• Tweet

Dragostea care se înfiripase între frumoasa Katharina și prințul „Dracula" (respectiv în maghiară „Laszlo Vajda" prescurtare de la „Ladislau/Vladislav Voievod") a generat mai multe legende care au circulat printre familiile vechi „trocărești", din arealul „Podragu" și Șcheii Brașovului. Istoricul Diana Krausser le-a cules și, câteva dintre ele, ni le-a pus la dispoziție cu generozitate.

Din conținutul acestora rezultă faptul că Vlad Țepeș - „Dracula", comandant și al „Poliției Regionale", a făcut tot ce era posibil pentru a o impresiona și a o cuceri pe frumoasa săsoaică de 17 ani. Pentru cititori punem la dispoziție câteva legende care vorbesc despre prima întâlnire dintre Katharina și Dracula, când prințul s-a îndrăgostit pe loc de fata cu cozile de aur și redăm și alte întâlniri amoroase de cetate, care fac deliciul textelor legendelor.

Legenda săniuței

Prima întâlnire de la Bastion / 1 decembrie, 1455

„Când a văzut'o prima dată sus la Bastionul Țesătorilor, în timp ce supraveghea înălțarea zidurilor de lângă lacul piscicol, „Țepes" a ajutat'o plin de curtoazie să care o sanie mare pictată în stil săsesc, plină de vase cu mâncare și panere cu prăjituri, făcute chiar de frumoasa Katharina. Așa cum era regula în cetatea de bresle, familiile domiciliate în apropierea bastioanelor aveau obligația de a aduce, pe rând, hrană la compania de soldați care străjuiau permanent incinta și poarta respectivă. Ea strălucea în ninsoarea poetică iar el - trecut deja de prima tinerețe, dar având un mare har artistic, de factură italică - se îndrăgosti pe loc de fata cu cozile de aur și ochii minunați ca de safir... și se pare apoi pe veci...

Spre uimirea suitei sale de ofițeri și uluiala verișoarelor ei, care ajutau la împins sania, prințul a tras singur încărcătura până la poarta Bastionului, amintindu'și că îl cunoscuse pe tatăl ei, în 1438 - chiar anul nașterii fetei - când „messer Thomas Siegel" și câțiva negustori brașoveni fuseseră prinși de turci într-o incursiune în Țara Bârsei și eliberați chiar de„Vlad Țepes". „Mia bella reginotta" (Frumoasa mea prințesă de basm) îi tot spunea în italiană și ea o înțelegea pentru că o învățase cât fusese la monastirea franciscană a „St. Caterina", din Prund.

Se înroșise toată de emoție și spaimă, căci auzise multe „grozăvii"despre el și era prima dată în viața ei când îl vedea pe chipeșul și faimosul deja „Drakulie"... Iar când ajunseră la poarta Bastionului și veniră străjile să ia sania, el îi luă galant mânuța înghețată și i'o sărută așa cum numai„francii" făceau pe-atunci la femei... Și scena fu apoi povestită de zeci de ori, la toți din familie și cartier, de cele două verișoare și frățiorul ei mai mic, Thomas. Iar săsimea din cetate - care nu prea știa afacerile politice, militare sau comerciale ale nobilimii de sus din „Obere" (fost „Ciocrac" - Podragu-Lacea), se minună întâi de cele auzite iar apoi începură să-l vorbească de rău pe „Drakle", guvernatorul militar, cum că pusese ochii pe frumoasa lor Katharina care, fiind astfel în mare primejdie..., deja nu mai trebuia lăsată de părinți să iasă din casă toată iarna, până nu va părăsi prințul cetatea și să plece în campaniile de peste munți..."

Legenda lebedei

A doua întâlnire de la Bastion / 7 decembrie, 1455

„Cam la o săptămână după ce a văzut-o pe frumoasa fată - răstimp în care a tot urmărit-o prin întreaga cetate a breslelor și i-a sâcâit familia, acasă, cu tot felul de pretexte, de vizite senioriale, însoțite de „coșuri cu dar", numai pentru a o vedea - într-o zi, trufașul Prinț „Drakula" a încolțit-o sus la „Lacul Popilor" (piscina Franciscanilor) de la Bastionul Țesătorilor. Tocmai la timp! Minunea de fecioară aducea într-un coș de nuiele un grațios lebăduț, încă avea puful gri pe el, pe care - după ce îl îngrijise câteva zile, găsindu-l rănit și aproape înghețat lângă mal - intenționa să-l elibereze din nou la heleșteul montan de lângă Aleea Regală. Se afla acolo un stol de lebede, aduse mai demult de regina angevină a Ungariei, Maria, prin 1385, când s-a întâlnit aici, în ținutul ei de „Coroană", cu viitorul soț, chipeșul prinț imperial „Sigismund de Luxembourg". Lebedele aparțineau „Castelului" iar în zilele lor fatidice se transformau în patetice feluri de mâncare la ospețele senioriale!...

De când era mică, delicata și grijulia Katharina - care iubea animalele - obișnuia să vină sus la iaz și să hrănească cu resturile de la masă grațioasele păsări gotice. Fiind anunțat de spionii săi angajați special ca „gardă la distanță" - temându-se deja pentru siguranța fetei de a nu devein un obiect de șantaj la adresa lui...- Prințul „Tzepes" a venit intempestiv de la Spitalul Militar „Azil", aflat lângă „Castelul Francez" din „Piatra Cotun", drept la Bastion, călărind pe „Baio", un cursier roșu, uriaș. În timp ce - cam gelos și-un pic băut...- îi reproșa că-l evitase când venise la ei în vizită cu daruri în ajun de „St.Nicolae", își tot ducea deliberat armăsarul cam nervos destul de aproape de fata-nfricoșată, barându-i fuga... Iar ea - o copilă timidă de breslaș - îl tot ruga cu lacrimile-n ochi, doar „Bitte... bitte...", fugind în părți ca să evite calul pe care prințul îl strunea rânjind prostește de teama ei... Când simți creatura uriașă fornăindu-i lângă cap și mirosul său specific de sudoare cabalină, fata a țipat stârnind stolul de lebede de pe malul pondului.

Ca niște „Arhangheli", acestea s-au ridicat zburând în ajutorul ei, plonjând curajos și evitând dibaci biciușca, l-au atacat și ciocănit pe îngâmfatul și sâcâitorul „Krai", răzbunându-și astfel și suratele sacrificate de curând!... Aproape în același timp, lebăduțul Katharinei veni întins și-l ciupi de un picior pe armăsar... Nobilul roib s-a speriat și s-a cabrat, iar spre surpriza Prințului Dracula îl aruncă din șa pe-acesta drept în lacul semi-nghețat!..."

Legenda „Snurgang"

A treia întâlnire în „incidentul de seară"din „Strada Sforii" / 10 decembrie, 1455

„În acest întunecos pasaj de „Vigilia" - care se numea pe-atunci în latina medievală „Garda de noapte" - Prințul Vladislav Tzepes „Dracula" - care întotdeauna era „prin jur" în vestitele sale inspecții inopinate „sub clar de lună" ale patrulelor când îi controla pe străjeri să vadă dacă știu „parola"...- a fugărit-o pe frumoasa Katharina și a tras-o de o coadă, deoarece s-a întâmplat să vină acasă cam târziu de la prietena ei Gundula, încălcând tocsinul de cetate impus de el însuși, la „ora nouă"seara... („...când fetele cuminți în casă sunt chemate...").

Împreună fiind ea cu cele două verișoare și mătușa ei din partea mamei se hotărâseră să scurteze drumul dinspre strada „Cerbului" prin pasajul destinat pe timp de seară exclusiv gărzii de cetate. În capul stradelei, însă, dădură de patrula lui Dracula... Se pare că Țepeș era furios mai ales datorită faptului că fetele germane (adică și „Saxone") erau permanent în pericol de răpire în întreaga Transilvanie, fiind vândute pe sume uriașe de ducați la turci, tătari și alți orientali... În acele timpuri, fecioarele blonde erau cele mai căutate în regiune și reprezentau (mai ales pentru italieni, spanioli sau greci...) mijlocul cel mai rapid de a câștiga bani!

Când, în fuga ei - urmărită fiind doar ea de el...- fu oprită prin apucarea uneia din cozile ce-i fâlfâiau pe spate, Katharina a țipat îngrozită atât de tare încât a fost auzită de Franciscanii de la monastirea ce se afla pe atunci alături. Unul dintre frați veni c-un ciomag să o apere pe fată și, văzându-l pe „Draculea" cum o tot înghesuia..., a crezut, firește, că este vreun „malefactor"... Nu a stat prea mult pe gânduri și i-a repezit bâta în cap... Lovitura, însă, nu-l doborî pe prințul falnic ce avea boneta din brocart îmblănit, dar crezu că-i atacat de vreo bandă de-asasini... Scoase spada și-l împunse pe monah drept în gât!

Nu se știe dacă întâmplarea s-a consemnat în „Analele" cetății sau dacă acel Franciscan ar fi scăpat cu viață, ci doar s-a povestit numai printre breslași despre un „incident din ulicioara strajelor" pe timp de noapte, când un grup de fete „sase" ar fi fost la un pas de-a fi răpite de iscoade tătărești infiltrate în oraș... Legenda mai spune că după acest mic eveniment - când a profitat de situație și a sărutat-o pe frumoasa fată pentru prima dată, evident cu forța... ca „penalizare" decisese el... - prințul „Vlad Tzepess Dracula" a construit la intrarea dinspre strada Cerbului un mic arc corespunzând inițial înălțimii Katharinei: 1.75 m (5.10 f) plus 10 cm cu diadema ei săsescă „de Corona", gravată-n flori de aur și cu „bette"..."

4. Legenda „Răpirii Katharinei"

Cum s-a declanșat conflictul lui „Vlad Tzepes"cu săsimea orașului. Nașterea „mitului Dracula" / decembrie, 1455

„Arealul de sus spre „Chei", numit și „Târgul cailor" (germană„Rossmarkt", „Anger" sau uneori „Basar"; engleză «horse-market» „Lawn"; italiană „Mercato degli cavalli"), era destinat numai hergheliei garnizoanei regale care își avea sediul în cazarma „Prundului", de-a lungul fostului zid ce înconjura marea citadel „a lui Dracula" din „Groaveri" și „Podragu". În acest loc se aduceau caii din Făgăraș, din sudul Poloniei, Pannonia și chiar Spania (vestiții «Catalani» și «Andaluzi»). Erau atât de valoroși în acele timpuri - ca și în prezent - încât necesitau o pază strictă și permanentă. Zona era ideală pentru cabaline, fiind străbătută de pârâul „Dracului" (sau „Abbé" - „Abatele", „Călugărul"), care vine din „Cheile Solomon" - defileu străjuit de satul servant al „Scheilor" - fiind înconjurată de jur împrejur de dealurile „Stejeriș", „Warte" spre nord, iar la sud de muntele „Tâmpa", la poalele căruia se afla pe atunci „Senioria lui Dracula" (germană „Obere") și fostul „Castel francez" (astăzi dispărut!...).

Nu departe de Poarta medievală, numită până astăzi „a Caterinei", spre sfârșitul lui decembrie, puțin după Crăciun, Prințul „Tzepes" - după ce a spionat-o câteva zile, camuflat printre herghelegii săi - a răpit-o de-a călare pe frumoasa săsoaică în timp ce fata, care tocmai ieșise din cetatea breslelor, se ducea cu treburi la monastire. Frățiorul ei, Thomas, care o însoțea, a povestit că întâi „Dracul" le-a barat drumul cu calul și a abordat-o cu diferite imputări specifice unui amorez... iar apoi - furios că fata nu voia să treacă peste voia părinților ei și să meargă sus la el, la „Castel"... - a înșfăcat-o deodată sus în șa și a pornit-o spre Poarta cea mare „cu Țepușe", de la ziduri, dinspre Prund, pe care străjile i-o deschiseseră în prealabil după porunca sa.

Mai târziu, venind părinții ei și alte rude, cu mare scandal, cu judele și străjile de la „Poarta Caterinei" care văzuseră întreaga scenă, arbaletierii aflați sus pe meterezele zidului înalt de piatră, i-au întâmpinat cu o ploaie de săgeți și cu „sinețe" (flinte medievale) care i-au înspăimântat pe toți punându-i pe fugă, deoarece nu știau ce sunt acele «diabolice» arme ce scuipau foc și plumbi spre ei... Căci dăduse poruncă Țepeș să nu-i lovească mortal pe sași, ci doar să-i sperie puțin... Și, astfel, refuzând să mai discute cu oricine - și chiar cu însăși surorile lui care-i imputau fapta! - Prințul „Tzepes-Dracula" a declanșat scandalul cu săsimea din cetate, cu toți juzii și apoi cu împăratul. Pentru că, zicea Katharinei - închisă de el într-o frumoasă casă de piatră, construită rapid și special pentru ea în grădinile sale din platoul colinei „St.Nicolae" - la unii «trebuie să le faci binele cu forța!»..."

Legenda „Inimii de aur"

„Amanții transilvani"

„Era o străveche legendă săsească din Brașov (Kronstadt) - azi aproape uitată... - care ulterior se răspândise în întregul Principat și se numea „a iubiților transilvani" sau „a mireselor" („Sage der Siebenbürgisch Sächsischen Braut" „Sage der Siebenbürger Bräutigame"). Se spunea că logodnicul trebuia să-i jure iubitei sale - în timp ce-i oferea un medalion de aur în forma unei „INIMI", viitor simbol grafic săsesc - că urma să trăiască alături de el o viață frumoasă și lipsită de griji... Săsoaicele, însă, n-au prea purtat bijuterii - mai ales după Reforma lutherană - deoarece bărbații nu obișnuiau să le dăruiască astfel de „dulcegării", considerându-le degradante și un obicei pur francez, așadar „Romanic"...

În urma cercetării istorice, s-a ajuns la concluzia certă că această legendă născută în timpurile medievale și-a avut, de fapt, originea exact în romantica întâmplare când un mare Prinț bogat, faimos și chipeș - în speță „Vlad Tzepes" așa-numit „Dracula" - i-a promis fecioarei răpite „Katharina" nu numai o viață aristocratică potrivită frumuseții ei, ci și fidelitate. Nobila trăsătură de caracter - ca și„bravura", „pasiune" deci „inimos" - are simbolul heraldic francez al „Inimii" și al orașului „Corona" (latină: cor, cordis), care apare atât la Portalul Sudic al „Bisericii Negre", cât și gravat de multe ori sub forma unei insigne de bonetă în portretul „Vlad Tzepes" din „Incunabula"... Și legenda spune că Prințul și-a păstrat cuvântul - cel puțin în Transilvania!..."

Ileana Gafton Dragoș