Cine a câştigat finala "Mireasă pentru fiul meu"
Postat la: 30.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Patru finaliste s-au luptat pentru titlul suprem, dar şi pentru premiul de 500.000 de lei. Cea care a reuşit să ajungă la inima publicului după un an de concurs este Elly. Tensiunea a atins cote maxime în finala "Mireasa pentru fiul meu".
După o săptămână întreagă în care publicul a avut posibilitatea să voteze, liniile s-au închis, iar cei de acasă au ales ca mireasa sezonului cu numărul patru să fie Elly. Tânăra a intrat în posesia marelui premiu. Din suma de 500.000 de lei, blondina a primit doar 400.000, restul de 100.000 de lei fiind împărţiţi între ceilalţi finalişti.

Tot telespectatorii au decis ca cel care va pierde totul să fie Dănuţ. Cea mai grea eliminare a venit însă în ultimele zece minute ale show-ului, atunci când nimeni nu se mai aştepta. Dintre cele trei cupluri şi Simona, telespectatorii au decis concurentul de pe ultimul loc. Acesta a fost Teodor.
Dănuţ a încercat să formeze un cuplu cu Carmen, de care s-a despărţit ulterior, iar sâmbătă seara a părăsit definitiv concursul.

"Se pare că cel de Sus are alte planuri pentru mine. Poate aici în casă am avut un eşec, dar afară sigur mă aşteaptă lucruri bune", a declarat Dănuţ. Surprinsă de rezultat a fost Simona, care se aştepta ca ea să păsăsească show-ul. Tânăra s-a întors triumfătoare la masa finaliştilor. Cu inima cât un purice au stat şi Teodor şi Ionela. Cei doi au fost propuşi de către colegii lor să intre la decizia publicului. După ce telespectatorii şi-au exprimat opinia, votul final a fost în favoarea celor doi. Aşadar, Ionela şi Teodor au rămas în finala "Mireasă pentru fiu meu". Spre finalul competiţiei, însă, Teodor a fost eliminat de public, atunci când nimeni nu se mai aştepta.
Nicolae şi Cătălina au spart gheaţa sâmbătă seara (30 august) în finala "Mireasă pentru fiul meu". Deşi ei nu mai sunt în competiţie, s-au căsătorit în faţa ofiţerului stării civile, dar şi în faţa unei ţări întregi care a asistat la momentul lor.

În platoul emisiunii, ceremonia a fost oficială ca la carte, cu primar, şi martori.

Teodr şi Ionela, singurul cuplu care au avut mamele alături la nuntă, au spus şi ei "da" în faţa ofiţerului Stării Civile. Cei doi prospăt însurăţei au mărturisit că între ei a existat o chimie de la începutul emisiunii. "Afost dragoste la prima vedere!", au spus cei doi emoţionaţi. Iniţial, Ionela nu a format un cuplu cu Teodor, însă mai târziu aceasta a reuşit să-i câştige inima şi să-l comvingă să o ceară de soţie.

Nu a reuşit să-şi aducă mama în platou şi să obţină binecuvântarea de la ea, însă Marian s-a însurat şi fără acordul femeii care i-a dat viaţă. Tânărul a fost părăsit de aceasta şi dus la un orfelinat pe când avea doar câţiva anişori. Deşi a încercat până acum să-şi cheme mama de două ori în emisiune, niciodată aceasta nu a răspuns invitaţiei. În aceste condiţii, Cristiana a trebuit să obţină acordul de la sora lui Marian. Concurenţii s-au căsătorit emoţionaţi şi şi-au promis respect.

Cristian şi Elly sunt o familie după ce s-au cununat civil în finala "Mireasă pentru fiul meu". Chiar dacă blondina nu a reuşit să-şi înduplece mama să vină la nuntă şi nici să obţină acordul ei, cei doi s-au căsătorit în faţa ofiâerului Stării Civile. Mireasa a radiat la braţul lui Cristian. A îmbrpcat o rocgie de tip "sirenă" care i-a pus în valoare trupul perfect.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Urs dus la spital cu targa după ce a mâncat prea multe fructe. Animalul a devenit vedetă pe internet
Un urs de 90 de kilograme a devenit vedeta pe internet dupa ce a fost dus pe targa la veterinar din cauza unor probleme ...
-
Suplimentul la modă care îți poate distruge organele: medicii se tem de efecte secundare noi, potențial mortale
Experții avertizeaza ca un supliment popular pentru sanatate ar putea avea efecte secundare periculoase, in special la p ...
-
Foste iubiri, vârcolaci și CEO miliardari. Micro-dramele cuceresc rețelele sociale, înlocuind telenovelele
Scurtmetrajele dramatice, produse in format vertical și adaptate pentru ecranele telefoanelor mobile, devin tot mai popu ...
-
Ce gândește câinele tău când te privește? Știința începe să descifreze misterul și să ne arate ce emoții simt patrupedele pentru stăpânii lor
Cand cainele te privește cu ochi mari și adorabili, ce vede, de fapt? Un prieten de nadejde, un lider al haitei sau doar ...
-
Robert Negoiță la o "tăvăleală" în grup cu puștoaice "semi-minore" și o declarație profundă: "Mie îmi plac fetele și fac dragoste cu ele." Pe bune?!
Primarul Sectorului 3 a revenit la "vechile obiceiuri", de data aceasta la Loft, pe litoral, acolo unde a petrecut de ma ...
-
Calul de 100.000 de euro al familiei Copos a murit brusc. Visul olimpic al Dariei-Maria Copos spulberat de tragedie
Daria-Maria Copos, fiica de 14 ani a omului de afaceri George Copos, a trait una dintre cele mai grele zile ale carierei ...
-
Renegată de Elon Musk, fiica fondatorului Tesla spune că nu are mulți bani și trăiește cu colegi de apartament
Fiica fondatorului Tesla, Elon Musk, a dezvaluit ca nu „are mulți bani" și locuiește cu colegi de apartament dupa ...
-
Un preot a fost bătut în plină stradă de un soț gelos. Omul bisericii riscă să-și piardă postul
Un preot dintr-un sat din județul Mureș a ajuns la spital dupa ce a fost batut de un enoriaș. Agresorul este chiar soțul ...
-
Eric Roberts, fratele Juliei Roberts, dezvăluie impresiile sale despre România: „N-am întâlnit niciodată așa ceva în viața mea"
Actorul hollywoodian Eric Roberts, fratele Juliei Roberts, a avut parte de o vizita de doar o zi in București, dar exper ...
-
10 schimbări alimentare pe care trebuie să le faci când împlinești 50 de ani, potrivit științei
Odata ce ajungi la 50 de ani, poate fi important sa faci schimbari in alimentație și in stilul de viața care sa te ajute ...
-
Codul ciudat găsit în buzunarul bărbatului din Somerton - misterul care sfidează criminalistica de peste șapte decenii
Misterul barbatului din Somerton ramane unul dintre cele mai fascinante dosare nerezolvate din istoria criminalisticii. ...
-
Un bărbat și-a înscenat propria moarte ca să scape de soție și cei trei copii pentru a fugi din țară cu o altă femeie
Un barbat și-a pus la cale o dispariție spectaculoasa: și-a rasturnat intenționat caiacul, și-a aruncat actele in apa și ...
-
Un proprietar de restaurant dezvăluie preparatul aparent „inofensiv" pe care nu ar trebui să îl comanzi niciodată. „Nu o să vezi problema, dar o vei simți după 12 ore"
O femeie care este prietena apropiata cu un proprietar de restaurant a dezvaluit ce preparate din meniu ar trebui evitat ...
-
Andi Moisescu, reacție surprinzătoare după plecarea lui Dragoș Bucur de la „Românii au talent"
La scurt timp dupa ce Dragoș Bucur și-a anunțat retragerea din juriul „Romanii au talent", primul care a reacționa ...
-
LA MAMAIA, DACĂ E JOI E... VOUĂ!
În aceasta vara stațiunea de la malul marii a oferit celor care i-au " trecut pragul " o surpriza deosebita: incep ...
-
N-o sa crezi ce usor e sa mananci zece alimente care te ajută să reduci grăsimea corporală într-o lună
Un specialist a dezvaluit care sunt cele 10 alimente care ajuta la reducerea grasimii corporale intr-o luna. Potrivit lu ...
-
S-a gasit o explicatie ca pentru tâmpiți: Sindromul Dunning Kruger - De ce analfabeții sunt mândri, tupeiști și convinși că le știu pe toate
De ce cei care nu au lecturi, nu au educație, nu au autocontrol, ba chiar dau dovada de agresivitate și ignoranța crasa, ...
-
Fraţii Tate îşi fac un buncăr de 3,9 milioane de dolari la Bucureşti. E prevăzut inclusiv cu o bară de striptease
Ron Hubbard este cel mai mare constructor de buncare subterane, oferind siguranta cumparatorilor bogati care se tem ca l ...
-
Un cimitir din Elvetia își deschide restaurant. Mortii si viii vor fi impreună intr-o experiență nemuritoare
Un restaurant promite sa uneasca memoria celor plecați cu forfota prezentului. La Berna, capitala Elveției, se va deschi ...
-
Vedetele de la Hollywood cu care Papa Leon al XIV-lea este rudă. Conexiuni incredibile dezvăluite de o anchetă
O ancheta coordonata de istoricul Henry Louis Gates Jr., gazda emisiunii „Find Your Roots" de pe PBS, in colaborar ...
-
Scandal la poarta lui Elon Musk: Mama unuia dintre numerosii copii ai miliardarului planetei acuză că e falită și va fi evacuată din casă
Ashley St. Clair, mama unuia dintre cei 14 copii ai lui Elon Musk, a declarat ca este falita și urmeaza sa fie evacuata ...
-
Ce meserie are Alexandrei Ceaușescu, unica nepoată a lui Nicolae Ceaușescu. Fiica lui Valentin are 26 de ani si e plină de bani
Alexandra Ceaușescu, fiica lui Valentin Ceaușescu, traiește o viața departe de atenția publica, in ciuda numelui pe care ...
-
O femeie a făcut senzație la fotografia din arest, după ce s-a răzbunat pe fostul iubit - povestea 'dulcii' răzbunări
O femeie din Kentucky a distrus mașina fostului ei iubit punand sare in rezervorul de benzina și umpland sistemul de aer ...
-
Nicușor Dan, surprins la o nuntă cu ștaif. Cu cine a ieșit pe ringul de dans președintele României
Vacanța lui Nicușor Dan a inceput cu participarea la diverse manifestații culturale, a continuat cu drumeții și activita ...
-
Unei femei agresate sexual în timpul unui zbor din Qatar către Londra i s-a refuzat despăgubirea deoarece avionul nu era înregistrat în Marea Britanie
O femeie care a fost agresata sexual in timp ce dormea intr-un avion cu destinația Londra contesta regulile guvernului b ...
-
Hong Kong va folosi câini-roboți pentru combaterea țânțarilor
Autoritațile din Hong Kong pregatesc o soluție inovatoare pentru a limita raspandirea virusului Chikungunya, transmis de ...
-
Fiica lui Ioniță de la Clejani și-a prins partenerul cu amanta: De aici a pornit un mega scandal!
Scandal monstru in familia lautarilor de la Clejani! Cunoscuți pentru pasiunea cu care iși traiesc relațiile amoroase, r ...
-
Prima judecătoare transgender din istoria Marii Britanii dă țara în judecată la CEDO: Scandalul pleacă de la interdicții
Proces neobișnuit intentat de prima judecatoare transgender din Marea Britanie. Victoria McCloud a depus o plangere la C ...
-
Nu mai știe ce să facă s-o bage lumea-n seamă: Loredana Groza călare pe un taur mecanic
Loredana Groza incearca din nou sa atraga atenția printr-o apariție asa-zis "plina de senzualitate", de data aceasta la ...
-
Actriță exorcizată de un șaman la ordinul agentiei sale de impresariat pentru a scoate răul depresiei din ea
Zhao Lusi este o actrița chineza foarte cunoscuta care a declarat ca a fost supusa unei exorcizari organizate de agenția ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu