• Tweet

Decizia grăbită de a retrage 12 bombardiere B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie, în cursul weekendului, a fost o măsură de precauție susțin președintele Donald Trump și consilierii săi. Aceștia au spus că decizia a fost luată ca răspuns la o amenințare pe care aceștia au refuzat însă să o detalieze.

„Nu a fost nimic deosebit", a insistat Trump, iar secretarul său de stat, Marco Rubio, a încercat să minimizeze situația, menționând că Pentagonul „redistribuie constant resursele acolo unde este nevoie de ele".

Însă, pentru oricine a urmărit modul în care puterea americană a fost desfășurată la nivel global în cele șapte luni scurse de când Trump a decis să atace Iranul, acesta a fost un nou exemplu evident al modului în care, în repetate rânduri, Trump și secretarul său al Apărării, Pete Hegseth, au fost nevoiți să se retragă, rechemând forțe militare care fuseseră dislocate în Orientul Mijlociu și în Marea Britanie cu rol de descurajare, scrie The New york Times.

În ultimele luni, pe măsură ce conflictul s-a prelungit, războiul cu Iranul a scos la iveală noi și uriașe vulnerabilități americane, impunând schimbări pe care Pentagonul nu le lua în calcul în urmă cu un an. Totodată, conflictul s-a dovedit a fi o lecție amară privind consecințele neintenționate ale acestui război ales deliberat de Trump.

Trump a conceput atacul asupra Iranului ca pe o nouă demonstrație a puterii extraordinare a armatei americane, în continuarea raidului aerian reușit asupra a trei situri nucleare iraniene din iunie 2025 și a capturării președintelui venezuelean Nicolás Maduro direct din patul său din Caracas, în luna ianuarie.

În loc să consolideze puterea americană, războiul a limitat-o

Închiderea unor baze din Orientul Mijlociu și restricționarea utilizării unei baze din Marea Britanie au complicat considerabil, cel puțin, logistica proiectării forței. Desigur, bombardierele americane își pot atinge în continuare țintele, dar numai dacă decolează din Statele Unite, ceea ce necesită mai mult timp și realimentare în zbor. Grupurile navale americane pot patrula în continuare în Marea Arabiei, în afara Golfului Persic, însă acum trebuie reaprovizionate din Diego Garcia - o insulă din Oceanul Indian situată la o distanță de 2.200 de mile -, ceea ce necesită săptămâni suplimentare și implică costuri enorme.

Însă, cel mai important, retragerile rapide le-au oferit iranienilor - și, potențial, altor adversari - o lecție: aceea că au puterea de a alunga o superputere. În Europa, Trump și Hegseth iau în calcul reducerea forțelor americane în propriile condiții și conform propriului calendar. În Orientul Mijlociu și în Marea Britanie, însă, au fost forțați să acționeze.

Oficiali americani și britanici au declarat luni că bombardierele au fost evacuate în grabă de la baza britanică după ce comandanții au primit informații concrete și credibile conform cărora agenți susținuți de Iran plănuiau să lanseze atacuri cu drone asupra aeronavelor și trupelor americane chiar din imediata apropiere a perimetrului bazei.

Este posibil ca presupușii autori ai planului să fi fost inspirați, parțial, de un atac îndrăzneț lansat de Ucraina împotriva Rusiei anul trecut, când a reușit să introducă clandestin drone adânc în teritoriul rus și să le lanseze de pe camioane de mare tonaj. Atacurile au avariat sau distrus cel puțin o duzină de aeronave.

Acest atac, precum și altele, au schimbat perspectiva Pentagonului asupra vulnerabilităților militare. Dintr-odată, simpla menținere a forțelor în afara razei de acțiune a rachetelor nu mai este suficientă. Dronele și armele cibernetice au reconfigurat câmpul de luptă.

Președintele afirmă că întreaga flotă a Iranului a fost scufundată în urma acțiunii militare inițiale, iar forțele sale aeriene, aflate într-o stare deplorabilă, sunt scoase din uz. Totodată, țara se află în pragul colapsului economic, paralizată de blocada navală care a redus exporturile de petrol la un nivel infim.

Cu toate acestea, situația nu i-a împiedicat pe iranieni să forțeze aeronavele și personalul american să părăsească baze care odinioară erau sigure, retrăgându-se tot mai departe de Iran.

Personalul american a fost evacuat din baze situate în Bahrain, Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Qatar, toate aflându-se în raza de acțiune a rachetelor și dronelor iraniene. Unele dintre aceste baze au suferit daune atât de grave, încât există un interes scăzut în cadrul Pentagonului pentru reconstrucția lor; acestea vor fi mutate la distanțe mai mari, dacă Congresul va aproba finanțarea necesară.

Căile navigabile sunt o poveste mai complexă. Însă Statele Unite nu au putut garanta „libertatea navigației" prin Strâmtoarea Ormuz sau prin anumite părți ale Mării Roșii. Și, în ultima jumătate de secol, aceasta a fost o justificare centrală a SUA pentru o prezență continuă în Orientul Mijlociu.

Dana Stroul, cel mai înalt oficial al Pentagonului pe probleme de politică în Orientul Mijlociu în timpul administrației Biden, a declarat că transferul brusc al celor 12 bombardiere înapoi în Statele Unite ar putea avea ramificații interne și externe.

„O decizie atât de pripită perturbă profund planificarea operațională și moralul forțelor", a declarat Stroul, aflată în prezent la Institutul de Politică privind Orientul Apropiat din Washington.

„Ceea ce este mai îngrijorător este că, la nivel strategic, iranienii vor internaliza probabil o lecție periculoasă - aceea că, demonstrând capacitatea de a se apropia de bazele militare americane mult dincolo de Orientul Mijlociu, Trump poate fi împins în direcția opusă", a explicat ea.

Trump și apărătorii săi au o narațiune foarte diferită a evenimentelor. În campania electorală pentru alegerile de la jumătatea mandatului, el a portretizat Iranul ca fiind în pragul colapsului, moneda sa prăbușindu-se vertiginos. Blocada navală asupra tuturor transporturilor în și din Iran, insistă el, sufocă țara și o va forța să încheie o înțelegere. Orice descriere a progresului Iranului, insistă el, este „știre falsă", propagată de organizații de știri care scriu despre penuria de muniții și alte eșecuri, deoarece sunt neloiale față de țară.

Pentru prima dată, oficialii iranieni au recunoscut dificultățile economice. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a menționat săptămâna aceasta că Iranul are un nou ministru al petrolului, apoi a întrebat pe rețelele sociale: „Având în vedere că Iranul nu a încărcat niciun baril de țiței pe o navă din 25 august, ce gestionează ministrul petrolului?"

Mai mult, oficialii administrației descriu evacuările drept măsuri prudente, pe termen scurt. Și este posibil ca bombardierele B-1 deportate în grabă să se întoarcă la baza aeriană RAF Fairford, care a fost un pilon al cooperării militare americano-britanice încă de la construirea sa în pregătirea invaziei de Ziua Z din 1944. Chiar dacă amenințarea împiedică întoarcerea, oficialii Forțelor Aeriene insistă că își pot îndeplini misiunile pe termen lung din bazele din Statele Unite.

Pentagonul vrea să ia în considerare noi baze în Israel și Iordania, dar acestea ar necesita aprobarea Congresului și ar dura ani de zile pentru a fi modernizate sau construite din nou. Când Hegseth a vorbit cu soldații miercurea trecută, nu a menționat distrugerea bazelor din Orientul Mijlociu. În schimb, a vorbit despre punerea statelor în competiție pentru o nouă și vastă bază în interiorul Statelor Unite.

Acesta nu era planul când Trump a anunțat atacul asupra Iranului pe 28 februarie. Trump aștepta o victorie în câteva zile, apoi în cinci sau șase săptămâni. El a cerut o „capitulare necondiționată", iar la trei săptămâni de conflict a declarat înfrângerea totală a Iranului. Joia trecută, a spus că Iranul se va retrage „imediat după alegeri".

În schimb, Iranul a bombardat baze americane din Orientul Mijlociu ca represalii, forțând numeroase trupe americane să se mute în hoteluri și spații de birouri din regiune, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la pregătirile administrației Trump pentru război.

Iranul a aflat unde erau cazați mulți dintre soldați, unii în hoteluri neprotejate, și a început să-i vizeze și pe ei. Nu au fost doar ținte militare: și stația CIA din Arabia Saudită a fost lovită, deși încă nu este clar dacă iranienii au vizat-o sau au avut noroc lovind un complex diplomatic.

Multe dintre cele 13 baze militare principale din regiune folosite de trupele americane au devenit rapid nelocuibile, cele din Kuweit, vecin cu Iranul, suferind probabil cele mai mari pagube.

Șase militari americani au fost uciși într-un atac asupra portului Shuaiba, care a distrus un centru de operațiuni tactice al armatei. Dronele și rachetele iraniene au vizat, de asemenea, baza aeriană Ali Al Salem, avariind structurile aeronavelor și rănind personalul, și tabăra Buehring, avariind instalațiile de întreținere și alimentare cu combustibil.

În Qatar, Iranul a atacat baza aeriană Al Udeid, sediul regional aerian al Comandamentului Central al SUA, avariind un sistem radar de avertizare timpurie. În Bahrain, o dronă de atac iraniană unidirecțională a lovit echipamente de comunicații de la sediul Flotei a Cincea a SUA. La baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită, rachetele și dronele iraniene au avariat echipamente de comunicații și mai multe avioane-cisternă de realimentare.

„Acum, Iranul „adoptă o strategie față de Statele Unite definită prin escaladare și ofensivă continuă", a scris în revista Foreign Affairs la începutul acestei luni Mohammad Ayatollahi Tabaar, profesor asociat de afaceri internaționale la Școala de Guvernare și Serviciu Public Bush din cadrul Universității Texas A&M.

„Asta înseamnă că nici nu va menține cursul și nici nu va face compromisuri cu Washingtonul", a adăugat el. „În schimb, va începe să facă și mai mult pentru a afecta economiile partenerilor regionali ai Statelor Unite și pentru a decima piețele energetice globale, precum și pentru a-și extinde atacurile asupra infrastructurii militare americane." El a prezis că ar putea încerca să cucerească unele dintre bazele americane în mare parte abandonate din țările arabe din Golf, deși până acum a evitat orice astfel de acțiuni terestre.

Senatorul Christopher S. Murphy, democrat din Connecticut și membru al Comisiei pentru Relații Externe, a vizitat regiunea Golfului Persic săptămâna aceasta pentru a vedea pagubele și a declarat pe rețelele sociale că i s-a refuzat accesul în baza Al Udeid. Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Murphy fusese avertizat înainte de călătorie că nu va avea acces la bază, ca urmare a restricțiilor impuse de Hegseth la începutul războiului.

Subiectul bazelor americane este atât de sensibil pentru Pentagon, încât acesta a refuzat să ofere Congresului estimări ale costurilor pentru repararea sau reconstrucția instalațiilor, despre care parlamentarii au spus că ar putea costa zeci de miliarde de dolari. Nu este clar ce motivează refuzul de a discuta subiectul, deși un preț atât de mare ar putea deveni material politic pentru candidații care se opun războiului.

În schimb, există acum o planificare serioasă la Comandamentul Central, care supraveghează operațiunile militare din Orientul Mijlociu, pentru a repoziționa și remodela instalațiile sale din regiune.

„Costurile financiare au continuat să crească cu miliarde în fiecare lună, chiar dacă administrația refuză să recunoască criza munițiilor cu care ne confruntăm sau să admită costurile de reconstrucție a bazelor puternic avariate de Iran", a declarat luna trecută senatorul Jack Reed din Rhode Island, democratul cu cel mai înalt rang din Comisia Forțelor Armate.