• Tweet

Ca să mușamalizeze incompetența, grava neglijență și chiar corupția din subordine, precum și răspunderea judecătorilor, ministrul Justiției vrea să le interzică celor aflați în spatele gratiilor să mai scrie cărți. Vor mai rămâne permise, deocamdată, dreptul la gândire, conștiință și liberă exprimare.

Ministrul Raluca Prună se preface că nu vede adevărata problemă în scandalul scriitorilor savanți din pușcării, care elaborează presupuse lucrări științifice pentru reducerea pedepsei. Pentru că aceștia n-ar fi realizat în 2014 un număr de 90 de opere, iar anul trecut alte 340, dacă sistemul, în special judecătorii, nu le-ar fi permis acest lucru. Ceea ce denotă că nu ei sunt principalii vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat, ci funcționarii din penitenciare, cu atribuții în analizarea codițiilor prevăzute de lege pentru eliberarea condiționată, precum și - mai ales - judecătorii, care le-au redus pedepsele cu câte 30 de zile pentru fiecare carte scrisă.

E clar, un semianalfabet nu poate elabora o lucrare științifică

Să fim bine înțeleși, nu încercăm să ținem o pledoarie pro pușcăriași, fie ei și savanți într-un domeniu ori altul. Însă nu putem trece cu vederea că principala vinovăție asupra acestei stări de fapt aparține atât lucrătorilor din penitenciare, procurorilor de instanță, dar cu predilecție judecătorilor, cât și legiuitorului și executivului, care a aprobat o lege incompletă, respectiv nu a reglementat-o printr-o metodologie adecvată de punere în aplicare. Alături de aceștia s-ar mai putea plasa profesorii, conferențiarii universitari și editurile care au publicat lucrările, dar atare implicare este destul de relativă și discutabilă.

Cu toate acestea (fie și dacă noii scriitori din ultimii doi ani sunt cu predilecție semianalfabeți), nu putem ignora că în spatele gratiilor au ajuns și oameni cu competențe în anumite domenii științifice, de cunoștințele cărora populația trebuie să se bucure în continuare. Iar pe aceștia din urmă ar fi ilogic să-i privăm de dreptul de-a scrie, numai ca personaje precum Gigi Becali, Cătălin Voicu, Gheorghe Popescu, Dinel Staicu, Gheorghe Penescu, Mihai Stoica sau Cristian Borcea să n-ajungă savanți. Drept urmare, ministresa Prună trebuia să ia bine aminte la ceea ce are de gând să facă, nu de alta, dar România poate fi din nou reclamată la CEDO pentru îngrădirea unor drepturi.

Câte lucrări științifice pe cap de pușcăriaș

În primul rând trebuie spus că reducerea detenției pentru elaborarea și publicarea unei lucrări științifice în pușcărie datează încă din anul 1969, fiind preluată ulterior în toate celelalte acte normative de modificare și completare privind executarea și diminuarea pedepselor privative de libertate. Mai exact, prin Legea nr. 275/2006 și metodologia de punere în aplicare, lucrurile erau extrem de clare. Încarceratul trebuia să formuleze o cerere scrisă către conducerea penitenciarului, anexând o recomandare scrisă din partea unui profesor sau conferențiar universitar de specialitate, cu privire la relevanța științifică a domeniului ce se vrea abordat. Ulterior obținerii aprobării, în funcție de posibilitățile penitenciarului, se stabilea un program de lucru și o locație destinată activității de elaborare a lucrării științifice, numai sub supravegherea unui educator.

Pentru două zile de lucru de opt ore, urma ca pedeapsa să fie redusă cu trei zile. Până în anul 2013, din penitenciare au fost publicate lucrări în domeniile: tehnic, juridic, economic, militar, istoric, terorism, protecția mediului, marketing, internet, dar și poezie, maxime, proză și teatru, chit că acestea din urmă n-au fost lucrări științifice. Mai exact, în 2008 au fost scrise și publicate șase cărți, două în 2009, trei în 2010, unsprezece în 2011 și șapte în 2012. Iar în anul 2013, până în vară, când a intrat în vigoare noua lege, au fost publicate zece lucrări.

Vid legislativ pe mâna lui Cazanciuc

Prin Legea nr. 254/2013, care a modificat și completat legea din 2006 - moment din care a început nebunia - legislativul a încercat o simplificare a prevederii în discuție, care din păcate n-a fost dusă la bun sfârșit. Astfel, un singur articol a mai făcut referire la tema în discuție: Art. 96 alin. (1) lit. f - „În cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate".

Urma ca ministerul Justiției (condus de Robert Marius Cazanciuc, amicul premierului de-atunci, Victor Ponta) să elaboreze Regulamentul de aplicare a Legii. nr. 254/2013, care trebuia adoptat până în februarie 2014. Ceea ce nu s-a întâmplat, fapt ce-a dus la vidul legislativ care a permis unor pușcăriași semianalfabeți să ajungă scriitori savanți. Că această omisiune n-a stat și nici nu stă, încă, în atenția ministresei Raluca Prună ori a primului-ministru Dacian Cioloș din motive rămase neelucidate, este o cu totul altă problemă.

Cine poartă vina

La acest capitol putem vorbi, în primul rând, despre făptuitorii principali, adică scriitorii pușcăriași, care și-au cumpărat lucrările așa-zis științifice ca să-și reducă pedeapsa, pe fondul vidului legislativ perpetuat aproape doi ani de zile. Dar nu-i considerăm pe aceștia principalii vinovați (lăsându-i la o parte pe cei care într-adevăr au creat opere științifice, având abilitățile necesare) și vom arăta de ce.

Conducerile penitenciarelor, care au aprobat elaborarea respectivelor lucrări, n-au respectat prevederile vechii legi, de a-i supraveghea pe scriitori în timp ce scriu. Cu toate acestea, le-au cerut recomandare din partea profesorilor universitari, care nu mai este necesară în noua lege și nici n-a fost menționată în regulamentul inexistent amintit mai devreme. Adică, au operat cu jumătăți de măsură. De asemenea, funcționarii penitenciarelor nu și-au pus nici problema dacă lucrarea are ori nu caracter științific și nici dacă deținuții sunt ori nu autori reali, dându-și nonșalant avizul pentru reducerea pedepsei.

La fel au procedat și procurorii, pe care i-a durut în cot și nu s-au opus, dar mai ales judecătorii, care au hotărât într-o veselie reducerea pedepselor pușcăriașilor savanți prin gravă neglijență. A existat un singur caz de opoziție, ca să-i spunem așa, la Înalta Curte de Casație și Justiție, când - culmea - tocmai lui Adrian Năstase i-a fost contestat caracterul științific al lucrărilor sale.

Caracterul științific al operelor poate fi stabilit de către judecător

În ceea ce privește vinovăția cadrelor universitare, nici această culpă nu prea stă în picioare. Fiindcă profesorii sau conferențiarii nu se pronunță la sfârșit, după elaborarea cărții și înainte de publicarea ei, cu privire la caracterul științific al acesteia. Ci recomandă, la început, doar domeniul abordat. Iar nu cum se vehiculează în presa acestor zile, că ei ar fi coordonat lucrările, ca în cazul doctoratelor măsluite.

Că nimeni nu poate fi atât de naiv încât să creadă că, un profesor universitar, s-ar compromite într-atât încât să meargă la vorbitor ca să coordoneze orice tâmpenie, pentru câțiva marafeți. Desigur, e greu să atești caracterul științific al cărților despre fotbal, dar aceasta este doar o excepție.

Dimpotrivă, judecătorul care s-a pronunțat cu privire la eliberarea condiționată ar fi fost cel în măsură să solicite o expertiză ori părerea unei universități de profil, referitor la respectivul caracter științific, dar n-a făcut-o în niciun caz. Motiv din care poate fi suspectat cel puțin de gravă neglijență, de către Comisia juridică a Consiliului Superior al Magistraturii.

Opera este a autorului, indiferent de calitatea acesteia

În fine, cei care consideră că și editorii au o parte de vinovăție în această poveste, probabil că n-au nici cele mai elementare cunoștințe despre acest sector de activitate. În primul rând, prin publicarea unei cărți, acesta desfășoară o activitate comercială, din care trebuie să realizeze un profit. Unul cu mult mai mic decât difuzorul de carte, care nu face altceva decât să i-o vândă, că așa se practică în țara noastră.

Nu cade în sarcina lui să verifice caracterul științific al lucrării, mai ales atunci când costurile sunt suportate de autor. De asemenea, dacă publicarea cărții poartă semnăturile profesorului universitar și conducerii unui penitenciar, de ce și-ar mai face griji? Editorul trebuie să se pună în gardă doar în legătură cu originalitatea lucrării, și în niciun caz cu conținutul științific al acesteia. Fiindcă, așa cum prevede Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, orice lucrare este considerată opera autorului, aceasta neputând fi contestată decât cu o proba de anterioritate (plagiat), adică cineva să reclame că el a scris-o mai demult.

Dan Coste