• Tweet

Sursele de informare despre războiul din Ucraina, cele serioase şi verificate, sunt foarte puţine. Ele nu trebuie căutate în media mainstream americană sau vest-europeană, care s-a pus în modul „presă de război împotriva Rusiei".

Cu toate războaiele se întâmplă la fel, iar azi, după doi ani de propagandă pandemică, Covid, vaccin, cu atât mai mult. Despre presa naţională ce ar fi de spus? Majoritatea ziariştilor români nu citesc în nici o limbă străină şi, bineînţeles, nu se găsesc nici pe câmpul de luptă din Ucraina (cu puţine excepţii - Libertatea, de exemplu). Iar sursele de informare directe ucrainene şi ruseşti lipsesc cu desăvârşire. Doar cele indirecte pot fi urmărite şi folosite.  Vom lua în considerare numai sursele garantate în timp, înainte de conflictul ruso-ucrainean, chiar cu riscul de a face apel repetat la aceleaşi surse. Care este deci situaţia la zi după prima săptămână de conflict? Să-l citim din nou pe Andrei Raevsky, analist militar recunoscut în toată lumea:

"La ora actuală, discursul occidental, în ansamblul său, se bazează pe acest gen de absurdităţi: Rusia este pe punctul de a fi înfrântă complet, armata şi poporul ucrainean au câştigat pe toate fronturile, iar Ze [Zelenski - n.n.], susţinut de NATO, UE, SUA şi întreaga planetă, e pe punctul de a-şi impune condiţiile pentru o capitulare rusă. Hărţile? Toate sunt false. Rapoartele de la faţa locului? Sunt şi ele false cu toatele. Până acum, chestia asta a funcţionat mai degrabă bine. Dar iată şi faptele concrete privind armata ucraineană:
- Armata aeriană - dispărută
- Marina - dispărută
- Capacităţile de tir la distanţă - dispărute
- Apărarea antiaeriană - dispărută
- Trupele regulate ale armatei terestre - nu mai puţin de 65% (unii zic până la 80%) din armata ucraineană este încercuită şi condamnată
- Diverse unităţi naziste: nu am cifrele, dar O MARE PARTE dintre aceste unităţi sunt acum fie în "cazanul" din Donbas, fie în Mariupol. În majoritate, aceşti soldaţi nu vor fi făcuţi prizonieri, cu excepţia şefilor, care vor fi judecaţi şi condamnaţi pentru nenumăratele lor crime
Deci, în termenii obiectivelor ruse, iată cum aş interpreta faptele:
1. Dezarmarea Ucrainei: în cea mai mare parte, s-a făcut deja, Ucraina nu mai are cu ce să ameninţe Rusia;
2. Denazificarea Ucrainei: aceasta abia a început, dar condiţiile sunt foarte bune şi sunt convins că majoritatea naziştilor puri şi duri vor fi morţi în curând" („One week into the Russian special operation in the Ukraine - update", thesaker.is, 2.03.2022).

Cine este Andrei Raevsky?

"Sunt născut în Elveţia, într-o famile de refugiaţi ruşi care au fugit de revoluţia bolşevică din Rusia, deci sunt rus alb. Am studiat strategia militară, am făcut studii strategice în SUA şi am fost pentru o bună parte a vieţii mele, până în 1991, un militant antisovietic foarte activ. KGB-ul a fost marele meu inamic şi am fost un luptător în Războiul Rece. În cele din urmă, am lucrat mulţi ani în Elveţia ca analist militar în intelligence-ul strategic. Am lucrat, de asemenea, pentru ONU în calitate de cercetător în domeniul dezarmării. În anii mei petrecuţi la ONU, războaiele din Bosnia, Croaţia şi, mai târziu, din Kosovo mi-au deschis cu adevărat ochii asupra naivităţii mele de pe când credeam că există 'buni' şi 'răi' [...]. Am sfârşit prin a mă regăsi pe lista neagră în Elveţia şi am emigrat în SUA pentru că soţia mea era cetăţean american. Soţia mea, ca şi mine, este o descendentă a refugiaţilor ruşi din primul val, deci familia ei a emigrat, de asemenea, după aşa-zisul război civil. Ea şi eu facem parte din a patra generaţie de emigraţi, dar noi vorbim tot rusă acasă, ca şi copiii noştri.

Când am ajuns în Statele Unite, am început să ţin un blog doar pentru că era un fel de psihoterapie pentru mine să scriu ce voiam. Scriam mai ales despre Orientul Mijlociu, dar, când s-a dat lovitura de stat în Ucraina, în 2014, am început să scriu despre evenimentele de acolo, iar blogul meu a devenit deodată, foarte repede, celebru pentru că scriam în engleză, dar dintr-un punct de vedere rus. Am fost surprins. Nu mă gândisem iniţial că blogul meu ar putea avea un cât de mic succes, dar, cum eram, prin formarea şi cariera mea, expert în chestiuni militare, mi-a fost uşor să văd că versiunea oficială despre faptele din Ucraina nu era adevărată" (Andrei Raevsky - „Interview du Saker, alias Andrei Raevsky", groupegaullistesceaux.wordpress.com, 31.10.2017).

Care este concluzia intermediară (la o săptămână de la declanşarea conflictului) a lui Andrei Raevsky, „the Saker"?

"Occidentul a făcut să i se urce Rusiei sângele la cap, forţând-o să intervină şi distrugând astfel orice şansă pentru ca UE să fie decolonizată în următorul deceniu, dacă nu mai mult. Occidentul i-a mai dat un pumn zdravăn Rusiei controlând foarte eficace naraţiunea. Dar ce se va întâmpla mai departe? Rusia a dezarmat şi în curând va denazifica Ucraina, e o evidenţă. Dar ce se va petrece după? Nu uitaţi că NU e vorba de Ucraina, ci de ansamblul viitoarei arhitecturi de securitate a Europei.
Aş zice, simplu, următoarele: în timp ce Rusia nu va invada UE şi nici măcar Polonia, războiul rus pentru a respinge NATO nu face decât să înceapă, şi acest război va dura LUNI DE ZILE, deci pregătiţi-vă pentru asta. E vorba de LUNI. Pregătiţi-vă pentru o luptă lungă şi grea" („One week into the Russian special operation in the Ukraine - update", idem).

Altă sursă verificată, Éric Verhaeghe şi site-ul pe care scrie, Le Courrier des stratèges, se exprimă destul de clar despre riscul la care se expune România într-o a doua etapă a războiului:

"În realitate, nimeni (şi e normal să fie aşa) nu cunoaşte cu adevărat scopurile războiului lui Vladimir Putin. Totuşi, aşa cum remarca Édouard Husson în ultimul său bilanţ al operaţiunilor de pe teren (din Ucraina. Édouard Husson scrie şi el pe Le Courrier des stratèges - n.n.), intelligence-ul american este eficace şi pare lucid în ceea ce priveşte situaţia reală. Ne putem deci încrede în temerile americane difuzate în sânul lui NATO în legătură cu o extindere a conflictului la România, de exemplu, sau în legătură cu ipoteza unui război lung. Emmanuel Macron a anunţat şi el acest război lung şi a desfăşurat trupe suplimentare în România, semn că există o îngrijorare semnificativă în această privinţă. Această alertă arată fragilitatea comentariilor jurnalistice care îşi bat joc de armata rusă fiindcă n-a luat în stăpânire în opt zile o ţară mai mare decât Franţa, dar mult mai slab înzestrată cu autostrăzi şi felurite drumuri de acces. Regăsim în această reacţie nenorocirile tipice ale societăţii spectacolului: confuzia dintre imaginile de la Hollywood şi realitate. Dar nu, invadarea Ucrainei nu e un film de război, nici o operaţiune de comunicare. Este fructul unei strategii îndelung cântărite, pregătite şi care se proiectează pe termen lung" („Comment Vladimir Poutine pourra(it) entraîner les USA dans une confrontation directe", lecourrierdesstrateges.fr, 3.02.2022).

În partea a doua a confictului din Ucraina, Rusia poate fi interesată să implice direct SUA, chiar şi cu utilizarea limitată a armelor nucleare. Avantajele pe care le deţine azi Rusia, cu rachetele ei hipersonice, dotate „clasic" sau nuclear, şi cu o apărare practic de nepătruns, o poate împinge spre decizii militare necunoscute până azi. Cei care se vor implica militar alături de Ucraina, chiar dacă sunt membri NATO, riscă să verifice pe pielea lor această teribilă ipoteză. Soliditatea NATO, cu al său faimos punct 5 din Tratat, nu a fost testată, în realitate, niciodată până azi.

Dar principala dimensiune a conflictului Rusia-Occident e cea economică. Charles Gave, un experimentat participant la viaţa economică şi financiară mondială (mulţi ani la Londra, Hong Kong etc.), autor al câtorva cărţi, printre care Des Lions menés par des ânes („Leii conduşi de măgari", Éditions Robert Laffont, 2001, ediţia a doua 2003), face o lungă analiză aplicată:

"Rusia e în echilibru bugetar, are excedente considerabile la conturile ei curente, o datorie externă şi internă foarte mică, rate ale dobânzii reale la obligaţiunile la 10 ani de peste 5 %, este excedentară în materie de energie, de produse agricole (grâu în special) şi de materii prime. În fine, Rusia are rezerve de schimb (doar 15 % în dolari) care acoperă practic doi ani de importuri, ceea ce e gigantic. Ca să rezumăm realitatea, lumea în general şi Europa în particular au mult mai mare nevoie de Rusia decât are Rusia nevoie de ele [...]. Europa e într-o situaţie imposibilă. Datoriile statelor sunt uriaşe, deficitele bugetare incontrolabile dacă ratele dobânzilor revin la un nivel normal, deficite externe inevitabile dacă preţul energiei continuă să crească, ratele dobânzilor reale la obligaţiunile la 10 ani sunt grav negative. Situaţia economică şi financiară a Europei este literalmante inversul celei de care beneficiază Rusia, ceea ce înseamnă că Europa este într-o situaţie dezastruoasă şi n-ar trebui în nici un caz să se lanseze într-un conflict cu Rusia. Căci, dacă Rusia taie exporturile sale de gaz şi de petrol, Europa va intra imediat într-o foarte puternică recesiune inflaţionistă, cam ca Marea Britanie în 1976-1977, şi euro va dispărea, confruntat cu furia popoarelor, ceea ce va genera o altă criză" („Guerre Russie-Ukraine : conséquences économiques et financières", institutdeslibertes.org, 28.02.2022).

P.S. O informaţie militară foarte recentă: „Batalionul nazist Aidar a suferit o grea înfrângere în sud-estul Ucrainei la 2 martie 2022. Peste 5.000 de soldaţi au fugit, inclusiv instructorii lor de la Greystone (fost Blackwater). Şi-au abandonat şi materialul pe care-l primiseră de la NATO. Batalionul nazist Azov continuă lupta" („Défaite du bataillon nazi Aïdar", voltairenet.org, 2.03.2022).

Petru Romoşan