Si asta e tot teoria conspiratiei? Românii devin "carne de tun"! Iohannis a semnat anul trecut ca România să aibă Armată comună cu Ucraina în afara NATO
Postat la: 09.03.2022 |
Președintele Klaus Iohannis a semnat vara trecută promulgarea "Acordului de cooperare militară dintre România și Ucraina". Astfel că, începând cu data de 16 iulie 2021, s-a demarat constituirea - practic - unei armate comune româno - ucrainene.
Este, de fapt, la ceea ce se refereau rușii cand sustineau ca state precum România acorda asistența armatei ucrainene, iar avioanele acestora folosesc aerodromurile de la noi din țară. Atât au spus rușii intr-o primă fază, pentru că situația e mult mai complicată decât atât, România putâns fi atrasă în război de partea Ucrainei înafara NATO, pe baza "agresiunii" dintr-un parteneriat România-Ucraina independent de Alianță. Cu alte cuvinte, într-un asemena caz, cel în care Rusia ar considera România ca parte din război, și ar agresa-o, NATO ar putea sustine ca "Articolul 5" nu e valabil în acesta situație, dat fiind documentul semnat de Iohannis.
In Acordul româno-ucrainean, România se definește ca "stat promotor al stabilităţii regionale". De asemenea, Acordul "se circumscrie obiectivului politicii de apărare și de dezvoltare a relaţiilor de cooperare în plan bilateral, respectiv regional", formulare prin care se intelege ca România și Ucraina formeaza o alianță prin care se sprijina si se apără bilateral. Mai grava este si prevederea: "Dimensiunea de apărare are relevanță în contextul mai amplu al situației de securitate din regiune, având în vedere interesul României de a susține parcursul și integrarea euro-atlantică a Ucrainei, prin dezvoltarea unui parteneriat funcțional, prin identificarea domeniilor de cooperare de interes pentru ambele părți." România devine un soi de "naș" și "garant" al accederii Ucrainei în NATO, ceea ce areclamat Rusia.
Un prim pas în realizarea acestui proiect fără precedent dintre un stat membru al NATO și al Uniunii Europene și unul non - UE și aflat în conflict deschis cu Federația Rusă fiind astfel realizat. Drept urmare, Armata Română și cea Ucraineană vor recurge la achiziții "la pachet" și producere de tehnică militară comună, conform actului în vigoare. O comisie mixtă româno-ucraineana s-a constituit deja de anul trecut, stabilind și procedurile și pentru implementarea celei mai halucinante prevederi ale Acordului semnat inițial pe 5 septembrie 2020 între Kiev și București și aprobat apoi pe 22 iunie 2021 de plenul Senatului României. Fiind vorba de protecția comună și schimbul informațiilor clasificate!
Reamintim că 112 senatori români au votat proiectul de lege care a dat frisoane structurilor contrainformative românești, ce avertizau la vremea acea ca este un act sinucigaș. Serviciile armatei avertizau chiar în urma unui raport de evaluare că "Armata Română riscă să fie atrasă în strategia radicalizată a actualei Puteri de la Kiev de a internaționaliza cu orice preț conflictul mocnit pe care Ucraina îl întreține cu Federația Rusă". România poate deveni astfel "un proxy" pentru ca sa fie la randu-i atrasă în conflict si sa devina "stat tampon" între Rusia si UE, ba chiar "ar putea fi exclusă din NATO daca situația o cere", devenind "zonă neutră", la pachet cu ce o mai rămâne din Ucraina (la Vest), mai specifica raportul evaluator.
Ucraina are nevoie evidentă - poate chiar si SUA - ca în acest conflict să fie atras și un stat membru al NATO, în speranța că astfel va fi activat "Punctul 5" al Acordului Nord Atlantic. Numai că, după ce, rând pe rând, Bulgaria, Turcia și Polonia au refuzat cu vehemență atragerea în acest "proiect - capcană", România a votat "cu ochii închiși". Există indicii dinspre serviciile secrete că "indicația" ar fi venit chiar de la Pentagon, care viza deja înlocuirea lui Florin Cîțu cu mult mai fidelul pro-american Nicolae Ciucă (care era sef al Statului Major intre 2017 - 2019 cand s-a negociat forma de "armată comună" și a semnat în 2020 aprobarea ca ministru al Apărării pentru partea română) și stabilirea pentru România a statutului de "stat-cazarmă" la granița cu Rusia, anticipând conflictul din Ucraina.
Lui Klaus Iohannis i s-a promis de la Washington, spun sursele, că prin promulgarea Acordului Militar Româno - Ucrainean el a căpătat statutul de "lider regional", precum si promisiunea unei funcții importante internaționale după încheierea mandatului. Mai grav e că Iohannis a crezut! Și a semnat un acord prin care parteneră "unitara" (la pachet) cu armamentul ucrainean, constituind "o bază comună de tehnică militară". Mai mentionăm că o parte din achizițiile comune s-au efectuat deja. Deși SUA nu a "aprobat" direct acest hibrid militar este limpede că Iohannis nu a facut asta de capul lui, cel mai probabil România urmând să fie sacrificata de NATO în caz ca ostilitatile cu Rusia escaladează.
Documentul poate fi consultat AICI.
Principalele îngrijorări se referă la "capcanele" mai mult sau mai puțin evidente prevăzute de "Acordul între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei" privind cooperarea în domeniul tehnico - militar: "Achiziția de armament și de tehnică militară; reparația și modernizarea armamentului; vânzarea de licențe de producție a armamentului și a tehnicii militare, asigurând sprijinul tehnic în producția lor; înființarea Comisiei Mixte Româno - Ucrainene de Cooperare Tehnico - Militară în scopul aplicării prevederilor Acordului; protecția informațiilor clasificate; neafectarea drepturilor și obligațiilor Părților decurgând din alte acorduri internaționale".
"Având în vedere faptul că dezvoltarea cadrului juridic al cooperării internaţionale în domeniul apărării potenţează procesul de consolidare a profilului României de stat promotor al stabilităţii regionale, încheierea unui Acord în domeniul tehnico-militar cu Ucraina se circumscrie obiectivului politicii de apărare și de dezvoltare a relaţiilor de cooperare în plan bilateral, respectiv regional. Dimensiunea de apărare are relevanță în contextul mai amplu al situației de securitate din regiune, având în vedere interesul României de a susține parcursul și integrarea euro-atlantică a Ucrainei, prin dezvoltarea unui parteneriat funcțional, prin identificarea domeniilor de cooperare de interes pentru ambele părți.", se specifică în nota de motivare a Acordului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu