• Tweet

Senatul a aprobat proiectul de lege prin care debitorii băncilor nu vor mai putea fi deposedați abuziv de propriile locuințe, fiind aruncați samavolnic în stradă, fără un proces în care să aibă posibilitatea de-a se apăra. Urmează ca și Camera Deputaților, care este for decizional în această materie, să se pronunțe în perioada următoare.

Băncile sunt înnebunite, raportat la această modificare legislativă, iar executorii judecătorești sunt disperați, pentru că se atentează la profiturilor lor nesimțite, care cel mai adesea depășesc anual milionul de euro declarați de căciulă. În România zilelor noastre, executarea silită a debitorilor se desfășoară fără niciun fel de scrupule, în detrimentul total al acestora, dar și cu încălcarea unor norme europene contrare, față de care legiuitorul român nu s-a sinchisit până-n prezent.

Ceea a făcut ca abuzuri incredibile, urmate de tragedii familiale și nenorociri, să se afle pe ordinea de zi a unor băncilor comerciale, a firmelor de recuperare debite - ce funcționează la limita legalității și chiar dincolo de ea - și-a unor șacali de pe lângă Justiția română, respectiv executori judecătorești fără scrupule. Toți aceștia au profitat din plin și în mod continuat de prevederile strâmbe ale OUG nr. 99/2006 (art. 120) și ale noului Cod de procedură civilă (art. 622 și 665).

Abuzurile trebuie oprite

Să fim bine înțeleși: nimeni nu spune că omul care s-a împrumutat ori este dator creditorului nu trebuie să-și achite obligația pe care o are față de acesta. Dar de-aici și până la a distruge viața acestuia și a familiei sale ar trebui să fie o cale lungă. Pentru că acela care nu-și poate achita datoria în termenul scadent, dar totuși plătește lunar din puținul pe care-l are, nu trebuie să ajungă, împreună cu familia sa pe stradă, și să doarmă sub cerul liber.

Pentru că acela care datorează o mie de euro nu trebuie pus în situația de a-i fi vândută casa la licitație, la jumătate de preț sau chiar mai puțin, ca din această escrocherie legală să se înfrupte în primul rând executorul judecătoresc și apoi debitorul, uneori chiar firma de recuperare creanțe. Pentru că datornicul de bună credință, ajuns în nevoie, trebuie ajutat de lege și de societate ca să-și achite datoria, iar nu să fie omorât de către executorul judecătoresc, care-și umflă conturile din necazul lor, și chiar de către stat, care-i impune în mod ticălos plata TVA pe datorie, de parcă nenorocitul și-ar fi cumpărat ceva ori ar fi făcut vreo afacere.

Încălcarea dreptului la apărare

La ora actuală, atunci când are de recuperat o creanță, deținătorul unui titlu executoriu (bancă ori recuperator) apelează la un executor judecătoresc, iar acesta este obligat să se adreseze instanței de judecată, în maximum trei zile, pentru încuviințarea executării silite a debitorului. Instanța soluționează cererea în termen de maximum șapte zile, prin încheiere în camera de consiliu, fără citarea părților.

În acest moment, executorul judecătoresc recurge simultan sau succesiv (de regulă simultan) la toate modalitățile de executare ca să-l „omoare" pe debitor, indiferent dacă acesta se află în plată ori întâmpină dificultăți neprevăzute în returnarea creanței. Mai clar, hiena judecătorească pune poprire pe conturile bancare ale debitorului, dacă există, pe salariu ori pensie și, în același timp, se îndreaptă spre bunurile mobile și imobile ale necăjitului, pentru a le scoate la licitație.

UE condamnă abuzurile, la noi sunt permise

În mod cu totul absurd, încheierea prin care se încuviințează executarea silită se dă fără citarea părților, nefiind supusă niciunei căi de atac din partea debitorului, contrar Dreptului Uniunii Europene, acestuia încălcându-i-se astfel posibilitatea de-a se apăra. Mai exact, Curtea de Primă Instanță a UE de la Luxemburg a decis că e inadmisibil ca debitorului să i se refuze dreptul de-a se opune încuviințării executării silite, mai ales pe baza unor contracte în care se regăsesc clauze abuzive.

În România, în marea majoritate a cazurilor, debitorul nici nu află de hotărârea instanței, decât atunci când i-o pune în față executorul și începe să-l execute. Mai departe, debitorul are posibilitatea ca, în termen de 15 zile, să depună o Contestație la executare în instanță, care nu oprește executarea, ceea ce înseamnă că trebuie să solicite și suspendarea acesteia, până la soluționarea contestatției.

Bineînțeles, în ambele cazuri trebuie plătite taxe judiciare de timbru raportat la creanță plus pretențiile nesimțite ale executorilor judecătorești aferente efortului acestuia. Ceea ce este o inepție, pentru că dacă omul n-a avut bani ca să-și mai achite ratele, de unde va face rost ca să nu-i fie scoasă casa la licitație? Și de-aici se nasc o serie întreagă de abuzuri de nedescris, așa cum ZiuaNews a relatat pe larg în cele 14 episoade din ciclul „Șacalii de pe lângă Justiția română".

Executările silite nu trebuie aplicate pe sub mână

Inițiativa legislativă adoptată de senatori, care abrogă art. 120 al OUG nr. 99/2006 („Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii") îi va obliga pe creditori să-i acționeze pe debitori în judecată, iar instanța să decidă dacă executarea silită se impune, precum și modul în care va fi aplicată, oferindu-i intimatului posibilitatea de a se apăra. Astfel, nici dreptul la apărare a justițiabilului nu va mai fi încălcat, nici creditorul, recuperatorul și executorii judecătorești nu vor mai putea comite crase abuzuri, aruncând mii de datornici de bună credință în stradă. Din păcate, nici abrogarea acestui articol ticălos nu va fi suficientă.

În atenția Camerei deputaților

Dacă deputații vor avea voința și vor pricepe exact cum stau lucrurile, vor trebui să mai efectueze o modificare, de astă dată a noului Cod de procedură civilă, eliminând din art. 665 alin. 4) cuvântul „simultan". „Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare."

În acest mod, debitorii nu vor mai rămâne fără locuințe când au chef creditorii și uneltele acestora, pentru datorii de câteva mii de lei pe care le pot achita, în timp, din venituri. Sau crențele înregistrate din cauze obiective nu vor mai putea fi declarate scadente la un anumit termen, când există posibilitatea ca debitorul să le achite într-un termen mai lung, în urma unei reeșalonări.

Dan Coste