Sorin Rosca Stanescu: "Îl dau în judecată pe Traian Băsescu"
Postat la: 12.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Subsemnatul, Sorin Roșca Stănescu, informez, pe această cale, opinia publică asupra deciziei pe care am luat-o, azi, de a-l chema în judecată pe Traian Băsescu, după ce m-am consultat, în prealabil, cu avocatul meu, domnul Dan Chitic.
Domnul Traian Băsescu, în cursul unui dialog purtat în studioul România TV cu realizatorul Andreea Crețulescu, a făcut, marți, afirmația că l-aș fi șantajat și amenințat. Evenimentul la care se referă s-ar fi petrecut în anul 2005 și ar fi constat într-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu acesta, convorbire vizând reținerea de către procurori a regretatului Dinu Patriciu. Fac precizarea că, în calitate de președinte, în același an, domnul Traian Băsescu a lansat împotriva mea o acuzație similară, motiv pentru care a fost invitat în fața Clubului Român de Presă, solicitându-i-se să facă precizările necesare și să prezinte probe.
Întrucât nu a reușit să prezinte nicio probă și nici nu a fost capabil să facă precizări, cât de cât concludente, în ședința Clubului Român de Presă s-a convenit, împreună cu domnul Traian Băsescu, ca, imediat după încheierea întâlnirii, acesta să facă o declarație presei, în sensul că acuzațiile sale împotriva mea nu se susțin. Câteva minute mai târziu, domnul Traian Băsescu, după ce s-a despărțit de membrii Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă, a ieșit glonț din sala de ședințe, a refuzat să facă vreo declarație și a plecat la Cotroceni. În aceste circumstanțe, i-a revenit președintelui de atunci al CRP, domnului Cristian Tudor Popescu, obligația jenantă de a declara presei ceea ce ar fi trebit să declare Traian Băsescu. Am decis atunci, și am făcut public acest lucru, să nu îl dau în judecată pe Traian Băsescu, care oricum se făcuse de râs în primul său an de mandat și în prima să confruntare cu un director de ziar, dar l-am avertizat că, dacă recidivează, nu va mai fi iertat.
Marți, Traian Băsescu a comis-o. În aceste circumstanțe, îmi țin cuvântul dat și îl chem în instanță, pentru ca justiția să-și spună cuvântul. Cine minte? L-am șantajat eu vreodată pe Traian Băsescu? Sau acesta dezinformează opinia publică și recidivează, acuzându-mă, fără niciun temei, de fapte extrem de grave care, dacă ar fi reale, ar trebui să aibă drept consecință condamnarea mea de către justiție? Cu această ocazie, solicit și Parchetului să se autosesizeze și să efectueze investigațiile necesare pentru a limpezi lucrurile, în sensul de a confirma sau infirma săvârșirea de către mine a faptelor penale constând în amenințare și șantaj. Cu circumstanța, în definitiv agravantă, că, dacă așa ar sta lucrurile, șantajul și amenințarea s-ar fi produs chiar împotriva președintelui de atunci al României.
Sorin Roșca Stănescu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
OZN-urile nu mai sunt un mister: SUA confirmă existența a patru specii extraterestre distincte: Cenușii, Nordicii, Insectoizii și Reptilienii
O audiere recenta la Capitol Hill a readus in atenție misterul OZN-urilor, dupa ce un fizician implicat in proiecte secr ...
-
Speranța de viață la vârsta de 65 de ani în UE. România se afla la cea mai mare rata din istorie
În anul 2023 speranța medie de viața in UE a unei persoane de 65 de ani era de 20,2 ani. Speranța de viața tot cre ...
-
Alege salteaua ideală pentru un somn fără insomnii
Un somn odihnitor este fundamentul unei vieți sanatoase, iar alegerea saltelei potrivite joaca un rol crucial in preveni ...
-
DOCUMENT: Impozitele pentru mașini vor bubui. La Guvern se lucrează pentru noile tarife precum cele din tabel
Impozitul auto va crește conform principiului "Poluatorul platește", cel mai mult urmand sa plateasca cei cu mașini mai ...
-
Un meteorit analizat recent dă peste cap întreaga teorie a formării Pământului și a planetelor din sistemul nostru solar
Analiza unui meteorit antic sugereaza ca planetele formate din roci, atat cele apropiate, cat și cele mai indepartate de ...
-
Cea mai spectaculoasă lună plină a verii, „Luna Sturionului", se vede sâmbătă
Luna plina din august, cunoscuta sub numele de „Luna Sturionului", va putea fi vazuta in noaptea de sambata spre d ...
-
Trăim zorii unei crize de proporții: Europa ar putea fi lovită direct de deciziile lui Trump; prețul aurului atinge un nou maxim istoric
Aurul a atins un nou record istoric de peste 3.500 dolari pe uncie, pe fondul zvonurilor privind tarife impuse de SUA pe ...
-
Mutare surpriză a lui Donald Trump, pentru Vladimir Putin: S-ar putea trezi față în față cu Zelenski, la marea întâlnire din Alaska
Casa Alba ia in calcul invitarea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la negocierile de pace din Alaska, programa ...
-
Mersul intermitent japonez: tendința virală în materie de exerciții fizice care conferă un plus de energie
Alternarea intre mersul rapid și cel lent este potrivita in special pentru persoanele care nu fac multa mișcare in mod r ...
-
Casa Regală a tăcut mâlc după decesul lui Ion Iliescu. Una dintre fiicele Regelui Mihai era la grătar când a murit vechiul adversar al tatălui ei și al monarhiei
Casa Regala a Romaniei nu a avut nicio reacție dupa decesul lui Ion Iliescu, nici macar un mesaj de complezența cum au t ...
-
Cu cât s-a scumpit, de fapt, coșul de cumpărături pentru o familie: Cum influențează majorarea TVA-ului
Dupa scumpirile intrate in vigoare la 1 august 2025, o familie cu doi adulți și un copil de doi ani ajunge sa plateasca, ...
-
Unde trebuia sa fie de fapt inmormantat Ion Iliescu: Totul era pregătit
Ion Iliescu a incetat din viața marți, 5 august 2025, la varsta de 95 de ani. A fost inmormantat joi, 7 august, in Cimit ...
-
Alertă epidemică globală. Virusul chikungunya se răspândește rapid din China în alte țări
Un focar major de virus chikungunya, transmis prin ințepatura țanțarilor, a declanșat masuri de carantina in China și at ...
-
Ca in Biblie: Marea Galileei s-a înroșit ca pe vremea lui Moise când fenomenul a fost interpretat ca "semn rău"
Marea Galileei, cea care apare și in Biblie, a devenit sangerie, la fel ca pe vremea lui Moise și amintesc de povestea b ...
-
Prețurile vor exploda până-n cer: S-a închis Strâmtoarea Dardanele, cea mai importantă rută de transport
Un incendiu de vegetație izbucnit in nord-vestul Turciei a forțat autoritațile sa inchida traficul maritim prin stramtoa ...
-
Oprirea războiului nu aduce profit! Scad acțiunile companiilor europene de apărare, pe fondul zvonurilor unui posibil acord SUA-Rusia pentru pace în Ucraina
Actiunile principalelor companii europene din industria de aparare au scazut miercuri, contrar evolutiei generale poziti ...
-
România suspectează un mare sabotaj al Rusiei: Au contaminat țițeiul și au generat o criză de proporții în țara noastră
Saptamana trecuta, Romania a primit un lot contaminat de țiței din Azerbaidjan, ceea ce a dereglat serios sistemul energ ...
-
Noua mutatie a COVID-19 lovește de data asta copiii - cazurile cresc alarmant în spitale
INSP semnaleaza o creștere semnificativa a cazurilor de COVID-19 tratate in spitalele de specialitate, comparativ cu inc ...
-
Descoperire fabuloasa a roverul Curiosity al NASA: imagini cu ceea ce pare a fi o bucată de coral pe planeta Marte
Roverul Curiosity al NASA a trimis imagini intrigante cu ceea ce pare a fi o bucata de coral pe planeta Marte. Obiectul ...
-
Bolojan trage frâna de mână în constructia autostrăzilor - UMB primește răspuns nefavorabil de la Guvern!
Premierul Ilie Bolojan a avut astazi o reacție cel puțin ambigua la avertismentul constructorului roman ca va reduce rit ...
-
Guvernul a lăsat un milion de pensionari amărâți fără bani din cauza situației economice a României. Recalcularea pensiilor a picat in vreme ce pensiile speciale sunt bine-merci
Promisiunea de recalculare a pensiilor pentru un milion de romani nu va fi onorata. Statul nu mai are bani, iar lipsa fo ...
-
Schimbări esențiale pentru cei care vând sau cumpără o mașină: lista obligațiilor noi, conform propunerilor guvernamentale
Guvernul a stabilit un calendar nou pentru proprietarii de mașini. Masurile sunt propuse de Ministerul Dezvoltarii. Aces ...
-
Descoperire de senzatie mondială: Mintea are un cod secret și două hărți pentru realitate - una pentru lucruri, alta pentru substanțe
O echipa de cercetatori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a facut un pas important in ințelegerea modulu ...
-
Ce-a rostit Nina Iliescu la inmormantarea fostului presedinte al României. Tovarasa de viata a transmis si un mesaj adversarilor politici
Sotia fostului presedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a transmis, joi, multumiri tuturor celor care "au au organizat, sus ...
-
Decizie definitiva: Alimentele care au grijă de inima ta. Reduc riscul aritmiilor și scad absorbția grăsimilor bașca mai si slabesti
Legumele și fructele proaspecte, oleaginoasele, peștele gras și uleiurile sanatoase (precum uleiul de masline, uleiul de ...
-
Doliu imens în presa din România: O jurnalistă respectată a mass-media românești s-a stins după o luptă nedreaptă
Lucia Efrim, fosta jurnalista a agenției Mediafax, cunoscuta de prieteni drept „Toto", a murit. A fost o prezența ...
-
Pandemia ne-a îmbătrânit mintea: Efecte neurologice severe au fost observate și la cei neinfectați cu COVID-19
Chiar și fara a contracta virusul, pandemia de COVID-19 pare sa fi accelerat imbatranirea creierului. Un studiu realizat ...
-
Google a prezentat modelul Genie 3, un AI capabil să simuleze medii realiste, deschizând drumul către instruirea roboților și vehiculelor autonome
Google DeepMind a prezentat modelul Genie 3, un nou sistem AI capabil sa simuleze medii realiste, deschizand drumul catr ...
-
Cum mâncăm așa ne comportăm. Vin cu adevărat nervii din stomac? S-a aflat legătura dintre digestie și deciziile pripite
Impulsivitatea - acea tendința de a acționa fara prea multa gandire - ar putea avea mai puțin de-a face cu voința și mai ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu