Ea este prima femeie director al CIA! A fost implicata in numeroase scandaluri legate de tortura
Postat la: 18.05.2018 |
Senatul american a confirmat nominalizarea Ginei Haspel la conducerea CIA, in pofida rolului sau controversat in programe de torturare, in urma atentatelor de la 11 septembrie.
Haspel, in varsta de 61 de ani, dintre care 33 petrecuti in Agentia Centrala americana de Informatii, era candidata desemnata de Donald Trump. In cursul votului, ea a fost sustinuta de sase alesi din cadrul opozitiei democrate, obtinand 54 din cele 99 de voturi in Camera superioara a Congresului. Anterior adjunta a directorului agentiei cu sediul la Langley (Virginia), ea devine astfel prima femeie care conduce CIA, succedandu-i lui Mike Pompeo, numit secretar de Stat.
Candidatura sa a provocat polemica, pentru ca ea a condus cel putin o parte a lui 2002 o inchisoare secreta a CIA in Thailanda, unde detinuti suspectati ca faceau parte din Al-Qaida erau torturati frecvent. Ei au fost supusi simularii inecului ("waterboarding"), o tehnica ilegala potrivit codului militar, dar care se afla intre cele autorizate de presedintele George W. Bush dupa atentatele de la 11 septembrie. Ele au fost interzise definitiv de succesorul sau, Barack Obama. Audiata saptamana trecuta de Comisia Informatiilor din Senat, insarcinata sa-i valideze candidatura, ea a promis ca, sub conducerea sa, CIA nu va relua acest program controversat de interogare. Haspel a apreciat insa ca programul a furnizat "informatii de valoare" in vederea impiedicarii altor atentate.
Ea a recunoscut, de asemenea, ca "tortura nu functioneaza". Mai multi alesi, democrati dar si republicani, si-au exprimat ingrijorarea fata de aceasta nominalizare asteptata, care trimitea, in opinia lor, un mesaj prost despre pozitia Statelor Unite cu privire la tortura. Mark Warner, vicepresedintele democrat al Comisiei, s-a declarat insa convins ca ea va fi capabila sa "se opuna presedintelui, daca primeste ordinul de a face ceva ilegal sau imoral - precum o intoarcere la tortura".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
USA Today: SUA pregătește invazia in Cuba unde îl va pune președinte pe Marco Rubio
Pentagonul a inceput pregatirile pentru operațiuni militare in Cuba in cazul in care președintele american Donald Trump ...
-
Doar 5 voturi au lipsit pentru a fi oprit războiul lui Trump în Iran. Republicanii din Senat mențin trupele pe front în ciuda presiunii publice
Republicanii din Senatul SUA au respins miercuri, 15 aprilie, o noua tentativa a democraților de a pune capat acțiunilor ...
-
Trump cu Xi Jinping s-au pus de acord. Urmează Putin. După președintele SUA și liderul Chinei vorbește despre Marea Resetare a ordinii mondiale
Președintele Chinei, Xi Jinping, a subliniat importanța cooperarii strategice dintre Rusia și China, in cadrul vizitei e ...
-
Donald Trump declară că nu are în vedere prelungirea armistiţiului întrucât e convins că războiul se apropie de final cu un acord între părți
Presedintele SUA, Donald Trump, a declarat pentru postul american de televiziune ABC ca nu are in vedere prelungirea arm ...
-
Elon Musk susține că Soros ar controla acum scena politică din Ungaria
Miliardarul Elon Musk, un apropiat al administrației Donald Trump, a comentat in mai multe randuri victoria lui Pé ...
-
Telefonul din Israel care a condus la eșuarea negocierilor dintre SUA și Iran: "A mutat toată discuția către interesele lui Netanyahu"
Ministrul de Externe al Iranului, Seyed Abbas Araghchi, susține ca negocierile de pace dintre SUA și Iran s-au impotmoli ...
-
Convorbire tensionată între Trump și Netanyanu - Care a fost cea mai mare frică a premierului israelian
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a avut joi o convorbire telefonica „tensionata" cu președintele american Donald ...
-
Rusia amplifică tensiunile cu SUA deschizând un nou front proxy: Vrea să intervină în Cuba, țară aflată într-o situație cu adevărat dezastruoasă
Rusia nu va abandona Cuba și intenționeaza sa ajute țara insulara sa depașeasca criza energetica provocata de sancțiunil ...
-
„Tainul" plătit americanilor de Viktor Orban pentru susținere: Ungaria ar urma să cumpere din SUA petrol, rachete HIMARS şi reactoare modulare
Ungaria s-a angajat sau preconizeaza sa cumpere din SUA petrol, sisteme de rachete HIMARS si reactoare modulare mici, a ...
-
Imaginile înșelătoare care i-ar fi fost transmise lui Trump despre războiul din Iran. Cum l-ar fi dezinformat Pete Hegseth pe președintele SUA
Mai multe persoane susțin ca modul in care secretarul apararii, Pete Hegseth, a prezentat succesul SUA in conflict a dus ...
-
Cum au reacționat politicienii americani după anunțul armistițiului cu Iran. "Caută cu disperare orice fel de rampă de ieșire din fanfaronada sa ridicolă"
Reacțiile politicienilor americani la anunțul armistițiului de doua saptamani intre Donald Trump și Iran au fost contrad ...
-
Iranul continuă războiul cu Israelul chiar dacă are armistițiu cu SUA legat de strâmtoarea Hormuz. Atacurile reciproce irano-israeliene sunt pe motiv de Liban
La treizeci de minute dupa ce Trump a anunțat armistițiul de doua saptamani, valuri de rachete balistice și drone au fos ...
-
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
Reprezentanții Partidului Democrat din SUA cer demisia șefului Pentagonului (Departamentul Apararii al Statelor Unite) p ...
-
Americanii pun la îndoială starea mentală a lui Trump după ultimele amenințări la adresa Iranului. O fostă aliată fidelă: „A înnebunit, iar voi sunteți toți complici"
Mai mulți politicieni americani - intre care și republicani - au reacționat alarmați și au pus la indoiala starea mental ...
-
Campanie de ridiculizare a președintelui Donald Trump: "Ia-o mai ușor, tigrule. Păstrează-ți calmul. Stăpânește-te, bătrâne"
Ambasadele Iranului din mai multe țari au reacționat ironic la amenințarile președintelui Donald Trump, folosind mesaje ...
-
În ce condiții Iranul ar sfârși războiul - o analiză Foreign Affairs
Autorul analizei este JAVAD ZARIF - profesor asociat de Studii Globale la Universitatea din Teheran. Anterior, a ocupat ...
-
„Nu ne spun". O fostă aliată a lui Trump acuză administrația SUA că ascunde situația reală a victimelor americane în războiul cu Iranul
Președintele Donald Trump ii saluta pe militarii armatei americane dupa un discurs susținut in fața familiilor de milita ...
-
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
Statele Unite au ordonat tuturor ambasadelor si consulatelor din intreaga lume sa lanseze campanii coordonate impotriva ...
-
S-a aflat cum ajută Moscova și Beijingul regimul de la Teheran în războiul contra isralo-americanilor
Președintele Volodimir Zelenski a declarat sambata pentru NBC News ca forțele ruse au realizat imagini satelitare ale un ...
-
Chabahar - unghiul mort al planurilor de război în Iran: diversiune sau opțiune reală?
Autor: François Vadrot În timp ce SUA aliniaza peste 50.000 de soldați in Golf și Iranul sufera de douazeci ...
-
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat pentru Financial Times ca dorește sa „puna mana pe petrolul" din Iran ș ...
-
Panică în Pentagon, după ce un raport scoate la iveală criza rachetelor Tomahawk
Alarma in Pentagon, dupa apariția unui raport care scoate la iveala o problema sensibila: epuizarea accelerata a stocuri ...
-
Scenariul Kharg: planul care ar putea schimba războiul cu Iranul - dar și riscurile unui conflict fără sfârșit
În culisele Pentagonului se contureaza unul dintre cele mai riscante scenarii ale actualei confruntari: o eventual ...
-
E un scandal imens între Trump si Netanyahu. SUA respinge planul Israelului de a răsturna regimul de la Teheran: „De ce naiba aș face asta?!"
Donald Trump a respins categoric planul lui Benjamin Netanyahu de a provoca o revolta populara in Iran, intr-un schimb d ...
-
Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei
Iranul a intrerupt livrarile de gaze catre Turcia in urma atacului israelian asupra zacamantului de gaze South Pars, rel ...
-
Sub pretextul războiului cu Iranul, Israelul își extinde teritoriul în Liban și anunță noi cuceriri teritoriale: e vizat sudul Libanului, până la râul Litani
Armata israeliana va ocupa sudul Libanului pana la raul Litani, a anuntat marti ministrul apararii Israel Katz, fiind pe ...
-
Vladimir Putin sabotează negocierile de pace cu Ucraina în mod deliberat. Are un plan bine pus la punct și îl urmează fără abateri
Reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Andriy Melnyk, a declarat ca Rusia face in mod deliberat cerințe nerealiste ...
-
Manevre pentru Venezuela: Fără a declara război, China se mișcă, influențează și impune noi recorduri împotriva intereselor SUA
China a inceput sa ia o serie de masuri practice, incepand cu realizarea ca Statele Unite au facut din controlul petrolu ...
-
Cât este de adevărat că Ungaria e „calul troian" al Rusiei în Europa? Țările UE reacționează dur la dezvăluirile Washington Post
Comisia Europeana si-a exprimat luni „profunda ingrijorare" cu privire la informatiile publicate de Washington Pos ...
-
Un diplomat iranian dezvăluie de ce nu cedează Iranul, în ciuda pierderilor din război
Iranul respinge, in aceasta etapa, orice ieșire diplomatica din conflict și iși construiește strategia pe capacitatea de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu