• Tweet

Începând din data de 13 aprilie anul curent și până vineri, 22 aprilie, zilnic între orele 14.00 - 16.00, consilierii de probațiune pichetează Ministerul Justiției cerând „Recunoaștere, Repoziționare și Respect".

Cu excepția câtorva încurajări în treacăt, inclusiv a ministresei Raluca Prună, niciun oficial din minister nu s-a obosit să-i invite pe protestatari la dialog. Prea preocupate cu înmormântarea lui Fane Spoitoru și canonizarea lui Arsenie Boca, toate televiziunile - inclusiv cele de știri - au omis până acum să reflecteze evenimentul. Oare de ce?

La nivelul anului trecut, în pușcăriile din România se aflau 28.334 de condamnați, păziți de 12.657 de gardieni. Adică, un paznic la 2,4 pușcăriași. În libertate avem circa 60.000 de persoane condamnate, care sunt supravegheate și îndrumate spre reabilitare de 355 de consilieri de probațiune. Adică, un consilier la 169 de infractori și majori și minori, când media europeană se ridică la maximum 25 de condamnați la un consilier. Dacă CEDO ne tot condamnă pentru condițiile precare din penitenciarele supraaglomerate, în privința infractorilor în libertate domnește o indiferență generalizată, atât în interiorul cât și în exteriorul țării.

Sute de infractori liberi, la un singur consilier de probațiune

Protestatarii care pichetează Ministerul Justiției reclamă faptul că, de ani de zile, niciun post de consilier de probațiune n-a fost scos la concurs, angajații din sistem ajungând să aibă în evidențe și peste 400 de persoane condamnate în libertate, ceea ce este de-a dreptul nerealist. Cu toate că probațiunea a fost concepută ca alternativă viabilă pentru „academiile" de infractori din penitenciare, la fel ca în restul țărilor europene, cabinetului Dacian Cioloș puțin îi pasă de această problemă și, cu atât mai puțin, de siguranța cetățeanului.

Desigur, pe hârtie există sumedenie de planuri și angajamente, chiar și suplimentarea personalului de probațiune cu 565 de posturi, dar cine să le pună în aplicare, cât timp există alte și-alte priorități? Dar chiar și cu suplimentarea respectivă, media condamnaților în libertate supravegheați de un consilier de probațiune va scădea doar la 70, în condițiile-n care sindicatul din branșă consideră că s-ar putea descurca doar cu 45 de persoane, față de media europeană de 25. Că așa sunt românii, mai destoincii.

Mai mult o glumă proastă, decât o realitate

O altă nemulțumire a protestatarilor se referă la discriminarea la care sunt supuși consilierii de probațiune, salarizarea acestora fiind mult inferioară celorlalte categorii de personal din justiție. Asta în ciuda faptului că legile în domeniu spun cu totul altceva, dar cine să le respecte? Cât despre dotări și siguranța angajaților, situația este de-a dreptul aberantă. Cei 21 de consilieri de probațiune din București, spre exemplu, dispun de un sediu impropriu cu câteva camere, un singur autoturism, o singură imprimantă, pe un computer înghesuindu-se trei angajați.

Mai mult, siguranța consilierilor de probațiune, care lucrează numai cu infractori, nu este asigurată de Jandarmeria română, așa cum prevede legea specifică. Cu alte cuvinte, acești angajați sunt total ignorați de minister, recte de premierul Dacian Cioloș, problematica în discuție neîncăpând pe agenda de lucru a cabinetului tehnocrat. În schimb, consilierilor li se cere să supravegheze reintegrarea socială a mai multor persoane decât pot ține minte, probațiunea din această țară devenind mai mult o glumă proastă decât o realitate.

Consilierii, copleșiți de volumul de muncă

Dacă o persoană condamnată iese din pușcărie mai rea decât a intrat și mai predispusă la mai multe infracțiuni ca înainte - lucru demonstrat deja -, infractorul lăsat în libertate de capul lui nutrește percepția că poate trăi în continuare dincolo de lege, din moment ce nimeni nu-l bate la cap după ce-a promit o pedeapsă cu amânarea sau suspendarea executării, ori a fost eliberat condiționat din penitenciar.

Consilierii de probațiune sunt copleșiți de volumul enorm de muncă, pur și simplu nemaiputându-i face față, activitatea peste program devenind o stare de normalitate, nu o excepție. „Nu avem timpul necesar de a pune în executare hotărârile și deciziile instanțelor de judecată, ceea ce contravine legii, ne-a declarat Crina Mocanu, președinta Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune. Este imposibil să pui în executare toate sentințele, când ne vin câte 20 de dosare odată.

La prima întâlnire prezentăm persoanei ce are de făcut pe perioada supravegherii, după care evaluăm riscul de recidivă al acesteia, în cadrul unui interviu, care poate dura și până la trei ore. Vorbim despre familie, locuință, educație școlară, aspirații și dezamăgiri, tocmai pentru a determina care sunt factorii de natură să inhibe sau nu comportamentul infracțional al persoanei respective. Dar cum să realizezi toate acestea, când numai la nivelul Bucureștiului, fiecare consilier are în supraveghere circa 270 de persoane?" se întreabă lidera se sindicat, ne întrebăm și noi.

Cioloș doarme liniștit

Ministrul Raluca Prună cunoaște perfect situația deplorabilă și bătaia de joc la care este expusă de către stat instituția probațiunii din România, considerând rezolvarea finanțării și majorarea personalului priorități de grad zero. Și a făcut unele promisiuni, desigur neonorate până la această oră, fapt care i-a și scos pe oameni în stradă. În ce-l privește pe premierul Cioloș, acesta trăiește într-o cu totul altă lume, reintegrarea socială a infractorilor, diminuarea revidivei și a populației din penitenciare, siguranța cetățeanului, dar și a consilierilor de probațiune nefiind probleme care să nu-l lase să doarmă noaptea liniștit.

„Până acum, am tocit treptele ministerului degeaba, în nenumărate rânduri, ne-a declarat și consilierul de probațiune Alina Trușcă. Pe timpul ministrului Robert Cazanciuc a venit un consilier al acestuia în vizită la Serviciul de probațiune București și s-a crucit când a văzut în ce condiții lucrăm. Într-un sediu al RAAPPS, aproape fără mobilier și cu dosarele pe jos, fără dotări și fără pază. Nici măcar femeie de serviciu n-avem, ce să mai spun măcar de-un portar".

Dan Coste