Decizie majoră: Românii țepuiți prin ROBOR vor primi banii înapoi de la bănci în 45 de zile. Legea a trecut de Senat și se aplică inclusiv contractelor de credit care au încetat
Postat la: 14.10.2026 |
Românii care plătesc credite în lei cu dobânda calculată în funcție de ROBOR vor putea primi o „compensare financiară" la alegere (fie în bani, fie prin diminuarea creditului în derulare) în situația în care banca a folosit un „indice de referință denaturat" atunci când a calculat rata dobânzii. Propunerea legislativă a fost adoptată miercuri de plenul Senatului cu 68 de voturi „pentru", un vot „contra" și 26 de abțineri și merge pentru votul final la Camera Deputaților.
Inițiativa legislativă apare în contextul în care Consiliul Concurenței a amendat în această vară zece bănci cu 710 milioane de euro pentru manipularea indicelui ROBOR în perioada 2007-2012, la capătul unei investigații care a durat cinci ani.
Rata lunară a creditelor în lei se calculează prin adăugarea marjei de profit a băncii la indicele ROBOR calculat la 3 sau la 6 luni.
Tipurile de credite pentru care se aplică propunerea legislativă
Conform textului adoptat de Senat, prevederile se aplică:
Contractelor de credit în derulare, inclusiv celor care au fost acordate înainte de 2 mai 2019, în cadrul cărora rata dobânzii variabile a fost calculată, integral sau în parte, prin raportare la indicele ROBOR.
Contractelor care au încetat anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, cu respectarea termenului general de prescripţie prevăzut de Codul civil.
Astfel, banii nu vor putea fi recuperați de la bănci dacă termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit anterior intrării în vigoare a legii.
Cum funcționează concret mecanismul de compensare prin care băncile restituie banii
„În situația în care, ca urmare a unei încălcări a legislației în materie de concurență constatate printr-o decizie definitivă, consumatorii de credit au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat, instituțiile de credit responsabile sunt obligate să:
a) înlăture efectele încălcării constatate
b) recalculeze obligațiile contractuale prin aplicarea indicelui IRCC tuturor contractelor de credit afectate
c) restituie integral prejudiciul dovedit în urma controlului tuturor debitorilor afectați
Pașii care trebuie urmați de clienții care au rate la bănci
Pasul 1. În termen de 45 de zile de la data constatării prejudiciului ca urmare a unei anchete derulate de o autoritate competentă, printr-un document administrativ, consumatorii de credit afectați pot solicita băncii revizuirea contractului prin recalcularea obligațiilor datorate în funcţie de indicele IRCC.
Pasul 2. Băncile au obligaţia ca, in termen de maxim 45 de zile de la primirea solicitării, să recalculeze obligațiile datorate de acesta prin corectarea erorilor, în functie de indicele IRCC. În acest sens, în termen de maxim 30 de zile de la data cererii, banca va trimite în scris consumatorului o propunere de revizuire a contractului, care va cuprinde prezentarea detaliată a recalculării, cu evidențierea clară a prejudiciului total generat de practica anticoncurenţială.
Pasul 3. În situația in care debitorul acceptă în scris propunerea de recalculare trimisă de bancă, în termen de 15 zile banca este obligată să efectueze plata sumelor datorate. Dacă oferta băncii este refuzată, persoana poate opta pentru a-și recupera prejudiciul în instanță.
Pasul 4. Plata efectivă a prejudiciului calculat se va realiza, în functie de opţiunea clientului:
Fie prin virament bancar în contul pe care îl dorește consumatorul de credit
Fie prin diminuarea creditului cu sumele datorate de bancă ca prejudiciu, în cazul în care contractul de credit care face obiectul recalculării este încă în derulare
Investigația Consiliului Concurenței a scos la iveală o înțelegere subterană între 10 bănci pentru fixarea ROBOR
Consiliul Concurenței a sancționat zece bănci, în luna iunie a acestui an, cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane de euro) pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv Legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Sancțiunea vine în urma unei investigații care a durat peste 5 ani și vizează manipularea indicelui ROBOR în perioada 2007-2012.
„Sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea flagrantă a regulilor de concurenţă, atât naţionale, cât şi europene, printr-un schimb de informaţii confidenţiale şi strategice, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing. Acesta reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurenţă constatate în Uniunea Europeană în ultimii ani", au explicat reprezentanţii autorităţii de concurenţă.
Cea mai mare amendă, de 875,74 milioane lei, a fost aplicată Băncii Transilvania S.A., la care se adaugă o sancțiune de 85,03 milioane lei pentru fapta realizată de OTP Bank România S.A.
Cuantumul amenzilor continuă cu Banca Comercială Română (577,36 milioane lei), Raiffeisen Bank România (442,49 milioane lei), UniCredit Bank (431,03 milioane lei), BRD-Groupe Societe Generale (412,47 milioane lei), ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București (405,91 milioane lei), CEC Bank (332,98 milioane lei), Exim Banca Românească (96,49 milioane lei), Libra Internet Bank (45,86 milioane lei) și Banca Comercială Intesa Sanpaolo România (28,1 milioane lei).
Băncile au contestat deciziile.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Omul Faptelor Bune a dus 37 de suflete la Sfânta Cuvioasă Parascheva. O călătorie în care lacrimile, credința și speranța s-au întâlnit în rugăciune
Uneori, un om care a cunoscut suferința toata copilaria ajunge sa fie sprijinul de care au nevoie alți oameni. Iar atunc ...
-
Doi ofițeri au bătut la ușa inginerului după ce acesta a inversat supravegherea camerelor stradale împotriva mașinilor politiei
Doi agenți i-au batut la ușa, dar nu veneau nici cu mandat de arestare, nici cu citație ca martor. Voiau sa știe un sing ...
-
Marea Reașezare Globală: De la iluzia financiară la economia resurselor, IA și civilizațiile vechi
Privita in ansamblu, actuala dinamica geopolitica depașește cu mult cadrul restrans al conjuncturilor energetice de mome ...
-
Sf. Parascheva, tradiții și superstiții: Ce nu trebuie să faceți astăzi. Sărbătoare cu cruce roșie
Sfanta Cuvioasa Parascheva este praznuita pe 14 octombrie. În credința populara este numita și Sfanta Vineri. Onom ...
-
Spitalul modular COVID de peste 5 milioane de euro a fost furat bucată cu bucată: Hoții au fugit inclusiv cu aerele condiționate
Spitalul modular din Pipera, construit in timpul pandemiei de COVID-19 cu peste 5,2 milioane de euro, a ajuns intr-o sta ...
-
I-au dat și nu i-au dat drumul! Călin Georgescu e plasat teoretci în arest la domiciliu. Fostul candidat la prezidențiale însă NU părăsește însă Arestul Central
Calin Georgescu ar urma sa treaca din arest preventiv in arest la domiciliu, dupa ce Tribunalul București a decis inlocu ...
-
Îi doare-n "k0t": Breșă de securitate cu România pe listă: STS, SRI și alte instituții au cumpărat echipamente vizate de hackeri în valoare de zeci de milioane de euro
Romania figureaza printre cele 70 de țari vizate de un atac cibernetic de amploare asupra echipamentelor de securitate F ...
-
Cartelurile de droguri din America Latină și-au făcut cap de pod și în România. Dimensiunea rețelei este uriașă
O analiza ampla derulata timp de patru luni de jurnaliștii de la The Guardian arata cum rețelele de crima organizata din ...
-
Meseriile de arhitect si inginer contructor tocmai au fost distruse de Inteligența Artificială. Claude a proiectat o casă cu două etaje în AutoCAD în doar 88,6 de secunde!
Inteligența artificiala deseneaza si proiecteaza o casa completa in doar un minut și jumatate. Într-un experiment ...
-
E foarte rpobabil ca băncile să fie obligate să refacă socotelile din 2019 și să restituie bani clienților. Ce prevede proiectul privind creditele cu ROBOR
Romanii care au credite cu dobanda variabila calculata pe baza ROBOR ar putea beneficia de recalcularea ratelor și de re ...
-
DNA a descins la Serviciul Permise Ilfov. Cât era șpaga pentru promovarea examenului auto. Sunt vizați angajați și instructori
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectueaza, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatr ...
-
Dezvăluire explozivă despre intervenția medicală de urgență pentru Christa Pike: Cum a supraviețuit la două doze de injecție letală
Intervenția medicala de urgența pentru Christa Pike, femeia care a supraviețuit unei execuții prin injecție letala in SU ...
-
Hackerii nu mai au nevoie de parola ta pentru a-ți compromite contul. Metoda de atac care sparge inclusiv datele de la Ghișeul.ro
Atacurile cibernetice devin tot mai frecvente și mai sofisticate, iar Romania se confrunta cu riscuri suplimentare din c ...
-
Ce mai fac serviciile secrete ale lumii conform siteurilor de specialitate
Iata mai jos un extras din principalele știri legate de serviciile secrete din intreaga lume conform site-ului de specia ...
-
Tinerii consumă mai puţin alcool, tutun și droguri, dar și-au găsit refugiul într-o dependență la care nu te-ai fi gândit
Consumul de alcool, tutun și droguri in randul adolescenților este in scadere, conform celui mai recent studiu realizat ...
-
Milioane de euro pentru promovarea lui Călin Georgescu pe TikTok, în timp ce candidatul declara cheltuieli zero. Ce dezvăluie referatul procurorilor despre rețeaua de influenceri
Bogdan Peșchir ar fi investit milioane de euro in promovarea candidaturii lui Calin Georgescu pe TikTok, prin plați catr ...
-
"Firicel" din Las Fierbinți prins la volan cu permisul suspendat și DrugTest pozitiv. L-a confundat pe politist cu Robi
Actorul Toma Cuzin, cunoscut pentru rolul lui "Firicel" din serialul Las Fierbinți, a fost reținut de polițiști dupa ce ...
-
Ai nevoie de odihnă sau de o schimbare de rutină? Cum faci diferența când te simți permanent obosit
Pentru adulții care jongleaza cu munca, naveta și responsabilitațile de acasa, trezitul fara energie poate parea o conse ...
-
Sute de supermarketuri din Franța lovite de un atac informatic: Hackerii au preluat controlul frigiderelor. Pagubele sunt uriașe
Un atac cibernetic de amploare a afectat sute de supermarketuri din Franța, dupa ce hackerii au intervenit de la distanț ...
-
Documentarul NAZA și acuzații de trădare: Netanyahu cere să se investigheze sursele filmului premiat
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cerut o ancheta asupra surselor anonime prezentate intr-un documentar care ...
-
Afacerea "Parascheva": O tânără din Ucraina s-a prefăcut bolnavă pentru a lua banii pelerinilor. Ce a facut cand a fost depistată de polițiști
Mii de lei facuți in cateva ore doar stand in strada. Iașiul este invadat, zilele acestea, de cerșetori veniți din toata ...
-
Cine e judecătorul Vlad Andriescu de care depinde punerea în libertate a lui Calin Georgescu amanata pentru mâine
Magistratul Vlad Andriescu de la Tribunalul București este și judecatorul din dosarul penal al lui Dan Dungaciu, ajuns u ...
-
Rușii își pierd boții de pe internet după un atac masiv al Ucrainei asupra centrelor de date. Ce schimbări au apărut în online
Mai multe atacuri ucrainene cu drone asupra centrelor de date Yandex din Rusia au avut un efect și asupra traficului aut ...
-
Bill Gates avertizează că inteligența artificială riscă să scape de sub control. "AI este mai puțin reglementată decât laptele"
Fondatorul Microsoft avertizeaza ca persoane rau-intenționate ar putea exploata sisteme de inteligența artificiala fara ...
-
Credit online sau card: costul real începe după ce banii ajung în cont
Cand salariul intra peste cateva zile, iar o factura sau o reparație nu mai poate aștepta, diferența dintre un credit on ...
-
Magnații AI se tem de un "atac cibernetic catastrofal" în decurs de maximum un an și fac simulari pentru ce se va întâmpla după dezastrul digital
OpenAI, Anthropic și alte firme de AI se pregatesc, conform raportarilor, pentru furia publicului daca modelele perturba ...
-
Comandantul Forțelor NATO în Europa prezintă „teoria victoriei", despre cum poate fi învinsă Rusia dacă atacă statele membre
Comandantul Suprem al Forțelor NATO in Europa (SACEUR), generalul american Alexus Grynkewich,prezinta luni, 12 octombrie ...
-
O bacterie periculoasă, descoperită în ouă aduse din Ucraina. Autoritățile britanice au dispus retragerea lor de urgență
Autoritațile din Marea Britanie au dispus retragerea de pe piața a unor oua importate din Ucraina, dupa ce analizele de ...
-
Acordul celor 308 cuvinte: Cele mai mari companii din AI au semnat un document ce provoacă îngrijorări mondiale de securitate
Administrația Trump aduce in Statele Unite un model in care marile companii de inteligența artificiala iși stabilesc sin ...
-
Sfârșitul prețurilor egale pentru toți: Supermarketurile ar putea să-ți ceară mai mulți bani în funcție de ce știu despre tine
Marile lanturi de supermarketuri si restaurante fast-food utilizeaza tot mai mult inteligenta artificiala pentru optimiz ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu