Guvernul a modificat Codul Penal in acord cu deciziile CCR si directivele UE
Postat la: 19.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Guvernul a modificat și completat, ieri, prin ordonanță de urgență, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, punandu-le pe acestea in acord cu ultimele decizii ale Curtii Constitutionale si cu anumite acte normative ale UE.
Ordonanța de urgență a fost adoptată având în vedere, în principal faptul că de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și până în prezent au fost adoptate un număr de 15 decizii ale Curții Constituționale care au produs un impact important asupra acestui act normativ, anunta Guvernul intr-un comunicat. A fost necesară de asemenea transpunerea urgentă a unor acte normative ale Uniunii Europene din domeniul dreptului penal, dar și dreptului procesual-penal; necesitatea stringentă a unor intervenții legislative pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, semnalate de instituțiile din cadrul sistemului judiciar.
Intervenții legislative necesare ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a unor decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate cu privire la Codul de procedură penală. Prin cea mai recentă decizie a CCR, s-a constatat că renunțarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului și încuviințării instanței de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuții ce aparțin sferei competențelor instanțelor judecătorești. Astfel, Curtea constată că renunțarea de către procuror la urmărirea penală, în condițiile reglementate la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, contravine legii fundamentale.
Astfel, Guvernul a decis să intervină legislativ pentru a reglementa o procedură prin care judecătorul de cameră preliminară hotărăște, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea părților, suspectului, persoanei vătămate și altor persoane interesate, precum și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală dată de procuror.
Modificările operate au în vedere și alte intervenții necesare pentru punerea de acord a Codului de procedură penală cu 15 decizii ale Curții Constituționale pronunțate în ultima perioadă și care reclamau intervenție legislativă în materii precum :
- participarea procurorului sau a unor părți în procesul penal la unele etape procedurale;
- procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului;
- procedura acordului de recunoaștere a vinovăției;
- necesitatea reglementării unor căi de atac care să permită şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată;
- clarificarea unor competențe.
Transpunerea urgentă a unor acte normative ale Uniunii Europene din domeniul dreptului penal, dar și dreptului procesual-penal. Prin ordonanța de urgență sunt transpuse și prevederi din următoarele directive pentru care termenul prevăzut în cadrul acestora a expirat cu consecințe inclusiv de natură pecuniară care pot fi aplicate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene:
- Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului, față de care procedura de infringement a fost declanșată în cursul anului 2014 (Cauza 2014/0192); termenul de transpunere a expirat la 18 decembrie 2013
- Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal și Directiva 2009/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 octombrie 2009 de modificare a Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave şi introducerea unor sancțiuni în caz de încălcare; termenul de transpunere a expirat la 26 decembrie 2010, respectiv 16 noiembrie 2010
- Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale; termenul de transpunere a expirat la 2 iunie 2014
- Directiva 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, față de care a fost declanșată procedura de infringement în luna ianuarie 2016 ; termenul de transpunere a expirat la data de 16 noiembrie 2015
- Directiva 2014/62/UE privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării - termen de transpunere 23 mai 2016
Pentru transpunerea dispozițiilor acestor directive, au fost redactate texte referitoare la:
- introducerea unor variante agravate ale infracțiunilor împotriva libertății și integrității sexuale sau a celor de pornografie infantilă, precum și a unor noi modalități de comitere a unora dintre aceste infracțiuni;
- asigurarea anumitor măsuri speciale de protecție a anumitor categorii vulnerabile de victime, precum și asigurarea pentru victimă, încă de la primul contact cu autoritățile competente, a posibilității de a înțelege și de a se face înțeleasă în vederea exercitării ulterioare a drepturilor sale în cadrul procesului penal;
- introducerea unui model al notei scrise înmânate persoanelor care au calitatea de suspect, inculpat sau condamnat în cadrul procedurilor penale, având în vedere faptul că legislația statelor membre trebuie să prevadă obligativitatea furnizării către persoanele arestate sau reținute în cursul procedurilor penale a unei note scrise privind drepturile acestora;
- agravarea regimului sancționator al persoanei juridice pentru încălcarea normelor privind protecția mediului cuprinse în Codul penal, prin sporirea sumei corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică în cazurile de poluare sancționate de actul normativ european;
- introducerea tentativei la emiterea frauduloasă de monedă
Intervenții legislative pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, semnalate de instituțiile din cadrul sistemului judiciar
Codul de procedură penală a fost modificat pentru a lămuri interpretarea unor texte si realizează corelările necesare pentru aplicarea acestora. S-au adus modificări procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, astfel încât și minorii să poată încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției, cu încuviințarea reprezentantului lor legal.
De asemenea, s-a completat cadrul normativ al asistenței juridice obligatorii prevăzut de codul de procedură penală - confirmându-se jurisprudența instanțelor; s-a reglementat obligativitatea acesteia și în procedura în cameră preliminară în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Pentru a preveni o succesiune de acte normative distincte, ordonanța de urgență concentrează într-un singur demers intervenția legislativă asupra Codului de procedură penală, în special, și realizează toate corelările implicate de diversele motive care justifică intervenția. Nefinalizarea dezbaterii în procedura parlamentară asupra proiectelor de lege inițiate de Guvern în urma publicării deciziilor de neconstituționalitate ale Curții Constituționale conduce la soluții neunitare în practică.
Din totalul modificărilor operate, aproximativ 30 au vizat transpunerea celor 5 directive, mai mult de 50 de puncte au vizat punerea textelor codurilor în acord cu deciziile Curții Constituționale . De asemenea, au fost făcute modificări pentru impunerea unei practice unitare avându-se în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, restul modificărilor reprezentând reglementări solicitate de practicieni ori texte de corelare, a căror includere în proiect urmărește o clarificare cât mai rapidă a cadrului normativ procesual-penal.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
OZN-urile nu mai sunt un mister: SUA confirmă existența a patru specii extraterestre distincte: Cenușii, Nordicii, Insectoizii și Reptilienii
O audiere recenta la Capitol Hill a readus in atenție misterul OZN-urilor, dupa ce un fizician implicat in proiecte secr ...
-
Speranța de viață la vârsta de 65 de ani în UE. România se afla la cea mai mare rata din istorie
În anul 2023 speranța medie de viața in UE a unei persoane de 65 de ani era de 20,2 ani. Speranța de viața tot cre ...
-
Alege salteaua ideală pentru un somn fără insomnii
Un somn odihnitor este fundamentul unei vieți sanatoase, iar alegerea saltelei potrivite joaca un rol crucial in preveni ...
-
DOCUMENT: Impozitele pentru mașini vor bubui. La Guvern se lucrează pentru noile tarife precum cele din tabel
Impozitul auto va crește conform principiului "Poluatorul platește", cel mai mult urmand sa plateasca cei cu mașini mai ...
-
Un meteorit analizat recent dă peste cap întreaga teorie a formării Pământului și a planetelor din sistemul nostru solar
Analiza unui meteorit antic sugereaza ca planetele formate din roci, atat cele apropiate, cat și cele mai indepartate de ...
-
Cea mai spectaculoasă lună plină a verii, „Luna Sturionului", se vede sâmbătă
Luna plina din august, cunoscuta sub numele de „Luna Sturionului", va putea fi vazuta in noaptea de sambata spre d ...
-
Trăim zorii unei crize de proporții: Europa ar putea fi lovită direct de deciziile lui Trump; prețul aurului atinge un nou maxim istoric
Aurul a atins un nou record istoric de peste 3.500 dolari pe uncie, pe fondul zvonurilor privind tarife impuse de SUA pe ...
-
Mutare surpriză a lui Donald Trump, pentru Vladimir Putin: S-ar putea trezi față în față cu Zelenski, la marea întâlnire din Alaska
Casa Alba ia in calcul invitarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la negocierile de pace din Alaska, programa ...
-
Mersul intermitent japonez: tendința virală în materie de exerciții fizice care conferă un plus de energie
Alternarea intre mersul rapid și cel lent este potrivita in special pentru persoanele care nu fac multa mișcare in mod r ...
-
Casa Regală a tăcut mâlc după decesul lui Ion Iliescu. Una dintre fiicele Regelui Mihai era la grătar când a murit vechiul adversar al tatălui ei și al monarhiei
Casa Regala a Romaniei nu a avut nicio reacție dupa decesul lui Ion Iliescu, nici macar un mesaj de complezența cum au t ...
-
Cu cât s-a scumpit, de fapt, coșul de cumpărături pentru o familie: Cum influențează majorarea TVA-ului
Dupa scumpirile intrate in vigoare la 1 august 2025, o familie cu doi adulți și un copil de doi ani ajunge sa plateasca, ...
-
Unde trebuia sa fie de fapt inmormantat Ion Iliescu: Totul era pregătit
Ion Iliescu a incetat din viața marți, 5 august 2025, la varsta de 95 de ani. A fost inmormantat joi, 7 august, in Cimit ...
-
Alertă epidemică globală. Virusul chikungunya se răspândește rapid din China în alte țări
Un focar major de virus chikungunya, transmis prin ințepatura țanțarilor, a declanșat masuri de carantina in China și at ...
-
Ca in Biblie: Marea Galileei s-a înroșit ca pe vremea lui Moise când fenomenul a fost interpretat ca "semn rău"
Marea Galileei, cea care apare și in Biblie, a devenit sangerie, la fel ca pe vremea lui Moise și amintesc de povestea b ...
-
Prețurile vor exploda până-n cer: S-a închis Strâmtoarea Dardanele, cea mai importantă rută de transport
Un incendiu de vegetație izbucnit in nord-vestul Turciei a forțat autoritațile sa inchida traficul maritim prin stramtoa ...
-
Oprirea războiului nu aduce profit! Scad acțiunile companiilor europene de apărare, pe fondul zvonurilor unui posibil acord SUA-Rusia pentru pace în Ucraina
Actiunile principalelor companii europene din industria de aparare au scazut miercuri, contrar evolutiei generale poziti ...
-
România suspectează un mare sabotaj al Rusiei: Au contaminat țițeiul și au generat o criză de proporții în țara noastră
Saptamana trecuta, Romania a primit un lot contaminat de țiței din Azerbaidjan, ceea ce a dereglat serios sistemul energ ...
-
Noua mutatie a COVID-19 lovește de data asta copiii - cazurile cresc alarmant în spitale
INSP semnaleaza o creștere semnificativa a cazurilor de COVID-19 tratate in spitalele de specialitate, comparativ cu inc ...
-
Descoperire fabuloasa a roverul Curiosity al NASA: imagini cu ceea ce pare a fi o bucată de coral pe planeta Marte
Roverul Curiosity al NASA a trimis imagini intrigante cu ceea ce pare a fi o bucata de coral pe planeta Marte. Obiectul ...
-
Bolojan trage frâna de mână în constructia autostrăzilor - UMB primește răspuns nefavorabil de la Guvern!
Premierul Ilie Bolojan a avut astazi o reacție cel puțin ambigua la avertismentul constructorului roman ca va reduce rit ...
-
Guvernul a lăsat un milion de pensionari amărâți fără bani din cauza situației economice a României. Recalcularea pensiilor a picat in vreme ce pensiile speciale sunt bine-merci
Promisiunea de recalculare a pensiilor pentru un milion de romani nu va fi onorata. Statul nu mai are bani, iar lipsa fo ...
-
Schimbări esențiale pentru cei care vând sau cumpără o mașină: lista obligațiilor noi, conform propunerilor guvernamentale
Guvernul a stabilit un calendar nou pentru proprietarii de mașini. Masurile sunt propuse de Ministerul Dezvoltarii. Aces ...
-
Descoperire de senzatie mondială: Mintea are un cod secret și două hărți pentru realitate - una pentru lucruri, alta pentru substanțe
O echipa de cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a facut un pas important in ințelegerea modulu ...
-
Ce-a rostit Nina Iliescu la inmormantarea fostului presedinte al României. Tovarasa de viata a transmis si un mesaj adversarilor politici
Sotia fostului presedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a transmis, joi, multumiri tuturor celor care "au au organizat, sus ...
-
Decizie definitiva: Alimentele care au grijă de inima ta. Reduc riscul aritmiilor și scad absorbția grăsimilor bașca mai si slabesti
Legumele și fructele proaspecte, oleaginoasele, peștele gras și uleiurile sanatoase (precum uleiul de masline, uleiul de ...
-
Doliu imens în presa din România: O jurnalistă respectată a mass-media românești s-a stins după o luptă nedreaptă
Lucia Efrim, fosta jurnalista a agenției Mediafax, cunoscuta de prieteni drept „Toto", a murit. A fost o prezența ...
-
Pandemia ne-a îmbătrânit mintea: Efecte neurologice severe au fost observate și la cei neinfectați cu COVID-19
Chiar și fara a contracta virusul, pandemia de COVID-19 pare sa fi accelerat imbatranirea creierului. Un studiu realizat ...
-
Google a prezentat modelul Genie 3, un AI capabil să simuleze medii realiste, deschizând drumul către instruirea roboților și vehiculelor autonome
Google DeepMind a prezentat modelul Genie 3, un nou sistem AI capabil sa simuleze medii realiste, deschizand drumul catr ...
-
Cum mâncăm așa ne comportăm. Vin cu adevărat nervii din stomac? S-a aflat legătura dintre digestie și deciziile pripite
Impulsivitatea - acea tendința de a acționa fara prea multa gandire - ar putea avea mai puțin de-a face cu voința și mai ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu