Cine se presupune că va fi succesorul lui Tim Cook. Apple grăbește pregătirile pentru tranziţia conducerii companiei

Postat la: 16.11.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Apple îşi intensifică pregătirile pentru tranziţia conducerii companiei, pe măsură ce compania se pregăteşte ca Tim Cook să renunţe la funcţia de CEO chiar de anul viitor, a relatat vineri Financial Times.

John Ternus, vicepreşedinte senior responsabil de ingineria hardware, este considerat de mulţi drept succesorul cel mai probabil al lui Cook, potrivit unor surse citate de publicaţie.

Apple nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea Reuters.

Ziarul scrie că membrii consiliului de administraţie şi directorii de top ai producătorului de iPhone-uri au intensificat recent pregătirile pentru predarea conducerii, după mai bine de 14 ani în care Cook s-a aflat la vârful companiei.

Potrivit FT, este puţin probabil ca Apple să anunţe un nou CEO înainte de următorul raport financiar din ianuarie, care include perioada critică a sărbătorilor.

Cook a devenit CEO în 2011, după ce Steve Jobs, cofondatorul companiei, a demisionat, încheindu-şi mandatul istoric la gigantul tehnologic.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Cine se presupune că va fi succesorul lui Tim Cook. Apple grăbește pregătirile pentru tranziţia conducerii companiei

Postat la: 16.11.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Apple îşi intensifică pregătirile pentru tranziţia conducerii companiei, pe măsură ce compania se pregăteşte ca Tim Cook să renunţe la funcţia de CEO chiar de anul viitor, a relatat vineri Financial Times.

John Ternus, vicepreşedinte senior responsabil de ingineria hardware, este considerat de mulţi drept succesorul cel mai probabil al lui Cook, potrivit unor surse citate de publicaţie.

Apple nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii din partea Reuters.

Ziarul scrie că membrii consiliului de administraţie şi directorii de top ai producătorului de iPhone-uri au intensificat recent pregătirile pentru predarea conducerii, după mai bine de 14 ani în care Cook s-a aflat la vârful companiei.

Potrivit FT, este puţin probabil ca Apple să anunţe un nou CEO înainte de următorul raport financiar din ianuarie, care include perioada critică a sărbătorilor.

Cook a devenit CEO în 2011, după ce Steve Jobs, cofondatorul companiei, a demisionat, încheindu-şi mandatul istoric la gigantul tehnologic.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE