• Tweet

De mai bine de două milenii, mii de războinici de teracotă par să păzească în tăcere mormântul împăratului Qin Shi Huang, primul conducător care a unificat China. Sculptate cu o măiestrie remarcabilă în urmă cu aproximativ 2.200 de ani, statuile impresionează prin detaliile lor: deși la prima vedere par asemănătoare, figurile au trăsături, coafuri și armuri diferite.

Arheologii au presupus mult timp că această armată impresionantă a fost realizată exclusiv de bărbați adulți. Un nou studiu sugerează însă că la construcția ei ar fi contribuit și femei, precum și copii. Dovezile se află chiar în lutul din care au fost modelate statuile: amprentele lăsate de cei care au lucrat la ele.

„Aceste descoperiri contestă presupunerea de lungă durată potrivit căreia producția Armatei de Teracotă se baza exclusiv pe munca bărbaților adulți", scriu cercetătorii coordonați de arheologul Xiaoxi Li, de la Muzeul Sitului Mausoleului Împăratului Qin Shi Huang. Potrivit acestora, analiza oferă primele dovezi biologice cantitative privind existența unei forțe de muncă diversificate, din care făceau parte femei și copii.

Armata de Teracotă a fost descoperită în 1974, după mai bine de 2.000 de ani petrecuți în întuneric. Fermieri care săpau o fântână la aproximativ 1,5 kilometri de mormântul împăratului au găsit fragmente neobișnuite de statui din lut, de dimensiuni apropiate de cele ale oamenilor.

Descoperirea a scos la iveală o uriașă armată subterană, a cărei amploare avea să fie înțeleasă abia după ani întregi de cercetări.

Până în prezent, au fost identificate aproximativ 8.000 de statui de războinici, 130 de care de luptă cu 520 de cai și alți 150 de cai destinați cavaleriei. O mare parte din vasta necropolă a împăratului nu a fost încă excavată, iar conținutul său complet rămâne necunoscut.

La fel de puțin cunoscute sunt identitățile artizanilor care au realizat statuile. Cercetările anterioare s-au concentrat mai ales asupra tehnicilor de producție, nu asupra oamenilor care au muncit la acest proiect monumental.

Ipoteza potrivit căreia armata ar fi fost realizată exclusiv de bărbați a rămas, astfel, în mare parte necontestată. Totuși, documentele istorice arată că, în timpul dinastiei Qin, femeile și copiii lucrau și în atelierele supravegheate de stat. În cazul producției de obiecte din lemn lăcuit, de exemplu, sursele consemnează participarea unei forțe de muncă diverse.

Urmele celor care au lucrat la Armata de Teracotă au rămas imprimate în materialul folosit pentru realizarea statuilor. La fel cum analiza amprentelor palmelor poate oferi informații despre artiștii din preistorie, amprentele digitale pot contribui la identificarea caracteristicilor celor care au modelat statuile.

Studiul a analizat 36 de războinici dintr-o singură zonă de excavare. Cercetătorii au identificat inițial 91 de amprente, însă 12 au fost excluse deoarece păreau să provină de la persoane care lăsaseră mai multe urme. Analiza finală s-a bazat, astfel, pe 79 de amprente.

Acestea au fost găsite în diferite zone ale statuilor: pe capete, brațe, armuri, mâini, gulere și chiar pe un picior. Potrivit cercetătorilor, urmele au fost lăsate în timpul procesului obișnuit de fabricație.

Majoritatea amprentelor au apărut atunci când artizanii modelau, ajustau sau asamblau componentele din lut umed. Aceste urme au fost identificate în special pe capetele și brațele statuilor, acolo unde lucrătorii țineau piesele în timp ce le atașau și le netezeau.

Alte șase amprente au fost asociate cu aplicarea unor elemente decorative din lut, în principal cuiele ornamentale ale armurilor și benzile din jurul taliei.

Deși o amprentă nu dezvăluie în mod direct identitatea unei persoane, distanța dintre liniile sale poate oferi indicii despre vârstă și sex.

Pe măsură ce oamenii cresc, crestele papilare tind să se distanțeze. Diferențele dintre băieți și fete sunt însă reduse înainte de maturitatea scheletică. După această etapă, distanța dintre creste se stabilizează, iar bărbații tind să aibă valori ușor mai mari decât femeile.

Cercetătorii au folosit o măsurătoare numită lățimea medie a crestelor papilare pentru a estima distribuția demografică a persoanelor care au lăsat amprentele.

Există însă o limitare importantă: valorile se suprapun considerabil între diferite categorii de vârstă și sex. De exemplu, amprentele unui adolescent pot semăna foarte mult cu cele ale unei femei adulte.

În loc să atribuie fiecărei amprente o anumită vârstă și un anumit sex, cercetătorii au utilizat un algoritm pentru a estima proporțiile diferitelor categorii demografice din întregul eșantion.

Măsurătorile au fost ajustate pentru a ține cont de diferențele de dimensiune a amprentelor între populații, precum și de contracția lutului în timpul uscării și arderii. Totuși, utilizarea unor date de referință moderne provenite din populații europene introduce un anumit grad de incertitudine.

Rezultatele modelului indică o distribuție mult mai diversă decât cea presupusă anterior. Potrivit estimărilor, 45% dintre amprente ar fi fost lăsate de bărbați adulți, 32,7% de femei adulte, iar 22,3% de copii cu vârsta sub 15 ani.

Estimări bazate pe analiza celor 79 de amprente. Procentele descriu amprentele analizate, nu proporția exactă a persoanelor care au participat la construcție.

Participarea copiilor la activitățile meșteșugărești nu ar fi fost neobișnuită în perioada dinastiei Qin. Documentele istorice descriu un sistem formal de ucenicie, în care tinerii învățau meserii sub supravegherea artizanilor experimentați.

Manuscrisele juridice antice cunoscute sub numele de tăblițele Qin de la Academia Yuelu menționează că un meșter trebuia să își instruiască bine ucenicul, astfel încât acesta să își încheie pregătirea într-un an, iar un artizan nou să își finalizeze formarea în doi ani.

Cercetătorii consideră că ucenicii mai tineri ar fi putut primi sarcini relativ simple, precum atașarea elementelor decorative de pe armuri, în timp ce artizanii cu experiență se ocupau de operațiunile mai dificile din punct de vedere tehnic.

Rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Cele 79 de amprente provin de la numai 36 de statui dintr-o singură secțiune a vastului sit arheologic. Prin urmare, eșantionul nu poate fi considerat reprezentativ pentru întreaga Armată de Teracotă.

În plus, numărul amprentelor nu reflectă neapărat numărul persoanelor implicate. Lucrătorii fără experiență ar fi putut lăsa mai multe urme în lut decât artizanii pricepuți, care manipulau materialul cu mai multă precizie.

Cercetătorii spun că extinderea bazei de date cu amprente ar putea oferi informații suplimentare despre persoanele care au contribuit la realizarea armatei.

„Aceste dovezi biologice susțin în mare măsură numeroasele documente istorice și permit reconstituirea procesului de producție din atelierele de stat ale dinastiei Qin, unde bărbații și femeile lucrau împreună, iar artizanii adulți colaborau cu tineri care puteau avea rolul de ajutoare sau ucenici", afirmă autorii studiului.