Austeritatea lui Bolojan ne duce la sapă de lemn: consum mai mic cu 4%, 130.000 de firme închise, 20.000 de concedieri. Avertismente în valuri privind recesiunea
Postat la: 18.12.2025 |
Austeritatea impusă de Guvern a venit cu efecte în lanț care se văd deja în economie. Consumul, motorul principal al creșterii economice, a scăzut cu 4%, una dintre cele mai abrupte căderi din Uniunea Europeană. În același timp, peste 130.000 de firme au intrat în insolvență sau faliment și asociaţiile patronale cer adoptarea urgentă a unui pachet de relansare economică pentru a nu intra în recesiune.
Pentru antreprenorii români, anul se apropie de final sub semnul supraviețuirii. Modificările fiscale operate pe parcursul anului - creșteri de taxe, majorarea TVA și accize mai mari - au pus o presiune suplimentară pe mediul de afaceri, deja slăbit. Primul efect major al acestor măsuri de austeritate a fost scăderea consumului cu 4%. Tradus în termeni simpli, românii cumpără mai puțin, iar firmele vând mai greu. România ajunge astfel în topul negativ al statelor europene la capitolul contracție a consumului, un semnal clar că politicile fiscale au frânat economia în loc să o stabilizeze.
În primele opt luni ale anului 2025, companiile din România au notificat Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în legătură cu concedierea colectivă a aproximativ 20.000 de angajați. Mii de oameni au rămas fără locuri de muncă fie pentru că firmele nu au mai putut susține costurile salariale, fie pentru că au intrat în faliment, fie pentru că și-au mutat activitatea în state cu taxe mai mici și forță de muncă mai ieftină. Austeritatea s-a tradus, în practică, prin pierderea locurilor de muncă și printr-un climat de nesiguranță economică.
În acest context, președintele României, Nicușor Dan, a lansat, în urmă cu o lună, un apel către mediul de afaceri, cerând implicare directă în conturarea unui pachet de relansare economică. Șeful statului a recunoscut deschis limitele administrației și lipsa capacității de a transforma idei în politici publice funcționale.
„Care sunt direcțiile pe care noi, în negocierea cu Comisia, vrem să le dezvoltăm în România? Vrem punctul dumneavoastră de vedere în această negociere. Bugetul național - care sunt zonele economice pe care vrem să le stimulăm? Avem o analiză a schemelor de ajutor de stat, ce a reușit, ce a eșuat, avem o perspectivă pe următorii ani? Eu nu am, dar dumneavoastră și specialiștii pe care noi să-i plătim, dumneavoastră să-i plătiți, pot să o aibă, astfel încât dezbaterea pe bugetul pe 2026 să aibă o puternică componentă cu privire la economia națională. La fel, putem să vorbim de procesul legislativ. Sunt chestiuni care vizează mediul economic, sunt chestiuni care vizează educația. Cum facem ca școala și ce produce școala să fie în acord cu ce așteptați dumneavoastră în piață, ca forță de muncă?
Teoretic, dumneavoastră ar trebui să trimiteți către Guvern niște principii, iar acolo niște specialiști să elaboreze aceste principii și să le transforme în acte legislative, diverse normative. Această teorie nu funcționează, pentru că nu există capacitatea administrativă de a transforma niște idei care sunt corecte în niște principii. În momentul ăsta. Noi vrem să facem un stat care, într-un termen rezonabil, să poată să facă asta. Dar, în momentul acesta, nu există această capacitate administrativă, să o spunem foarte clar. Și atunci, vă rog, în această perioadă de tranziție, să faceți ceea ce în mod normal nu ar trebui să faceți dumneavoastră și ar trebui să facă administrația, să veniți cu propunerile gata făcute pentru a fi implementate", a transmis la începutul lunii trecute şeful statului.
În urma acestui apel, reprezentanții mediului de afaceri pregătesc un set de propuneri pentru relansarea economică și pentru sprijinirea antreprenorilor. Pachetul vizează măsuri concrete pentru susținerea economiei românești și creșterea competitivității în context european și global, într-un moment în care austeritatea a adus economia la limita blocajului. În timp ce Guvernul vorbește despre echilibre bugetare, economia reală plătește nota de plată a austerității: consum mai mic, firme mai puține și locuri de muncă pierdute.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ministrul Finanțelor avertizează că România depinde de banii din PNRR pentru 2027. Când va fi gata bugetul pentru anul viitor
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizeaza ca pregatirea bugetului pentru 2027 depinde de completarea tuturor d ...
-
Prima reacție a Comisiei Europene în privința unirii dintre Republica Moldova și România. Maia Sandu: "Vreau ca țara mea să fie în siguranță și vreau ca țara mea să fie liberă"
Comisara europeana pentru Extindere, Marta Kos, a oferit prima reacție a unui oficial european de rang inalt privind pos ...
-
PSD și AUR fac din nou alianță în Parlament: partidele lui Grindeanu și Simion l-au votat un loial al lui Marcel Ciolacu ca șef al Curții de Conturi
Sorin Lazar, fost deputat de Buzau considerat un loial al fostului președinte PSD Marcel Ciolacu, a fost votat de Parlam ...
-
1,2 miliarde de euro ar putea intra în bugetul României până la finalul anului: Nazare explică situația fondurilor SAFE
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, explica situația fondurilor pe care Romania le mai are de incasat prin programul ...
-
Zile fripte pentru George Simion: Călin Georgescu a fost propus la șefia AUR - „E liderul suprem!"
Un lider din AUR il propune pe Calin Georgescu pentru funcția de președinte al partidului AUR. Mohammad Murad crede ca G ...
-
O nouă lovitură pentru românii care nu vor buletine cu cip: "Batjocura cardului de identitate"
Statul a cheltuit cel puțin 41 de milioane de euro in 15 ani pentru un sistem care continua sa provoace dificultați și r ...
-
Alexandru Nazare semnalează că România riscă să primească "cartonașul roșu": Ce se pregătește pentru taxele din 2027 și unde vrea Guvernul să taie din cheltuieli
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca instituțiile statului vor trebui sa identifice soluții pentru reducere ...
-
Anularea alegerilor prezidențiale din 2024: Simina Tănăsescu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale pentru democrație
Președinta Curții Constituționale a Romaniei (CCR), Simina Tanasescu, a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale ...
-
Ursula von der Leyen vine luni în România ca să le dea ordine directe lui Nicușor Dan și Luca Niculescu
Șefa birocrației de la Bruxelles, Ursula von der Leyen, vine in vizita fulger in țara noastra. Administrația Prezidenția ...
-
Maia Sandu vorbește despre unirea cu România în presa maghiară: „Trebuie să căutați soluții, chiar dacă par neobișnuite"
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat intr-un interviu acordat unei publicații din Ungaria ca unirea țari ...
-
Cum se apără un fost ministru surprins la salonul de manichiură în timp ce trebuia să fie în Parlament. „M-am dus la ora 9:00 dimineața, la ora 9:30 am fost în Parlament"
Deputatul PNL Ionuț Stroe a oferit primele explicații dupa ce a fost surprins la un salon de manichiura din București, i ...
-
Manevră importantă a Pentagonului în România imediat după înfrângerea republicanilor în SUA: Nicușor Dan și Luca Niculescu convocați de numărul doi al Armatei SUA
Președintele Nicușor Dan are programata miercuri, la Palatul Cotroceni, o intrevedere cu Elbridge Colby, subsecretarul a ...
-
Planul gândit de Luca Niculescu ca să treacă reformele prin Parlament: Pregătește măsuri riscante pe care sa-si asume răspunderea
Guvernul Luca Niculescu ia foarte serios in calcul sa iși asume raspunderea in Parlament pentru Legea bugetului, cel mai ...
-
Ministrul Finanțelor a publicat raportul guvernării Bolojan: Deficitul a scăzut, încasările au crescut. Care sunt cifrele exacte
Ministerul Finanțelor a publicat marți raportul privind execuția bugetara pe trimestrul al treilea din 2026, document so ...
-
Alfred Simonis a primit peste 150.000 de euro cadou de nuntă și de botez pentru primii doi copii. TOP 5 - Cine îl întrece
Liderul PSD, Alfred Simonis, și-a botezat in acest week-end cel de-al treilea copil. Nu se știe deocamdata cați bani a p ...
-
Gheorghe Piperea acuză Guvernul că îi induce în eroare pe români cu promisiuni și spune că singura șansă de a mai bloca majorarea imensă a impozitelor pe locuințe este instanța
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea acuza Guvernul ca ii induce in eroare pe romani cu promisiuni privind amanarea ma ...
-
Ministrul Economiei: "O să vă îngroziți! Este inadmisibil! Am găsit sume uriașe necheltuite pentru investiții"
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, sustine ca a gasit sume uriase necheltuite in bugetul institutiei pe care a preluat- ...
-
Veste importantă pentru românii care au muncit în străinătate: Se pregătește o schimbare majoră la plata pensiilor
Romanii care au lucrat in mai multe țari ar putea beneficia de o noua regula privind acordarea pensiilor. O inițiativa l ...
-
Începe procesul de corupție, în care e implicat și fostul premier Ilie Bolojan
Dosarul de corupție in care au fost trimiși in judecata omul de afaceri Fanel Bogoș, fostul secretar general adjunct al ...
-
Ce decizie a luat Alexandru Nazare privind impozitarea proprietăților la valoarea de piață începând cu anul viitor. Ministrul de Finanțe dă explicații
Romanii pot rasufla ușurați cel puțin inca un an: impozitul pe proprietate stabilit prin raportare la valoarea de piața ...
-
Dan Motreanu spune ce rol i-a mai rămas lui Luca Niculescu și că: "Sorin Grindeanu se comportă ca adevăratul premier"
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, lanseaza un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu ...
-
Șoșoacă susține că Vaticanul a confirmat că latina se trage din română. Spune și că ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2024 cu 67,5% din voturi
Diana Șoșoaca a susținut vineri, 23 octombrie, la o conferința organizata la Belgrad, ca limba latina provine din romana ...
-
Curg dosarele penale pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la președinție, noi audieri
Calin Georgescu ar fi audiat intr-un nou dosar penal, al cincilea deschis pe numele sau. Dosarul vizeaza acuzații legate ...
-
Premierul Niculescu și-a ales șefă de cabinet, o diplomată cu experiență de 15 ani. A lucrat la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numita șef de cabinet al premierului Luca Niculescu, funcție cu rang de secretar d ...
-
Franța ar fi preluat rolul României de principal susținător al Moldovei la UE: Miza primei vizite externe a lui Luca Niculescu
Criza politica de la București ar fi slabit sprijinul diplomatic oferit Republicii Moldova in negocierile europene, iar ...
-
Diana Șoșoacă anunță la televiziunea Kremlinului sfârșitul Uniunii Europene. Care e termenul avansat de europarlamentară
Europarlamentara Diana Șoșoaca, președinta S.O.S. Romania, a facut noi declarații impotriva Uniunii Europene intr-o inte ...
-
Șeful de facto al Executivului: Guvernul Niculescu a adoptat prima Ordonanță de Urgență și a decis atribuțiile vicepremierului Marian Neacșu
Guvernul Luca Niculescu a adoptat, in prima ședința, o ordonanța de urgența care stabilește atribuțiile vicepremierului ...
-
Scandal după comunicatul SRI despre Ludovic Orban. Vicepreședinte PNL: „Eroare gravă și ieșire instituțională impardonabilă"
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru critica dur Serviciul Roman de Informații (SRI) dupa comunicatul prin care institu ...
-
Șeful CNAS a demisionat. Rogobete: „Mă bucur că un om lipsit de viziune a plecat. Criza fără precedent se datorează președintelui demisionar 100%"
Președintele Casei Naționale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Horațiu Moldovan, și-a dat demisia din funcție, in context ...
-
Reacția lui Alexandru Nazare după mesajul transmis de Moody's înaintea votului pentru noul Guvern: Agenţia avertizează că procesul de consolidare are riscuri ridicate
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, afirma ca agentia Moody's considera „pozitiva" evolutia tarii, in conditii ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu