• Tweet

Riscul unui război la scara regională este în creștere, dar dacă rațiunea va prevala, se poate ajunge încă la o soluție pașnică. Yemenul se confruntă cu o escaladare militară majoră, care a adus din nou coasta de vest și zona din jurul strâmtorii Bab al-Mandeb în prim-planul evenimentelor regionale.

Operațiunea „Yemen's Dawn", lansată de forțele loiale guvernului yemenit recunoscut la nivel internațional, a dat unele rezultate. Forțele guvernamentale au avansat spre strâmtoarea Bab al-Mandeb și se luptă acum împotriva pozițiilor întărite ale grupării Houthi. Ciocnirile continuă în anumite părți ale districtului Dhubab și în jurul aeroportului din Dhubab. Întrebarea centrală este acum dacă aceste acțiuni militare pot aduce o schimbare durabilă în echilibrul de putere și dacă vor extinde confruntarea sau vor deschide calea către un nou proces de negociere.

Luptele s-au concentrat în jurul strâmtorii Bab al-Mandeb datorită poziției sale strategice în comerțul mondial și în fluxurile energetice. Aceasta este deosebit de importantă pentru părțile implicate în conflictul din Yemen, deoarece controlul asupra litoralului, insulelor și zonelor montane înconjurătoare oferă diverse posibilități de supraveghere, desfășurare militară și amenințări la adresa traficului maritim.

O avansare de-a lungul coastei ar putea permite forțelor guvernamentale să recucerească poziții-cheie și să limiteze spațiul de manevră a rebelilor houthi. Cu toate acestea, aceasta nu garantează, în sine, securitatea strâmtorii și nici nu elimină amenințările la adresa navigației.

Chiar dacă houthiții pierd pozițiile de pe coastă, aceștia ar putea să-și păstreze totuși capacitatea de a lansa atacuri în Marea Roșie. Amenințările la adresa traficului maritim nu depind neapărat de controlul direct asupra strâmtorii; ele depind și de disponibilitatea rachetelor, a dronelor, a platformelor de lansare, a rețelelor de aprovizionare și de capacitatea de a opera din alte locații.

Pe măsură ce operațiunile se deplasează de pe fâșia de coastă către zonele montane, în special Munții Kahbub din provincia Lahj și zonele montane din vestul și sud-vestul provinciei Taiz, provocările legate de teren, apărare, deplasare și aprovizionare devin mai severe.

În acest context, trebuie diferențiate trei niveluri distincte: recucerirea pozițiilor de coastă, consolidarea controlului militar asupra acestora și stabilirea unei capacități durabile de securizare a strâmtorii și a zonei înconjurătoare. Confundarea acestor niveluri poate duce fie la o evaluare exagerată a rezultatelor operațiunii, fie la o subestimare a capacității adversarului de a continua luptele.

Declarațiile recente ale dr. Rashad Al-Alimi, președintele Consiliului de Conducere Prezidențial din Yemen, semnalează o schimbare a obiectivelor: de la contenționarea amenințării houthi la restabilirea instituțiilor statului și eliberarea orașului Sanaa.

Această schimbare conferă luptelor în curs o dimensiune națională care depășește câștigurile limitate de pe teren. Succesul acesteia rămâne însă condiționat de capacitatea forțelor guvernamentale de a unifica comanda, de a asigura aprovizionarea și de a coordona diversele formațiuni militare.

Conținerea diviziunilor din cadrul componentelor guvernului, în special în ceea ce privește problema sudului, este esențială pentru păstrarea câștigurilor și pentru a împiedica transformarea confruntării într-un conflict intern.

Succesul necesită coordonarea între formațiunile participante, evitarea competiției pentru sfere de influență și corelarea câștigurilor militare cu securitatea și guvernanța politică capabile să prevină luptele între facțiuni.

Acest lucru este deosebit de important deoarece formațiunile care joacă cel mai eficient rol în bătăliile de pe coastă, Brigăzile „Giganții din Sud", provin din provinciile sudice.

Escaladarea conflictului cu Houthi este dificil de înțeles separat de războiul cu Iranul. Sprijinul acordat de Iran acestui grup este binecunoscut, dar rapoartele recente din presă au dezvăluit și amploarea acestuia. Se pare că Garda Revoluționară Islamică a dirijat mișcările Houthi de-a lungul coastei și a încurajat escaladarea conflictului împotriva Arabiei Saudite, angajându-se să ofere sprijin suplimentar.

Controlul asupra strâmtorii Bab al-Mandeb este important din punct de vedere strategic pentru Iran și aliații săi, întrucât o presiune sporită în această zonă poate oferi un avantaj mai mare în conflictul cu Iranul.

Pentru Arabia Saudită, implicarea în conflictul din Yemen este determinată de preocupări directe legate de securitate și de dorința de a reduce amenințările la adresa teritoriului său și a rutelor maritime din apropiere.

În acest context, un răspuns saudit la atacurile mortale de la aeroport pare foarte probabil. Riadul ar putea fi mai puțin înclinat să se limiteze la schimburi de focuri obișnuite de-a lungul liniilor de front existente și ar putea viza, în schimb, obiective sau capacități de o importanță mai mare din cadrul structurii militare a houthiților. Forma pe care o va lua acest răspuns ar putea reflecta eforturile de a impune costuri semnificative fără a extinde imediat confruntarea într-un război regional mai amplu.

La nivelul Țărilor din Golf, participarea militară colectivă pare mai puțin sigură. Atacurile ar putea determina o reuniune de urgență a CCG, declarații politice mai ferme sau o coordonare defensivă sporită, dar relansarea unei campanii militare comune împotriva houthiților ar fi mai dificilă. Statele din Golf nu mai împărtășesc același grad de aliniere strategică în ceea ce privește Yemenul, în timp ce diferențele, în special între prioritățile Arabiei Saudite și ale Emiratelor Arabe Unite, continuă să limiteze acțiunea colectivă.

Pakistanul și Turcia, la rândul lor, și-au anunțat sprijinul pentru Arabia Saudită în cadrul Pactului de la Mecca, deși parametrii exacți ai participării lor nu au fost încă definiți. Escaladarea actuală ar putea, prin urmare, să testeze dacă aceste parteneriate rămân cadre politice și defensive sau se traduc în sprijin militar concret, inclusiv prin desfășurări mai puternice de apărare aeriană.

Implicarea SUA rămâne, de asemenea, posibilă, dar orice rol direct ar fi probabil limitat. Intervenția anterioară a SUA în Yemen s-a concentrat mai mult pe descurajare, securitate maritimă și contenirea amenințărilor, decât pe schimbarea decisivă a echilibrului de pe câmpul de luptă în favoarea forțelor guvernamentale.

O confruntare în expansiune nu înseamnă automat că toate părțile urmăresc un război deschis. Unele ar putea folosi escaladarea pentru a-și îmbunătăți capacitatea de descurajare sau poziția de negociere, deși riscul unei erori de calcul rămâne.

Evoluțiile războiului din Yemen în viitorul apropiat depind de capacitatea forțelor guvernamentale de a menține pozițiile recucerite, de a securiza zona din jurul strâmtorii și drumurile de legătură și de a elimina amenințarea houthi din zonele muntoase. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, echilibrul presiunii militare și politice s-ar putea schimba, deși acest lucru nu ar pune neapărat capăt amenințării maritime reprezentate de houthi.

Cu toate acestea, dacă avansul se oprește la poziții greu de depășit și houthiții reușesc să continue să folosească rachete și drone pentru a lansa contraatacuri, acest lucru ar putea duce la o confruntare prelungită. Un război de uzură ar putea avea un impact umanitar și economic devastator nu doar asupra Yemenului, ci asupra întregii regiuni.

Riscul unei escaladări și al unui război la nivel regional ar putea totuși să împingă părțile să caute o înțelegere sau un acord pentru a opri luptele. Transformarea avansurilor militare într-un acord ar necesita însă abordarea unor chestiuni politice și de securitate mai ample, inclusiv acorduri privind împărțirea puterii, garanții reciproce și securitatea rutelor maritime.

Cu alte cuvinte, bătălia de pe coastă care se desfășoară în prezent ar putea deveni o poartă către o schimbare mai amplă în evoluția crizei din Yemen, mai degrabă decât o nouă rundă într-un război prelungit.