• Tweet

Simt lipsa unei ordini mondiale, în care actorii principali să fie în echilibru între ei și fiecare să aibă o contribuție intelectuală însemnată și utilă, mai mult decât contribuția de putere brută. Pentru că, sigur puterea economică este foarte importantă și contribuția economică este foarte importantă. Mie mi-e dor de America Planului Marshall, deși și Planul Marshall are o întreagă mitologie, pentru că americanii n-au fost mânați exclusiv de generozitate în Planul Marshall, ei și-au tras banii înapoi, și-au făcut ordinea mondială după cum au dorit ei, ș.a.m.d. Dar asta nu este ceva rău în sine.

Imi place ideea de a lovi mai multe ținte cu un singur glonte, adică ei au lovit ținta caritabilă, prin care au încercat să ajute europeni să se repună pe picioare, să se dezvolte și să-și dezvolte și democrația, în același timp s-au servit și pe sine. Asta nu mi se pare ceva rău. Cred că acea Americă ne lipsește. Ne lipsește și America anilor ʼ80, îmi lipsește America care era un far al democrației, cu toate ipocriziile respective. Îmi lipsește chiar și America lui Bill Clinton. Adică lucrurile au devenit din ce, în ce, în ce, mai rău și, domne, nu se poate, când o mare putere, până la urmă dezertează de la misiunea ei de factor de orientare, și factor de corectare, și factor de echilibru în lume, atunci avem cu toți de suferit. Despre asta este vorba.

In ce privește Grupul celor șapte așteptările noastre trebuie să fie extrem de moderate, va fi o întâlnire importantă prin aceea că a avut loc - am mai folosit și cu alte ocazii această formulă - aceste așa-zise țări cele mai dezvoltate și mai industrializate care ar trebui în virtutea puterii lor economice să dea tonul evoluției economiei mondiale și de la economie la politică să facă toate trecerile necesare sau cele care sunt inevitabile, aceste puteri toate au probleme fix cu dezvoltarea și cu economia, mai au și probleme cu democrația, mai au și probleme cu stabilitatea politică internă. Ele sunt departe de a fi, după părerea mea, în poziția de a mai da vreun ton vreunei orchestre, de-a da tonul orchestrei sau corului Națiunilor.

Voiam să spun, să atrag atenția apropo de ceea ce circulă în presă despre, pun între ghilimele cuvântul, „hotărârea" miniștrilor de Finanțe ai Grupului Celor 7 de a impozita corporațiile transnaționale în țara unde realizează profitul. Extraordinar, formidabil, o revoluție ș.a.m.d. În primul rând cuvântul hotărâre este impropriu. Ce pot să hotărască aceste țări pentru întreaga omenire și ce pot să hotărască aceste țări pentru niște corporații care se mută de colo, colo, când vor ele, care au o contabilitate de natură a le permite să oculteze profiturile. În țara noastră dacă ne uităm la marile corporații, alea mari, cu capital mult, cu cifră de afaceri mare ce profituri au? Insignifiante.

Îți vine să le plângi de milă dacă te uiți după ce profituri raportează ele. Deci noi avem de-a face cu o oligarhie sau plutocrație, dacă vreți, plutocrația oligarhiei banului, pe scurt, deci o plutocrație ce s-a supranaționalizat, care a fugit de sub controlul democrațiilor naționale, sau de sub controlul statelor naționale, s-a globalizat și acolo, la acel nivel global, guvernează lumea. Deci pentru ca niște state care au mari probleme de politică internă, și aceste probleme pot fi foarte bine amplificate de corporațiile astea despre care vorbesc, care au mari probleme economice, trebuie să găsească niște soluții politice pentru a civiliza, cum aș spune eu capitalul global. Civiliza înseamnă nu să îl facă să dea Bună ziua, ci să lucreze în slujba cetățenilor, să lucreze în slujba cetății.

Deci în loc să discute aceste chestiuni, pentru că oricum nu le pot discuta că nu mai au putere suficientă, ele iau tot felul de măsuri care, de fapt, nu sunt - teoretic vorbind - acceptate nici de cei care ar urma să le aplice. Vorbim de state care vor să ordoneze economia mondială când alături de acestea nu participă China care este, unii zic deja primul actor mondial, prima putere economică mondială, iar alții zic că a doua la mică distanță. Când America vrea să ordoneze economia lumii, în condițiile în care datoria americană este în mâinile Chinei în cea mai mare parte a ei, ce putem noi să așteptăm altceva decât comunicate de presă pe care presa destinatară să le umfle cu pompa amețind oamenii. Dar vreau să vă spun că mulți ascultându-mă ar putea să tragă concluzia că eu am vorbit despre un conflict formal, într-adevăr, aparent de operetă, de vodevil, între cele 7 state, nu cele mai dezvoltate de acum, sau nu cele mai prospere economicește de acuma, și corporațiile transnaționale și oligarhia sau plutocrația globalizată. Nu, nu e vorba de asta, absolut de loc nu e vorba de asta, pentru că în realitate ceea ce ele au propus sunt lucruri pe care această plutocrație le dorește, sunt cele mai mici impozite sau taxe, cu totul insuficiente, toți economiștii spun chestiunea asta, că ar fi complet insuficiente pentru a aduce statelor fluxurile bugetare necesare stimulării economiilor lor și promovării unor planuri minimale de justiție socială.

De asemenea, în cele câteva cuvinte în care și-au exprimat ideile putem înțelege că aceste corporații vizate sunt extrem de mulțumite că pot să evite regulile care se propun. Deci aici este un triș, e un triș, adică domne am luat această hotărâre glorioasă, am luat această hotărâre eroică de a taxa multinaționalele. Aiurea. E un aranjament cu multinaționalele, „noi suntem înjurați, suntem oropsiți, suntem vânați peste tot, societățile naționale, popoarele se ridică peste tot împotriva noastră, multinaționalele sunt antipatizate, hai faceți-ne simpatici victimizându-ne nițel". De fapt nu se pune problema să le facă victime. „Dar hai să puneți că ne faceți și nouă ceva". Desigur dacă s-ar fi întâlnit un număr mai mare de țări relevante, adaug aici nu numai China și Rusia, dar și India, și poate altele, Brazilia, știu eu, altele, Mexicul. Deci dacă toate acestea s-ar fi întâlnit și s-ar fi discutat lucrurile acesta serios poate într-adevăr s-ar fi găsit soluții pentru a aduce totuși la ordine aceste corporații care guvernează lumea nedemocratic, absolut nedemocratic. Așa însă nu este decât un mic aranjament care să dea posibilitatea unui grup devenit din păcate, regret, o spun încă o dată, irelevant, de a produce niște comunicate de presă interesante, atâta tot. Asta este tot ce se poate spune despre această întâlnire.

Domnul președinte Biden nu cred că nu are timp să se întâlnească cu președintele Zelinsky al Ucrainei, dar a vrut să-i lase timp ca să se întâlnească cu președintele Putin. I-a recomandat ca înainte de întâlnirea de la Geneva să aibă și domnul Zelensky o întâlnire cu președintele Putin care am înțeles c-a fost dispus să-l primească la Moscova, însă cum domnul Zelinsky voia s-o aibă undeva în Donbas, cred că această întâlnire nu va mai avea loc. Eu n-am auzit foarte clar această formulă Summitul NATO-Statele Unite ale Americii, deși, pe fond, cam așa vor sta lucrurile, în sensul că, după părerea mea, domnul președinte Biden organizează un fel de întâlnire de adio cu NATO, sigur Adio, dar rămân cu tine, este titlul unui film vechi, dar vor rămâne mai mult din afară. Am înțeles totuși că ar fi o întâlnire SUA-Uniunea Europeană, care este altceva, despre care se vorbește mai puțin, și probabil că se vorbește mai puțin întrucât agenda e și mai goală de conținut.

În ceea ce privește NATO, ca să sintetizez de ce ar fi o întâlnire SUA-NATO, în realitate, nu în formă, dar după părerea mea, la ora actuală ceea ce urmărește America, ceea ce urmărește administrația Biden, este dincolo de retorica refacerii amiciției, prieteniei și solidarității cu aliații europeni care rămâne doar un exercițiu de retorică. Dincolo de acest discurs ceea ce dorește America este să-și elibereze mâinile pentru a putea să acționeze eficient în zona cu adevărat importantă pentru ea și aceasta este zona indo-pacifică. Și când spun indo-pacifică puteți avea un arc de cerc în fața ochilor care merge de-a lungul graniței sudice și estice a Chinei.

Granița nordică a Chinei este o problemă, pentru că acolo în principal este Rusia și fără îndoială că dacă acolo lucrurile nu vor sta cum trebuie, din punctul de vedere al Americii, dacă această Antantă cordială, ca s-o numesc așa, chino-rusă, va exista în continuare, tot efortul sudic și sud-estic pe care-l fac americanii este lipsit de mari șanse de reușită. Și atunci, ceea ce fără îndoială urmărește președintele Biden este să-și asigure această zonă, ceea ce înseamnă și mai mult decât atât, și anume să asigure și zona euro-asiatică, împreună cu partea europeană din spațiul euro-atlantic. Deci, după părerea mea, în acest moment pentru Statele Unite, zona euroatlantică este mult mai puțin importantă decât zona euro-asiatică în centrul căreia s-ar afla cel mai important jucător din această zonă, Rusia, pentru că o relație de un anumit tip de securitate, de siguranță, de normalitate și de bună cooperare cu zona euro-asiatică permite jocului indo-pacific al Statelor Unite să fie câștigător sau cel puțin să fie eficient.

Noi am vorbit și am preluat această sintagmă foarte reușită de la alții, Afganistanul este cimitirul Imperiilor, ultimul imperiu care și-a duhul acolo a fost cel american, și acum Turcia pare a fi executorul testamentar pe care America îl lasă în Afganistan. Și dacă vorbim de Afganistan, imediat trebuie să vorbim și despre Pakistan, să vorbim despre Irak, despre toată această zonă, chiar și Siria, până la urmă. Deci, în acest moment, din acest punct de vedere, Turcia este un partener foarte, foarte interesant și important al Statelor Unite, dar nu mai este în interiorul NATO unde Turcia nici nu se simte foarte confortabil, ea nu va ieși, după părerea mea din NATO dar nici NATO nu se va mai putea baza pe Turcia.

Ceea ce face ca două gesturi, doi pași să coincidă: unu, ceastă poziționare a Turciei, în rolul de executor testamentar al Statelor Unite în Afganistan și țările învecinate, iar a doua mișcare este aceea de a retrage trupe americane sau NATO din Turcia și a le aduce, nu în România cum credeau unii, ci în Grecia, ceea ce va desena puțin altfel, din punct de vedere real frontiera sau frontul răsăritean al NATO cu o depărtare a lui de Marea Neagră, în mod evident. Turcia este un jucător major, esențial, la Marea Neagră, Grecia nu are deschidere la Marea Neagră, deci se pare că de aici, asta e important pentru noi, interesul pentru Marea Neagră scade, ceea ce evident place Rusiei, care nu dorește să-i vadă pe americani prea implicați în Marea Neagră. Pe de altă parte, retragerea acestor trupe din Turcia către o țară ortodoxă, mai rusofilă, de asemenea e de natură să fie o deschidere prietenoasă americană față de Rusia.

Am descris Grecia, da. Și în ultimă instanță o țară, am spus, tradițional rusofilă, nu neapărat americanofilă și tot tradițional, sau mă rog, ortodoxă, în fapt, din punctul ăsta de vedere. Dar această întărire militară a Greciei este, iarăși, de natură să satisfacă, după părerea mea, Rusia. Și, cumva, interesant și Turcia. Adică Turcia se vede cumva eliberată de obligațiile față de NATO și cu mâini libere susținute de America în zona în care ea consideră că are un rol legitim de jucat în calitate de urmaș al Imperiului Otoman iar, pe de altă parte, dacă Turcia își va lua foarte mult avânt și nu va mai putea fi controlată, Grecia puternică militaricește acolo la frontieră, ar putea ajuta Rusia ca împreună să mai domolească ambițiile Ankarei.

Este un joc foarte, foarte interesant și faptul că, în cadrul Summit-ului NATO se anunță o întâlnire directă între președintele SUA și președintele Turciei arată, că de fapt, acela este un interlocutor foarte, foarte important, chiar mai important decât președintele României, dacă ne putem imagina așa ceva,glumind desigur. Și, în același timp, că discuția cu Turcia se poate purta nu în sensul de a o face să redevină disciplinată în cadrul NATO, ci dimpotrivă să accepte o reașezare a frontului NATO, preluând un rol în afara NATO fără să iasă, evident, din cadrul alianței. Acesta cred că este sensul discuției și întâlnirii cu Erdoğan, nu cum scrie presa ca să-l urecheze, ca să-l oblige să respecte drepturile omului ș.a.m.d. Astea sunt povești de presă, și povești ale unui soi de propagandă a cercurile politice americane.

Și-al doilea lucru important este faptul că Belarusul unde s-a creat, un casus beli să zic așa, s-a creat un motiv de criză, ajunge el să fie pe agenda discuțiilor NATO din câte am înțeles. Chestiune foarte utilă din punctul de vedere al celor care vor să atragă atenția că flancul nordic ar trebui întărit, iar nu ăla de la Marea Neagră. Deci, după părerea mea, dacă aș fi fost ministru de Externe al României aș fi făcut tot ce depinde de mine ca acest punct să nu fie pe Agenda NATO, pentru că nu ne avantajează. Ce să discutăm noi despre Belarus? Ce treabă avem noi cu Belarusul? Că spunea domnul Lukașenko că armata rusă poate oricând să fie acolo binevenită și în 24 de ore să ajungă la frontiera ei vestică, adică în imediata vecinătate a statelor NATO.

Mă rog, povești, povești care încearcă să inflameze o anumită discuție, discuție care pe noi ne dezavantajează, s-o spunem foarte clar. Pe noi flancul nordic, pe care nici nu-l putem apăra militaricește foarte bine, nu ne interesează. Pe noi ne interesează Marea Neagră sau flancul sud-estic și vedem cum tot se îndepărtează de acest flanc. Deci discuția despre Belarus acolo va fi de fapt o discuție care să argumenteze întărirea flancului nordic și, sigur că în context, bănuiesc, se va pune întrebarea ce facem cu inițiativa Celor Trei Mări? Inițiativa Celor Trei Mări devine tot mai mult inițiativa Celor două Mări: Marea Baltică și Marea Adriatică. Pentru că dacă am introdus Adriatica în ecuație atunci linia de unire a capetelor stațiilor inițială și finală a acestui traseu, ale acestui traseu se depărtează foarte mult de Marea Neagră. Ceea ce iarăși pare a fi o deschidere americană către Rusia.

Cred că dintr-un anumit punct de vedere președintele Putin are o Agendă mult mai clară cu care se duce acolo. Din alt punct de vedere, din punct de vedere strategic, cred că și președintele Biden are o agendă extrem de clară, nu știu cât de clar o va exprima, dar agenda lui cred că este fixată deja. Da, bine. Ar fi foarte dezechilibrată dacă ar merge și Lavrov și Putin, adică aproape inuman în raporturile cu partenerul american, glumesc, bineînțeles. Ce se întâmplă? De fapt mie lucrurile îmi par clare și dacă vrei putem să trasăm o linie așa care să înceapă de la Talin și să meargă, să traverseze așa, prin Europa Centrală și să iasă undeva la Marea Adriatică, spre Trieste, să zicem.

Este o linie care arată cum America oarecum își lasă această zonă, Balcanii de Nord, să spunem așa, și Estul Europei Centrale, liberă de prezență euroatlantică ranforsată, solidă, în ideea de a da mai multă securitate, mai multă siguranță și mai multe oportunități Rusiei. Astfel încât Rusia să se angajeze, cred că asta ar vrea America, să facă două lucruri, sau să nu facă două lucruri: să dea sprijin Chinei în concursul cu America sau în confruntarea cu America și să nu realizeze o Antantă ruso-germană. Fiind de acord, desigur, că Nord Stream 2 se face, se realizează ș.a.m.d. Această idee e, după părerea mea, destul de limpede. Acolo pe undeva președintele Biden va putea spune că se întâlnește și cu dorința europenilor care vor ca Europa să aibă o capacitate militară strategică independentă de Statele Unite și se pare că mai mulți consilieri ai președintelui Biden îl sfătuiesc să accepte acest lucru, adică să lase Europa în plata domnului. Deci dacă toate acestea se pun la un loc, desigur că există o dorință americană.

Chestiunea este următoarea că dorința este clară și chiar legitimă și logică, asta este bine, dar că ei știu până unde au de dat, și ce dau și ce pași concreți trebuie să faci în acest sens, asta nu mai este bine. Ori cred că din partea cealaltă, Rusia are mult mai clar în minte ce pași concreți ar vrea să facă pentru a se ajunge la o înțelegere din această confruntare actuală, dar cred că pentru Rusia va fi dificil în acest moment să ia angajamentele, cele două majore care i se cer, și anume să nu mai sprijine China și să nu mai încerce a face bloc cu Germania. Aici mi se pare foarte dificil pentru Rusia să accepte în acest moment un asemenea acord.

E foarte important acest așa-zis simbol pentru că de fapt el pune în lumină ipocrizia puterilor occidentale care declară pe unde pot că nu recunosc integrarea Crimeii în Federația Rusă, susțin până la capăt lupta Ucrainei pentru a-și recupera Crimeea ș.a.m.d., dar în realitate vă asigur, toată lumea știe și este decisă să nu ridice un deget pentru a schimba actuala apartenență a Crimeii și-atunci când cineva, sigur legitim, a încercat să joace o carte simbolică și s-arate totuși Crimeea aparține Ucrainei măcar pe tricourile jucătorilor de fotbal.

Adrian Severin
(extrase din dialogul emisiunii "Ce-i in Gușă și-n căpușă!", realizata de Cozmin Gușă la Gold FM)