PROBAȚIUNEA - pariul pierdut al sistemului judiciar (III)

• Tweet

În societatea românească, persoanele condamnate dar lăsate în libertate nu au nicio șansă de reabilitare și reintegrare în viața cetății, câtă vreme instituția probațiunii funcționează mai mult pe hârtie. Fie că este vorba despre amânarea sau suspendarea executării pedepsei, fie despre eliberarea condiționată din penitenciar, înainte de ispășirea întregii pedepse, infractorii ajung în situația de a recidiva în proporție de 70%.

Și aici ar trebui să intervină consilierii de probațiune, numai că aceștia sunt compleșiți numeric, își desfășoară activitatea în sedii precare, fără pază și în lipsă unor dotări minimale, iar Guvernul Cioloș dă dovadă de o amorțire totală față de acest fenomen. Potrivit statisticilor, numărul persoanelor aflate în supravegherea consilierilor de probațiune, la nivelul întregului teritoriu, se ridica la 40.034 de majori și minori. În realitate, infractorii condamnați aflați în libertate sunt mult mai mulți, apropiindu-se de cifra de 60.000, ceea ce reprezintă peste dublul infractorilor aflați în spatele gratiilor. Ei bine, de toți aceștia trebuie să se ocupe 355 de consilieri de probațiune, dacă poate cineva considera realistă această situație.

Sute de infractori la un consilier

Este știut că, începând cu februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri în materie penală, legislația s-a îmblânzit substanțial în privința executării pedepselor cu privare de libertate. Ceea ce a dus la diminuarea proporțională a populației din pușcării, mai mult decât ar fi făcut-o o amnistie sau o grațiere generală pentru anumite fapte.

Astfel, dacă în 2013 aveam 33.434 de deținuți, în 2015 au fost contabilizați doar 28.334, adică cu 5.100 mai puțini, aceștia aflându-se printre noi. Dar numărul consilierilor de probațiune, care ar trebui să-i supravegheze, a rămas același, lasă că și așa aparatul era cu mult subdimensionat. Dacă media europeană a infractorilor liberi, pe care un consilier de probațiune îi are în supraveghere, este de aproximativ 25, la noi depășește cu mult suta de persoane. Spre exemplu, la București sunt 270 de infractori/consilier de probațiune, la Arad peste 300, iar în Teleorman peste 400.

Detenția, fabrică de recidiviști

Pe lângă activitatea propriu-zisă de supraveghere a majorilor și minorilor care au suferit o condamnare, dar au fost lăsați în libertate, consilierii de probațiune trebuie să sprijine instanțele de judecată în individualizarea pedepselor, să facă parte din comisiile din penitenciare care propun eliberarea condiționată a deținuților, ducând la îndeplinire o serie întreagă de alte atribuții.

Probațiunea este cu atât mai utilă cu cât cel care iese din pușcărie, iar societatea nu-i oferă nicio șansă de reintegrare socială, va ajunge din nou în spatele gratiilor. La fel și cel aflat la prima condamnare, care continuă să trăiască într-un mediu infracțional, fiindcă societatea nu-i oferă nicio alternativă. Ceea ce înseamnă că detenția nu numai că n-are niciun rol educativ pentru infractori, ci s-a transformat într-o fabrică de recidiviști în adevăratul înțeles al cuvântului. În concluzie, nu ctitorirea de noi penitenciare este soluția optimă pentru rezolvarea suprapopulării acestora și diminuarea recidivei, ci întărirea și eficientizarea instituției probațiunii, iar nu ignorarea ei de către un guvern, fie el și tehnocrat.

„Delicvenții trebuie să-și însușească valorile pro-sociale"

Crina Mocanu, lider al Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune: „Pentru un deținut ieșit din penitenciar este foarte greu să se angajeze, fiindcă aproape peste tot i se solicită cazierul judiciar. Noi colaborăm cu anumiți angajatori (de exemplu Atelierul fără frontiere), unde aceste persoane supravegheate pot fi angajate cu carte de muncă, cu posibilitatea de promovare sub niște reguli ceva mai stricte decât restul angajaților. Până la urmă, ce înseamnă reintegrarea? Delicvenții trebuie să-și însușească valorile pro-sociale, plecând de la modul în care se îmbracă, forma de adresare, comportament etc. Și aici vorbim despre persoane provenite din diverse medii, nu numai de oameni aflați la limita sărăciei, ci și tineri de bani-gata, care au săvârșit infracțiuni din culpă, cum sunt accidentele de circulație. Ce șansă de reabilitare mai au aceștia sau minorii, după ce-au făcut pușcărie? Niciuna. Și-am să vă dau un exemplu edificator în acest sens. Un tânăr și-a omorât trei prieteni într-un accident de circulație, în drum spre mare. Omul acesta este oricum terminat din punct de vedere psihic; să-l mai arunci și-n pușcărie, pentru câțiva ani, înseamnă să-l termini definitiv, șansele de reabilitare fiind extrem de reduse, în condițiile-n care respectivul avea familie, copil și un loc de muncă stabil. E drept, unele persoane știu și înțeleg să valorifice șansa care li se oferă să nu meargă la pușcărie, altele nu. Dar asta nu înseamnă că societatea nu trebuie să încerce reabilitarea lor, dacă judecătorul îi condamnă, dar decide să-i lase în libertate, să le mai acorde o ultimă șansă".

Dan Coste