• Tweet

Nelegitime și imorale totodată. Nu întâmplător, o regulă internațională este bătută în cuie. Într-o zonă de război nu poate fi organizat un referendum în condiții cât de cât legale. Indiferent de obiectivul urmărit. Nu te poți aștepta să-i întrebi pe cetățeni dacă vor să mănânce pâine albă sau pâine neagră și să obții un răspuns corect. De natură să reflecte voința reală a majorității cetățenilor. Dincolo de acest principiu universal acceptat, mai concret, care sunt particularitățile celor patru referendumuri din cele patru regiuni, pe care Federația Rusă intenționează să le anexeze în câteva zile?

Donețkul, Luganskul, Hersonul și Zaporojie sunt regiuni aflate sub ocupație. Parțială sau totală. O particularitate o prezintă Zaporojie, unde încă funcționează cea mai mare centrală nucleară din Europa, confiscată de armata Federației Ruse. Însă capitala acestei regiuni este în continuare în mâna armatei ucrainene. Cu atât mai inadecvat este un referendum. La un referendum trebuie să participe în principiu toți cetățenii cu drept de vot, dacă doresc acest lucru. Indiferent de etnie. Indiferent de opțiunile lor politice. În niciuna dintre cele patru regiuni aflate în stare de război nu mai există și nici nu ar putea exista o evidență clară a cetățenilor cu drept de vot. Una dintre consecințele războiului este mișcarea masivă de populație. Mulți ucraineni locuitori ai celor patru regiuni au părăsit zona, refugiindu-se în Ucraina sau în alte state europene, de groaza asasinatelor în masă, a torturilor, a violurilor, a jafurilor sau pur și simplu pentru că nu au mai avut un acoperiș deasupra capului. Pe aceștia nu încearcă nimeni să-i localizeze, ei nu sunt prinși în listele de vot și, în consecință, nu se vor putea pronunța la referendum. Alții - și mă refer acum la rusofoni - sunt și ei refugiați în teritoriile deținute oficial de Federația Rusă sau se află sub arme în diverse puncte ale frontului.

Deci nu există și nu pot exista liste cât de cât acceptabile cu persoane îndreptățite să participe la referendum. Un referendum nu se poate organiza sub ocupație. Sub presiunea armelor. Sub presiunea psihologică a celui care a inițiat respectivul referendum și care face tot ceea ce este posibil pentru a obține sau pentru a simula rezultatul dorit. Într-o chestiune atât de importantă cum este un ansamblu de modificări de granițe după cel de-al Doilea Război Mondial, legalitatea unui referendum este condiționată fără doar și poate de prezența unui mare număr de observatori neutri, care să urmărească cap coadă întregul proces. Ceea ce nu se va întâmpla în niciuna dintre cele patru regiuni. Și, în orice caz, cu sau fără cercetări de piață competente și independente, un referendum nu poate fi organizat, dacă rezultatul este dinainte planificat și cunoscut. Vor fi fi patru operațiuni de prestidigitație făcută sub presiunea armatelor de ocupație, astfel încât, la capătul următoarelor câteva zile, opinia pubică internațioală va fi informată că cetățenii respectivelor regiuni s-au pronunat cu o majoritate covârșitoare în favoarea anexării lor de către Federația Rusă. Consecința imediată și implacabilă este că aceste așa-zise rezultate nu vor fi recunoscute de comunitatea internațională.

Momentul ales de către Vladimir Putin pentru această operațiune este cu totul și cu totul greșit. Niciunul dintre principalele obiective, cele enunțate, nu a fost îndeplinit de către forțele de invazie și de ocupație. Dimpotrivă. Războiul fulger de trei zile durează nesfârșit de mult, Kievul nu a fost ocupat, conducerea politică a Ucrainei nu a fost schimbată și încredințată unui guvern marionetă, Odesa nu a fost luată și, în numai șase zile, sub aspectul teritoriului, armata Federației Ruse a pierdut tot ceea ce câștigase în șase luni. Statele occidentale au strâns rândurile, măresc cadența ajutoarelor acordate Ucrainei, la Organizația Națiunilor Unite un număr covâșitor de mare de state ale lumii s-au pronunțat ferm împotriva invadării Ucrainei, iar așa-zișii aliați ai Federației Ruse au pus coada între picioare și s-au dezis de Vladimir Putin, afirmând cât se poate de răspicat că acest război inițiat de el trebuie să înceteze.

Nu numai conjunctura politică este total nefavorabilă acestui demers, ci și conjunctura militară. Vladimir Putin a fost silit să abandoneze teza „operațiunii militare speciale" și să admită implicit că desfășoară un război în toată legea împotria unui stat vecin. Aceasta este consecința decretului de mobilizare parțială. Formal, mobilizarea parțială, așa cum a fost ea definită de către Kremlin, înseamnă chemarea sub arme a unor rezerviști reprezentând cel mult 1,5% din potențialul Federației Ruse, iar cifra care ne-a fost avansată este de 300.000 de viitori militari. Care vor fi instruiți cât de cât adecvat, echipați și aduși pe front, prin complicate operațiuni logistice, în circa trei luni. Împreună cu ce a mai rămas viu și nerănit din armata rusă dizlocată pe frontul ucrainean, totalul forțelor umane va fi inferior cu cel puțin o treime forțelor ucrainene. Și, în mod cert, mult mai slab echipate și înarmate.

În aceste condiții, din nou calculele la Kremlin sunt greșite. Noile efective umane nu vor putea genera o răsturnare de situație. Tocmai de aceea, în ecuație Vladimir Putin a introdus două particularități. Prima, care a scandalizat din nou opinia publică internațională, este teza conform căreia, odată anexate cele patru regiuni și considerate teritorii ale Federației Ruse, orice acțiune a forțelor armate ucrainene în respectivele zone va putea fi taxată drept un atac armat împotriva Federației Ruse. Și, conform noii doctrine militare, Federația Rusă se poate apăra utilizând arsenalul nuclear. Și poate la nevoie ataca chiar și state NATO de pe flancul sud-estic, tot nuclear, pentru a distruge bazele logistice de aprovizioare cu armament a trupelor ucrainene. Iar aici intervine o prognoză înspăimânătoare a lui Friedman, unul dintre cei mai importanți și confirmați analiști geostrategi ai Statelor Unite, care susține că România și Polonia, fix în această ordine, urmează să fie supuse unor atacuri nucleare.

A doua circumstanță la care mă refer este că, deși aparent sunt vizați doar 300.000 de recruți, decretul semnat de Vladimir Putin se referă la toate persoanele cu vârste între 18 și 65 de ani apte să lupte în război. Ceea ce ne conduce la o cifră înspăimântăoare de aproape 100 de milioane de persoane. Să mai adăugăm că aceștia nu au voie să părăsească teritoriul Federației Ruse decât cu aprobarea Ministerului Forțelor Armate.

Prizonieri în propria țară, care le refuză dreptul de a se deplasa în alte state, și sancționați de aproape întreaga comunitate internațioală, care le refuză vizele turistice, rușii se trezesc din amorțeală într-un adevărat coșmar. Cine nu a reușit și nu reușește să fugă, strânge provizii pentru a le lăsa familiei și așteaptă ordinul de încorporare sau pur și simplu se revoltă. Revoltele de ieri și din noaptea precedentă, oricât de mult au fost mediatizate, sunt nesemnificative. Forțele de ordine au intervenit cu brutalitate, au împiedicat populația să se adune, au arestat oameni la grămadă, circa 2.000 din 25 de orașe ale Federației Ruse, și încearcă să pună capacul pe o revoltă, a cărei amploare poate să crească cu repeziciune.

Cel patru referendumuri ilegale nu vor fi de natură să potolească spiritele nici în plan național, nici în plan internațional. Nu mă număr printre cei care îl consideră pe Putin mort și apoi demis și nici nu prognozez că regimul său va fi înlocuit cât ai zice „pește", în ciuda gravelor eșecuri și crimelor de care se face vinovat. Dar toate cele de mai sus sunt semne, după opinia mea concludente, că Federația Rusă este foarte departe de a marca vreun gol în acest război cu Ucraina.

Sorin Rosca Stanescu