Fost antrenor la naționala României, în stare gravă. A ajuns să cântărească doar 40 de kilograme!

Postat la: 18.09.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Florin Marin (72 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din fotbalul românesc, se află internat în spital, într-o stare gravă. "Flocea", cum era poreclit fostul fundaș care a jucat la Rapid și Steaua, a ajuns de nerecunoscut, cântărind doar 40 de kilograme.

Florin Marin suferă de mai multe afecțiuni, printre care și demență în ultimul stadiu. Boala a avansat extrem de rapid în ultimele luni, iar medicii sunt rezervați. Câțiva dintre foștii colegi ai lui Florin Marin de la Steaua l-au vizitat la spital și nu și-au putut stăpâni lacrimile când l-au văzut.

Florin Marin a jucat aproape 300 de meciuri la nivel de prima divizie, iar apoi a devenit antrenor. Printre numeroasele echipe pe care le-a antrenat s-a numărat și naționala României, în perioada 2011-2014, ca secund al lui Victor Pițurcă. Ca antrenor principal, Florin Marin a activat la echipe precum Rapid, Dinamo și Universitatea Craiova. La finalul anului 2024, Florin Marin a fost numit de Gigi Nețoiu la conducerea lui FC Voluntari, însă a părăsit echipa după puțin timp, din cauza problemelor de sănătate.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Fost antrenor la naționala României, în stare gravă. A ajuns să cântărească doar 40 de kilograme!

Postat la: 18.09.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Florin Marin (72 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din fotbalul românesc, se află internat în spital, într-o stare gravă. "Flocea", cum era poreclit fostul fundaș care a jucat la Rapid și Steaua, a ajuns de nerecunoscut, cântărind doar 40 de kilograme.

Florin Marin suferă de mai multe afecțiuni, printre care și demență în ultimul stadiu. Boala a avansat extrem de rapid în ultimele luni, iar medicii sunt rezervați. Câțiva dintre foștii colegi ai lui Florin Marin de la Steaua l-au vizitat la spital și nu și-au putut stăpâni lacrimile când l-au văzut.

Florin Marin a jucat aproape 300 de meciuri la nivel de prima divizie, iar apoi a devenit antrenor. Printre numeroasele echipe pe care le-a antrenat s-a numărat și naționala României, în perioada 2011-2014, ca secund al lui Victor Pițurcă. Ca antrenor principal, Florin Marin a activat la echipe precum Rapid, Dinamo și Universitatea Craiova. La finalul anului 2024, Florin Marin a fost numit de Gigi Nețoiu la conducerea lui FC Voluntari, însă a părăsit echipa după puțin timp, din cauza problemelor de sănătate.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE