni politici cu suflet de roman nu vor face posibila aceasta alegere inseamna ca vom fi condamnati sa ramanem saraci si infranti. Imi povesteste Vasile, cu talentul de povestitor mostenit de la tatal sau, poet remarcabil si Om de carte, cu care am avut placerea sa impart bucuria de a ne lansa cartile - o data la Cluj, alta data la Salon du Livre, Paris -, o intamplare cu un talc anume: la un drum mai lung, ascultand in direct la radio decretarea starii de urgenta, soferul lui a observat ca in tot excursul premierului, ministrilor care au luat cuvantul, cea mai des folosită sintagma a fost... ghiciti care: "ACHIZITII PUBLICE" Normal. "Imbogatitii de razboi" nu pot aparea din neant. Terenul trebuie pregatit cu atentie...

*

Inainte de 89' eram coplesiti de valori literare. Parca ne era rusine sa spunem ca scriem... Erau cenacluri unde cu teama scoteam, pe furis cate un manuscris... Mi l amintesc pe Mircea Ivanescu - venea uneori la cenaclul nostru "Lumina", cu nelipsita i generozitate... Ce departe par toate, cand azi oricine are un computer legat la internet e ba jurnalist, ba scriitor.. Parca, mai mult decat oricand se adevereste fraza lui I.L. Caragiale : "Pentru orice roman ce stie a citi, cel mai greu lucru e a nu scrie." Ne inunda din toate partile "scriitori". Toti vor sa fie bogati si celebri. Adulati de femei. Et caetera.

*

La Mircea Ivanescu mergeam aproape in fiecare zi. Ba intram la redactie, la Transilvania, si ne retrageam intr un colt, la biroul sau din a doua camera, ori stateam la intrare, in secretariat si barfeam de prin oras. Parca intram intr o catedrala: la biroul din dreapta Titu Popescu, la mijloc in fata geamului Mircea Braga si in biroul din spate, intotdeauna cu usa inchisa, Mircea Tomus. Se mai oprea din cand in cand cu noi... Era unul din marile vise ale oricaruia dintre noi: sa lucrezi la o revista literara... Sa publici, sa fii coleg cu Mircea Ivanescu... Era ceva mai presus decat isi poate dori cineva. De obicei, de la Transilvania plecam cu Mircea pe la 5-6 seara si ne opream ori la "Bufnita", pe fosta Regina Maria, ori la "Calugarul" pe strada ce coboara la Gara. Lui Mircea ii placea mai ales "Calugarul". Un restaurant soios si murdar, unde se aduna sa bea toata fauna care misuna in jurul garii. Intrai pe usa si in stanga coborai doua randuri de trepte, parca intr un abis al derizoriului. Carutasi, tigani, oameni din constructii, figuri triste, dar in acelasi timp relevante pentru ce insemna pe atunci clasa de jos. Nu de putine ori il gasam pe Mircea band de unul singur acolo, in incaperea "de jos", vodca. Aceeasi vodca proasta, careia nici acum nu i am uitat gustul.

Multi bani primiti de uriasul poet si traducator ca drepturi de autor dupa traducerea lui "Ulysse" a lui Joyce au ramas la Calugaru, la Bufnita, la Imparatul Romanilor in braserie, sau, uneori, cand el lua hotararea ca nu mai bea in Sibiu, poposeam la Arpas, Boita sau Podu-olt, in carciumi de sat, sau de gara, sub privirile mirate ale localnicilor. Dar, de cele mai multe ori mergeam acasa la el, in cartierul Vasile Aaron. Avea o casuta mica, cu gradina, prinsa in cleste de blocuri. Devenise un obicei si ne primea cu multa bucurie. Stiam unde e cheia, strecuram mana prin gard si o luam de unde era ascunsa si intram in voie, ca la noi acasa. Stateam cel mai mult in camera mare, cu Mircea si doamne Stela, strecurandu i pe ascuns cate un pachet de "Carpati", caci avea tigarile numarate, si vorbeam despre carti si scriitori, printre zeci de pisici, fumam si beam nechezol, insa fiecare ora petrecuta cu ei - aveam sa constat - era un dar de la Dumnezeu. Ne povestea amintiri, ne lasa sa citim dactilograme, poemele lui minunate, ce stateau imprastiate pe masa mare, langa batrana masina de scris, la care scria cu o viteza uimitoare, doar cu doua degete...

Mai am si acum filele scrise la masina de el, cateva foi ingalbenite - prefata primei mele carti, pe care mi a si lansat-o cu generozitatea lui imensa, in 1992, la Libraria Octavian Goga, un vis la care n as fi sperat niciodata... La o saptamana cartea avea sa fie lansata la Cluj, de catre Adrian Marino, La Libraria Universitatii in mijlocul colegilor de la "Nu" si al invitatilor. Era vremea cand, asa cum spunea la lansare Alin Fumurescu, oamenii alergau dupa o casa si o masina, iar eu, noi, cei de la "Nu", n aveam nimic si nu alergam dupa nimic din toate astea. Ei aveau o casa, eu aveam o carte...

*

Primesc pe whazup, de la un amic: "Oare daca era vorba ca Romania sa fi fost atacata de Rusia, s ar mai fi intors in tara atatia din diaspora?" O intrebare foarte buna. Sa ceri cu glasul ridicat mancare de la restaurant, in izolare, cand tu, ani de zile, nefiind in tara n ai platit nici un ban, nici un impozit, nici asigurari sociale, mi se pare de a dreptul o obraznicie...

*

Nu mi e clar de ce PNL vrea sa dispara in istorie. Oricum, pentru adevaratii liberali, partidul n a mai existat din momentul in care Crin Antonescu, fara nici o consultare cu membrii, de azi pe maine a pus PNL ofranda la picioarele camarilei lui Basescu si a atasat, ca un anus contra naturii, acest partid la PPE. Acum, guvernul PNL este, cred, singurul care nu a oferit romanilor nici un ajutor substantial. E atat de mare defazarea oamenilor acestora, incat par sa nu vada nimic din tot ce fac toate celelalte guverne din intraga Europa. In mod real, populatia nu este sprijinita cu nimic din ceea ce cu adevarat ar avea nevoie. Intr o saptamana am pierdut un milion de locuri de munca. Povara bancara pe cel imprumutat a fost, incredibil, majorata. Firmele mici si capitalul privat romanesc este in pragul colapsului. Se vorbeste din ce in ce mai mult despre austeritate. N au inteles, acesti sfertodocti, nimic din lectia austeritatii practicata de Basescu...

Cred ca e momentul sa observam, pana nu va fi prea tarziu, ca oamenii politici sunt depasiti si nu cred ca vor putea face fata caderii economiei. Sau, macar, sa aiba curajul sa spuna populatiei ce parte anume a economiei vor sa salveze. Primesc pe whazup o fotografie cu un tanar agitand o pancarta: "can we please put the smart people in charge now?" Poate o fi primit o si dl Orban si ministrii dsale... Si inca una. Raspunsul unei doamne din Spania, cercetator microbiolog:" voi platiti fotbalistii cu un milion de euro, iar un cercetator ca mine, cu o mie opt sute. Acum cautati un tratament? Mergeti la Cristiano Ronaldo si la Messi si ei vor gasi leacul!"

*

Vorbesc ieri cu Mirel Curea, apoi cu Florian Bichir; subscriu gandurilor si excelentelor texte semnate de ei. De cele mai multe ori imi sunt reazem si lumina randurile scrise ale acestor minunati prieteni. E un semn ca nu ne am pierdut si ca exista in Romania o retea de constiinte legate prin invizibilele fire ale respectului valorilor parintilor si bunicilor nostri, al persistentei memoriei ortodoxe, crestine a acestui neam.

Cum va arata noaptea de Inviere, in aceste timpuri cand se fac eforturi teribile ca poporul acesta sa fie indepartat de Biserica? Valul neomarxistilor declarati sau mascati este ingrijorator de mare. Cum va arata Sfanta Sarbatoare a Pastelui fara oameni in biserica? Mi e greu sa imaginez biserica fara oameni... In toate marile tragedii ale neamului Biserica ne a fost alaturi, fiindca trupul ei am fost noi, credinciosii.

Am vazut scene mizerabile: un militian a amendat un preot, care spunea rugaciuni unui grup dispersat de 5-6 oameni. Repet: doar 5-6 oameni si toti erau rasfirati la mai putin de 4-5 metri. Mai mult, intre acestia era o femeie sarmana, careia cu o zi inainte ii murise barbatul. Il jelea, iar preotul se ruga pentru sufletul lui. Degeaba a plans femeia si s a rugat de militian. Preotul a fost admonestat si amendat. Batu-v-ar Dumnezeu de mizerii umane! Nimeni mai bine decat Petre Tutea nu a definit mai precis natura acestor tineri neomarxisti care sufoca sufletul poporului roman: " Oameni fara Dumnezeu, care vin de nicaieri si merg spre nicaieri..."

*

Oare megalomanii acestia deloc inocenti din guvernele dintotdeauna ale Romaniei, nu si pun niciodata intrebarea aceasta, care pare atat de fireasca pentru orice om cu o farama de bun simt: "Doamne, ce caut eu aici? Nu sunt in stare sa fac nimic..." Ma uit la ministrul Mediului, care a refuzat sa opreasca taierile de paduri, macar pe timpul starii de urgenta. De ce? Vedem acum, pe toate canalele media. Ca sa se poata fura in liniste. Ce gretos. Un guvern captiv in plasa mafiei lemnului...

*

Ma intreb cum ar trebui sa facem sa putem depasi conditia de indivizi striviti si napastuiti de camarilele propriului guvern pus pe capatuiala "de razboi"? Cum si unde sa ne ascundem de conditia noastra de popor ingenunchiat al maretei Europe, cand diletantismul, lasitatea, fanariotul obicei al vanzarii de tara si imensa lacomie ne iese prin piele, ca o sudoare puturoasa? Deocamdata suntem adusi la nivelul de jos al propriei existente. Acum imi explic si de ce a durat atata cu Ceausescu. Dupa omorarea dictatorului i au luat puterea (economica) securistii mai tineri, au intrat in scena cei care au fost denumiti "statul paralel". Cand au aparut dovezi clare despre modul cum au actionat, impotriva fiintei nationale, n am fost in stare sa spunem lucrurilor pe nume, prin cei pe care ii trimiseseram in politica tocmai pentru asta. Ceea ce inseamna ca acestia devenisera in mare numar oamenii lor. Acum vin la rand fiii fiilor securistilor lui Ceausescu. Scoliti in strainatate, imbracati la patru ace, cu averi care sa le permita sa intre in jocurile de culise ale unei economii tributare capitalului strain, s au infliltrat in politica romaneasca si chiar in Parlamentul European. Au avut chiar tupeul sa faca un partid... A durat atunci, cu Ceausescu, pentru ca niciodata nu am asumat sa spunem lucrurilor pe nume.

Acum facem la fel. Vedem cu ochii nostri ce se intampla si facem asemeni lui Meursault: nu cautam Lumina, ci cotloanele intunecate. In ce priveste existenta, ca si acestui faimos personaj camusian, nu ne pasa catusi de putin de ce se intampla cu oamenii acestui popor luati in parte. Suntem la fel de nepasatori cu ceilalti dar si cu propria noastra existenta. Niciodata n am avut curaj sa pasim pe drumul care ducea la capatul ideilor noastre, chiar daca ele au existat. Haosul pe care il traim, il traim ca pe o noutate; caci pana acum am trait de unii singuri, multiplii Meursault, intr o mare inghesuiala. Acum suntem singuri in casele noastre. Inca din vremea comunismului am inceput sa fim instrainati de modul nostru de viata caracteristic, traditional. Acum am ajuns sa fi pierdut aproape totul. Chiar si respectul vecinilor nostri europeni.

"In societatea noastra - spunea Camus, incercand sa rezume 'Strainul' -, orice om care nu plange la inmormantarea mamei sale risca sa fie condamnat la moarte." Probabil ca noi suntem condamnati la ceva si mai abominabil, pentru ca am fost lasi si n am avut curajul sa varsam nici o lacrima la distrugerea sufletului propriului nostru popor. Nu ne ramane decat sa asteptam ridicarea starii de urgenta, sa ne putem tine mai bine de urat la aceasta inmormantare nationala. Sau sa stam in casa, in genunchi si sa citim Acatistul Sfintei Invieri, dupa cum ne spune parintele Calistrat. Si as mai adauga ceva: securistii mai tineri sa mai lase cate ceva, ca "prada de razboi", si securistilor batrani, dupa cum ar trebui sa ne rugam ca mortii mai tineri sa cedeze locul la Judecata, mortilor de peste 65 de ani...

Octavian Hoandra