• Tweet

Teheranul oferă o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuză concessions până la alegeri. Flavius Caba explică faptul că blocajul simultan pe Hormuz și Bab-el-Mandeb va scumpi combustibilii, forțând statele din Golf să caute un pact de neagresiune cu Iranul.

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, susține că a fost elaborat un document în care propune o încetare rapidă a războiului și a vorbit despre redeschiderea Hormuz. În ce termeni ar fi posibil acest lucru? Referitor la această propunere pe care ministrul iranian de Externe a făcut-o la New York și anume să prezinte o foaie de parcurs rapidă pentru încetarea războiului și pentru redeschiderea strâmtorii, a fost transmisă prin intermediari, și anume Qatar, mediatorii qatarezi, a fost transmis către americani, iar discuțiile nu au fost purtate în mod direct. Acest plan este aproape similar cu ceea ce conține Memorandumul de Înțelegere stabilit anterior, probabil cu unele mici ajustări și concentrându-se pe câteva mari subiecte.

De partea cealaltă, orice discuție începe de la redeschiderea Hormuz, dar mai ales de la soluționarea dosarului nuclear, în ideea că SUA vor să se asigure că Iranul nu va avea niciodată arme nucleare. Pe chestiunea nucleară, discursul premierului Netanyahu, unde el a evidențiat că, prin operațiunile pe care le-a desfășurat Israelul, au distrus programul nuclear iranian, bineînțeles au distrus și alte capabilități militare ale Iranului, explică politologul Flavius Caba, expert în Orientul Mijlociu, pentru Adevărul.

Iar aici poziția Statelor Unite și interesul lor este de a prelungi acest război pentru a exercita o presiune cât mai mare asupra economiei Iranului. Dar în același timp, acest război, dacă e să se prelungească, afectează piețele globale de energie și menține prețurile crescute la combustibil. Chiar dacă piețele globale, și o să revin la această idee, piețele globale privind energia au dovedit o reziliență destul de bună pe parcursul acestor șapte luni de conflict. S-a așteptat să fluctueze mult mai puternic, dar am văzut că prin anumite ajustări s-a ajuns totuși la o menținere a unui preț la un nivel gestionabil.

SUA se apropie de alegerile de la mijlocul mandatului, midterm. Dacă după acest moment, în funcție de rezultate, președintele Trump are posibilitatea inclusiv să reînceapă conflictul cu partea iraniană, pentru că, în momentul respectiv, nu va mai fi constrâns de opinia electoratului. Și atunci va încerca să implementeze ceea ce consideră, probabil, că este mai bun pentru a-și atinge interesele. În schimb, dacă ne reîntoarcem la un conflict, aici ar putea să dăuneze relațiilor cu statele din Golf, Golful Persic, și anume din formatul Consiliului de Cooperare, deoarece Iranul încă are multe opțiuni pentru a răspunde și a escalada.

Situația actuală, putem spune, din strâmtoarea Hormuz se află într-o fază de ușoară escaladare prin aceste presiuni. Există aceste răspunsuri reciproce: Statele Unite atacă, Iranul răspunde. Ambele părți au capacitate să absoarbă aceste lovituri dintr-o parte și dintr-alta. În schimb, am văzut că în ultima perioadă asistăm la o escaladare și pe orizontală la nivelul Orientului Mijlociu, intrând în joc și houthi în zona strâmtorii Bab-el-Mandeb. Deci aici, odată cu intrarea în joc și a presiunii din Bab-el-Mandeb, reprezintă o nouă etapă în exercitarea de presiuni asupra economiei și energiei la nivel mondial.

Ce a făcut Iranul prin această propunere? Ei măcar spun că au un plan pe care l-au prezentat și văd în felul următor etapele pe care să le urmeze Statele Unite, menționând de acele condiții ale Memorandumului de Înțelegere. Statele Unite, pe de altă parte, își mențin poziția că acel Memorandum de Înțelegere este deja caduc, nu mai poate fi implementat și oricum orice înțelegere trebuie reluată, probabil, pe alți termeni.

Nici statele din Golf nu au o propunere foarte clară de încetare a conflictului, chiar dacă există discuții exploratorii la nivelul Golfului. Statele din Consiliul de Cooperare al Golfului, în prezent, se află într-o diplomație și o discuție destul de efervescentă în ceea ce privește identificarea de soluții.

Și anume, una dintre soluțiile care se vehiculează cel mai mult este existența unui pact de neagresiune în care să fie incluse toate statele Consiliului de Cooperare al Golfului, bineînțeles, să fie extins la Iran. Există o arhitectură de securitate regională în care și Iranul să fie inclus în această soluție, astfel pentru a deescalada situația. Există o astfel de abordare și o astfel de tendință la nivel regional, unde statele regionale nu mai doresc să continue această escaladare din motive pur economice.

Economiile lor sunt destul de afectate de acest conflict în ceea ce privește și dezvoltarea proiectelor individuale de țară, cum e în Arabia Saudită Viziunea 2030, care, din cauza acestui conflict, a impus implementarea unor ajustări.

Pe de altă parte, am văzut că discursul președintelui Trump este unul pe care în general îl folosește, lăsând impresia la ONU că ar avea un plan de a ajunge la un acord cu Iranul, astfel încât să ajungă la o dezvoltare extraordinară. Acesta este discursul președintelui Trump pe care îl folosește, lăsând impresia că are control asupra situației. El stabilește termene și el, prin toate acestea, indică faptul că va câștiga.

Din punctul ăsta de vedere al discursului președintelui Trump, ne-am obișnuit cu modul în care el își prezintă opinia și modul în care să o ducă la bun sfârșit. Până acum am văzut, Statele Unite nu au îndeplinit niciun obiectiv strategic major din ceea ce a fost stabilit la începutul conflictului, însă a generat această problemă în strâmtoarea Hormuz, cu o presiune asupra piețelor energetice și a economiei la nivel mondial.

Nici premierul Netanyahu, prin discursul său de la ONU, nu a lăsat de înțeles că ar prefera o continuare a operațiunilor militare în Iran. Pentru a schimba situația din punct de vedere militar în Iran e nevoie doar de o dislocare masivă de forțe terestre, ceea ce va duce la costuri politice destul de mari ale factorilor decidenți care vor aduce această decizie.

Chiar dacă Trump ar avea posibilitatea să adopte o astfel de decizie, cum am zis, după concluzionarea rezultatelor de la jumătatea mandatului, pentru că, ulterior, nu mai răspunde politic față de foarte mulți, nici față de electorat, dar nici față de Congres, adică poate să utilizeze prerogativele sale de președinte.

Într-adevăr, dacă va fi o înțelegere, va trebui să includă la înțelegerea asta... și e o înțelegere, cred, să fie extinsă inclusiv, probabil, la Liban. Adică să existe acest acord pe Liban, undeva să vedem progrese substanțiale și în discuțiile dintre Israel și Liban.

Bineînțeles, dacă se va continua războiul și se va continua această situație, problema economică, presiunea economică va continua la nivel mondial și va deveni din ce în ce mai mare. Și anume, presiunile vor fi la nivelul produselor diesel, aici va fi ce va duce indirect la afectarea agriculturii și la o creștere a prețurilor destul de mare, după cum și produsele de fertilizatori și alte bunuri de consum imediat care sunt importate sau transportate prin cele două strâmtori, și anume strâmtoarea Hormuz și Bab-el-Mandeb. Vorbim acum de o presiune simultană pe ambele strâmtori.

La fel, Arabia Saudită, ca fiind principalul jucător din Consiliul de Cooperare al Golfului, este dispusă și poartă în continuare discuții cu Teheranul, și celelalte state din regiune poartă discuții cu Teheranul. Anume, pentru a ajunge la o soluție, problemele vor rămâne pe modul cum va fi gestionată strâmtoarea Hormuz și să nu urmeze și o posibila gestionare și a strâmtorii Bab-el-Mandeb.

Dacă se va continua cu conflictul în strâmtoarea Hormuz, am putea asista ca la final să existe un mecanism de gestionare a traficului, adică să existe anumite cerințe de a se plăti anumite servicii, dar probabil în care să fie incluse toate statele din regiunea Golfului Persic. Deci, chiar dacă până în prezent Iranul și Omanul au ajuns la anumite acorduri, acesta nu este final, de implementare finală, și poate fi ajustat până la o decizie totală din punct de vedere al evoluției la nivel regional.

Oricum, în prezent, situația din Orientul Mijlociu a fost umbrită de acest dialog la nivel strategic dintre Statele Unite și China și, în subsidiar, și de problematica inteligenței artificiale. Deci, am observat că, într-adevăr, această discuție, acest dialog e mult mai mare, transcende această problemă a Orientului Mijlociu. Iar un alt element, pe locul doi, e conflictul din Ucraina.

Undeva, conflictul din Orientul Mijlociu este lăsat într-un plan al treilea, după cum am zis. Nici dintr-o anumită perspectivă europeană... noi vorbim mai mult acum de conflictul din Orientul Mijlociu analizând și gândindu-ne mai mult la implicațiile economice și energetice. Bineînțeles, acest dosar nuclear în care apar diferite discuții. Franța mai are anumite tendințe izolate, am văzut acum și cu Arabia Saudită, dar și președintele Macron se află înspre final de mandat.

Există anumite dinamici care vor influența decisiv într-un fel anumite tendințe din zona Orientului Mijlociu: alegerile din Israel, alegerile din Statele Unite. Până atunci, nu cred că vom asista la schimbări substanțiale ale situației actuale în Orientul Mijlociu, mergând pe acest impas strategic în care ne aflăm, care, din păcate, reiterez faptul că nu e convenabil niciunei părți, nici iranienilor, nici Statelor Unite, dar nici la nivel global.

Din punct de vedere al energiei, sistemul energetic global a reușit totuși să fie unul rezilient în lunile acestea. Și asta și pentru că s-a implicat și mult Agenția Internațională pentru Energie. Au autorizat eliberarea din rezervele de urgență, cred că 400 de milioane de barili. Deci au existat mai multe coordonări cu statele membre din agenție.

De asemenea, unele state și-au crescut producția, cum sunt Statele Unite, Argentina, Brazilia, Canada, Guyana. Toate acestea au adus în plus barili pe piață.

De asemenea, un element foarte important e faptul că și China și-a ajustat abordarea față de acest sector și a redus consumul, și-a redus importul, înainte importa vreo 11 milioane, a ajuns undeva în august să importe undeva la 7 milioane. Deci China a reușit, prin mixul său energetic și prin capacitate, să schimbe puțin și dinamica. Și-a redus anumite capacități operaționale la rafinerii, au intrat unele măsuri de protecție. Deci, în general, China, din nou cum am zis, prin această reducere a importurilor a contribuit și ea la menținerea acestei reziliențe la nivel mondial a pieței de energie electrică.

Poziția Iranului e că are dreptul să aibă program nuclear civil și dreptul de a îmbogăți uraniul pe teritoriul său până la un nivel civil, anume 3,67%. Vom vedea dacă se va ajunge la un compromis. Ca o idee probabil fundamentală a discuției e faptul că, indiferent de presiunea exercitată de Statele Unite, Iranul nu va capitula. Și nu va capitula indiferent dacă are provocări mari din punct de vedere economic, din punct de vedere al poziției naționale. Sunt foarte puternici în astfel de situații și de aceea e foarte dificil să vedem implementată această dorință a președintelui Trump, și anume aceea de a face Iranul să capituleze.

Am văzut că poziția Chinei cred că se menține aceeași: a venit cu câteva propuneri, atât în Egipt, cât și la BRICS, pentru desescaladarea situației din Orientul Mijlociu. Nu este în favoarea continuării.

Cu toate că, clar vedem, din punct de vedere comercial e partenerul principal al multor state din Consiliul de Cooperare al Golfului: Arabia Saudită, Irak, Kuweit. E oficial pe locul 2, dar neoficial e pe primul loc, pentru că nu poate fi recunoscut oficial. Deci, oricum, aceasta este poziția, deocamdată, a Chinei.